Archive

Posts Tagged ‘Rodica Bretin’

Blogosfera SF&F: Rodica Bretin – Oameni și zei

July 18, 2018 4 comments

Primul volum din seria Protectorii.

Liniştea locuitorilor oraşului Dartmouth, Canada, este spulberată de o serie de crime sadice. Singura care ştie mai multe este Kayla Blackmoon, fiindcă a văzut sfârşitul unora dintre victime… prin ochii asasinului. Psihiatră, dansatoare exotică, originală, rebelă, excentrică, seducătoare, imprevizibilă, Kayla are nişte talente speciale care o aduc în contact cu Cei Vechi, Protectorii din umbră ai umanităţii, dar şi cu karghanii, o rasă reprezentând Răul absolut.

După un armistiţiu de treizeci de milenii, războiul zeilor a început din nou, fără ca umanitatea să aibă habar. Cu alte reguli, dar la fel de dur, de fără cruţare. Iar miza este însăşi soarta, viitorul planetei.

Cum se va sfârşi de data asta?

Cartea poate fi comandată de aici.

Un nou roman din cadrul Blogosferei SF&F scris corect. Câteva virgule lipsă sau în plus și vreo două fraze care sună dubios. Și Rollex de două ori (p98 și p187).
Descrierile, deși relativ scurte, (știați că tehnicile de scriere creativă includ și recomandarea ca un paragraf descriptiv să nu depășească trei fraze care să nu fie neapărat lungi?), sunt consistente – experiența autoarei se vede în folosirea lejeră a unor asocieri inedite de cuvinte.
Nici la partea de infodump nu am sesizat vreo chinuială – e relaxant să te poți concentra exclusiv pe acțiune și personaje.

Prima problemă. Prezența în exces a punctelor de suspensie, repet, rareori creează mister, suspans, subînțelesuri sau adânci frământări. Iar aici ele se întâlnesc în mod relativ egal în ambele POV-uri, puncte de vedere scrise la persoana I: Kayla și Lorena. Alternanța lor are ca efect nu doar o schimbare de perspectivă fluidă, ci și armonioasă. Unele momente chiar au dinamică cinematografică.
Însă abundența punctelor de suspensie accentuează similitudinile dintre cele două voci. Ambele au remarci mai mult sau mai puțin malițioase, discuții ce ascund taine și introspecții ce dezvăluie cam aceleași trăiri. Cele două personaje ar fi trebuit să acționeze și să se gândească (mult) mai diferit, având în vedere atât vârsta, cât și numărul și puterea abilităților.

Cred că am mai spus-o: secvențele memorabile de acțiune din filme oferă privitorului, printre altele, o reprezentare spațială coerentă a evenimentelor, precum și o succesiune temporală logică a acestora din urmă. În Oameni și zei însă, derularea întâmplărilor creează deseori confuzie.
Da, ritmul e alert, întotdeauna se întâmplă ceva, dar există fracturi între scene. Protagoniștii sunt acum într-un loc, apoi o parte din ei se mută în alt loc fie imediat, fie după intervale de timp care nu sunt în general (explicit) definite.

Personajele secundare sunt vag conturate – cumva de înțeles pentru că e prima parte dintr-o serie și e (mai) comod să le ții în viață pentru a-ți ușura munca în romanul următor, însă în marea schemă a lucrurilor, nimic din ce li se întâmplă nu are însemnătate. Pericolul, atunci când există, este înlăturat facil: un sacrificiu venit parcă de nicăieri ori situații conflictuale ce se rezolvă prin acțiuni greu de anticipat de cititor prin prisma precarității informațiilor cu adevărat pertinente. Pur și simplu, simți că nu participi, că nu ești acolo.
Degeaba s-a încercat amplificarea dramei prin introducerea unor detalii sângeroase – când mor doar personaje irelevante, urmările suferințelor de orice natură dispar rapid. Că veni vorba, psihiatru (sâc!) + dansatoare exotică + virgină la 30 de ani(!) nu e o combinație imposibilă, dar când apar și puteri supranaturale… să zicem că am ridicat din sprâncene.

O altă problemă. Înțeleg că alegerea de a oferi două POV-uri ce alternează duce la nevoia de a arăta nu doar informația oferită de Kayla, ci și receptarea ei de către Lorena (sau invers). Dar de ce există acele mici recapitulări formulate din aceeași perspectivă? Mai ales că ele descriu întâmplări petrecute imediat anterior.
M-am simțit trădat de final, pentru că se promitea ceva și s-a livrat altceva. Dacă recitești de la capăt, descoperi că suspansul dispare, deoarece știi că soarta lumii ia pauză. De obicei, miza crește în următoarele părți, nu este amânată în primul roman al seriei.

