Archive

Archive for the ‘Scriitori’ Category

Scurte #562

December 11, 2017 Leave a comment

câştigătorii 2017 Goodreads Choice Awards.

– un fragment din Problema celor trei corpuri, de Liu Cixin.

statistici Amazon (2016).

– Hard vs Soft SF.

Turtles All the Way Down, romanul YA al lui John Green, ar putea fi transpus de FOX pe marile ecrane. Alte două cărţi ale autorului, The Fault in Our Stars şi Paper Towns, au fost ecranizate în 2014, respectiv 2015.

citate marca Samuel R. Delany.

– un fragment din Waking Gods de Sylvain Neuvel.

curiozităţi despre Octavia Butler.

Old Man’s War, roman scris de John Scalzi, va fi ecranizat de Netflix.

cărţi vechi.

Advertisements

Scurte #561

December 5, 2017 Leave a comment

recomandări pentru pasionaţii de jocuri video.

curiozităţi despre William Gibson.

– un fragment din Binti: Home, continuarea lui Binti, scrisă de Nnedi Okorafor.

lista celor mai noi apariţii Tor/Forge.

recomandări pe subgenuri SFF.

– puteţi identifica diverse cărţi ştiind doar câte un citat?

rafturi cu cărţi.

referinţe literare în desene animate.

– un fragment din The Boy on the Bridge, continuarea lui The Girl With All The Gifts, romanul lui M.R. Carey.

cărţi recomandate de Barrack Obama.

Scurte #560

December 4, 2017 Leave a comment

– dacă citim 20 de minute pe zi, putem termina o carte pe săptămână.

câştigătorii 2017 Nommo Awards.

– un fragment din Hymn, a cincea parte a seriei Psalms of Isaak de Ken Scholes.

cartea ca obiect preţios.

– nu există doar cărţi proaste, ci şi cititori ignoranţi.

– trilogia Coldfire, scrisă de C.S. Friedman, ar putea deveni serial TV.

Dan Brown scrie prost.

Humble Book Bundle: Sci-Fi & Fantasy by Tachyon.

lista celor mai noi apariţii Tor/Forge.

– un fragment din The Hanging Tree, a şasea parte a seriei Rivers of London de Ben Aaronovitch.

Blogosfera SF&F: Florin Stanciu – Omnium

November 29, 2017 3 comments

În trecut, Pământul a fost distrus de un obiect necunoscut numit Spinul lui Dumnezeu. În prezent, pe Stația de Explorare a Portalului 2, Axxe Kaer e solicitat de PHIL, entitate superinteligența artificială și custodele stației, sa elucideze apariția unei capsule misterioase ieșite din portalul ce deschide o gaura de vierme. Deși călătoria ființelor vii printr-o gaură de vierme este imposibilă, capsula prezintă semne vitale.

Acest incident îi va schimba viața pentru totdeauna, iar povestea lui se va intersecta cu istoria antePământului, dar și cu cea a postPământului. Și însăși identitatea i se va confunda cu Ianus Trifrons și, în cele din urma, cu cea a data-cercetatorului Casian Titus.

Povestea singulară a lui Axxe Kaer se cere citită, căci destinul lui este cel care va putea salva omenirea de la distrugere sau o poate condamna definitiv.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Ca și în Epoca Inocenței (Adrian Mihălțianu), Omnium se remarcă prin strădania de a intui bucăți mai mari sau mai mici dintr-un posibil viitor al omenirii. Și aici, în aproape în fiecare pagină se simte munca (imensă) de documentare făcută de autor.
Florin Stanciu scrie pedant, limpede, fără puseuri filosofico-meditative din seria “sunt mai deștept ca tine, cititorule!”. Nu te smucește de mânecă, nu te ceartă și nu te insultă. Alunecă des spre genul documentar, cu multe informații legate de IA, biologie, genetică, istorie, geologie etc. Ca și în Epoca Inocenței, unele teme par a avea surse ce îmi sunt familiare. Cu multe am fost de acord, cu altele nu.

Dinamica discuțiilor dintre Axxe Kaer și PHIL mi-au adus aminte de cele dintre Mannie și HOLMES IV din Luna e o doamnă crudă (Robert A. Heinlein), doar că în Omnium lipsește umorul. Am apreciat că IA-ul este competentă – de la relatări până la întrebări și răspunsuri logice. Informațiile au acea rigoare științifică care la alți autori este înlocuită de introspecții neconvingătoare în raport cu ceea ce se înțelege sau înțeleg eu că ar fi IA-ul.
Însă și aici am găsit IA asociată cu “surprindere” (p99), “teamă” (p207) ori “sentimente” (p209). În al doilea rând, nu m-am împăcat cu prezența semnelor de exclamație și a punctelor de suspensie în paragrafele narate de IA (p98, 135, 160, 196, 207, 209 etc.). Și nu, nu cred în “mașini cu suflet” (p252).
Că veni vorba, nu poți despărți două replici ale aceluiași personaj cu puncte de suspensie venite de la interlocutor (p28, p98). Când nu vrei paragrafe succesive de dialog, pune un rând în care interlocutorul, dacă nu trebuie să deschidă gura, măcar cugetă ceva, face un gest, o mișcare.
Pe de altă parte, mi-a plăcut cum tipurile de AI au fost împărțite după nivelul de inteligență, parcă respectând clasificarea de aici.

În Omnium, ritmul în care se dezvăluie misterul e aproape perfect, cât să îți țină vie curiozitatea până spre sfărșit. Există și o întorsătură de situație ce pune într-o altă lumină evenimentele petrecute până în respectivul moment. Finalul, deși l-am intuit mai devreme decât probabil ar fi trebuit, este fabulos. Alfa și Omega.
Dar prea mult infodump. În toate formele: dialog, descriere și narațiune (la persoana a III-a). Deși are puține scene de acțiune, nu e scuzabil să fii nevoit să parcurgi pagini întregi care cred că puteau să lipsească sau să fie subțiate serios, cum ar fi expunerea celor șapte etape ale evoluției vieții pe Pământ. Apropo, nu am fost convins de explicațiile de la paginile 169 și p230.

Mai există și câteva dubioșenii, gen “În hiperspațiu, un mesaj parcurgea distanța dintre SEP2 și cel mai mare cuirasat spațial construit vreodată de om în câteva ore sep” (p25) sau folosirea verbelor la imperfect în loc de perfectul compus (și viceversa). Am întâlnit și “superexplicații” de genul “de la Everest, cel mai înalt vârf muntos, până la Groapa Marianelor, cel mai adânc punct de pe suprafața Pământului” (p248). Probabil dorința autorului de a face ca Omnium o lectură cât mai accesibilă.

Nu cred că mă încadrez perfect în publicul-țintă căruia i se adresează cartea de față. Pe lângă diferendele de ordin “ideologic”, am simțit deseori că Omnium este mai mult o relatare cu iz științific, că ei îi este subordonată latura narativă și nu invers. Cu alte cuvinte, impactul emoțional a fost moderat.

Mai multe opinii pe:

Catharsis Writing
Cu mintea… la SF
Everything and anything
Iulia Albotă
Jurnalul unei cititoare

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Aștept propuneri pe această pagină.

Scurte #559

November 15, 2017 2 comments

câştigătorii 2017 World Fantasy Awards.

The Terror, un serial TV inspirat din romanul omonim al lui Dan Simmons, apare la AMC în aprilie 2018.

– un fragment din Deadhouse Landing, a doua parte a trilogiei Path to Ascendancy, scrisă de Ian Cameron Esslemont.

Humble Book Bundle multi-genre fiction.

lista celor mai noi apariţii Tor/Forge.

– un fragment din Oathbringer, a treia parte a seriei The Stormlight Archive de Brandon Sanderson.

Tianjin Binhai Library

pentru iubitorii de cărţi şi pisici.

citate marca Joe Abercrombie.

– un fragment din Gilded Cage, prima parte a seriei Dark Gifts de Vic James.

Scurte #558

November 10, 2017 Leave a comment

viitoare adaptări cinematografice după cărţi SFFH.

Amazon are planuri pentru o serie TV Lord of the Rings; şi o analiză.

– un fragment din Fellside de M.R. Carey.

lista celor mai noi apariţii Tor/Forge.

citate Philip Pullman.

– un fragment din Seventh Decimate, începutul unei noi trilogii semnată Stephen R. Donaldson ce va fi lansată pe 14 noiembrie.

curiozităţi despre Ernest Hemingway.

– un hotel de vis.

– un fragment din The Dinosaur Princess de Victor Milán, a treia parte a seriei The Dinosaur Lords.

– autori celebri şi cărţile lor preferate.

Blogosfera SF&F: Dănuț Ungureanu – Noaptea în oraș, fără părinți

November 8, 2017 38 comments

“În lumile casei lui Faraon, guvernate de legi sălbatice și stranii, un copil de numai doisprezece ani luptă din răsputeri să-și regăsească tatăl, de care a fost despărțit cu brutalitate.

Noaptea se deschide înaintea sa ca un tărâm al creaturilor înspăimântătoare și al capcanelor mortale, un infern pe care trebuie să-l străbată de unul singur, asumându-și nenumărate riscuri. Pentru a înfrunta pericolele lumii necunoscute, Leni Spector trebuie s-o înțeleagă pas cu pas, descoperind în sine resurse nebănuite.

O parabolă a dezumanizării fără cale de întoarcere, a renunțării la valorile străvechi ale omenirii, a speranței de revenire prin curaj, prietenie, iubire.

Un fermecător și totodată înfricoșător basm venit din negurile viitorului, un cybertale marca Dănuț Ungureanu, autor al clasicului science-fiction <<Așteptând în Ghermana>>.”

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Tatăl unui băiat de 12 ani, pe nume Leni, este victima unui atentat. Copilul fuge. Pe urmele lui este trimis un asasin (“funcționar”). Leni reușește să-și învie părintele, cu sprijinul respectivului funcționar. O trădare. Unul din tipii cei buni este pedepsit. La final, boss-ul cel mare moare, grație și unui ajutor venit parcă de nicăieri. Zorii unei noi ere.
Cam asta e povestea pe ansamblu, relatată într-un așa fel încât rareori se înțelege ceva. Cauze ar fi două (a treia, cea cu cititorul prea prost pentru un astfel de roman, iese din discuție).

Nu am nimic împotriva textelor scrise întortocheat, atâta timp cât mesajul autorului ajunge la mine. Pe aceeași linie, nu mă deranjează nici adverbele și adjectivele în exces. Însă mă enervează la culme scriitura psihedelică, la care ronțăi fără succes.
“Un păpuşoi simpatic, numai bun de plesnit pe-un perete.” (p17). Cine pleznește păpușoi(i) de pereți? Eu nu cunosc pe nimeni, indiferent că e vorba de păpuși sau porumb.
“În spatele lui, îsi facea de lucru Comix, un obiect umanoid cu barba ca o perie de wolfram pe obraz” (p17). Ultimele două cuvinte sunt inutile.
“Ei doi sorb apusul ca ierburile sarea. Leni simte ceva gregar.” (p20). Eu am simțit ceva agricultural. Și probabilistic.
“Chanu Balai se opinti înjurând peste încă o balustradă și fugi spre intrarea rotundă chiar în vreme ce se închidea ușa.” (p43) O să încerc să înjur sub o balustradă.
“Doar decât carne sintetică au pus în trupurile alea, dar ele sună ca şi cum ar fi din metal.” (p87) Fără comentariu.
“Tito se întoarse la timp pentru a primi în faţă degetele funcţionarului, care-i lăsară nişte găuri pe obraz. Ram urlă indispus.” (p105). Poți urla de bucurie sau de supărare (tristețe mare). Dar cum poți urla “prost dispus, ușor supărat sau mîhnit” (dexonline.ro)?
Exemplele sunt mult mai multe.
Gene Wolfe, Guy Gavriel Kay și chiar Glen Cook sunt scriitori renumiți pentru limpezimea ideilor, a felului concis în care ele ajung la cititor.

Cam toate frazele sunt scrise așa, din înșiruiri aleatorii de cuvinte. Rareori iese ceva cu sens și de foarte puține ori am găsit compoziții notabile, care chiar alcătuiesc imagini clare în mintea cititorului:
“Asociaţii fură smulși din aşternuturi, ceea ce pentru unii era o catastrofă, tradusă prin chipurile încă neactualizate, pe care cearcănele mişunau sub piele ca vietăţi galbene, scârboase.” (p31)
“Rezistă vorbelor lui Tati S. Spre seară, ele sunt aburi de fosfor luminos, ascuțindu-se în fulgere care se ciocnesc pe cerul de neon al încăperii de tranzacție, sau fluturi de salină, Ksi-Ksou decolând leneşi de pe buze, lovindu-se în aer, rotindu-se o dată, de două ori, în vals mortal, după care cad ameţiţi.” (p36).

A doua cauză sunt deficiențele pe partea narativă:
– naratorul omniscient folosește puncte de suspensie.
– uneori se alunecă în POV-uri și multe scene conțin POV-uri de la o frază la alta (p43-44). Confuzie totală.
– totul e scris respectând “Tell, don’t show”. Zici că e reportaj.
– virgulă între subiect și predicat. “Cine uită, cine poftește alte suveniruri decât cele din prăvăliile de la poalele casei, se încumetă la mai mult de-o sută de metri spre interiorul salinei[…]”(p83).
– folosirea inadecvată a lui “parcă”. “Din nou. Amprentă parcă a lui Tati Spector…” (p88). “Și într-un ungher, momâia, parcă purtând o hârcă.” (p89). “Atârnau amândoi în niște excrescenţe parcă ameninţând să se rupă[…]” (p152). “Iar fluturele veni şi i se aşeză pe umăr. Lighioana fără grai, parcă spunea:” (p188).
– A îi spune lui B ceea ce B știa deja, doar pentru ca și cititorul să afle (p58).
– figuri de stil care nu se potrivesc cu ceea ce se știa despre personaj până în acel moment. “Băiatul nu pricepe cum pot bărbaţii să dea foc unor lucruri atât de frumoase cum sunt ţigările de foi. Într-o lume alcătuită din obiecte cromate, precise, reci, dure, acestea sunt moi, calde. Parfumul lor vine dinăuntru, ca un suflet, ceaţă de viaţă. O căldură molipsitoare, din mâna care a răsucit-o, din coapsele însorite ale unor femei iubite în alte vremuri.” (p20).
– lucruri care se întîmplă pentru că așa e convenabil pentru autor, împotriva logicii construite de narațiune până în acel moment. “Mașina ascultă scârbită imitaţia proastă de glas pe care frendul o rostise prin buzele băiatului. Fiind un automat bătrân, uitat sub melcul unei scări ce nu mai ducea de mult nicăieri, pretinse că nu bagă de seamă abaterile de la amprenta și discursul lui Tati Spector. Era mulţumit că măcar cineva îi dă atenţie.” (p40).
– am râs (amar) de găselnița folosită de Chanu și Leni pentru a evada din locul frățiorilor Ram (cap. 26).
– nu am găsit utilitatea scenei de sex (p193).
– am înnebunit cu salina, sarea și cu ceața.

Încă două chestii:
“Fusion21 – o editură boutique, își asumă misiunea de a le oferi cititorilor inteligenți de pretutindeni cărțile acelor scriitori români care plăsmuiesc lumi inedite și propagă idei provocatoare.” Sublinierea îmi aparține.
– premii: RomCon 2017, AntareSFest 2017 și Sci+Fi FEST 2017.

“Pe Leni îl durea capul de-atâta vorbărie în dodii[…]” (p62). Și pe mine.

Mai multe opinii pe:

Catharsis Writing
Cu mintea… la SF
Everything and anything
Iulia Albotă
Jurnalul unei cititoare
Nantan Lupan

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Aștept propuneri pe această pagină.

Scurte #557

November 1, 2017 Leave a comment

Wattpad acum şi cu abonament.

– un fragment din Partea întunecată a magiei, de V. E. Schwab.

coperţi înfricoşătoare.

cărţi înfricoşătoare.

urmaşii lui J. R. R. Tolkien.

despre Nnedi Okorafor.

– un fragment din Oathbringer, a treia parte a seriei The Stormlight Archive de Brandon Sanderson.

Hachette Book Group au anunţat că nu mai există Weinstein Books.

Showtime va produce un serial TV ce va servi drept prequel la The Kingkiller Chronicle a lui Patrick Rothfuss.

lista celor mai noi apariţii Tor/Forge.

Scurte #556

October 24, 2017 Leave a comment

RIP Julian May.

– următorul roman al lui Joe Abercrombie se numeşte A Little Hatred; aşteptat in mai 2019, este prima parte a unei trilogii situată în universul The First Law, 30 de ani după evenimentele din Last Argument of Kings.

votaţi 2017 BookNest Fantasy Awards.

curiozităţi despre Mark Twain.

– seria The Dark Tower nu s-a terminat.

despre Samuel R. Delany.

– un fragment din Tobele toamnei, al 4-lea roman din seria Outlander de Diana Gabaldon.

– Donald Trump nu citeşte (mai) deloc.

lista celor mai noi apariţii Tor/Forge.

– un fragment din Oathbringer, a treia parte a seriei The Stormlight Archive de Brandon Sanderson.

Blogosfera SF&F: Marian Coman – Haiganu. Fluviul Șoaptelor și Haiganu. Furia Oarbă

October 18, 2017 1 comment

Când, într-o iarnă năpraznică, Zourazi, copilul prin vinele căruia curge sângele sacru al magilor, fuge din temnița căpcăunului Dekibalos pentru a întâlni un zeu aruncat pe pământ, lumea întreagă prinde a se schimba!
Cu ”Fluviul șoaptelor”, Marian Coman îți deschide poarta către un univers straniu, în care unele personaje îți vor aminti, ca prin vis, de poveștile copilăriei, iar altele îți vor popula coșmarurile. Aflat la granița dintre fantasy și horror, ”Fluviul șoaptelor” îți dezvăluie fascinanta întâlnire dintre un zeu decăzut și un copil cu puteri miraculoase.
Romanul este prima parte dintr-o trilogie ce-l are în centru pe Haiganu, singurul dintre Cei Mari ce colindă prin lume.

”Fluviul șoaptelor” metabolizează elemente din mitologia traco-dacă și din folclorul popular pe care le transformă în ceva cu totul nou. Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, romanul ”Haiganu. Fluviul șoaptelor” te va purta pe tărâmuri populate de magi și de ființe grotești, într-o alergare continuă pentru salvarea copilăriei și a lumii întregi.
Acțiunea cărții are loc în același univers în care se desfășoară și aventurile din benzile desenate ”Harap Alb continuă”, Marian Coman fiind unul dintre scenariștii revistei.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Un copil ucis în încleștarea Celor Mari. Cohorte de monştri înfiorători. Două lumi în pragul dezastrului și un zeu ajuns la capătul răbdării. Oroare, aventură și mister, în cel de-al doilea volum din seria Haiganu.
Când războiul prinde în ghearele sale lumea, creaturile mânate în luptă de Dekibalos, Moroianu și Akarun trec prin foc și sabie cetate după cetate, în vreme ce un mag proscris ajunge dincolo de marea cea mare, în tărâmurile neumblate, iar un copil pășește în lumea Celor Mari unde-l așteaptă grozăvii mai mari decât cele pe care le-a îndurat pe pământ.
Va reuși Haiganu să salveze lumea sau va fi el însuși cel care îi va pune capăt?
Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, romanul lui Marian Coman continuă povestea din ”Fluviul Șoaptelor”, într-un univers fantastic ce-și trage seva din mitologia traco-dacă și din folclorul românesc.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Este prima dată când scriu despre două titluri deodată în cadrul Blogosferei SF&F. Privind retrospectiv, a fost o decizie bună. Fluviul Șoaptelor se termină oarecum atipic, pentru că nu există un final cu adevărat culminant. Nu știu cum au rezistat alții în intervalul scurs dintre cele două volume (2015-2017), dar eu m-aș fi enervat teribil. Din fericire, le-am achiziționat pe amândouă în același timp, așa că lectura a mers unsă.
Deși Furia Oarbă dezvoltă firele narative, iscând mai multe întrebări și stârnind și mai mult curiozitatea cititorului, deznodământul este mai legat, astfel că pot aștepta liniștit a treia parte care, dacă îmi aduc bine aminte, se intitulează Haiganu. Tristețea zeilor. Deși pe site-ul autorului văd că este vorba de o trilogie, în cărți am întâlnit formularea “seria de romane fantasy” – e posibil (într-o foarte mică măsură) să existe mai mult de trei părți?

Exceptând unele aspecte specifice genului, Haiganu este produs aproape în totalitate românesc. Nu doar că derivă din Harap Alb/Ion Creangă (inspirație evidentă și asumată), dar autorul utilizează denumiri mitologice autohtone, cum ar fi solomonarii, plus un vocabular cu regionalisme și arhaisme (năimiți, lifte sau “să văd ce cată-n lumea mea”/“să joace, dară”).
Nenumărate articole/studii/sfaturi arată însemnătatea numelor în romanele fantasy. De la simbolistica lor și până la modul în care se scriu și se pronunță, denumirile geografice, precum și numele personajelor ori individualizarea lingvistică a conceptelor pot particulariza și rafina profund creația literară respectivă. “The Witcher” este un termen polonez care s-a așezat deja în spațiul anglo-saxon undeva în preajma consacratelor “sorcerer” și “warlock”.
Haiganu mustește de nume geto-daco-tracice, puțin sau deloc alterate: Bendis, Dromihet, Gebeleizis/Zibelthiurdos, Dekibalos (<-Decebalos<-Decebal?), Maudava etc. Unele parcă au pe alocuri sonorități grecești/turcești (Baktapor, Kurtas, Vedekas, Iurazos sau Praus). Iar unele denumiri par a avea o structură deloc întâmplătoare – localitățile-port se termină în “por”, iar întinderile mari de apă au întotdeauna particula “Iura”.

Că veni vorba, cele două volume au coperți duble și lucioase ce oferă informații despre autor și serie. Am găsit chiar și mărimea tirajului. Iar harta, prezentă în fiecare carte, într-un format diferit (mi-au plăcut ambele), este binevenită. Știu, există o nesfârșită polemică privind existența hărților în romanele fantasy, cu argumente pro și contra la fel de viabile (Glen Cook afirma că ele reduc din imaginarul cititorului, pe când alții spun că au rolul de a construi repere în același imaginar), dar perspectiva geografică din Haiganu face firul narativ mult mai vizualizabil.
Haiganu mai conține ilustrații ce înfățișează, cu detalii, câte un moment din cele două-trei perspective narative ce compun capitolele prefațate. Create de Andrei Moldovan, responsabil și pentru grafica (frumoasă) de pe coperte, ilustrațiile sunt de-a dreptul horror. Aproape toate. Sunt fioroase și prin elementele ce le alcătuiesc (cranii, sânge, răni sau umbre), însă atmosfera de spaimă/dezgust este dată de diverse amănunte – ochi fără pupile sau priviri deznăjduite/perfide/încruntate/amenințătoare. Și toate sunt alb-negru.
Nu am pretenția ca fiecare roman fantasy să aibă parte de un astfel de tratament, dar nu cred că e nevoide de un efort financiar/creativ deosebit. Unele cărți merită mai mult.

Mi-a plăcut că nu a fost nevoie să citesc înainte HAC!, adaptarea BD a basmului cu Harap-Alb despre care am aflat că include o bună parte din capitolele primului volum. În schimb, Fluviul Șoaptelor e destul de dens pe alocuri, solicită atenție privind reperele geografice și derularea firului narativ. Probabil ar fi trebuit să îl parcurg din nou dacă nu as fi citit imediat Furia Oarbă. Mai ales că al doilea volum este reprezentativ pentru a o doua parte a unei trilogii: personajele principale se despart, fragmentând acțiunea, și crește numărul informațiilor spațiale și temporale despre lumea respectivă.
Am apreciat larghețea cu care Marian Coman se dispensează de personaje, indiferent de importanța lor, deși nu e greu de intuit că unele revin (nu poți îngrămădi zeci de protagoniști în 500 de pagini). Fără scene exagerat de dramatice, fără dialoguri pompoase. A te îndrăgosti de propria scriitură duce inevitabil la tehnică mediocră și conținut diluat.

Nemulțumiri? În prologul la Fluviul Șoaptelor am descoperit un paragraf dubioșelnic™ (“Norul de praf părea un zid portocaliu, de neoprit, ori un lac murdar[…]”, iar dialogurile din p112-113 (Furia Oarbă) sunt jenante prin formulare și plauzibilitate.
Legat de credibilitate, unele personaje iau decizii îndoielnice, ce nu se potrivesc cu imaginea indusă cititorului până în respectivele momente (Pleistoros, p195, Furia Oarbă). De asemenea, nu îmi sunt clare scopurile lui Roșu Împărat. Ambițiile lui Ziraxes sunt prea mari atât pentru mărimea ținutului pe care îl stăpânește, cât și prin prisma puterilor sale insuficient explicate într-o lume în care se războiesc zei și magi atotputernici. Care sunt temeiurile pactului încheiat între el și Ordisia, înțelegere ce dăinuie de sute de ani? Nu se explică nici de ce Roșu Împărat nu s-a mai întâlnit cu Moroianu la Upa Diza. De ce Ziraxes stă pur și simplu în Kaga-Krata?
Destul de originală ideea cu grifonii pe post de container cu amintiri, însă de ce acest rol al lor este subestimat? Este inexplicabil cum o frăție poate rămâne secretă în condițiile în care contactul cu ea este asigurat doar prin cunoașterea unei parole pe care o poți fura din memoriile unui grifon.

Ar putea fi Haiganu o serie cu același impact (cel puțin local) pe care l-a avut The Witcher în Polonia? Dorință, ambiție, putință – ele există. Mai e nevoie de puțin rafinament.

Mai multe opinii pe:

Cu mintea… la SF
Everything and anything
Iulia Albotă
Jurnalul unei cititoare

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Aștept propuneri pe această pagină.

%d bloggers like this: