Nominalizările pentru premiile Galaxia42 (2021) – partea I

Sunt listate aici.

Scara de notare:
10 – perfecta
9 – extraordinara
8 – foarte buna (mi-a placut foarte mult, sau exceleaza din anumite puncte de vedere)
7 – buna (mi-a placut fara rezerve)
6 – decenta (a avut si parti care mi-au placut, sau mi-a placut, dar a avut si parti care m-au deranjat)
5 – asa-si-asa
4 – proasta
3 – foarte proasta
2 – execrabila
1 – incredibil de proasta si deja periculoasa pentru sanatate (risc de apoplexie)
0 – trebuie sa fiu legat de scaun, cu calus in gura si perfuzie cu sedative ca sa o citesc

1. Alen Schiopu – Poveste de iarnă.
Din start o scriitura prețioasă și formulări dubioase, ajutate și de o topica ciudată, semne de exclamație în exces, precum și de virgule inutile ori absente.
“Repet, am experimentat trăirile oribile enumerate în prima parte a aserțiunii de mai sus, nelipsind prea mult să cunosc și moartea care le încoronează. Ele mă tulbură în continuare, cu aceeași intensitate ca acum treizeci de ani. Uneori aș vrea din tot sufletul să le uit, mi-aș dori o amnezie binefăcătoare, însă șocul a fost prea puternic pentru ca izbăvirea acesteia să devină posibilă.[…]Observându-l din față, șocul nostru a explodat încă o dată.”
Desele înșiruiri de adjective denotă încă o dată nesiguranța autorului.
– “Ce ne-a atras atenția, în primul rând, au fost ochii oblici, întunecați, cu arcade proeminente, nasul foarte mare, borcănat, disproporționat în raport cu trăsăturile totuși extrem de accentuate ale feței și gura mult ieșită în afară, asemenea unui bot.” – am înțeles din primele cuvinte cum îi era chipul, de ce mai e nevoie de “extrem de accentuate”, formulare dublată de “totuși”?
Ultimul sfert al prozei este cel puțin digerabil.
5.5/10.

2. Laura Sorin – Născut învingător.
Primele paragrafe sunt slabe. Timpuri verbale alese ciudat (“Barca sa din coajă împletită, care plutea cu cei demni și se scufunda sub cei lași, se legăna ușoară la mal, iar Luntrașul se apleca spre el strângând în mână vâsla sculptată din os.”), repetiții (“vâsla sculptată din os”, “Ridicându-și vâsla albă de os”).
Restul povestirii curge însă într-un ritm aproape perfect, alterat doar de o scăpare vecină cu “supraexplicația” (“Încălcarea legilor naturii i se păru atât de monstruoasă, încât, un timp, repulsia îi înzeci forțele. Reuși să-i facă pe ceilalți să dea înapoi către verandă, deși ei erau doi, iar el doar unul. Văzând că frații săi erau depășiți, cel de pe verandă își puse pistolul inutil în toc și se aruncă și el în luptă.”). Finalul e cam strident.
6.5/10.

3. Alexandru Ionuț – Blondă cu sânii mari.
Scriitura e aproape impecabilă până la sfârșit, cu o singura sincopă (“Individul reacționează diferit la un lucru interzis, dar care nu știe decât vag de el, decât să-i interzicem o idee, ceva ce s-a născut în el.”). Dar, premisa (“Pornografia era un instrument malefic, iar oamenii n-au știut cum să o țină sub control așa că a fost interzisă. O generație întreagă a fost lăsată fără un lucru de care era dependentă.”) nu ajunge ca explicație.
6/10.

4. Cornel Bălan – Gemenele.
Citez din rubrica despre autor: “Mă consider un bun povestitor şi atît”. Păi da, mă simt trădat că am investit timp și atenție in toate acele personaje al căror rol a fost doar atmosferic. Textul trebuia să fie ori redus la jumătate, ori dublat. Oricum, un progres substanțial comparativ cu Sferoidul.
Câteva scăpări (“Pe două nivele, dacă nu pui la socoteală și demisolul cu intrarea prin garajul subteran – că atunci sînt trei.”, “dar ei, plopii ăia, crează vînt”).
4.5/10.

5. Mirela Moise – Lebăda.
“Frunze galbene cădeau în bătaia vântului, rotindu-se frânt pe imnuri mute, neauzite de nimeni” – de ce imnuri și nu balade?
“La tot pasul, trunchiuri scorojite, ramuri fără verde, insule suflate cu rugină, care aduceau aminte de-un Eden abandonat, prăfuit.” – nu e nimic în neregulă aici până mai jos când vezi că povestea este spusă din perspectiva lui Cygna (“Tânăra fugea.”, “Tânăra privi de jur împrejur”, “După un timp, Cygna părăsi ascunzătoarea”). Iar paralela cu Raiul biblic nu avea nevoie de această evidențiere.
O povestire ambițioasă din punct de vedere al premisei și deznodământului, dar lipsită de coerență narativă din cauza lipsei de talent/experiență a autoarei în a construi un profil psihologic al personajului principal pe măsura finalului.
5.5/10.

6. Ionuț Cheran – Orașul în care locuiesc.
Am citit și alte texte ale autorului cu numele de Celestin Cheran și cel de față e slăbuț. Compunerea chiar sună a compunere, finalul nu e rău, dar care sensul, mesajul?
5.5/10.

7. Mihail Toma – Ana nu e moartă.
“Cealaltă Ana o privea de pe canapea doar cu un ochi, partea nevăzută a feței era zdrobită oribil încât i se vedeau oasele însângerate ieșind prin carne și piele.” – era nevăzută sau se vedea?
O povestire cinstită, cuminte. Atât.
6/10.

8. Alen Schiopu – Umanism.
Putea fi mult mai scurtă, destule cuvinte sunt inutile – povestirea se bazează pe o idee ce putea fi dezvoltată altfel, o idee ce putea să nu fie sufocată de infodump.
– “estimată totuși la un număr impresionant de YJ, yottajouli” – prin astfel de formulări autorul vorbește direct cu cititorul, deci, ce rost are narațiunea din perspectiva lui Alg? La fel și cu punctele de suspensie din “Fără să mai cheltuiască niciun strop de energie…”. În plus, “YJ” nu mai este folosit niciunde, așa că putea lipsi.
– “Alg trimise confirmarea decesului folosind cel mai securizat flux de date din câte existaseră vreodată și o conexiune singulară, deschisă special pentru evenimentul acesta nefast.” – detalii inutile;
– “Acționă bilateral, acordând totuși o întâietate relativă secvențelor privitoare la Robb Kuldokk al III-lea din memoriile IA-urilor, descoperite în număr suficient de mare, pentru conturarea unei viziuni obiective” – “bilateral” în raport cu ce?
– “Analiza minuțioasă a condițiilor în care protagonistul tuturor capriciilor din univers își pierduse viața se dovedea la fel de importantă, constituind, până la urmă, ținta misiunii sale. Date fiind excesele protagonistului, o abordă aproape fără chef, însă cu atenția profesională excitată la maxim.” – cum vine asta, fără chef, dar totuși cu atenția la maxim?
– “Chiar dacă sintetizarea unei concluzii stricte nu mai era neapărat necesară, însumarea logică a datelor primite din partea nanosenzorilor îi indicară ferm că funcționalitățile de navigație ale epavei pe care o contempla analitic se reduseseră invariabil la zero.” – nu văd sensul introducerii lui “invariabil”.
Ultima parte a monologului e doar expozițiune etc.
5/10.

9. Cornel Bălan – Invaders must die!.
Nu am înțeles paralela dintre vânătorul de animale și cel de oameni – prost explicată. Personajul în cauză oricum apare doar la început – timp pierdut cu caracterizarea lui.
– “Fucking A” – cine mai înjură așa în ziua de azi, in filme și cărți? :))
Multe dubioșenii:
– “respectarea cerințelor de etică frînau orice încercare”
– “Pentru spații mici, lansatoare de lame rotative, orbitoarele cu laser și înșelătoarele hologramele individuale care atrăgeau rafale aiurea, de fapt în gol.”
– paragraful de început cu Jimmy Hullock
– un director de vânzări de jocuri ar trebui să știe ce înseamnă o versiune alfa
– “Singura mea condiție este să folosiți cei mai buni jucători ale altor jocuri de război”
– “Jocul dumneavoastră cum se numește? – Invaders must die. – Invadatorii trebuie să moară? Sună a-ntîia!” – un american își traduce în română :))))
– “Era pofticios, mereu în căutare de gustări și fața lui rotundă se întoarse spre taică-su privindu-l prin niște ochi îngustați de obrajii care-i împingeau, veseli și dolofani.”
– “Vedea spațiul prin „ochii” robotului, dar se simțea ca și cum ar fi fost acolo, auzea și vedea ca și cum era în luptă. Robotul era doar o carcasă înarmată și gata de atac (pt evitare repetiție).” – paranteza e o notiță uitată a autorului sau o mențiune lăsată de corector (luptă/atac)?
– “Intră în camera următoare cu o tumbă extraordinar de rapidă, propulsat de pistoane de sute de cai putere. Două forme în curs de a se ridica de pe o canapea în care el intră trosnind, cu un flip de 360 de grade peste cap, un picior pe unul, celălalt pe al doilea, ambii străpunși dintr-o parte în alta.” – sigur e bine 360 de grade, adică o rotație completă până la poziția inițială?
– “Sacrifică o lamă pentru a sparge neonul, făcu un salt spectaculos, perforă tavanul cu picioarele, prinzîndu-se de una dintre grinzi. Acum îi aștepta în întuneric, cu picioarele înfipte în tavan și cu capul în jos, precum un liliac. Doar că, spre deosebire de liliac, avea brațe articulate și degete mecanice stînd gata să elibereze rafale spre invadatori. Primii dintre ei intrară în cameră. El nu mai mișca deloc. Nici un zgomot pneumatic nu trebuia să-l dea de gol, întrucît elementul surpriză era totul, picioarele fiindu-i încolăcite pe grinda de lemn.” – repetiție în expunere, detalii și acțiune
– “Corpurile căzură la podea precum niște marionete ale căror ațe au fost tăiate, toate deodată, de-o foarfecă gigant. Șansele erau ca al șaptelea să încremenească îngrozit de această scenă inexplicabilă sau că o va lua la fugă, urlînd. Îi curmă urletul cu un glonț în ceafă.” – șansele sau probabilitatea?
– “Îl împușcă în cap chiar și după ce piticul se pusese în genunchi. Dar totul se desfășura atît de repede că mai probabil era că piticul, pur și simplu, aterizase pe genunchi după ce-i explodase capul.” – păi l-a împușcat înainte sau după ce s-a pus în genunchi?
Păcat de idee. Cea mai slabă povestire de până acum – cum trec astfel de texte de filtrul redacției?
2/10.

10. Ciprian-Ionuț Baciu – Vitralii pentru zilele din urmă.
– “Ce-ar fi zis, ce-ar fi dres, ce-ar fi făcut taică-miu. Ei bine, e mort de-aproape doi ani, doi ani, mamă, în care numai eu știu cum mi-am stors creierii să-i găsim măcar rămășițele, să-l îngropăm creștinește în cripta de la Ciclova Montană, cu ăi bătrâni.” – pentru că așa vorbim în viața reală, furnizăm detalii ce nu își au rostul celor care deja le cunosc.
– “Tonul ei era blând, însă rece, neutru, indiferent. Exasperant.” – un ton blând nu presupune o oarecare căldură în glas?
Situația nu se îmbunătățește deloc, ba dimpotrivă. Plus o topică dificil de urmărit, îngreunată deseori de prea multe virgule.
– “Un anume Cho îl trezi din reverii, cerându-i să semneze procesul verbal de predare-primire a încărcăturii. Îi replică apoi, mecanic, într-o engleză aproximativă: — Deșeurile se prezintă în parametri solicitați. Avem nevoie, însă, de validarea datelor în teren, așa că puteți rămâne andocat încă 20 de ore, cât este asigurată gratuitatea.” – autorul nu cunoaște sensul lui “replică”. Așadar, Chao îi cere lui Carol să semneze un proces verbal, Carol nu spune nimic, dar tot Chao îi replică… “Tânărul îi oferi locul său babei, apoi îi replică că autobuzul era aproape de capătul liniei” – și eu pot să scriu aiurea.
– “Româna lui nu era prea sigură, însă o vorbea fără greșeală.” – cum vine asta?
Acțiunea e cam alambicată, în ritm și structură. De exemplu, de ce era nevoie de comparația vitraliilor celor două temple, de parcă acestea erau singurele? Chiar erau singurele (ceea ce nu are sens)? De ce respectivele machete nu puteau fi procurate altcumva, de la altcineva?
4.5/10.

11. Silviu Genescu – Proiecție limitrofă.
Și aici sunt dialoguri cu informații ce ar fi trebuit să fie cunoscute deja de ambii participanți. Pasajele “sexuale” nu duc nicăieri, finalul e complet nesatisfăcător, iar expozițiunea e realizată cu minim simț literar.
Am apreciat ideea și partea de documentație din spatele ei.
5/10.

12. Radu Filip – Legile lui Meddel.
– “O piramidă stacojie se ridica în fața lui, umbrind celelalte clădiri din jurul său. Nici praful ridicat de roțile mașinilor nu se înălța până la vârful ei.” – Adică praful respectiv se înălța totuși până la vârfurile celorlalte clădiri sau ceva de genul. Ori mașinile (grele) mergeau (foarte repede) pe o uliță sahariană, ori clădirile respective aveau câțiva metri.
În “biblioteca secretă a Arhivei” se fumează? Și e plină de praf? Cum poate fi o singură carte în două piramide simultan? Un Cerebrozit venea imediat ce era solicitat sau nu? Si am înnebunit cu lumina care cade tot prin cupola Arhivei.
Și totuși, un text ingrijit. M-au impresionat scenele în care cărțile din Arhivă sunt rupte, sfâșiate, aruncate, arse sau împrăștiate…
6.5/10.

13. Cristian Vicol – ROSAMUND se trezește.
– “Era destul de greu să mai numeri anii când zilele și nopțile treceau în întuneric, fără niciun licăr, reci și lipsiți de suflare.” – nu e “lipsite”?
Dar da, cea mai bună povestire de până acum, chit că a trebuit recitită pentru a înțelege finalul. Scriitură curată, eficientă, fără alte mizerii.
7.5/10.

14. Mihail Toma – Încă o zi în paradis.
Și aici o topică ciudată în unele paragrafe, plus “Îi fac o listă mentală cu materialele trebuincioase și, încântat că i-au fost receptate atât de prompt și cuprinzător suferințele ce-l măcinau, îmi îndeasă în mână un teanc groscior de bancnote odată cu promisiunea „dacă mai trebuie, dai un telefon, da?” și mă conduce către ieșire.” – “mentală” nu are ce căuta aici, doar dacă cele două personaje erau telepatice. “Furnizorul îi făcu o listă mentală dirigintelui de șantier care se și apucă de treabă.” – din seria “pot și eu”
Nu m-a convins că așa arată “o altă zi în paradis” – doar pentru că bani, fetițe, dro…, tinerețe? Într-un oraș vai de capul lui și având ca punct de plecare un șmen? Există o infinitate de teme/locuri mult mai bune.
5/10.

15. Balin Feri – Norii.
– “Unde ești, tu Blaga?” Nu știu, dar Blaga II e aici, e autorul: citate din poeziile lui Blaga, nori, umbre, ziua de marți, ploaie – încă un text aproape impecabil, cu o singură scăpare: “singurul care i-am cunoscut gustul buzelor”.
Doar că nu e o povestire SF… În plus, dacă dai deoparte planeta și norii nu se schimbă nimic, putea la fel de bine ca personajul principal să fie într-o pădure. Sau într-o mină. Sau la pescuit.
6/10.

16. Alen Schiopu – TT.
Iarăși probleme cu topica, din cauza lipsei de naturalețe privind expozițiunea (“Agentul avea oroare de contactul direct cu un astfel de specimen primitiv, însă nu-l putea respinge, deoarece făcea parte din ansamblul misiunii sale pe asteroidul acela izolat, terraformat după modelul unei lumi virgine, dintr-o perspectivă idealizată a științei evoluționismului.”, “– Testul Turing actual este accesat în special de Inteligențele Artificiale care lucrează cu umanii minim modificați și cu oamenii naturali, în foarte rarele cazuri când se mai întâmplă asta, pentru că ființele originare constituie un procent neglijabil în statistica demografică a cosmosului umanizat.”, “Odată cu trecerea secolelor, lucrurile s-au schimbat, în prezent, Inteligența Artificială care trece Testul Turing, primind concret și toate drepturile unui uman, inclusiv acelea de acces exclusiv în domeniile de interes.”).
Dacă ar fi avut și un final pe măsură nota ar fi crescut cu un punct.
6.5/10.

Judecând după numărul de povestiri nominalizate anul trecut (23) comparativ cu cel de acum, adică o selecție mai riguroasă, mă așteptam la un salt calitativ. Dimpotrivă, și ca întreg, și individual, povestirile de față sunt mai slabe. Și foarte slabe dupa standardele mele.
Au fost texte în care cuvintele erau lipite. În continuare, lipsește virgula înainte de “iar”, “dar”, “însă”. Absentă e și virgula din vocativ.
Majoritatea textelor sunt repetente la capitolul expozițiune. M-aș fi mulțumit și cu una făcuta după manual, dar lipsa de experiență, dorința de a îngrămădi cât mai multă informație într-un mod cât mai rapid, deficiențe legate de logica narativă – toate s-au concretizat deseori într-o topică lipsită de ritm și naturalețe, adică o lectură greoaie care a sugrumat originalitatea unor teme sau îndrăzneala unor idei.

Cu o minimă redactare și implicare în corectură multe povestiri ar fi arătat altfel.

Să vedem cum stăm și cu povestirile fantasy.