Mă așteptam la o carte mai cu substanță.

Mai multe opinii pe:

Everything and anything
Iulia Albotă
Jurnalul unei cititoare
Nantan Lupan

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.
Aștept propuneri pe această pagină.

Advertisements

Ce povestiri am mai citit #94

February 28, 2017 Leave a comment

Helion SF nr. 61, aprilie/mai 2016 (continuare de aici):

1. Daniel Botgros – Adam. Un fragment de roman. Virgule lipsă înainte de “dar” și “iar” (aproape de fiecare dată!). Pe de altă parte, abundența de virgule sugrumă orice încercare de menținere a ritmului, iar paragrafele fără alineate obosesc. Scriitura e de clasa I – detalii inutile sau așezate dubios în fraze, repetiții ce puteau fi eliminate printr-o comasare a propozițiilor, construcții dubioase și dese înșiruiri de sinonime ce trădează nesiguranță.
Universul pare totuși fascinant – m-a dus cu gândul la Hoțul de moarte a lui Miloș Dumbraci.

2. Daniel Timariu – Povestire dintr-un univers aproape. Nu începe bine (“sau capitolul de început a unei apocalipse apocrife”) și continuă tot așa (“Și de aici lucrurile au luat o turnură deloc măgulitoare pentru bravii locuitori ai satului și mai ales a lui István Csukás.”, “stătuse ascuns în bordeiul acoperit cu mușchi a unei bătrâne picțe.”). Paragraful ce începe cu “De când e lumea creată” e cel puțin nenecesar și nu am înțeles partea de final a capitolului 4. Dar e amuzantă pe alocuri.
Ard, Arz sau Arp? Doi sau trei?

3. Rodica Bretin – Tigrii visează în culori. Uhm, asta e tot?

4. Alexandru Maniu – Geamandurile negre. M-a depășit, deși am citit-o de două ori.

5. Gabriela Anghel – Îngerii. Debut. Destul de banal. Clișee. Mici stângăcii pe alocuri (“însoțit de două bestii uriașe, ca niște gorile[…] Urmăresc cum demonii borro[…]”. Premisă neverosimilă. Și totuși, exprimarea e curată, chiar elegantă. Aștept următoarea povestire.

6. Koncz Ferenc – Noua orânduire (traducere de Ildikó Gábos-Foarță). Merge, chiar și recitită.
Mie nu-mi sună bine “străinul admira peisajul cu toți cei patru perechi de ochi ai săi”.

Ce povestiri am mai citit #86

August 9, 2016 4 comments

Gazeta SF nr. 64, iulie 2016:

1. Rodica Bretin – Shaba. Am scris aici.

2. Daniel Timariu – De cealaltă parte a realității. Se citește zâmbind. Merita un alt final.

3. Ştefan-Decebal Guţă – Amintiri de pe Pământ. Decapitarea nu ar fi fost o soluție? Cred că mi-am dat seama ce greșeală a comis naratorul.

4. Andrei Panțu – Carnaval. Frumoasă.

5. Cristi Fonta – Contact. Mi-a plăcut ideea.

Ce povestiri am mai citit #85

August 2, 2016 1 comment

Gazeta SF nr. 63, iunie 2016:

1. Rodica Bretin – Cristalul negru. Încă un text abstract salvat de ultimul paragraf.

2. Diana Alzner – Roata din Antikythera. Lipsa dialogurilor şi a alineatelor îngreunează lectura. Însă te ţine în priză, chiar bine, iar uşurinţa cu care se parcurg rândurile e iscată de stilul autoarei. Păcat că explicaţiile sunt puţin telegrafiate, iar ultimul “!” trebuia să nu existe.
Greşeli: “Şi urcă mai sus” sau “Tresărind, am recunoscut într-un colţ pe vecinii Mariei”/“Am descoperit pe medicul legist şi pe studentul său”.

3. Florin Giurcă – Team building. Descrierile vinurilor au fost amuzante, sper că nu vorbeşte nimeni aşa în realitate. 🙂 Prea subtil finalul, poate ar fi ieşit mai bine bine daca schimbatul sticlei s-ar fi făcut de narator.
Unele fraze sună dubios, gen “Chiar i-am șoptit la ureche, mi-amintesc, Cameliei” şi câteva virgule sunt în plus.

4. Ionuț Ghionea – August. Mi-a plăcut. Dar nu e o povestire (în accepţia mea).

Ce povestiri am mai citit #73

February 12, 2016 12 comments

Nautilus nr. 97, februarie 2016:

1. Cornel Fetcu – Meteormanii. La început, am zis că e vorba de naivitate. Apoi am realizat că e acel gen de povestire construită în jurul unei idei – n-ar fi fost totuşi ceva rău dacă nu ar aparţine subgenului “cu orice preţ”. Dialogurile sunt de-a dreptul inepte, formularea şi sensurile lor distrug toate încercările de a arăta nişte personaje cât de cât credibile. Drept urmare, şi naraţiunea suferă căpătând deseori tonuri rizibile. E ceva vreme de când n-am mai citit o povestire atât de stupidă.
Bonus: lipsesc virgule unde ar trebui să fie, iar unele sunt puse greşit.

2. Mircea Liviu Goga – Transilvania caldera. Am apreciat efortul de a alterna cinematografic două planuri – problema e că atunci când o faci în scris nu doar unul trebuie să aibă mai mult de un rol pur estetic. Finalul mi-a adus aminte de acest filmuleţ.

3. Rodica Bretin – Ultimul Gdar. La recitire devine mai bună – anumite dialoguri m-au iritat în primă instanţă. Nu m-a deranjat că deznodământul este previzibil.

A patra zi de Gaudeamus 2014 – lansări

November 23, 2014 Leave a comment

Din diverse motive (obiective) n-am apucat să ajung la toate evenimentele la care îmi propusesem să vin, iar la unele am întârziat.

1. La Editura Eagle, Rodica Bretin și-a lansat romanul Fecioara de Fier (ediție nouă). George Lazăr a prezentat cartea Fier vechi (o nouă copertă) și Ziditorii de biserici, o culegere de nuvele și povestiri. Au mai participat Mugur Cornilă și Mircea Opriță.

2. La Editura Paladin, Oana Maria Chițu, Horia Nicola Ursu, Oliviu Crâznic și Flaviu Ardelean au vorbit despre ultimele noutăți – Ploaia electrică de James Lee Burke și Zei americani de Neil Gaiman.

3. La Tritonic, Lucian Dragoș Bogdan a lansat romanul Pânza de păianjen.

4. La Millennium Books, Horia Nicola Ursu, Florin Pîtea și Oliviu Crâznic au prezentat Introducere în opera lui Liviu Radu, cea mai recentă apariţie în seria Metatext, antologia Dincolo de noapte, și respectiv volumul Transfer de Michael Haulică.

Ce povestiri am mai citit #20

August 5, 2014 2 comments

Ficțiuni.ro nr. 9 (iunie 2014)

1. Sebastian A. Corn – Nessun Dorma de Puccini – Rutina salvată. Ca și alte scrieri ale autorului și această povestire e ciudățică (mai mult din punct de vedere ale descrierilor și mai puțin ca idee). Dar, spre surprinderea mea, am dus-o până la capăt și nu am regretat. Începe să mă bată gândul să reîncep și romanele sale pe care le am în bibliotecă, cărți din care n-am putut parcurge, la vremea lor, decât câteva (zeci de) pagini.

2. Rodica Bretin – Shaba. Nimic de reproșat, dar nici memorabilă.

3. Ciprian Mitoceanu – Basm. Ciprian Mitoceanu este unul din motivele pentru care am reînceput să apreciez scriitorii români. Este una din cele mai bune povestiri pe care le-am citit în ultima perioadă. E lungă, dar merită.

4. Don Simon – Cum a fost învins dragonul Mării de la Răsărit. Pare o elucubrație, însă nici prea mare adâncime nu are.

5. Victor Cilincă – Ţara Luzo. Finalul e ok, dar parcă ideea cerea mai mult.

6. Narcisa Stoica – 2 cyborgi pe un drum de ţară. Mi-a plăcut foarte mult. Proaspătă ca idee, coaptă ca execuție.

7. Florin Pîtea – Fram. Din nou, jocuri de cuvinte. Mai bună ca cea din numărul trecut, Instinctul.

8. Avram Davidson – Vânătorul (traducerea lui Ștefan Ghidoveanu). Pur și simplu superbă.

9. Teodora Matei şi Lucian-Dragoş BogdanLună albă, lună stacojie (1 și 2). Cum am citit (deja) câteva povestiri scrise de ambii autori, am încercat să ghicesc care/cât a scris. Însă cum nu sunt sigur, sunt curios dacă s-a lucrat separat, pe fragmente, sau contopit. Revenind, o povestire foarte lungă, dar are acel ceva care te face să nu o lași până când nu ajungi la sfârșit (încă un motiv pentru care prefer să citesc “serializatele” abia după ce apare și partea finală – ca și în cazul romanelor-serii, de altfel).

%d bloggers like this: