Archive

Archive for the ‘Scriitori’ Category

Ce povestiri am mai citit #94

February 28, 2017 Leave a comment

Helion SF nr. 61, aprilie/mai 2016 (continuare de aici):

1. Daniel Botgros – Adam. Un fragment de roman. Virgule lipsă înainte de “dar” și “iar” (aproape de fiecare dată!). Pe de altă parte, abundența de virgule sugrumă orice încercare de menținere a ritmului, iar paragrafele fără alineate obosesc. Scriitura e de clasa I – detalii inutile sau așezate dubios în fraze, repetiții ce puteau fi eliminate printr-o comasare a propozițiilor, construcții dubioase și dese înșiruiri de sinonime ce trădează nesiguranță.
Universul pare totuși fascinant – m-a dus cu gândul la Hoțul de moarte a lui Miloș Dumbraci.

2. Daniel Timariu – Povestire dintr-un univers aproape. Nu începe bine (“sau capitolul de început a unei apocalipse apocrife”) și continuă tot așa (“Și de aici lucrurile au luat o turnură deloc măgulitoare pentru bravii locuitori ai satului și mai ales a lui István Csukás.”, “stătuse ascuns în bordeiul acoperit cu mușchi a unei bătrâne picțe.”). Paragraful ce începe cu “De când e lumea creată” e cel puțin nenecesar și nu am înțeles partea de final a capitolului 4. Dar e amuzantă pe alocuri.
Ard, Arz sau Arp? Doi sau trei?

3. Rodica Bretin – Tigrii visează în culori. Uhm, asta e tot?

4. Alexandru Maniu – Geamandurile negre. M-a depășit, deși am citit-o de două ori.

5. Gabriela Anghel – Îngerii. Debut. Destul de banal. Clișee. Mici stângăcii pe alocuri (“însoțit de două bestii uriașe, ca niște gorile[…] Urmăresc cum demonii borro[…]”. Premisă neverosimilă. Și totuși, exprimarea e curată, chiar elegantă. Aștept următoarea povestire.

6. Koncz Ferenc – Noua orânduire (traducere de Ildikó Gábos-Foarță). Merge, chiar și recitită.
Mie nu-mi sună bine “străinul admira peisajul cu toți cei patru perechi de ochi ai săi”.

Scurte #533

February 27, 2017 2 comments

s-a încheiat a doua ediţie a concursului de debut “Valentin Nicolau”. “Din cauza numărului mic de manuscrise primite, editura Nemira a decis ca acestea să intre în competiție pentru ediția de anul viitor a concursului, care va avea loc în perioada septembrie 2017-ianuarie 2018.”
Nu-i nimic, citim autori străini.

nominalizările 2016 Nebula Award.

finaliştii 2016 Aurealis Awards.

nominalizările 2017 Andre Norton Award.

finaliştii 2016 Bram Stoker Awards.

Recenzie: Lucian-Dragoş Bogdan – Vraciul de pe norul interior

February 26, 2017 Leave a comment

Locuitoarele unei planete îndepărtate îşi află numele abia când vine vremea să dea naştere unei urmaşe. Iar acest nume reprezintă misiunea pe care Lumea lor le-o încredinţează. Cea care devine Aducătoarea-Leacului va avea de îndeplinit o sarcină care i se pare peste puterile sale: să-şi părăsească viaţa pastorală şi să se aventureze în spaţiul împânzit cu tehnologii, fiinţe şi culturi care-i sunt complet străine. Şi toate astea pentru a găsi un leac care să-i permită propriei specii, ameninţate cu extincţia, să se perpetueze.

vraciul_de_pe_norul_interior Cartea poate fi cumpărată de aici.

Au trecut aproape trei ani de când am citit pentru prima dată o povestire semnată de Lucian-Dragoș Bogdan. Dincolo de ocazionale reproșuri minore, întotdeauna am apreciat eleganța scriiturii, indiferent de temă și mesaj. Încrederea în talentul autorului m-a determinat să încep volumul de față fără simți nevoia de a ști ceva despre conținutul ei.

Prima impresie a fost că lecturez o carte fantasy. Denumirile cu majusculă, descrierile și lumea personajului principal m-au dus cu gândul la Clopoțica lui Disney și Furnicile lui Bernard Werber. De aceea am găsit inițial nepotrivită folosirea cuvântului “sonar”. Iritarea s-a atenuat însă când am realizat că romanul este science fantasy, o categorie ce combină ambele genuri și cu care nu prea am avut contact, cel puțin în cazul scriitorilor români. E un subgen greu de stăpânit când vrei să nu suferi la credibilitate și logică internă, două caracteristici esențiale ce lipsesc scrierilor (sub)mediocre.

Călătoria personajului principal este metoda prin care Lucian-Dragoș Bogdan prezintă gradual și deloc invaziv diverse lumi, figuri exotice și dileme morale (o manifestare a acelei fineți de care spuneam mai sus). Da, e o metodă clasică pentru (o continuă) expozițiune, dar care merge de fiecare dată atunci când vrei să păstrezi o acțiune relativ simplă și un număr rezonabil de personaje.

Finalul e previzibil și autorul nu se ferește să ascundă asta. În schimb, îți oferă destul suspans și originalitate încât să îți dorești să citești și ultimele rânduri. Recunosc, au fost momente în care emoțional speram la un deznodământ diferit, deși rațiunea îmi spunea că astfel romanul ar fi devenit cel mult banal. Să-ți faci cititorii să se atașeze de personaje în doar 200 de pagini nu e la îndemâna oricui, mai ales când nu există clasica luptă între bine și rău.
Într-adevăr, firul narativ iese în evidență și prin absența personajelor negative. Există conflicte, însă majoritatea de natură interioară – reacții față de modurile în care diverse civilizații aleg să interacționeze sau chiar să conviețuiască.

Vraciul de pe norul interior este o opțiune solidă nu doar pentru cei ce vor să ia contact pentru prima data cu genul SF(F), ci și pentru împătimiții genului doritori de o poveste cu un amestec echilibrat de suspans, mister, aventură și neobișnuit.
Am găsit trei greșeli (de redactare). A doua nemulțumire privește coperta. Nu e rea, însă nu se potrivește deloc cu subiectul cărții.

Ce povestiri am mai citit #93

February 23, 2017 5 comments

Gazeta SF nr. 71, februarie 2017:

1. Jack Skillingstead – Steel Lake (traducere de Miloș Dumbraci). Devine previzibilă după prima jumătate. O traducere cu câteva scăpări privind timpurile verbale și topica.

2. Mihai Alexandru Dincă – Hoții de salt. O continuare? Un roman?
Primele paragrafe sunt cam chinuite (expozițiunea, bat-o vina!).

3. Wilhelm von Paul – PIV (planet immunodeficiency virus). Un text neîngrijit, iar articolele din ziar (mai ales investigațiile jurnalistice) sună altfel în realitate (formulare, paranteze, semne de exclamație, puncte de suspensie). Ideea însă e bună și finalul pe măsură.
“Mă uit cu atenţie la faţa zbârcită cam de la nivelul ombilicului meu, căutând să surprind o cât de vagă urmă de compătimire” (?)

4. Cătălin Lupu – QR2O1. Neinteligibilă pe alocuri (multe repetiții, prezentare de clasa I), iar povestea în sine nu m-a convins (de la premise până la desfășurare).
“Am alergat după ea prin ploaia acidă, iar din grabă am uitat să-mi pornesc monoumbrela – o mantie străvezie care să mă apere de picăturile distrugătoare. Câteva picături mi-au ajuns pe brațe, câteva picături mi-au ajuns pe față arzându-mi pielea, dar nimic nu mai conta – pielea avea să se regenereze ușor cu crema pentru refacere. Am prins-o de umeri, apoi am strâns-o în brațe, cuibărindu-mă sub mantia sa protectoare.” (?)
“dar pacienta și beneficiarul tratamentului meu, nu avea să scoată niciun cuvânt în toate ședințele noastre” (!)

5. Remus Paul – Viața lui Martin. Într-un paragraf de șapte rândulețe, cuvântul “pasăre” (și formele lui) apare de 6 ori, iar “unii” de trei ori într-o frază și un pic. Multe detalii (inutile) care se repetă (am înnebunit cu “vârful îndoit al sabiei”), virgule ce lipsesc sau sunt în plus. Nu am înțeles de ce toate întâmplările sunt prezentate ca și cum ar avea loc pentru prima dată, aspect ce anulează chiar rolul lor. În plus, reacțiile fratelui nu au logică și ursulețul ba e ud, ba nu e.
“Martin cu scutul ridicat la piept, pasărea cu penele burzulite, și o sclipire de ură în ochii albaștri. Aceasta se dădu înapoi câțiva pași”
“Trecu prin hol, de unde văzu, în camera de zi, pe fratele mai mare care stătea la un laptop”
Aproape la același nivel cu cea precedentă.

6. Florin Purlucă – Legea azilului politic civil. Hehe, un deznodământ pe care nu l-am prevăzut. Mai putea fi periată pe alocuri.

7. Mihail Toma – Prințesa. Un text obositor, cu repetiții, formulări încâlcite și amănunte inutile.
“purta șalvari de mătasă albă brodată cu flori trandafirii, și ei îi lăsau descoperite picioarele de copil pe care le-ai fi crezut din marmură de Paros dacă nu le-ai fi văzut jucându-se cu papucii încovoiați , la vârf, încrustați cu aur și perle; avea un ilic în dungi albastre și albe, cu mâneci largi, despicate ca să poată scoate brațele, cu butoniere de argint și cu nastri de perle; în sfârșit, mai avea un fel de corsaj lăsând, prin tăietura în formă de inimă, să i se vadă gâtul și partea de sus a pieptului.” – aproape că am rămas fără suflare când am citit toate aceste fraze a căror construcție începe dubios și culminează cu “în sfârșit” (înțeleg că și autorul a avut aceeași senzație).
Scena de acțiune… ridicolă. Apoi în a doua jumătate apar din nou construcții îndoielnice: “În spatele biroului simplu, cu trei sertare înșirate unul lângă altul, sub placa de stejar, căptușit cu palisandru, cu colțuri rotunjite și picioare cambrate, ornat cu motive din bronz, Regina stă într-un fotoliul cu spătarul ca un semicerc ce o înconjoară pe trei laturi și pare mai dolofănică.” Bine totuși că nu era dolofănoaie.
Virgulele sunt tot mai puțin prezente, inclusiv cele care ar trebuie să fie înainte de “dar”.
E undeva acolo, lângă povestirile cu numărul 4 și 5.

Scurte #532

February 22, 2017 Leave a comment

Bogdan Hrib vorbeşte despre genul thriller.

– un fragment din Ce-am găsit al meu să fie de Stephen King.

librării de pe mapamond.

nominalizările pentru 2017 Philip K. Dick Award.

despre Madame d’Aulnoy.

Ce povestiri am mai citit #92

February 21, 2017 Leave a comment

Gazeta SF nr. 70, ianuarie 2017:

1. Alexandra Bordas – Ploaia din Kiar. Expozițiune stângace. Formulări dubioase. Intrigă confuză.
Bonus: “mă voi duce spre pieire sigură din dorința mea de a știi ce e cu ploaia ce vine doar o dată pe an”.

2. Florin Giurcă – Haina cenușie a amurgului. De ce nu există un rând gol între cele două jumătăți ale povestirii? Oricât de tragică e relatarea naratorului, motivația lui nu m-a convins, vine de nicăieri.
A doua jumătate începe cu o frază de-a dreptul de clasa I. Și continuă (!) cu altă frază similară. De fapt, e mult mai rău: “se scurgea așadar prin spațiul liber de sub dop și se lansa vertical într-o cădere epică, începută în țeava de un țol și jumătate a sifonului,” (ce caută “așadar” acolo? “cădere epică”?).
Al doilea paragraf e la fel, iar rândurile următoare conțin adverbe nenecesare, repetiții și formulări dubioase gen “Își recuperă bicicleta de pe peluză, din nefericire având spițele rupte, și urmă docil ca un cățeluș fata,”. Dialogurile sunt caraghioase.
Bonus: “Am auzit apoi pe unul dintre mascați spunându-i mamei tale să-și desfacă picioarele.”

3. Ştefan-Decebal Guţă – Liniște. Sună doar a o introducere, chiar dacă are exact acea doză de suspans menită să citești până la capăt.
“– Ești, iremediabil nebun!”

4. Mihail Toma – RRR. Uneori amuzantă, alteori ridicolă. Greoaie din punct de vedere tehnic.

5. Victor Cilincă – Socola şi Govora. Decinu™ (a doua oară consecutiv).

Scurte #531

February 20, 2017 Leave a comment

Goodreads oferă acum opţiunea reread.

Humble Book Bundle: Fantasy Fiction.

nominalizările pentru 2016 BSFA Awards.

His Dark Materials, o trilogie compusă din Northern Lights/The Golden Compass, The Subtle Knife şi The Amber Spyglass, va primi o continuare sub forma unei trilogii intitulată The Book of Dust.

Neil Gaiman pregăteşte The Seven Sisters, o continuare pentru Neverwhere.

Scurte #530

February 18, 2017 5 comments

Robert J. Sawyer a primit 2017 Robert A. Heinlein Award (pentru romanul Quantum Night).

– cele mai bune cărţi SFF ale lui 2016 (The Verge).

– cele mai vândute cărţi ale lui 2016 (Amazon).

– cele mai vândute cărţi ale lui 2016 (Book Depository).

– cele mai bune cărţi romantice ale tuturor timpurilor (Goodreads).

Ce povestiri am mai citit #91

February 14, 2017 Leave a comment

Gazeta SF nr. 69, decembrie 2016:

1. Lucian Dragos Bogdan – Excursie pe Terra. O dovadă că vor exista întotdeauna idei bune. Nu m-a iritat că morala povestirii e destul de previzibilă, ci finalul care putea avea o formă mai incisivă.
Prea multe puncte de suspensie și semne de exclamație!

2. Florin Giurcă – Interviu cu un anarhist. Referințele, glumițele și dialogurile se simt forțate.

3. Wilhelm von Paul – Genetic GO. Lungă, dar deloc plictisitoare. Merita un deznodământ scris pe alt ton.
Prea multe puncte de suspensie și semne de exclamație…

4. Victor Cilincă – Stele-n cer. Decinu™.

5. Ştefan-Decebal Guţă – Croitorul. O narațiune tulbure pe alocuri (fraze, POV-uri). Încheierea putea fi mult mai subtilă.

6. Raluca-Maria Panait – Experiment eșuat. Formulări pretențioase, contradictorii ori fără sens, cuvinte scrise la kilogram, repetiții, virgule puse aiurea, timpuri verbale alandala și prea multe adjective/adverbe. Plus folosirea nepotrivită a unor cuvinte ca “aparent” sau “niște”.
De mult nu am mai citit un astfel de text care să le conțină pe toate, inclusiv un fir narativ lipsit de logică.
O povestire eșuată.

Scurte #529

February 12, 2017 Leave a comment

– cum scrierile lui William Shakespeare au influenţat genul SF.

– biblioteci bântuite.

– cititul povestirilor scurte (nu) sporeşte empatia.

– un fragment din Borne de Jeff VanderMeer ce va apărea pe 2 mai 2017.

curiozităţi despre Othello.

%d bloggers like this: