Archive

Archive for the ‘Scriitori’ Category

Blogosfera SF&F: Adrian Mihălțianu – Epoca Inocenței (Seria Terra XXI, partea I)

June 21, 2017 Leave a comment

Europa e ravasita de nationalism, Statele Unite se cufunda intr-un neofascism high-tech, iar China devine tot mai autoritara. In lupta lor pentru putere sunt prinse destine, sperante, vieti. Omenirea porneste spre Marte si priveste chiar mai departe, atrasa de semnalele venite dinspre stele. Dar nimic nu e ceea ce pare.
Oamenii se transforma treptat in cyborgi. Orasele, in stupuri. Planeta, intr-o fierbinte tabla de sah a unei imense conspiratii. Mai exista loc pentru libertate, pentru iubire, pentru visuri?
Incotro ne va purta tehnologia in urmatorii treizeci de ani?
O carte pentru toti cei care vor sa arunce o privire in viitorul nostru imediat.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

În liceu am avut un diriginte extraordinar pe care nu-l voi uita niciodată. Printre alte chestii bune pe care le-a făcut pentru noi, ne-a recomadat două cărți de Alvin TofflerAl treilea val și Șocul viitorului – pe care le-am dezbătut cu toții în mai multe ore de dirigenție. Unele previziuni ni s-au părut logice, decurgeau din premise știute de noi atunci; altele păreau deplasate. Privind în urmă, realizez că această impresie avea la origini și informații pe care nu aveam cum să le deținem, în acele timpuri când internetul era încă la începuturi.
De atunci, am fost relativ pasionat de cărțile de futurologie. Relativ în sensul că nu le-am căutat niciodată dinadins, dar nici nu le-am sărit atunci când am dat peste ele. La fel și cu articolele, studiile și analizele de gen. Le citesc fără discriminare, nu contează că sunt apocaliptice, moderate sau optimiste. Este fascinant și deopotrivă tulburător să accepți posibilitatea că civilizația noastră va evolua tot mai repede, indiferent de direcție.

Scriitorul scoțian de SF Gary Gibson spunea într-un interviu că este uimit de viteza progresului tehnologic contemporan. Dacă îmi aduc bine aminte, concepte tehnologice din cel puțin două romane ale sale au fost întrecute de realitate în momentul publicării lor. Autorul mai dezvăluia că uneori îi este foarte greu să dezvolte următorul său roman SF, pentru că trebuie să aibă mare grijă ca ideile sale să apară foarte posibile, dar totodată să nu fie confirmate de realitate în viitorul apropiat.

În Epoca Inocenței, carte a cărei acțiune se întinde pe 25 de ani (2021-2046), conceptele tehnologice sunt introduse gradual, în funcție de complexitate, amploare și probabilitate. Mai mult, niciunul nu mi s-a părut deplasat (înainte sau înapoi) raportat la perioada de timp respectivă. Credibilitatea laturii “științifice” reprezintă în sine unul din motivele pentru care trebuie să cumpărați și să citiți acest roman. Am fost uimit de cât de verosimilă este viitorul pe care ni-l arată Adrian Mihălțianu, și nu doar când am ajuns la ultima pagină, ci și pe parcursul întregii cărți. Intuiesc că activitatea de documentare a autorului s-a întins pe foarte mulți ani, iar sursele sale au fost solide.
Partea narativă utilizează aproape toate domeniile care hotărăsc (deja) sau vor influența viitorul civilizației noastre: drone, AI, monitorizare vizuala/facială/pe bază de ADN, elemente de urbanism, rivalitatea americano-chineză, colonizarea spațiului, statul polițienesc, terorism, hacking, implanturi cibernetice, realitate virtuală, social media/rețele de socializare, mașini electrice (autonome), ecologie, discrepanța tot mai mare dintre bogați și săraci, nanoboți, încălzirea globală, elite politice, suprapopulare și tehnologie militară avansată.
Capitolul meu preferat, din acest punct de vedere, este Paris, 2036, în care autorul se folosește (elegant) de implanturile audio/video pe creier. Sunt de domeniul SF-ului? Citiți acest articol și veți vedea că poate nu e așa. Și… bonus.

Epoca Inocenței excelează și pe partea de acțiune care împletește câteva subgenuri și am să enumăr cu această ocazie capitole ce mi-au plăcut: investigația detectivistică din Hai, dronează-mă, infiltrarea antitero din Invizibil, urmărirea cu mașini din Lagărul Europa și, mai ales, luptele din Avanpostul 10, lupte ce seamănă foarte mult cu bătăliile din jocurile video de strategie în timp real. Toate sunt scrise foarte bine, ca ritm și detalii, și, oricât am încercat, nu le-am găsit fracturi logice.
O mențiune specială și pentru porțiunile în care este prezentată cursa colonizării lui Marte, părți ce constituie în sine un mini-roman, cu personajele (re)introduse natural, ușor de identificat, și cu suspans la cote maxime. Sunt pagini pe care le-am citit fără pauză, curios și agitat în privința deznodământului.

Marea problemă (și singura) pe care o are Epoca Inocenței sunt personajele. În 2013, Anthony Ryan publica Blood Song, prima parte a trilogiei Raven’s Shadow. Cartea a fost primită foarte bine, atât de critici, cât și de cititori. I-au urmat Tower Lord (2014) și Queen of Fire (2015), romane care n-au mai avut același succes. Motivul? Dacă în Blood Song acțiunea se învărtea exclusiv în jurul lui Vaelin Al Sorna înfățisându-l pe parcursul a multor ani (de la copilărie la maturitate), în următoarele două părți autorul a folosit mai multe perspective, evidențiind o serie de personaje secundare și diluând astfel prezența lui Vaelin Al Sorna.
Literar vorbind, Anthony Ryan nu a avut altă opțiune. În Tower Lord și Queen of Fire, povestea încetinește din punct de vedere temporal și se extinde geografic. Cum protagonistul principal nu putea fi în mai multe locuri deodată, a fost nevoie de folosirea acelor perspective narative multiple. O alegere împotriva căreia nu am avut nimic de contestat. Raven’s Shadow este o trilogie nemaipomenit de bună.

Revenind, după cum spuneam, Epoca Inocenței acoperă o perioadă mare de timp și are loc în diverse locuri ale planetei (și în afara ei). Are puțin peste 350 de pagini (Raven’s Shadow are aproape 2400). Este foarte greu, dacă nu imposibil, să dezvolți personaje apropiate de “memorabile”. Mai ales în condițiile în care acțiunea curge deseori furibund, iar conceptele tehnologice sunt introduse la foc automat. Nici nu știu care ar fi fost soluția. O dublare/triplare a numărului de pagini însoțită de o temporizare a acțiunii?
Pe de altă parte, există secțiuni în care se putea mai bine. Nu m-a convins povestea de dragoste dintre Adam Andrews și Zhen Lin. Premisele ei și dialogurile din Paris, 2036 mi s-au părut forțate și naive. Multe personaje sunt schițate, subordonându-se acțiunii și nu invers. Iar omniprezenta expozițiune, când capătă formă de documentar, înnăbușă orice formă de stilizare a acțiunii, de exemplu “Sau o fi fost de la nanocamera 4K…” (p15), “Să le partajeze pe vechitura aia de Facebook?” (p32) sau “… către mii de corporatiști plictisiți” (p33).
Înțeleg că Epoca Inocenței e prima parte a unei serii, dar voiam un final cu adevărat zguduitor, care să mă țină înfrigurat până la următorul volum. Merita o încheiere mai incisivă, pe măsura acțiunii.

Și totuși sunt destul de impresionat.

Mai multe opinii pe:

Catharsis Writing
Cu mintea… la SF
Iulia Albotă
Jurnalul unei cititoare
Everything and anything

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Aștept propuneri pe această pagină.

Blogosfera SF&F: Daniel Timariu – Tenebre. Cazul Laura

June 14, 2017 3 comments

Alexandru Anghel este un detectiv din spita lui Philip Marlowe si Sam Spade, adica sintem in plin roman hardboiled, numai ca locul actiunii este Timisoara, dar nu orasul locuitorilor lui si al turistilor de azi, ci o Timisoara impartita intre Lumea Tenebrelor si Lumea Oamenilor. Cazul Laura il aduce pe Alex, detectivul celor doua lumi, printre vircolaci, vampiri, capcauni, nimfe urbane, vrajitoare, goblini si strigoi. Si este doar inceputul…

Cartea poate fi cumpărată de aici.

În urmă cu mai bine de un deceniu, o astfel de descriere ar fi constituit unul din motivele pentru care nu aș fi cumpărat cartea respectivă. Un altul ar fi fost că încerc să evit orice se apropie de urban fantasy. Însă temeiul principal ar fi fost că e scrisă de un român. Nu intru în detalii, însă vremurile s-au schimbat. Creațiile noului val de autori români SF&F mă încântă tot mai mult și mă determină să cred că nu peste mult timp vom intra într-o așa-zisă Epocă de Aur în care literatura de gen va atinge/depăși din punct de vedere calitativ media lucrărilor “de afară”.

Romanul de debut al lui Daniel Timariu începe ca aproape orice hardboiled. Cu un caz în care clienta are înfățișare de femeie fatală, iar fundalul este alcătuit din biroul sărăcăcios și detectivul singuratic (subvarianta în care secretara bună-la-toate e absentă) aflat într-o relativă criză financiară. Asemănările se opresc la pagina trei, când aflăm că Laura este de fapt un mort-viu (o foarte potrivită denumire pentru englezescul “undead”).
De aici, fantasticul își face tot mai mult simțită prezența și ajunge să aibă cel puțin aceeași importanță cu intriga polițistă. Unul din meritele romanului este că ambele se contopesc fluid. De la strigoiul Diolizis și doamna Maksimović care cer investigarea dispariției unor rude, până la demoni capabili de intimidări fizice și verbale sau filajul făcut de dulăul Qiqirn și fata de goblin Penbels Fastfuel.

Cartea excelează și la capitolul umor, lucru rar întâlnit în rândurile autorilor români care de prea puține ori știu să facă diferența dintre glume și ridicol. Numele unor personaje provoacă zâmbete (pe un detectiv mort-viu îl cheamă Lazăr), fie prin alăturarea de cuvinte (Ion Apocriful sau Hans Șfichiuitorul), fie prin antiteza cu comportamentul posesorilor lor. Există și situații comice – cel mai reprezentativ exemplu este capitolul 25: limbajul și reacțiile celor două femei, precum și reîntâlnirea cu demonii moldoveni nu au cum să nu îți provoace râsul.
Liantul dintre toate acestea sunt introspecțiile ce exprimă resemnare, comparațiile pitorești și replicile deseori ironice ale protagonistului principal. Însăși formulările de tip “Anghel, Alexandru Theodor Anghel” ori “Alex, detectiv Alexandru Anghel” au iz jamesbondian.
Iar slabiciunea față de sexul feminin și puseele de naivitate, trăsături de altfel asumate, îl fac un personaj cel puțin interesant, cu defecte. Nu, nu este păcăliciul de serviciu, căci dă dovadă de un spirit de observație în care relatările sale au ritm și conținut.

Povestea are destule surprize ce să te împing până la ultima pagină, dar sfârșitul este extrem de abrupt. M-aș fi mulțumit măcar cu o pagină de final, nu doar cu câteva rânduri. Dar cea mai mare nemulțumire este legată de prezența unui mare plot hole. Cum prima întâlnire cu Qiqirn se desfășoară în prezent, evenimentele din capitolul 20 nu au cum să se fi desfășurat în trecut. Nu înțeleg cum o asemenea greșeală s-a putut strecura în varianta finală a cărții.

După cum spune și titlul, e foarte posibil să existe cel puțin o continuare. Potențial există pentru noi cazuri a căror desfășurare poate avea loc și în alte orașe, iar personajele sunt suficient de fascinante pentru noi situații cu suspans și umor.

Mai multe opinii pe:

Catharsis Writing
Cu mintea… la SF
Iulia Albotă
Jurnalul unei cititoare
Nantan Lupan

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Aștept propuneri pe această pagină.

Scurte #545

June 8, 2017 Leave a comment

suma pe care Andrzej Sapkowski a negociat-o cu CD Projekt pentru jocurile The Witcher (vândute în 25 de milioane de copii) este de doar 9500 de dolari.

cele mai vândute cărți ale editurii Nemira la Bookfest 2017.

– lectura te face sănătos şi ager.

curiozităţi despre John Scalzi.

lista celor mai noi apariţii Tor/Forge.

finaliştii 2017 John W. Campbell Memorial Award.

distribuţia serialului TV The Passage inspirat din seria omonimă a lui Justin Cronin.

Scurte #544

June 4, 2017 Leave a comment

finaliştii 2017 Locus Awards.

– cele mai populare cărţi ale tuturor timpurilor (Goodreads).

– un fragment din Aleasa Dragonului de Naomi Novik (nu, nu face parte din seria Temeraire, ci este un roman de sine stătător.

Left Hand of Darkness de Ursula K. Le Guin va fi transpusă într-un serial TV.

Bill Clinton şi James Patterson scriu împreună un roman intitulat The President is Missing.

– Libris.ro a vândut cărţi şi în Peru, Somalia şi Japonia

lista celor mai noi apariţii Tor/Forge.

Bookfest 2017 – impresii și imagini (III)

May 27, 2017 Leave a comment

Ceva aglomerație. Alexandra. Patru cărți.

Bookfest 2017 – impresii și imagini (II)

May 26, 2017 Leave a comment

9. La Paralela 45 (ce împarte spaţiul cu Cartea Românească) am văzut încă două volume despre meşteşugul scrisului. Şi aproape toate titlurile lor vechi la 5 lei bucata.

10. Multe noutăţi la Crime Scene Press. Urmează o integrală Edgar Wallace?

11. Aramis şi Minerva au stand comun. Care dispare prima?

12. Şi la Polirom au cam dispărut cărţile în format mic. Mai bine mai subţirele şi mai înalte.

13. Titluri proaspete şi la Nemira. Multe serii începute.

14. Gheorghe Schwartz la Curtea Veche.

15. Lipsesc Tritonic, Millennium Books şi Crux Publishing.

Bookfest 2017 – impresii și imagini (I)

May 26, 2017 1 comment

Poate şi din cauza vremii, dar când am ajuns acolo era o atmosferă dezolantă. Prea puţini vizitatori, prea puţine edituri în prea puţine pavilioane?

1. La Vremea nicio noutate.

2. La Rao, una din noutăţi este Coroana de săbii, al şaptelea volum din Roata timpului de Robert Jordan. Suntem la jumătatea seriei care a început să fie tradusă în 2006. Deci încă 10 ani de aşteptare.
A doua noutate este Tainica iscodire a celor tăcute, nuvela lui Patrick Rotfuss.

3. Paladin are un stand destul de mare, cu titluri noi SF, fantasy, thriller şi YA.

4. La Trei încă se găsesc titluri SFF la 10 lei. De Lee Child încă nu mă pot atinge.

5. La ALL au cam dispărut cărţile istorice. Se insistă cu Guillaume Musso şi Eric Hunter.

6. Un stand foarte mare pentru ART, multe titluri noi. Ştie cineva dacă ultima ediţie a seriei Harry Potter e cea cenzurată?

7. La Litera au dispărut cărţile thriller. Fie nu le-au adus din lipsă de spaţiu expozant, fie s-au vândut toate.

8. Nici de această dată nu am luat trilogia Habarnam de la Humanitas.

Bookfest 2017 – avanpremieră

May 24, 2017 Leave a comment

Cartea Românească
Herg Benet
– Nemira (1, 2, 3 și 4)
Paralela 45
Polirom
Trei

Scurte #543

May 22, 2017 Leave a comment

câştigătorii 2016 Nebula Award.

câştigătorul 2017 Andre Norton Award.

pagini LGBT din literatura română.

– seria The Witcher va fi ecranizată de Netflix.

Altered Carbon, serialul TV produs de Netflix după romanul omonim al lui Richard Morgan, va apărea în 2018.

lista celor mai noi apariţii Tor/Forge.

– un fragment din The Empire’s Ghost, prima parte a unei serii fantasy scrisă de Isabelle Steiger.

Blogosfera SF&F: Mircea M. Țara – Inima dragonului

May 10, 2017 1 comment

Nisalul, idilica Cetate a Zăpezilor, paradis al artiștilor și al magicienilor, este zguduit din temelii în urma unui complot sinistru.
Prinși la mijloc, Lied, un bard cu talente ce depășesc cu mult o ureche muzicală, alături de banda lui de hoți de buzunare, au de înfruntat demoni străvechi, armata Umbrelor și magia neagră abil mânuită de Magiștrii regatului.
Dar dușmanul lor cel mai mare este timpul. Astfel că oameni, liandrini, zollany și dragoni de legendă treziți din negura amintirilor trebuie să lupte împreună pentru a împiedicaa distrugerea iminentă a Nisalului.
Miza? Inima Dragonului, un artefact legendar ce i-ar oferi posesorului ei putere nelimitată și capacitatea de a distruge sau de a reface lumea.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Este o carte muncită. Dacă facem abstracție de primele pagini, unde expozițiunea este greoaie prin multitudinea de detalii oferite în rafale, partea de fundal este îmbogățită încontinuu până spre ultimele pagini (mi-au plăcut notele de subsol). Unele elemente sunt repetate obsesiv, dar altele sunt abia schițate, ceea ce mă face să cred că vom avea parte de o continuare, bănuială conturată și de modul în care se termină romanul, dar și faptul că va fi o trilogie (nu îmi aduc aminte de unde știu acest lucru).

Este o lume non-tolkiană, un mare plus de la mine. Sunt sătul de orci, elfi, dwarfi și variațiuni ale acestora. Pe de altă parte, când magia abundă, pentru un fir narativ convingător e absolut necesară o mână de fier care să gestioneze reguli și limite. Iar aici uneori apare haosul. De ce s-au contopit doar doi dragoni și nu toți patru (p104)? De ce doar unele persoane sunt vindecate (p191)? De ce eroii sunt cruțați inexplicabil, în două rânduri, de către personajul principal negativ?
Cum manifestările magiei în lupte sunt relativ standard pentru genul fantasy (foc, gheață, scuturi protectoare), dinamica scenelor de acțiune nu variază semnificativ, deși autorul știe să le imprime un ritm progresiv pe care multe cărți de gen nu îl au. Dar ce folos dacă suspansul privind soarta unor protagoniști dispare aproape complet când știi că vor fi vindecate ulterior, de fiecare dată?

Nu am nimic împotrivă pentru o delimitare strictă a personajelor pe modelul bine/rău, cu condiția ca ele să fie bine construite. Toată cartea e acțiune non-stop, însă nu m-ar fi deranjat câteva secvențe de repaus în care să cunoaștem mai bine motivațiile și scopurile unor personaje. Există momente de introspecție, dar prea puține și prea sumare. Într-o astfel de situație, pe lângă acțiune singura soluție rămâne dialogul.
Multe dialoguri sunt inutile – fie nu îmbogățesc substanțial povestea, fie reiau aceeași idee exprimată rânduri mai sus. Lor li se adaugă expresii îndoielnice: “sânge țâșnind din tăieturi și gemete de pe buzele lor” (p47), “Al Shar o ridică pe fetiță în brațe, chipul lui întunecat, iar cicatricea groasă și vânătă de pe ochiul drept, care i se continua până pe obraz și de acolo pe gât, contrasta puternic cu pielea albă și strălucirea buclelor prințesei” (p82), “trupurile frânte ale dragonilor cenușii împodobeau podeaua” (p103), “Demonul începu să cedeze câte o jumătate de pas în fața fiecărei lovituri. Din când în când, încerca să dea înapoi, dar Vel îi respingea atacurile slabe” (p251) sau “Lied îl reduse la tăcere lăsându-i o linie roșie pe gât” (325).

Nu ajută nici naratorul omniscient a cărui voce se contopește uneori cu cea a autorului: “nu în ultimul rând” (p299). Show, don’t tell nu este o regulă strict de urmat, dar de prea multe ori nu ni se arată, ci ni se spune ce simt personajele. În plus, desele verbe la gerunziu strică diversitatea topicii, iar pe alocuri prezența excesivă a enumerațiilor diminuează calitatea expozițiunii.

Inima dragonului nu este totuși o carte rea. Iese în evidență prin ambiția autorului de a crea o lume unică în raport cu alte creații autohtone. Întregul ei potențial poate fi exploatat printr-o scriitură mai îngrijită pe care aștept să o văd în următorul volum.

Din punct de vedere tehnic, am întânit câteva dezacorduri, virgule lipsă și litere mâncate.

Mai multe opinii pe:

Catharsis Writing
Cu mintea… la SF
Everything and anything
FanSF
Jurnalul unei cititoare
Iulia Albotă
Nantan Lupan

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Aștept propuneri pe această pagină.

%d bloggers like this: