Archive

Archive for the ‘Scriitori’ Category

Blogosfera SF&F: Florin Purlucă – Mercenarii. Cartea Întâi: Razboiul pietrelor

October 30, 2019 1 comment

Cartea întâi dintr-o serie heroic-fantasy tulburătoare: ”Mercenarii” – “Războiul pietrelor”! O poveste emoționantă, în care, cu siguranţă, te vei regăsi pe deplin! O aventură încărcată de suspans, cu eroi de care te vei îndrăgosti!

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Sumarul de mai sus. Tulburătoare deloc, nu m-am regăsit (pe deplin) nici măcar în singurul personaj principal, suspansul atinge doar limita ușurării că lectura se termină, iar cu îndrăgosteala trebuie să fie un motiv serios.
Prima pagină. Aproape un etalon pentru întreaga carte. Fraze chinuite de metafore ce fie nu sunt de ajutor acțiunii, fie sunt forțate din dorința de a epata în formă lirică, fie violează limba română.

O citez în integralitate:

Luna lucea deasupra capetelor noastre cu dărnicia unui opaiț care-și ardea ultima rezervă de untură. Dinspre lac venea o duhoare de carne acră și de moarte, pe care o haleam involuntar în calupuri forțate, cu respirații aritmice.
Cine vorbește așa de… dezordonat?

Părea că nimerisem unde trebuia. Haw-a-Wap își lustruia lama șuriului, pitit înapoia unui trunchi vechi și scorțos de jugastru. Dacă l-ar fi văzut oricine altcineva – conturul indistinct al unei umbre informe, șerpuitoare – așa ferit cum stătea, n-ar fi priceput ce face.
Dacă îmi imaginez conturul unei umbre care nu poate fi văzut/estimat, de ce trebuie să mi se mai spună că umbra era informă? Cum arată conturul indistinct al unei umbre neinforme?

Dar eu știam. Știam că șuriul acela era unealta lui preferată în timpul vânătorilor de vrăjitoare.
Toate rândurile de mai sus scrise doar pentru acest infodump?

Îl ferea de lucruri neplăcute, pentru că fusese descântat. De pildă, îl ținea departe de automutilarea indusă ocult.
Din seria “Ce vrăji-smechere mai știu vrăjitoarele”.

Și asta îi aducea broscoiului un oarecare confort psihic.
De ce oarecare? Descântecul nu era eficient mereu? Mai există și alte pericole ce pot fi contracarate cu (alte) descântece? De ce nu “ușurare în suflet”? Și care e relevanța acestei informații?

Din punctul ăsta de vedere, îi dădeam dreptate – era un tovarăș de nădejde – nu mi-ar fi plăcut să îl văd mierlit.
Dreptate cui/despre ce/cu ce?

Din alte puncte de vedere, Haw-a-Paw era un nătâng. Ar fi găsit ea, o vrăjitoare pricepută, ceva cu care să facă felul unuia ca el, dacă ținea morțis.
Așadar, descântecul/șuriul era degeaba?

Într-un mod, pricepea broscoiul cum stătea treaba.
???

Doar că era genul de pasăre care detesta să piară pe limba ei.
Pariu pe orice că autorului i s-a părut extrem de amuzant.

Dacă s-ar fi făcut să fie omorât cu propria-i armă, probabil că s-ar fi răsucit de zece ori în mormânt.
Parcă era vorba de automutilarea indusă. Ocult chiar.

Și încă de vreo două ori după aia, ca să-și consume furia tot crescândă.
De ce?

Dificil de citit un text fracturat, ce sună greșit. Și devine obositor să tot încerci să înțelegi ceavrutsăzicăautorul™ având de trecut, nu peste piedici ca virgule lipsă, dezacorduri (între subiect și predicat), anticiparea narativă sau supraexplicații (ce iau forme jenante), ci peste adevărate obstacole care s-au înmulțit la recitire, de unde mai jos și un număr mai mare de citate decât cel inițial.

Dar mai întâi despre personajul principal. De fapt, nici nu există altele. Nu, nu am uitat de Haw-a-Wap. El nu are nicio însemnătate. Rolul lui este doar de a oferi sporadic un infodump la fel de sporadic. Mai mult, existența lui produce confuzie și naște semne de întrebare.
De ce este broscoi și nu altceva? Deoarece (ni se spune că) este un înotător bun? Pentru că trebuie să fie drept pretext pentru încă o glumă al cărei efect este zero? Haw-a-Paw m-a urmat. N-a părut prea convins. Individului nu-i surâdeau mustățile să fie luat drept laș. În opinia lui, puteam să fiu sigur, ce încercam eu acolo arăta mai curând a fugă cu coada între picioare, decât a plan de repliere. Eu am vrut să cred c-a fost o combinație de ambele. (p13)
Care e povestea lui? Cum se deplasează, ce mănâncă, cum/cu cine se reproduce? Cum se luptă? Ce (dez)avantaje sunt? Pare că are degete – “Haw-a-Wap își scosese cuțitul și-și curăța cu vârful lui o unghie care strălucea deja” (p34) – într-o lume postapocaliptică ce dă într-o altă lume în care urșii și lupii vorbesc: Jivinele și dobitoacele n-au fost create să glăsuiască.[…] Cu metișii de genul lui Haw-a-Paw era cu totul o altă poveste. Fie apăruseră de pe urma unor vrăji, fie erau lucrări ale unor zei jucăuși și inventivi. (p102)

Revenind la personajul principal. S-a vrut ca Dyomran să fie cel puțin interesant, dacă nu un anti-erou, însă mesajul nu are cum să nu ajungă distorsionat la cititor când există astfel de rânduri:

Mi-am verificat arbaleta și totul părea să fie în regulă. Cam așa se întâmplă de fiecare dată, dar înveți să accepti sentimentul indiferent dacă urmează să fii victorios sau să crăpi. Un amestec ciudat de teamă, siguranța dobândită în urma experienței și incertitudinea servită la rece de un viitor perfid. (p7)
L-am văzut cum s-a scurs printre umbre – o umbră prelungă și infinit mai ageră decât pâlcurile de umbre statice – după care am auzit plescăitul domol al apei. (p7)
Ca un cercetaș iscusit am pășit printre resturile de vegetație ce îmbrăcau pământul, controlându-mi fiecare mișcare cu precizia unui vraci despicător de țeste. Vârful săgeții fixate în arbaletă urmărea tacticos punctul maxim de vizibilitate în noapte. Totul era straniu de liniștit. Noaptea era tare ca o piatră. N-aș fi avut nevoie decât de un stimul sublim pentru a elibera proiectilul fatal.[…] Am apăsat pe trăgaci. În vreme ce am armat din nou, am auzit foșgăitul vârfului de săgeată secționând mai multe văluri de frunziș, iar la final, pocnetul sec al metalului izbând lemnul. Din principiu sunt un perfecționist și nu-mi permit stângăcii, dar pe timpul vânătorilor de noapte îmi acord luxul să mai ratez câte una sau două săgeți. (p8)
Am pivotat cu repeziciune și i-am aruncat o săgeață momeală, care să-i permită o eschivă tangențială. (p9)
La finalul piruetei, am văzut hoitul doborât de batracian cum a alunecat inert prin apă și s-a cuibărit în mâl. Încă se mai ridicau firișoare subțiri de sânge din el. Erau desmierdate de unduirile aproape insesizabile ale apei, după care se dispersau în explozii lentr de culoarea fierului ruginit. (p12-13)
M-a cuprins un presentiment crud de neputință (p13)
Nu-mi place deloc așteptarea asta. – Nici mie nu-mi place să primesc garoafe, dar pot să trăiesc cu deranjul. (p14)
A făcut o invitație la luptă care a trezit în noi – cel puțin în mine – tendințe ambivalente. Dar l-am refuzat, pedant.[…] Aveam eu o presimțire că invitația la lupta voinicească avea izul unei flori din altă lume. (p15)
Sala principală era astronomică. (p28)
cu un metru liniar din dantela aia diamantată (p29)
S-a crăpat întocmai ca o bucată mare și groasă de zahăr caramelizat și atunci când bucățile mari au căzut pe podea, au înecat împrejurimile cu sunetul specific sticlei sfărâmate, amplificat însă de câteva ori. (p30)
Mult aur – a zâmbit, probabil furată de laurii unei victorii eidetice ce i s-a consumat la foc automat în minte preț de câteva clipe. (p33)
Ne-a dus într-o încăpere, un subsol aflat la capătul a o mie de scări. Așa de adânc a părut, dar probabil a fost doar o părere. Eram istoviți și creierul nostru amplifica fiecare efort de a rezista oboselii. (p35)
Ne-am bombardat cu priviri reciproce, pline ochi de dispreț și, în momentul în care încordarea a căpătat duritatea și luciul aflorimentelor, glasul femeii a făcut înfruntarea tacită să colapseze. (p41)
Femeia ne înștiințase că la prima scânteie a soarelui pe firmament aveam să plecăm.[…] Pleoapele au căzut grele, ca pentru o rugăciune prea lungă și prea sfântă. (p45)
Vorbeau într-o limbă pe care eu n-am priceput-o. Cuvintele sunau legendar și puternice, dar pentru mine a fost totuna cu păsăreasca. (p54)
Să te împotrivești unui astfel de vis ar fi fost, fără niciun fel de îndoială, necazul omului ca după deicid. (p64)
Am pornit din loc, cu noaptea apăsându-ne nemulțumită șalele. (p72)
Nu-i chiar o poezie să-ți sufle în ceafă o armie de câteva mii de soldați înfuriați. (p72)
Poate că ar fi fost utile o serie de scuze post factum. (p83)
Brusc m-am gândit că nu mai eram în postura să emit pretenții vindicative. (p93)
Lipsa lui Haw-a-Wap îmi storcea inima. (p96)
Noaptea era mai profundă ca o piatră de obsidian. (p97)
Tristețea a încercat atunci să-mi sărute buzele. Am sărit într-o parte, ofuscat, și i-am tras un picior în vintre. Piei, târfă de doi bani! (p99)
Fiecare secundă atârna la fel de dureros ca greutatea pierderii unui săculeț plin cu bani din aur. (p108)
Xao nu arăta chiar ca Xao, ci mai curând o variantă mefistotelică a bătrânului nostru lider. Avea un set de umbre profunde care-i aducea un aer sever, aproape grotesc.[…] A zâmbit. Un zâmbet numai bun de pus pe goană copii și căței. Gestul l-a făcut să arate draconic. (p142)
Mi-am transformat ochii în două linii sublime și am scrutat păduricea. (p147)
Am strâns puternic din palme și am tras de hățuri cu putere. Ca un animal nărăvaș, nerăbdarea a nechezat și s-a cambrat. (p161)
Când o văzusem pentru prima dată, pe lângă aura de sexualitate care făcea oamenii de rând să ofteze ca pruncii după sânul mamei (p182)
visul s-a spart în milioane de cioburi, lăsând loc realității să se așeze peste ochii mei, ca o față de masă curată peste blatul mesei. (p182)
Exala aburi pe nări ca o oală care stătea să dea în foc dintr-o clipă în alta (p183)
Rafalele de zăpadă mi-au împroșcat gura cu fulgi, care s-au preschimbat imediat în lichid congelat. (p183)
Am tras sabia și pe urmă am lovit din nou. Precis și violent. (184)
N-a fost nimic mai mult decât un scenariu inutil. (185)
Mi-am jurat ca după ce aveam să epuizez conținutul sticluței, aveam să-i îndes recipientul într-un loc magic. Dacă nu m-aș fi prăbușit la câteva secunde într-un somn ca de moarte, probabil că aș fi făcut-o, mai mult ca sigur. (p188)
În urma lui, săgețile au început să sfârâie și să pocnească de aura scutului care-l proteja. Alți soldați și vraci, mai puțini norocoși, au îngroșat rândurile morților. (p193)
Noaptea(…) se așezase pe vine și se uita la noi, în toată măreția ei. (p194)
Am simțit un impuls adjuvant și prinsoarea șișcăi a început să mai piardă din intensitate. (p195)
Am dat să plecăm din loc, când în fața noastră a apărut Vraciul și Patru-în-Unu. Împreună cu aghiotanții lor și vreo două duzini de luptători sub comandă directă, ne-au săgetat cu priviri reci și dure. (201)
Generalul a fentat bulgărele arzând în ultima clipă (p202)
Cât timp mă afundasem în reflexii (p204)
Mersul susținut prin zăpadă păruse mai curând o pedeapsă, decât o etapă inevitabilă dintr-o victorie proximă. (205)
Mai mulți uriași s-au consumat pe loc în puterea calorică a masei incandescente. (206)

Știu, cine vorbește/gândește astfel? Păi cineva care are la el așa-zise vorbe de duh, din seria “dacă trăiesc, respir”, “afară plouă, căci tristețe” sau “vulpea e mai șireată ca ursul când acesta e prost”:

Se spune că dacă mori, nu pleci cu mâinile în sân, îți iei ofurile cu tine. (p7)
Nimeni nu părăsește lumea asta decât cu dinții încleștați în beregata dușmanului (p14)
Miejii cei mai buni vin cu trei rânduri de coajă (p19)
În viziunea lupului nici vântul n-are glas (p33)
Oamenii se pricep cel mai bine să fie oameni. Și mai spunea că indecizia e suflarea unui demon. (p102)
Oamenii decad. Nu suntem clădiți din piatră de râu. Când te aștepti mai puțin, balamucul vine peste tine.[…] În intervalul ăsta, dacă ești frate cu norocul la fel cum sunt dracii cu îngerii, atunci s-ar putea să pierzi niște oportunități. (p159-160)
Dacă muști un lup pentru că și el te-a mușcat pe tine, asta nu vindecă rana. (p161)
Tot timpul e câte ceva, numai bun de pus la îndoială, un detaliu fie el cât de mic. Treaba asta lasă oamenii să fie oameni și zeii să fie zei, obișnuia să ne spună Xao. (p165)
Înfrângerea e o doamnă, dar nu-i una cu maniere. E mai curând o fleandură. Ia sufletul unui soldat și-l joacă în picioare, pe urmă îl întreabă dacă nu cumva vrea o cană de vinars. Și de la cana aia la butoaie întregi nu este decât un pas. (166)
– Cea mai eficientă metodă ca să scapi de temeri și dușmani este să le înfrunți, i-am spus. Deseori, când nu eram capabil să exprim ce simt cu adevărat, aruncam o vorbă d-asta de duh. Bătrânul Xao le avea mereu la purtător, eu fusesem mai tot timpul cu urechile ciulite. Pe cele mai bune le repetasem în minte de atât de multe ori, că le-aș fi putut spune și prin somn. (p167)
Cum spuneam, nimic nu e alb sau negru, totul e gri. O chestiune de spiritual și circumstanțe, asta-i chimia sufletului. (173)
Însă până și cei mai iscusiți conducători sunt, în definitiv, oameni. Au nevoie să fie oameni și să se poarte în consecință, altfel s-ar prăbuși în neștiință. (207)

Nu așa adaugi profunzime (de obsidian) acțiunii, iar violența este uneori atât de gratuită încăt atinge ridicolul: “M-am lăsat cu toate cele optzeci de kilograme ale mele și am simțit cum canalul gâtului cedează din cauza presiunii fierului. Un os sau două au pârâit. A avut nevoie de mai puțin de două minute ca să moară. Daca nu ar fi nechezat calul, spre binele lui, aș fi scos un timp mult mai bun – puțin peste un minut. În Brigadă, recordul absolut era deținut de Măcelarul. Îi fuseseră necesare douăzeci de secunde în cap ca să facă felul unei santinele. Unde mai pui, era și trează” (p172).
Două minute e o infinitate, iar douăzeci de secunde e prea mult cam în orice roman fantasy cu care s-a vrut să semene această carte. Partea bună e că am aflat cât de badass era Măcelarul…

Dyomran e și confuz: “Vergeaua i s-a înfipt violent în găvana stângă” (p16) vs “Din găvana dreapta încă i se mai scurgea un lichid vâscos. Sânge amestecat cu albul ochiului.” (p17).
Apropo de săgeți. “Față de ultima partidă de vânătoare, când avusesem parte de niște neplăceri de ultim moment, acum eram pregătit: douăzeci de săgeți cu vârfurile umezite în venin de cobră. Plus alte douăzeci trecute prin venin de tarantulă.” (p8) Nu am aflat dacă era vreo diferență în afară de “Și, credeți-mă pe cuvânt, veninul de tarantulă lucrează inexorabil.” (p9)

 
 

Citește românește!

Susține autorii români prin cumpărarea cărților lor și promovarea acestora în rândul prietenilor tăi! (p1)

 
Aici nu e cazul.
 
 

Mai multe opinii pe:

Cu mintea la… SF
Jurnalul unei cititoare
Nantan Lupan

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.
Aștept propuneri pe această pagină.

Scurte #634

October 10, 2019 1 comment

finaliștii 2019 National Book Awards.

fragment din Argintul preschimbat, un roman de Naomi Novik tradus la Nemira de Dan Nicolae Popescu.

– cea mai nouă bibliotecă publică din New York.

– o introducere în universul The Witcher.

– un fragment din Omulețul din perete și alte povestiri fantastice, proză semnată de Marian Coman.

Scurte #633

September 27, 2019 Leave a comment

– cărțile în format fizic sunt în continuare mai apreciate, chiar (și de) către generațiile tinere.

#masspaperbackandbutts, noul trend pe Bookstagram.

primul capitol din Blood of an Exile, prima parte a seriei Dragons of Terra, scrisa de Brian Naslund.

lista celor mai noi aparitii Tor/Forge.

– un fragment din Eroii, un nou roman din universul The First Law de Joe Abercrombie.

Scurte #632

September 26, 2019 Leave a comment

– unul din exemplarele lui Kings of the Wyld, prima parte a seriei The Band scrisă dee Nicholas Eames, are peste 200 de autografe, desene și comentarii aparținând lui George R. R. Martin, Brandon Sanderson, Steven Erikson, Miles Cameron, Scott Lynch, Mary Robinette Kowal, R.F. Kuang, Joe Abercrombie, Sarah Gailey, Anna Smith Spark, Joe Hill, William Gibson etc. Cum s-a ajuns aici? Totul a început în glumă – câtiva autori l-au “amenințat” pe Nick Eames că dacă nu ajunge la ConFusion (ianuarie 2019) îi vor semna cărțile în locul lui…

nominalizările 2019 National Book Awards Translated Literature.

curiozități despre Mary Shelley.

quiz The Lord of the Rings.

primul capitol din The Impossible Contract, a doua parte a seriei The Chronicles of Ghadid scrisa de K.A. Doore.

Blogosfera SF&F: Silviu Urdea – Războiul legendelor. Cartea întâi: Regele fugar

September 18, 2019 1 comment

Într-o lume în care dinozaurii nu au dispărut, două regate și două legi scrise în pergamente se luptă pentru supremație asupra pământului cunoscut. Regatele de Vest și Imperiul Eternității își reclamă prin forță puterea asupra a ceea ce ar putea fi cea mai teribilă magie cunoscută de om. Cei înfrânți au trei șanse: supunerea, exilul sau asumarea extincției. Una dintre ele trebuie să asigure încă o șansă pentru păstrarea legii și menținerea echilibrului. Una dintre ele este cea adevărată.

Cea mai bună formulă a unei cărți fantasy este, după cum deja am învățat de la maeștri ca Tolkien sau George R.R. Martin, menținerea unui suspans nebun. Ori aici găsim tocmai asta. Va reuși Amon să mențină Pergamentele în siguranță? Unde va ajunge Aredhel Aldarion, regina Regatelor de Vest, după Războiul Absolut? Vor trăi Kinnunen și Shiva fericiți împreună? Va fi suficient de puternică iubirea secretă a Legendarului Charlemagne față de Shiva, soția Împăratului Kinnunen? Care este rolul asasinului Nil? Care va fi Marele Plan făurit de Mama Natură, pentru tânărul Uziwood? Întrebări care pe măsură ce citești te rod și nu te lasă în pace. Răspunsurile nu sunt mai niciodată cele așteptate, dar sunt atât de evidente. Bine ați venit în Ținuturile de Veci, unde nu există certitudini, ci doar fantezie.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Sunt aproape sigur că sumarul de mai sus a fost scris de autor, căci întregul roman prezintă aceleași caracteristici – coerență fracturată de lipsa de experiență în a mânui cuvinte și înțelesuri, de neputința în a transcrie, cel puțin corect, idei și trăiri, precum și de nepăsarea ori neștiința în a implementa o minimă șlefuire poveștii care nu trece astfel de stadiul de compunere școlară.
Nu a existat pagină care să nu aibă una din problemele de mai sus – am încercat să țin numărul și amploarea notițelor la minim. Daca această carte ar fi trecut prin mâinile unui editor (competent), ea nu ar fi fost publicată în această formă.

Cum de am ajuns să o citim în cadrul Blogosferei SF&F? În urmă cu trei luni dădeam de următoarea descriere: “Razboiul Legendelor reprezinta cel mai grandios proiect la care am lucrat. In spatele acestor pagini se afla multi ani de lucru si multe rescrieri. Cartea a fost refuzata de mai multe edituri pe motivul ca este prea “stufoasa” si ca fantasy-ul “nu merge” in Romania.”
Nu sunt de acord – citiți acest fragment, precum și câteva citate de pe pagina Facebook a cărții: “Fiecare realizare remarcabilă este compusă din iubire, cuprinsă de depresie, stoarsă de nebunie, dresă cu amăgeală, condusă de ură, condimentată cu determinare și înveșmântată într-o poveste de legendă.”, “A vedea binele în vremea razboiului, înseamnă să crezi că scapi cu viață.”, “Aroganța duce la izolare și într-un final în pamant, cu un cuțit împlântat în spate de cel pe care-l vedeai ca pe un frate”, “Slăbiciunea omului sunt legăturile sentimentale față de alți muritori”, “Atunci când ieși din civilizație și intri în sălbăticie, tot ceea ce mai contează este să supraviețuiești.” sau “Nevoile omului sunt cele care-l trag mai repede în groapă”.
În aceste condiții, un trailer de prezentare și un website nu ajută (aproape) deloc.

1. Prologul.
Prezentul ne trimite ca pe niște păsări călătoare deasupra norilor, cu milioane de ani în urmă.
De fapt sunt zeci de milioane de ani. Păsările călătoare nu se întorc în timp (deasupra norilor sau nu).

Ne contopim cu acel prezent, iar viitorul din care provenim este ca și inexistent.
Noroc cu sublinierea evidentului. Această supraexplicație (sâc!), ce denotă din partea autorului lipsă de încredere în sine sau în cititor, este întâlnită cu fiecare ocazie posibilă.

În ciuda împotrivirilor noastre de a ajunge în această lume, trebuie să lăsăm șirul evenimentelor să se scurgă ca nisipul unei clepsidre și să vedem pe unde ne poartă.
Eu nu mă împotriveam deloc, dimpotrivă (sâc!). Citesc (și) ca să îmi satisfac curiozitatea.

Arșița soarelui străveziu se reflecta asupra micului locaș făurit printre bolovanii calcaroși, din care începea să ia naștere un fir de fum.
Fum de unde? Focul nu fusese încă aprins – “Se opri pentru odihna de dinaintea urcușului spre vârful unui deal. […]Vilnius încercă să aprindă un foc.”

Vilnius, comandantul Gărzilor Imperiale, un bărbat în adevăratul sens al cuvântului, aspru cu cei din jur, îngâmfat de propria-i funcție și mereu sigur pe el, avea misiunea de a-și conduce oamenii într-o operațiune de capturare.
E “Tell, don’t show” în cea mai pură formă – și nu doar aici, ci până la finalul cărții. Nu am găsit niciunde reversul, absolut niciunde.
Ce înseamnă “un bărbat în adevăratul sens al cuvântului”? Cuvintele ce urmează sunt o detaliere sau o completare? Sunt confuz.

În clipa în care observă că nu fusese auzit, Vilnius trânti bucata de rocă și cuțitul cu care se chinuise de ceva vreme să aprindă focul. Din trei pași, ajunse în spatele celui aflat deasupra altui soldat. Puse mâna pe umărul său și-l trase înapoi.[…] – Iar tu, oh… la naiba și cu cei ca tine ! Vilnius aținti victima abuzului de mai înainte. Treci încoace ! După ce își termină treaba și îl lăsă pe soldat sub mila cerului, își trase pantalonii și își strânse bine centura în jurul mijlocului gros cât un trunchi de copac. Apoi, deodată, bocancul său din piele brodată cu solzi de dinozaur lovi piciorul comandantului secund, care dormea cu bale la gură și grohăia ca un vulcan în plină erupție.
Nu reiese de niciunde că sexul dintre cei doi soldați ar fi fost de fapt un viol. Disprețul/compatimirea manifestată de Vilnius nu poate continua cu o acțiune opusă. Nu are sens.

Vilnius dădu start marșului. Apoi toți soldații începură, din senin, să scoată sunete de animale primitive. Ce-i supărase oare?
Nu am aflat niciodată ce îi supărase. Iar sunetele de animale neprimitive (sâc!) cum se aud?

Pentru restul cărții am întocmit o listă de greșeli grupate pe categorii (a ajuns să semene cu IMDb goofs).

2. Repetiții.
[…] anunță Elsword, mișcându-și degetul arătător în barba deasă.[…] Elsword era un bărbat tipic al acelor vremuri: înalt, bărbos, zvelt și cu umerii lați (p15)
Pentru prima dată în viața lui, era terifiat și trădat. Fusese trădat! (p22).
Creasta lui Nerub ieși la iveală, bucurându-l și întristându-l pe Amon. Apoi chipul ars de soare ieși la iveală. (p44)
Apărură chipuri familiare de trădători. O siluetă scundă cât un butoi de vin, un pitic cu barba deasă și roșcată își făcu apariția în fruntea unui grup de soldați. (p63).
Cu ochii holbați, muritorul căzu mort și se alătură călătorilor spre neființă. (p90)

3. Timpuri verbale.
Își aranjă pelerina jerpelită pe umeri. Apoi coborâseră scările[…] Merseră cu grijă. (p55).

4. Corectură aproape inexistentă.
Trimite-ți zece legiuni de cavalerie (p22)
ochi albaștrii (p25)
Fiule, ia-o pe mama ta și duce-ți-l la doctor (p67)

5. Expresii adaptate ce sună penibil.
Nu vă mai holbați la mine ca la un dinozaur și întoarceți-vă în formație! (p12)
Cum, bărbăția mea, e posibil să se deplaseze atât de repede încât să fim înștiințați tocmai acum? (p21)
Așa că data viitoare fă pe Lucifer în patru și nu-i ma arunca vorbe mârșave Suveranului Absolut (p73)

6. Cuvinte ce nu își au rostul în acest univers imaginat de autor.
Șederea voastra a fost compromisă de virusu’ ăsta?! (p18)
ornați cu fel și fel de brizbrizuri (p25)
împotriva unui dinozaur deinonychus (p95). E o denumire reală, înseamnă că naratorul e din zilele noastre? atunci de ce are un vocabular arhaic?
Armata imperială își lăsase amprenta asupra Heronului (p105)
existaseră două turnuri de pază și o pancartă (p105)
Legendarul Charlemagne era câștigătorul Turnirului Ținuturilor de Est, ediția cu numărul XXI (p116)
Obișnuiau să bea chintale de vin și să fumeze multă iarbă împreună (p129)
priviri libidinoase pe sub lentilele ochelarilor săi (p170)
– tun (p60), doctor (p67), oxigen (p185), becul, șifonier, drag-queen (p192), ciocate (p198), ghiozdan (p210), rucsac (p234), psihopatie (p234), potabilă (p244), catalog (p245).

7. Formulări (extrem de) dubioase.
În interior, pereții masivi erau placați cu foițe de aur și ofereau o senzație plăcută de finețe și siguranță. Fața ei exprima groaza, de parcă și-ar fi văzut regatul sub flăcări, dar chiar și așa ochii verzi, buzele moi, obrajii ridicați și bărbia fină erau impecabile. (p19) Im-pe-ca-bi-le.
Aredhel dormea ca un bebeluș în plină creștere (p24). Există bebeluși care nu sunt în plină creștere?
Lianele verzi erau splendide (p30) Splendide rău sau se putea și mai splendide?
Amon văzu săgeata cum venea înflăcărată spre pieptul său, ca un vultur urmărind prada care aștepta să fie devorată[…] Sângele se prelingea din el ca un râu de taine înflăcărat. (p34) Totul este înflăcărat.
Își simți capul ca și cum ar fi fost străpuns de o suliță cu lama rece (p47) Se știe că o suliță cu lama caldă nu cauzează atâta suferință.
și să faceți ca moartea mea și a tuturor soldaților căzuți să nu fie risipită-n van, ca nisipul din Marea Abisului! (p53) Dublă metaforă/comparație
Erau doi soldați imperiali lipsiți de plăcerile trupești de un car de vreme (p50) Priapism la dublu.
Răsunară tropăiturile unui convoi de călăreți venind pe drumeagul din fața zidului, spre ei. (p56)
Războiulețul ăsta s-a încheiat. Ce-i drept, a durat el cam mult, cinci sute de ani, dar au capitulat (p59). Dacă un “războiuleț” se întinde pe cinci secole, un război durează (zeci de) milenii?
Îndemânarea sa înnăscută atunci când era vorba să mânuiască un obiect ascuțit în lupta bărbătească de corp la corp (p68) Ce înseamnă luptă bărbătească?
Un miros de ezitare le trecu pe la nări atunci când cei doi soldați din față le făcură semn să intre. (p74) Din seria “avea un gust nehotărât”.
Creatura se prăpădi și slobozi un strigăt de agonie. În cele din urmă, fu doborâtă de atingerea morții. (p89) A murit, a agonizat și apoi a murit?
Fugarii se opriră, ca și cum ar fi prins rădăcini (p91) Paralizie temporară în toată splendoarea ei.
și îl aruncase într-un hău cât trei nopți de adânci (p96) Corect nu e “adânc”? Nu adânc cât noaptea, ci cât trei? Care e limita de adâncime cu această unitate de măsură?
Noaptea se așternea asupra lor ca zidurile unei temnițe în jurul condamnatului (p106) Noroc că mă simt liber în fiecare dimineață.
Își încleștă mâinile pe fundul rotund ca doi obraji ai copilei aflate în patru labe în fața sa, copleșită de plăcere, ca un prunc mângâiat de mamă (p114) Ce mama naibii?
Charlemagne o azvârli într-o parte, privind-o măreț, ca pe cârpa folosită când își lustruia sabia pregătită de război (p114) Eu nu mă uit niciodată măreț la buretele de spălat vase.
Charlemagne se tolăni în pat și adormi liniștit ca un pui de dragon (p115) Doar iepurii sunt vigilenți.
era sămânța calului, folosită de cei avuți pentru potență (p115) Doar bogatii aveau cai? Sau rețeta era secretă?
Imaginează-ți o moarte fără viață (p116) Chiar pot.
Ca desert alese ceva diferit. O prăjitură nemaiîntâlnită la masa de dimineață. Luă o felie și o admiră în farfuria sa, de parcă ar fi fost înseși boașele lui Lucifer (p119) Ce-i drept, putea fi un ecler sau o pricomigdală.
Într-adevăr, prăjitura era delicioasă. Mai ceva ca vaginul umed al unei ușuratice (p119). Totuși era o savarină?
Charlemagne îi aplică un picior în burta lui Plovius (p124)
Un iz suav de vanilie, migdale și cafea se ondula înduioșător în înaltul dormitorului (p125) Lirism la cote înalte.
Horcăind, creatura, cât șapte nopți de înaltă, făcu un pas în față (p148) De ce nu putea fi cât șapte nopți de adâncă?
Privi cum unul dintre ostașii din Gardă era împuns, fără milă, chiar în inimă de către cornul de gheață (p152) Doar doctorii te împung cu milă în inimă.
necheză ca și cum ar fi fost un animal de pradă (p153) Ce să aleg, lei care nechează sau cai ce mănâncă gazele?
când ciocnise cu Shiva. Aceasta stătea cam indispusă, cu botul între sâni, studiindu-și soțul bezmetic (p171) Nu doar că sânii încep din obraji, dar sunt dispuși în așa fel încât te poți uita printre ei la alte persoane.
Fără pic de emoție în grai, ea zise: Te las împreună cu fufele tale! Trebuie să apară! (p173-174) Probabil că la scenele în care Shiva este emoționată autorul va folosi zeci de semne de exclamare.
Cu o smucitură atentă (p201) Bine că nu gingașă.
micul târf (p204) Genial!
Torgot se temea, dar nu îi era frică. Ciudat sentiment. (p210) Chiar că ciudat.
și o fustă țesută din lână ce avea o ornamentație simplă. Pe cap avea o năframă ornamentată pe margini. (p229) La meteo se anunță pentru mâine precipitații simple.
dar maxilarele proeminente, în asociere cu obrajii îmbujorați, îi ofereau un aspect intim. (p236) Adică?
Se felicitară pentru succes (p241) Cum?
Căluții de mare nu lipseau nici ei din decorul râului. (p244) Râul cel fermecat cu apă sărată.

8. Distanțe/geografie.
Pe pagina oficială a seriei am găsit o hartă ce ajută la definirea unor repere spațiale. La un moment dat aflăm că distanța dintre Moldum la Gorgothya poate fi parcursă pe jos în doi ani. Un calcul lejer arată că cinci kilometri pe oră x șase ore pe zi x 300 de zile pe an = 18.000 de kilometri, adică mai mult decât dublul distanței dintre București și New York. Cum se administrează un astfel de imperiu? De aceea un “războiuleț” dureaza 500 de ani?
Mai mult, ni se spune că timpul necesar pentru o astfel de călătorie se înjumătățește dacă se zboară cu un grifon. Ori pasărea are viteza unui tramvai (din București), ori mersul pe jos este aici foarte rapid.

9. Descrieri (extrem de) sexiste.
Aproape fiecare personaj important are parte de o prezentare (ce respectă cam același tipar) imediat ce apare în peisaj – Kinnunen (p60) sau Vilnius (p67). Caracterizările în sine intră la “așa nu”, dar ce m-a deranjat a fost modul în care sunt prezentate personajele feminine. Sexism.
– Aredhel Aldarion: Pantalonii maronii din piele îi stăteau mulați pe picioare, scoțându-i mai bine în evidență fundul bombat și pulpele apetisante.[…] Sânii rotunzi și proeminenți stăteau să-i sară afară din corsetul mulat pe trup. (p19)
– Shiva: Avea obrajii proeminenți și un nas rotund, drăgăstos. Orice bărbat și-ar fi dorit-o în dormitor. Avea niște coapse moi și un fund lat. Sânii ei, ca două ghiulele de tun, atrăgeau privirile tuturor. Purta veșminte catifelate, o bluză subțire, transparentă și o rochie de satin. (p60)
Ryo înțelesese de pe expresia fermecată a chipului ei că era un bărbat bine și i-o trăsese ca o brută. (p74)
Atingerea delicată a fundului bombat al fetei brunete, cu părul prelins până-n dreptul posteriorului, cu buzele mari și cărnoase ca două labii ale unui vagin umed, obrajii rumeni, sânii jucăuși și tari ca doi pepeni, îl excita pe Charlemagne și mai tare (p125)
Ăsta e vreun prăpădit care și-o freacă în fiecare seară și dimineață, cu gândul la un vagin strâmt și umed (p170)
Iar scenele de sex nu au deloc un impact narativ.

10. Comportamentul personajelor
Nu există vreun personaj care să se poarte conform vârstei lui. Toate sunt retardate sau au mintea unui copil. De la Shiva și Filumen (regina și fiul) ce cară un soldat leșinat (p67) și reacțiile de copil răsfățat sau nesăbuit ale lui Kinnunen (p69), respectiv Vilnius (p96), până la penibilitatea antrenamentului din sala de forță (p121), a luptei dintre Charlemagne și Plovius (p123), a scenelor de sex (p126), a confruntării cu unicornul (p153).
Paginile 134-135 sunt delicioase – regele fugar Amon, alături de Torgot, tovarășul său, și alți opt oameni fug de dușmani. Apar în discuție modalități de răzbunare. Torgot spune că dorește să-și refacă tribul în vederea unei riposte. Amon își arată vârsta mintală de cinci ani (și nici Torgot nu e mai prejos): “Dar cum putem să ne înmulțim și să…[…] Și să fim puternici din nou? Să fim mai numeroși? Torgot privi înapoi, spre a se asigura că nimeni nu le ascultă conversația, apoi întrebă: – Avem două femei cu noi, nu?”

Dumneseule™.

Bonus:
Trecu de ziduri în grabă și le ordonă celor din gardă să instaureze starea defensivă de urgență (p37) De ce abia atunci, după o luptă întreagă?
Amon era presat de timp. Trebuia să ia o decizie. Stătea tăcut ca o statuie și analiza situația cu minuțiozitatea unui sculptor în marmură. (p44) Presat sau presat?
Iar în legătură cu Pergamentele astea, pe care te rog să le strângi de pe masă și să le îndeși bine înapoi în traistă, să le ții departe de ochii oricui. Ți-aș sugera să le făurești o gaură în podea, sub șipcă de lemn, și să le ascunzi acolo, unde doar tu vei ști. Din partea mea, poți să le ascunzi și-n tavan, ori în pământul din spatele casei. În orice caz, cum consideri (p238) vs Ar fi fost mai înțelept să găsească locașul Pergamentelor în pod, dar, la insistențele lui Torgot, în cele din urmă Amon decise că cel mai bine era să le ascundă sub o șipcă din podeaua aflată sub patul din dormitor (p240) Nu e ca și cum Gildor Seregon, autorul sugestiilor, ar fi avut apoi multe locuri de căutat dacă ar fi vrut să fure Pergamentele…

11. Altele.
– comandantul Gărzii apare la p35 și moare la p66. Deși nu are nume, e prezent în mai multe pagini ca Aredhel Aldarion. Bine că aflăm numele unor oșteni/soldați care supraviețuiesc timp de câteva paragrafe: Humilus și Thadius (p98) ori Blegg (p110).
– Auzit-am de voi, dar chipul și înfățișarea voastră îmi erau străine (p220) vs Îmi pare rău că nu te-am recunoscut, dar arăți tare schimbat pentru titlul tău de rege. (p224) Dragonul Azug este autist.
Cei doi erau călare pe calul cu care reușiseră să fugă din Gorgothya, furat de la un cavalerist imperial (p100) vs Micul Tăuraș – așa se numea calul lor – era epuizat (p105). Poate îi găsiseră între timp certificatul de naștere.
Arhitectura clădirilor sale făcea din Gorgothya cel mai frumos și atractiv oraș din Ținuturile de Veci. Încă un motiv pentru care imperialii doreau dintotdeauna, cu ardoare, să pună stăpânire pe el (p15) vs Privită din interior, după război, Gorgothya arăta precum un câmp de flori arse. Cadavre împuțite, împrăștiate haotic, pretutindeni, cădiri dărâmate, arse, distruse, transformate în ruine (p59) Măcar Palatul a rămas (cumva) neatins (p69) – ce convenabil.
Așteaptă-mă aici, iar când îți fac semn, fugi spre mine și nu-ți întorci capul în nicio parte! Aredhel îl zgâlțâi de umeri. Hei, Fibon! M-ai înțeles? (p57) vs Apoi, neascultând sfatul reginei, Fibon îndrăzni să întoarcă capul: toți cavaleriștii goneau săgeată după ei! (p58) Contextele sunt diferite, dar ce mai contează?

Evident că pagina Goodreads a romanului are un scor perfect, una din notele de cinci stele fiind acordată chiar de autor. Însă este cea mai proastă (publicată) carte (fantasy) citită de mine vreodată.

Dezastru™. Total.

Mai multe opinii pe:

Cu mintea la… SF
Jurnalul unei cititoare

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.
Aștept propuneri pe această pagină.

Scurte #631

September 12, 2019 Leave a comment

Tritonic va publica Sub Apa Dragonului Strâmb, un volum de povestiri fantasy și fantastice scris de Daniel Timariu, Anamaria Ionescu, Lucian-Dragoș Bogdan, Lucian-Vasile Szabo, Teodora Matei, Liviu Surugiu, Raymond Clarinard, Cătălina Fometici, Monica Ramirez și Dănuț Ungureanu.

– un fragment din The Unspoken Name, romanul fantasy de debut al lui A.K. Larkwood.

– trilogia Jocurile Foamei de Suzanne Collins va apărea la Nemira într-o nouă ediție.

lista celor mai noi aparitii Tor/Forge.

primul capitol din The Red-Stained Wings, a doua parte a seriei The Lotus Kingdoms, scrisa de Elizabeth Bear.

Scurte #630

September 3, 2019 Leave a comment

câștigătorul 2019 Hugo Award.

– primul capitol din Regatul de Aramă de S.A. Chakraborty, al doilea volum al Trilogiei Daevabadului, traducere de Claudia Roxana Olteanu.

lista celor mai noi aparitii Tor/Forge.

cărți de nelipsit din bibliotecă.

– un fragment din The Perfect Assassin, prima parte a seriei The Chronicles of Ghadid, scrisa de K.A. Doore.

Scurte #629

August 18, 2019 1 comment

câștigătorii 1944 Retro-Hugo Awards.

– la Tritonic a apărut EAST OF A KNOWN GALAXY. An Anthology of Romanian Sci-Fi Short Stories (Daniel Timariu, Cristian Vicol, Silviu Genescu, Florin Purluca, Milos Dumbraci, Liviu Surugiu, Alexandru Lamba, Lucian Dragos Bogdan, Catalina Fometici, Lucian-Vasile Szabo, Ciprian-Ionut Baciu).

– un fragment din Botezul focului, un nou roman de Andrzej Sapkowski publicat de Nemira.

lista celor mai noi aparitii Tor/Forge.

primul capitol din Angel Mage, cel mai recent roman scris de Garth Nix.

Scurte #628

August 7, 2019 Leave a comment

câștigătorul 2019 Mythopoeic Award.

urmările culturale (și legale) pe care le-a avut în 1960 publicarea romanului Lady Chatterley’s Lover de către Penguin Books.

– fragmente (1, 2) din Reckoning of Fallen Gods de R. A. Salvatore.

lista celor mai noi aparitii Tor/Forge.

– un fragment din Lent, cel mai nou roman semnat Jo Walton.

Scurte #627

August 3, 2019 Leave a comment

scriitorii străini ce vor fi prezenți la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) ce se va desfășura la Iași în perioada 2-6 octombrie 2019.

lista celor mai noi aparitii Tor/Forge.

primul capitol din Supernova Era, un nou roman semnat Liu Cixin.

– un fragment din A Memory Called Empire de Arkady Martine.

– librării și biblioteci din Asia.

%d bloggers like this: