Archive

Posts Tagged ‘Florin Giurcă’

Blogosfera SF&F: Florin Giurcă – Noaptea Lemurienilor

April 25, 2018 4 comments

Al treilea roman din Seria ”România Sub Asediu (RSA)”. O serie scrisă de autori trăitori și foarte buni cunoscători ai orașului în care se întâmplă acțiunea.

Ținta: orașul Focșani.
Acțiunea: O carte veche ascunde un secret milenar! Fiintele ce traiesc la kilometri adancime in interiorul pamantului ies la suprafata si incep sa rapeasca oamenii. Un tanar porneste sa-si salveze iubita si aventurile il coplesesc, conducandu-l la o descoperire epocala!

Cartea poate fi cumpărată de aici.

În urmă cu nu foarte mulți ani la Millennium Books apăreau Cronicile apocalipsei. Supravietuitorul (Simon Spurrier) și Cronicile apocalipsei. Vindecatoarea (Rebecca Levene). Seria nu a continuat din pricina vânzărilor modeste, însă de atunci am rămas fascinat de posibilitatea de a citi romane (SF sau fantasy) scrise de autori români diferiți, dar care se desfășoară într-un univers comun.
Totodată, a existat un proiect asemănător în GazetaSF (2014-2015), mai precis un foileton (“Republica”) la care au colaborat unsprezece scriitori, fiecare parte apărând în câte un număr al revistei. Nu am înțeles de ce o astfel de idee nu a mai fost repetată, chiar și în alte forme.

În ceea ce privește “România Sub Asediu”, am ridicat o sprânceană când am văzut că avem de citit al treilea roman al seriei (fiecare carte supusă recenziilor atenției participanților la Blogosfera SF&F este votată), însă am primit asigurări că poate fi citită independent de celălalte părți. În cursul săptămânii trecute, după o mică discuție cu Florin Purlucă, cel care a avut ideea RSA, am aflat că romanele respective nici măcar nu au loc în același univers. Singurul lor punct comun este distrugerea unui oraș din România, autorii alegând locația și metoda. Așadar, Noaptea Lemurienilor este (doar) un titlu de sine stătător.

Cartea are 150 de pagini, așa că acțiunea este lineară, iar numărul personajelor principale și deci și al planurilor narative este păstrat la minim. Romanul se poate citi într-o singură repriză, mai ales că nu am remarcat decât puține și ușoare deficiențe:

“Pagina cu numărul 158 a cărții are colțul din dreapta-jos ușor îndoit (p6)”. Ori e pagină cu număr impar, ori e stânga-jos.
“Cheia lui Solomon” (p6, p59) vs “Cheia regelui Solomon” (p9)
“Primul lucru pe care profesorul Adamescu îl vede intrând în laboratorul Colegiului Național Cuza, unde predă Informatica, atunci când în orarul lui scria[…]” (p18). Aleg să cred că e “preda”.
“se succed unul după altul videoclipurile unor trupe Death Metal” (p50). Rareori am întâlnit Death metal, de obicei e death metal.
“Angela își dă unghiile cu lac. Negru. Firește” (p50). POV alandala.
“Lake of Tiers” (p58). Nu e Lake of Tears?
“Schimbarea de sens este o adevărată ușurare pentru el, din cauza torsiunii toracelui (p70)”. “Datorită”, mai degrabă.
“Oscar azvârle obiectul inutil peste umăr și ciulește urechile ca să prindă momentul impactului” (p73). Eu dacă aș vrea să măsor adâncimea, aș lăsa obiectul să cadă.
“Aici trebuie să fie și locul atribuit Iulianei” (p114). POV alandala.

În ceea ce privește povestea, ea ar fi trebui să fie de două ori mai lungă pentru a se contura cu adevărat protagoniștii principali. Singura sclipire este Iuliana, un personaj pe care l-am găsit interesant, atât prin trecutul său, cât și prin motivații. Așadar, se putea mai mult.
Capitolele cu descoperirea lui Oscar Adamescu au fost captivante, însă și aici am avut impresia că, din dorința(?) de a scrie cât mai puține pagini, autorul a decis să nu dezvolte pasajele legate de lemurieni. Iar finalul-epilog e scos din cutiuța de basme (niciun fel de repercusiuni juridice, nimic despre ce s-a întâmplat cu puțul din/de lângă biserică, existența burlanzilor devine rapid firească etc.).

Noaptea Lemurienilor este un roman dospit insuficient, cu caracteristici specifice nuvelei. Nu e rău, dar nici nu excelează în vreun aspect. Totuși e o adiere proaspătă care vine după mizeriile citite în ultimele luni.

Mai multe opinii pe:

Everything and anything
Jurnalul unei cititoare
Nantan Lupan

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.
Aștept propuneri pe această pagină.

Advertisements

Ce povestiri am mai citit #99

April 4, 2017 2 comments

Gazeta SF nr. 73, aprilie 2017:

1. Dănuț Ungureanu – Picador își asumă riscul. Începutul mi-a adus aminte de prima scenă din Caderea Constantinopolelui de Vintilă Corbul, una din cărțile mele preferate și pe care nu voi înceta vreodată să o recomand. Se vede experiența (și talentul) autorului – de la vocabular până la modul în care decurge narațiunea (prezentare, anticipare, desfășurare și raționamente). Totuși nu am înțeles de ce a fost ales chiar Picador și nimeni altcineva înaintea lui.
Oare care ar fi fost a treia întrebare?

2. Aurel Cărășel – Noapte cu efemeride şi turn Eiffel. Grija la detalii impresionează din nou, iar partea de expozițiune e total contopită cu narațiunea – nu o simți decât la recitire și doar dacă o cauți dinadins.

3. Mihail Toma – Close Encounters of the Third Kind. Redactarea lasă de dorit și alternanța timpurilor verbale te zăpăcește. Finalul salvează, deoarece dă cheag textului. Titlul suna mai frumos în română.

4. Victor Cilincă – Nu se poate fără sos!. Chiar dacă are o noimă, modul în care povestirea e formulată strică orice intenție bună. Poate unora le place, mie nu.

5. Florin Giurcă – Liceeni fără frontiere (fragment). “Datorită” sau “din cauză”? Necesită periere.

Ce povestiri am mai citit #92

February 21, 2017 Leave a comment

Gazeta SF nr. 70, ianuarie 2017:

1. Alexandra Bordas – Ploaia din Kiar. Expozițiune stângace. Formulări dubioase. Intrigă confuză.
Bonus: “mă voi duce spre pieire sigură din dorința mea de a știi ce e cu ploaia ce vine doar o dată pe an”.

2. Florin Giurcă – Haina cenușie a amurgului. De ce nu există un rând gol între cele două jumătăți ale povestirii? Oricât de tragică e relatarea naratorului, motivația lui nu m-a convins, vine de nicăieri.
A doua jumătate începe cu o frază de-a dreptul de clasa I. Și continuă (!) cu altă frază similară. De fapt, e mult mai rău: “se scurgea așadar prin spațiul liber de sub dop și se lansa vertical într-o cădere epică, începută în țeava de un țol și jumătate a sifonului,” (ce caută “așadar” acolo? “cădere epică”?).
Al doilea paragraf e la fel, iar rândurile următoare conțin adverbe nenecesare, repetiții și formulări dubioase gen “Își recuperă bicicleta de pe peluză, din nefericire având spițele rupte, și urmă docil ca un cățeluș fata,”. Dialogurile sunt caraghioase.
Bonus: “Am auzit apoi pe unul dintre mascați spunându-i mamei tale să-și desfacă picioarele.”

3. Ştefan-Decebal Guţă – Liniște. Sună doar a o introducere, chiar dacă are exact acea doză de suspans menită să citești până la capăt.
“– Ești, iremediabil nebun!”

4. Mihail Toma – RRR. Uneori amuzantă, alteori ridicolă. Greoaie din punct de vedere tehnic.

5. Victor Cilincă – Socola şi Govora. Decinu™ (a doua oară consecutiv).

Ce povestiri am mai citit #91

February 14, 2017 Leave a comment

Gazeta SF nr. 69, decembrie 2016:

1. Lucian Dragos Bogdan – Excursie pe Terra. O dovadă că vor exista întotdeauna idei bune. Nu m-a iritat că morala povestirii e destul de previzibilă, ci finalul care putea avea o formă mai incisivă.
Prea multe puncte de suspensie și semne de exclamație!

2. Florin Giurcă – Interviu cu un anarhist. Referințele, glumițele și dialogurile se simt forțate.

3. Wilhelm von Paul – Genetic GO. Lungă, dar deloc plictisitoare. Merita un deznodământ scris pe alt ton.
Prea multe puncte de suspensie și semne de exclamație…

4. Victor Cilincă – Stele-n cer. Decinu™.

5. Ştefan-Decebal Guţă – Croitorul. O narațiune tulbure pe alocuri (fraze, POV-uri). Încheierea putea fi mult mai subtilă.

6. Raluca-Maria Panait – Experiment eșuat. Formulări pretențioase, contradictorii ori fără sens, cuvinte scrise la kilogram, repetiții, virgule puse aiurea, timpuri verbale alandala și prea multe adjective/adverbe. Plus folosirea nepotrivită a unor cuvinte ca “aparent” sau “niște”.
De mult nu am mai citit un astfel de text care să le conțină pe toate, inclusiv un fir narativ lipsit de logică.
O povestire eșuată.

Ce povestiri am mai citit #89

November 1, 2016 Leave a comment

Gazeta SF nr. 67, octombrie 2016:

1. Remus Paul – Un vis cu ochii deschiși. Construcţii dubioase, gen “Copacii erau acolo, pâlcuri şi pâlcuri de fiinţe nemişcate.”, “Cătălin continuă drumul pe care îl apucase cu magul.” sau “Era singur cu excepţia bustului unei femei înaripate, sculptat în colţul de sus al camerei, unde se întâlneau două ziduri măcinate de vreme, cu un zâmbet grecesc şi jumătate din faţă năruită”.
De asemenea, “Merse într-acolo şi dădu tufele la o parte ca să se strecoare prin deschizătura îngustă. Când pătrunse în ea,” putea fi “Merse într-acolo şi dădu tufele la o parte. Când pătrunse în deschizătura îngustă,”, iar “în patru labe” mergea înlocuit de “de-a busilea”. De altfel, tot textul putea fi cu o treime mai scurt – multe descrieri sunt reluate în forme destul de similare.
Multe repetiţii, cum ar fi “mizerie și pământ”, “ochi”, “De fapt”, “mâncă”, “dar”, “dar totuși diferite”, sau “barca”. Şi “culuar” apare de nu mai puţin de cinci ori (în cinci paragrafe succesive). Plus mici greseli de redactare (virgule lipsă, typo-uri).
Unde e încheierea, îmi scapă ceva?

2. Răzvan Constantin Popa – Rețeaua de apoi. Păcat de ideea bună. Te ia durerea de cap după primele două fraze, iar dezacordul dintre subiect si predicat din paragraful respectiv înrăutăţeşte lucrurile.
M-am poticnit la “îi era bine finanţat.”, romgleza e obositoare şi inutilă, iar în loc de “Main taught” cred că era “Main thought”.

3. Florin Giurcă – Equilibrum. Dacă începi cu MMCP, atunci continuă cu el (al doilea paragraf).
“Somnul îl răpuse pe loc. Luminozitatea sferei scăzu în intensitate, iar în scurt timp o mișcare turbionară începu să agite materia din interior.” – POV-ul e sau nu al lui Andy?
“A doua zi, dimineață, soarele vesel care alinta grădina din spatele casei și îi mângâie obrazul lui Andy spunea că era deja ora nouă” – ori “alintă/mângâie”, ori “alinta/mângâia”.
Şi aici repetiţii, de la “lynx”. “oameni” şi “interior” până la “căruia părea că-i cerea părerea,” şi “Mai erau și alte povestiri, pe care le repetau cuvânt cu cuvânt în serile reci, la lumina focului. Cuvintele și povestirile treceau de la părinți la copii, copiii învățau cuvintele de la părinți odată cu povestirile.”.
“Și de atunci rătăcește într-una” – nu e “întruna”?
Dubioşenii: “la început singur, apoi împreună cu femeia și copilul care le-a venit”, “peretele sferic nu mai era vizibil, privirile părând a străbate nestingherit până la orizont, tonurile peisajului estompându-se treptat și învăluindu-se în ceață” şi “ucigând tot ce le cădea în sulițe”.
Nu ştiu dacă “strajeri” are ce să caute intr-o epoca primitivă.
Mulţi de “dar” şi doar doi de “însă”.

Ce povestiri am mai citit #85

August 2, 2016 1 comment

Gazeta SF nr. 63, iunie 2016:

1. Rodica Bretin – Cristalul negru. Încă un text abstract salvat de ultimul paragraf.

2. Diana Alzner – Roata din Antikythera. Lipsa dialogurilor şi a alineatelor îngreunează lectura. Însă te ţine în priză, chiar bine, iar uşurinţa cu care se parcurg rândurile e iscată de stilul autoarei. Păcat că explicaţiile sunt puţin telegrafiate, iar ultimul “!” trebuia să nu existe.
Greşeli: “Şi urcă mai sus” sau “Tresărind, am recunoscut într-un colţ pe vecinii Mariei”/“Am descoperit pe medicul legist şi pe studentul său”.

3. Florin Giurcă – Team building. Descrierile vinurilor au fost amuzante, sper că nu vorbeşte nimeni aşa în realitate. 🙂 Prea subtil finalul, poate ar fi ieşit mai bine bine daca schimbatul sticlei s-ar fi făcut de narator.
Unele fraze sună dubios, gen “Chiar i-am șoptit la ureche, mi-amintesc, Cameliei” şi câteva virgule sunt în plus.

4. Ionuț Ghionea – August. Mi-a plăcut. Dar nu e o povestire (în accepţia mea).

Scurte #479

May 18, 2016 Leave a comment

câştigătorii 2015 Nebula Awards.

câştigătorii 2015 Bram Stoker Awards.

câştigătorul 2016 Andre Norton Award.

– un fragment din Atlasul lui Orfeu de Florin Giurcă.

curiozităţi despre D. H. Lawrence.

Ce povestiri am mai citit #81

April 12, 2016 6 comments

Gazeta SF nr. 61, aprilie 2016:

1. Florin Giurcă – Chemin d’Arche. Mi-a plăcut schimbarea de atmosferă care se concretizează într-un deznodământ relativ ciudat în care se amestecă deznădejdea cu speranţa. Acel tip de povestire pe care o apreciezi (mai mult) (doar) când o reciteşti.

2. Sergiu Someşan – Cea mai bună armă cu lunetă. Cumva, a devenit unul din autorii mei preferaţi. Ori ideea e trăznită, ori execuţia e (aproape) impecabilă. Sau amândouă, aşa cum e cazul aici.

3. Sergiu Martin – Planul de supravieţuire. Ideea nu e originală, dar surprinde prin rigurozitatea cu care a fost dezvoltată. Aştept cu interes următoarea povestire.

4. Ionuț Ghionea – Baronul Roșu. Din nou un simplu text, nu o povestire. Încă sper că o să citesc ceva cu vână, căci scriitura nu e rea.

Ce povestiri am mai citit #78

March 29, 2016 10 comments

Gazeta SF nr. 60, martie 2016:

1. Bogdan Lazăr – Update. Dialoguri neverosimile şi prea lungi, iar semnele de exclamare folosite în abundenţă au dat impresia unor personaje ori pline de efuziuni sau exaltare ori foarte emotive. Firul narativ nu e original şi cel puţin două momente scârţie: cel în care veridicitatea identităţii lui Echo se face doar pe baza identificării trăsăturilor moştenite de la ambii părinţi, precum şi cel în care Filip acceptă să fie “persoana potrivită pentru revoluția care urmează”.
Singurul lucru pozitiv este modul subtil în care au fost strecurate informaţii de fundal.

2. Florin Giurcă – Reality show. O idee deloc originală, dar care iese în evidenţă prin contextul autohton în care este prezentată. Partea cu lupul putea să lipsească.

3. Florin Purlucă – El e tipul de cursă lungă. Genul de povestire care funcţionează dacă eşti certat niţel cu logica. E puţin probabil să nu fie remarcat cineva care nu îmbătrâneşte. De asemenea, pentru un viitor fără probleme, nu se pleacă aşa deodată din casa familială, pe deasupra cu tot cu economii. Ce e era dacă aştepta până după înmormântare? Bonus: “lăsând în urma lor pe cei care nu voiau sau nu puteau să plece”.
Pe de altă parte, conţine câteva paragrafe solide.

4. Daniel Boca – Pangeea. Încă o povestire deloc originală… până la final care rămâne surprinzător chiar şi atunci când realizezi că e complet credibil.

5. Ionuț Ghionea – Iliuţă. Un simplu text, căci nu are nici măcar morală, adică acel element ce l-ar fi transformat într-o povestire. În schimb mi-a plăcut scriitura – am recunoscut câteva trucuri care sunt folosite iscusit.

Ce povestiri am mai citit #76

March 24, 2016 Leave a comment

Gazeta SF nr. 59, februarie 2016:

1. Wilhelm von Paul – Panaceul. Dialoguri cam pompoase pe alocuri (şi semnele de exclamare sunt de vină).

2. Remus Paul – Aproape de pod. “Dar era atât de greu să citești ceva în ei! Erau atât de neomenești!” strică ideea de relatare a primei întâlniri cu căpcăunul. Pe de altă parte, finalul este perfect.
Timpuri verbale aiurea pe alocuri.

3. Radu Hallipa – Dae-BOOT. O lume pe invers şi la propriu şi la figurat. O lume deloc imposibilă.

4. Mihai Cioflec – Meteoritul. O povestire care a atras atenţia şi nu în sens pozitiv. Aceeaşi stângăcie ca şi în creaţiile precedente ale autorului. Modul în care se comportă şi interacţionează personajele este caraghios. Sunt sigur că textul ar fi fost mai bun dacă măcar lungimea lui ar fi fost redusă cu o treime.

5. Florin Giurcă – Moartea numărului trei. La prima lectură e haos. Planurile temporale nu sunt bine delimitate, verbele au timpuri dubioase, iar lungimea expoziţiilor sau inserarea lor greşită te scot din ritm.
Şi totuşi, acest paragraf – “Toate numerele cu soț se nasc din suma a doar două numere prime, iar orice număr fără soț mai mare decât cinci se naște adăugând cifra trei unui număr cu soț.” – asigură un deznodământ relativ onorabil.

6. Ionuț Ghionea – Ctitorul. Totul bine până la “Iată-ţi supuşii părinte, prostimea s-a adunat ca la iarmaroc, îi pot spulbera într-o clipă…, dar nu, plecăm, însă ne vom întoarce părinte, numai noi doi… lasă… o să vezi…”. Când un personaj se comportă ilogic, contrar imaginii sale pe care o creează scriitorul, dispare acea magie care ţine cititorul în mreje. Adică nu mai rămâne absolut nimic, indiferent de câte (alte) calităţi are textul.

%d bloggers like this: