Archive

Posts Tagged ‘Daniel Botgros’

Ce povestiri am mai citit #96

March 14, 2017 1 comment

Helion SF nr. 62, mai/iunie 2016:

1. Daniel Botgros – Adam. Un nou fragment. Virgule lipsă înainte de “dar” și “iar” (de fiecare dată!). Pe de altă parte, abundența de virgule sugrumă orice încercare de menținere a ritmului, iar paragrafele fără alineate obosesc. Scriitura e de clasa I – topică dubioasă (“- Mulțumesc, Do. Cred că ești cam ocupat, nu? Ricanează un pic Is.”), comparații/metafore rizibile (“Câmpul de energie vizibil doar prin filtre se lăfăie, parcă vesel, nepăsător.”), POV-uri făcute praf (“Intrarea sau, dacă vreți, ieșirea din primul tehnostrat”), expozițiune stângace (“Marea majoritatea a savanților serioși”) și timpuri verbale alandala.
Bonus: “- Eșantionul Adam! Acum! rostește indiferent, Vo.” (oare câte semne de exclamație ar fi fost folosite dacă Vo nu ar fi rostit indiferent?).

2. Miloș Dumbraci – Tâlharii din Yzandjan. O nouă povestire situată în universul din Pieile de fier. Pare scrisă în grabă, mai putea fi periată. Deși are început și sfârșit, poate face parte (dacă deja nu este) din trilogia fantasy la care sper că autorul nu va renunța.

3. Ștefan Bolea – Jurnal din iad. Decinu™

4. Ambrose Bierce – Unul dintre gemeni (traducere de Lucian-Vasile Szabo). Ăăăăă… oooooook…

Advertisements

Ce povestiri am mai citit #94

February 28, 2017 Leave a comment

Helion SF nr. 61, aprilie/mai 2016 (continuare de aici):

1. Daniel Botgros – Adam. Un fragment de roman. Virgule lipsă înainte de “dar” și “iar” (aproape de fiecare dată!). Pe de altă parte, abundența de virgule sugrumă orice încercare de menținere a ritmului, iar paragrafele fără alineate obosesc. Scriitura e de clasa I – detalii inutile sau așezate dubios în fraze, repetiții ce puteau fi eliminate printr-o comasare a propozițiilor, construcții dubioase și dese înșiruiri de sinonime ce trădează nesiguranță.
Universul pare totuși fascinant – m-a dus cu gândul la Hoțul de moarte a lui Miloș Dumbraci.

2. Daniel Timariu – Povestire dintr-un univers aproape. Nu începe bine (“sau capitolul de început a unei apocalipse apocrife”) și continuă tot așa (“Și de aici lucrurile au luat o turnură deloc măgulitoare pentru bravii locuitori ai satului și mai ales a lui István Csukás.”, “stătuse ascuns în bordeiul acoperit cu mușchi a unei bătrâne picțe.”). Paragraful ce începe cu “De când e lumea creată” e cel puțin nenecesar și nu am înțeles partea de final a capitolului 4. Dar e amuzantă pe alocuri.
Ard, Arz sau Arp? Doi sau trei?

3. Rodica Bretin – Tigrii visează în culori. Uhm, asta e tot?

4. Alexandru Maniu – Geamandurile negre. M-a depășit, deși am citit-o de două ori.

5. Gabriela Anghel – Îngerii. Debut. Destul de banal. Clișee. Mici stângăcii pe alocuri (“însoțit de două bestii uriașe, ca niște gorile[…] Urmăresc cum demonii borro[…]”. Premisă neverosimilă. Și totuși, exprimarea e curată, chiar elegantă. Aștept următoarea povestire.

6. Koncz Ferenc – Noua orânduire (traducere de Ildikó Gábos-Foarță). Merge, chiar și recitită.
Mie nu-mi sună bine “străinul admira peisajul cu toți cei patru perechi de ochi ai săi”.

%d bloggers like this: