Nominalizările pentru premiile Galaxia42 (2021) – partea a II-a

Scara de notare:
10 – perfecta
9 – extraordinara
8 – foarte buna (mi-a placut foarte mult, sau exceleaza din anumite puncte de vedere)
7 – buna (mi-a placut fara rezerve)
6 – decenta (a avut si parti care mi-au placut, sau mi-a placut, dar a avut si parti care m-au deranjat)
5 – asa-si-asa
4 – proasta
3 – foarte proasta
2 – execrabila
1 – incredibil de proasta si deja periculoasa pentru sanatate (risc de apoplexie)
0 – trebuie sa fiu legat de scaun, cu calus in gura si perfuzie cu sedative ca sa o citesc

1. Ionuț Cheran – Vânătorul de ploi.
Cu atâtea metafore nu ai cum să le dai pe toate bune/bine. Și e și obositor.
– “A ajuns în fața casei cu obișnuința cu care deschizi o cutie de ciuperci.” – există așa ceva?
Câteva scăpări (“efectele de după a insecticidelor remanente săpând galerii oarbe în aer”, “Avea însă tot timpul la dispoziție cele două medicamente tari – negarea și refularea”), înecate într-un delir narativ ce nu capătă claritate nici după recitire.
4/10.

2. Mihail Toma – Coarnele.
Nu am înțeles rostul literelor în italic. Mi-a plăcut ideea, stilul colocvial chiar se potrivește, însă autorul nu reușește o exprimare limpede și concisă.
5/10.

3. Robert Gion – Tricofobia.
O mulțime de întrebări: ce căutau personajul și Bobu în casa unde murise Ramona?; de ce murise Ramona?; cine o omorâse?; cum de a crescut părul atât de mult în câteva ore, după ce inițial “se vedea cât păr îi crescuse pe corp în ultimele săptămâni.”?; (de) ce au așteptat cei doi?; de ce a fost îngropată Ramona cu rămășițele lui Bobu în ea?
Ce s-a întâmplat de fapt?
Și parcă am mai citit-o undeva…
4/10.

4. Adrian Mielcioiu – Plăcere mortală.
Scrisă cu grijă, ceea ce nu e așa de greu având în vedere că este relatată o activitate cotidiană pentru mulți dintre noi.
Unde este componenta fantasy, hai, de ficțiune? Finalul, deși previzibil prin titlu, nu e sprijinit de nicio premisă oferită cititorului. E ca și cum eu aș zice: “ploua atât de tare încât broaștele din lac au crescut cât un fotoliu”.
4/10.

5. Allex Trușcă – N-o să afle nimeni.
S-a întâmplat! O povestire cel puțin decentă până la final, cu atmosferă, cu ritm, cu tensiune, cu ceva umor, cu un personaj ce gândește precum cititorul ce încearcă să ghicească deznodământul.
Bravo!
7/10.

6. Balin Feri – Scut.
Mai mult o snoavă chiar dacă mi-a plăcut.
6/10.

7. Adriana Grigore – Rețetă de zeamă de flori de curte.
Mnu™. Un text care nu are ce căuta aici (de exemplu, cum mai iese rețeta dacă nu ai vecin?).
4/10.

8. Bianca Șomoiag – O pagină albă.
Beție de cuvinte până la ultimul rând. Telefonul care nu merge deloc, dar apoi brusc merge totuși. Timpuri verbale aiurea, metafore fără sens, inconsistențe narative, trăiri ce nu au logică urmate ilogic de alte trăiri la fel de aberante.
Plus greșeli diverse (“Spurcatul nici nu vru să audă de așa ceva, l-a întors pe bietul Tată înapoi fără să se gândească de două ori înainte.”, “Ochii, de un albastru înțepător, aruncau fulgere, iar figura ei căpătase o expresie de autoritate bine exersată. Aceasta se pregăti să deschidă gura și să scoată câteva replici usturătoare”, “─ Vă simțiți bine, domnișoară? întrebă calm, o fată al cărei păr brun era strâns într-un coc sever la spate.”, “Podeaua, de un mahon întunecat și rebel lucea în contrast cu pereții văruiți într-un alb cuminte și șters.”, “Augustina nu știu cât timp trecu mai exact” etc.)
3/10.

9. Ciprian-Ionuț Baciu – Ziguratul de pe Kap Mēm.
Paragrafe sufocate de infodump, informație reluată în fraza următoare (burdufuri, munți, apus etc.), neconcordanțe narative (sulițașul ucisese “patru sau cinci dușmani”, ca mai încolo “Hăcuise prea mulți dintre ai lor în timpul luptei, prea mulți pentru a îndrăzni cineva să-l provoace de-aproape”), precum și o acțiune încâlcită în așa hal încât niciun deznodământ nu ar fi putut salva ceva.
4/10.

10. Lucian-Dragoș Bogdan – Când mă voi întoarce.
Cea mai lungă povestire dintre toate cele nominalizate și una din cele mai bune. Un autor de la care aveam așteptări ce nu au fost neîmplinite. Interesantă ideea, m-a ținut curios până la sfârșit care, deși previzibil, a fost satisfăcător.
Și tot nu am putut trece peste niște mizerii 🙂
– “Sau, când te-ntorci obosit după o bătălie, te lovești de ariergarda adversarului” – dacă te întorci de unde ai venit, cum poți da peste partea din spate a inamicului?
– “Uite-așa am ajuns să plec în amonte pe Fluviul-Acelor-de-Gheață, cu o apă atât de rece, încât, dacă-ți băgai mâna-n ea altcândva decât în preajma amiezii, riscai să-ți pierzi degetele.” – cum funcționează (apa) asta?
– “Pentru că atunci n-ar mai fi decât o amărâtă de știință, de-aia!” – un termen ce nu are ce căuta aici.
– “Atenția Dorei fu atrasă preț de câteva clipe de Gundra, al cărui mers apăsat îl recunoscu atunci când uriașul păși pe punte.” – nu are logică.
– “Ar fi fost mult mai simplu dacă alți daimoni ar fi venit în ajutorul lui Ystopos. Dar așa ceva era de neconceput. Doar dacă monstrul de piatră ar fi câștigat confruntarea s-ar fi gândit un alt daimon să-și încerce puterile cu el.” – de ce se bat (doar) pe rând?

6.5/10

11. Anamaria Borlan – Gemini.
O ieșire din POV (“Se șterse cu dosul palmei, neștiind că era o dâră de sânge, cu care se mânji toată.”), o frază dubioasă (“– Din foaia ziarului Modeft: O anchetă despre natura vrăjitoriei, de John Hale, pastor al Bisericii Chrift din Beverly, Anno Domini 1697. În timp ce Goody Cole, așezat lângă ușă, cu roata de olărit între picioare, un biet suflet bătrân îndoit de spate, bombănind.”) și un fir narativ încâlcit chiar și după recitire (finalul nu ajută în acest sens).
6/10.

12. Rodica Bretin – O duminică la Seaworld.
O reîntâlnire cu Kayla Blackmoon, Eric Norton și Alix Hayden din seria Protectorii. Impecabilă, dar realizezi că e o povestire ce, spre măsură ce se apropie de sfârșit, nu poate fi citită ca ceva de sine stătător; se simte a fi doar un fragment din ceva mai mare.
Această non-nuveletă nu avea ce cauta printre celălalte nominalizări, oricât de proaste sunt respectivele (unele/majoritatea).
5/10.

13. George Cornilă – Chipuri.
O variantă de “Prinț și cerșetor”, cu un stil recognoscibil, căci conține pe alocuri același tip de infodump livrat prin interminabile enumerații.
7.5.

14. Teodora Matei – Drumul Lenorei.
Din primele rânduri se observă că povestirea este scrisă de un autor cu experiență. Însă am găsit câteva lipsuri în coerența narativă.
– “– Caporal Andrei, te rog să te deplasezi la cascadă, la momentul pe care Turnul ni-l va transmite ulterior.” – din ce am citit ulterior (sâc), caporalul Andrei nu era la primul său drum, deci ar fi trebuit să știe unde și când (“Spre deosebire de italianul Marco, Andrei se oferea voluntar pentru acel gen de misiune.”).
– “Oamenii vorbeau că farurile Paznicilor nu pătrundeau prin desișul coroanelor” – “farurile” nu e un termen prea modern din perspectiva Leonorei?
– “Ea dădu doar încet din cap și, preț de câteva momente, zări un bărbat îmbrăcat în uniformă kaki.” – ieșire din POV.
De ce Andrei avea o singură fiolă de Apă-Vie la el?
6.5/10.

15. Laura Sorin – Pasărea sufletului și Vânătorii Lumii de Apoi (O filă timpurie din „Războiul împotriva falșilor zei”).
Impecabilă, cu excepția câtorva dubioșenii (“O femeie le văzu siluetele zvelte prelingându-se printre morminte cu iuțeala nenorocului.”, “Subțiri în hainele lor întunecate, ca două crâmpeie de nenoroc asmuțite asupra lumii.”, “Călătoarea înaintă către el, ușoară ca focurile albastre și înghețate care ardeau în Nordul Îndepărtat.”). Epic fantasy autohton, cu idei și concepte proaspete, chiar originale (așa cum doar la Miloș Dumbraci am mai văzut). Pe când romanul?
8/10.

16. Allex Trușcă – Ucenicul Solomonarului.
Un deznodământ cuminte, dar care rotunjește o povestire foarte îngrijit scrisă, mai ales că vocabularul personajului principal abunda în termeni și formulări popul… simple. Bravo!
8/10.

17. Cristian Vicol – Scindare (fără sfârșit).
O repetiție, de fapt două (“Așa că ce altceva putea să mai facă acum, singură și abandonată? Era îngrozită de ceea ce urma. Îi era rușine de felul în care zăcea expusă, dezbrăcată pe jumătate, și, deși era singură[…] Acum, că avusese timp să reflecte îndeajuns la felul în care se întâmplaseră lucrurile, Agnes nu numai că se simțea abandonată[…]”). Destul de “horror” – găselnița cu păsările denotă experiența autorului.
7/10.

Mai ridicată calitativ selecția de povestiri fantasy. Cred că autorilor de la noi le place și se pricep să scrie mai bine povestiri fantasy decât cele SF. Acestea din urmă necesită uneori o documentare care, dacă e solidă (poate autorul respectiv e deja pasionat de domeniul respectiv ori poate ea face parte deja din cultura sa generală), ii conferă scriitorului în cauză o autosuficiență în care valoarea literară este pe ultimul loc. Cu alte cuvinte, virgule puse aiurea sau lipsă, incoerență narativă, descrieri prețioase, metafore aiurea, infodump aruncat cu găleata, alunecări din POV (de obicei de la a treia persoană limitată la a treia persoană omniscientă, sau invers) etc.
Și povestirile fantasy au aceleași probleme, însă parcă într-o măsură mai mică. O explicație ar fi că aici întră și cele horror sau cele (aproape) pur ficționale (gen Scut a lui Balint Feri).

Degeaba ideea e originală, captivantă, cu potențial, dacă forma în care ajunge la cititor(i) prezintă deficiențele de mai sus. Prefer o idee-clișeu, dar bine scrisă. Idei poate să aibă aproape oricine, cu scrisul efectiv e mai greu.

Nu am așteptări mari privind nominalizările ce vor fi făcute anul viitor.

Nominalizările pentru premiile Galaxia42 (2021) – partea I

Sunt listate aici.

Scara de notare:
10 – perfecta
9 – extraordinara
8 – foarte buna (mi-a placut foarte mult, sau exceleaza din anumite puncte de vedere)
7 – buna (mi-a placut fara rezerve)
6 – decenta (a avut si parti care mi-au placut, sau mi-a placut, dar a avut si parti care m-au deranjat)
5 – asa-si-asa
4 – proasta
3 – foarte proasta
2 – execrabila
1 – incredibil de proasta si deja periculoasa pentru sanatate (risc de apoplexie)
0 – trebuie sa fiu legat de scaun, cu calus in gura si perfuzie cu sedative ca sa o citesc

1. Alen Schiopu – Poveste de iarnă.
Din start o scriitura prețioasă și formulări dubioase, ajutate și de o topica ciudată, semne de exclamație în exces, precum și de virgule inutile ori absente.
“Repet, am experimentat trăirile oribile enumerate în prima parte a aserțiunii de mai sus, nelipsind prea mult să cunosc și moartea care le încoronează. Ele mă tulbură în continuare, cu aceeași intensitate ca acum treizeci de ani. Uneori aș vrea din tot sufletul să le uit, mi-aș dori o amnezie binefăcătoare, însă șocul a fost prea puternic pentru ca izbăvirea acesteia să devină posibilă.[…]Observându-l din față, șocul nostru a explodat încă o dată.”
Desele înșiruiri de adjective denotă încă o dată nesiguranța autorului.
– “Ce ne-a atras atenția, în primul rând, au fost ochii oblici, întunecați, cu arcade proeminente, nasul foarte mare, borcănat, disproporționat în raport cu trăsăturile totuși extrem de accentuate ale feței și gura mult ieșită în afară, asemenea unui bot.” – am înțeles din primele cuvinte cum îi era chipul, de ce mai e nevoie de “extrem de accentuate”, formulare dublată de “totuși”?
Ultimul sfert al prozei este cel puțin digerabil.
5.5/10.

2. Laura Sorin – Născut învingător.
Primele paragrafe sunt slabe. Timpuri verbale alese ciudat (“Barca sa din coajă împletită, care plutea cu cei demni și se scufunda sub cei lași, se legăna ușoară la mal, iar Luntrașul se apleca spre el strângând în mână vâsla sculptată din os.”), repetiții (“vâsla sculptată din os”, “Ridicându-și vâsla albă de os”).
Restul povestirii curge însă într-un ritm aproape perfect, alterat doar de o scăpare vecină cu “supraexplicația” (“Încălcarea legilor naturii i se păru atât de monstruoasă, încât, un timp, repulsia îi înzeci forțele. Reuși să-i facă pe ceilalți să dea înapoi către verandă, deși ei erau doi, iar el doar unul. Văzând că frații săi erau depășiți, cel de pe verandă își puse pistolul inutil în toc și se aruncă și el în luptă.”). Finalul e cam strident.
6.5/10.

3. Alexandru Ionuț – Blondă cu sânii mari.
Scriitura e aproape impecabilă până la sfârșit, cu o singura sincopă (“Individul reacționează diferit la un lucru interzis, dar care nu știe decât vag de el, decât să-i interzicem o idee, ceva ce s-a născut în el.”). Dar, premisa (“Pornografia era un instrument malefic, iar oamenii n-au știut cum să o țină sub control așa că a fost interzisă. O generație întreagă a fost lăsată fără un lucru de care era dependentă.”) nu ajunge ca explicație.
6/10.

4. Cornel Bălan – Gemenele.
Citez din rubrica despre autor: “Mă consider un bun povestitor şi atît”. Păi da, mă simt trădat că am investit timp și atenție in toate acele personaje al căror rol a fost doar atmosferic. Textul trebuia să fie ori redus la jumătate, ori dublat. Oricum, un progres substanțial comparativ cu Sferoidul.
Câteva scăpări (“Pe două nivele, dacă nu pui la socoteală și demisolul cu intrarea prin garajul subteran – că atunci sînt trei.”, “dar ei, plopii ăia, crează vînt”).
4.5/10.

5. Mirela Moise – Lebăda.
“Frunze galbene cădeau în bătaia vântului, rotindu-se frânt pe imnuri mute, neauzite de nimeni” – de ce imnuri și nu balade?
“La tot pasul, trunchiuri scorojite, ramuri fără verde, insule suflate cu rugină, care aduceau aminte de-un Eden abandonat, prăfuit.” – nu e nimic în neregulă aici până mai jos când vezi că povestea este spusă din perspectiva lui Cygna (“Tânăra fugea.”, “Tânăra privi de jur împrejur”, “După un timp, Cygna părăsi ascunzătoarea”). Iar paralela cu Raiul biblic nu avea nevoie de această evidențiere.
O povestire ambițioasă din punct de vedere al premisei și deznodământului, dar lipsită de coerență narativă din cauza lipsei de talent/experiență a autoarei în a construi un profil psihologic al personajului principal pe măsura finalului.
5.5/10.

6. Ionuț Cheran – Orașul în care locuiesc.
Am citit și alte texte ale autorului cu numele de Celestin Cheran și cel de față e slăbuț. Compunerea chiar sună a compunere, finalul nu e rău, dar care sensul, mesajul?
5.5/10.

7. Mihail Toma – Ana nu e moartă.
“Cealaltă Ana o privea de pe canapea doar cu un ochi, partea nevăzută a feței era zdrobită oribil încât i se vedeau oasele însângerate ieșind prin carne și piele.” – era nevăzută sau se vedea?
O povestire cinstită, cuminte. Atât.
6/10.

8. Alen Schiopu – Umanism.
Putea fi mult mai scurtă, destule cuvinte sunt inutile – povestirea se bazează pe o idee ce putea fi dezvoltată altfel, o idee ce putea să nu fie sufocată de infodump.
– “estimată totuși la un număr impresionant de YJ, yottajouli” – prin astfel de formulări autorul vorbește direct cu cititorul, deci, ce rost are narațiunea din perspectiva lui Alg? La fel și cu punctele de suspensie din “Fără să mai cheltuiască niciun strop de energie…”. În plus, “YJ” nu mai este folosit niciunde, așa că putea lipsi.
– “Alg trimise confirmarea decesului folosind cel mai securizat flux de date din câte existaseră vreodată și o conexiune singulară, deschisă special pentru evenimentul acesta nefast.” – detalii inutile;
– “Acționă bilateral, acordând totuși o întâietate relativă secvențelor privitoare la Robb Kuldokk al III-lea din memoriile IA-urilor, descoperite în număr suficient de mare, pentru conturarea unei viziuni obiective” – “bilateral” în raport cu ce?
– “Analiza minuțioasă a condițiilor în care protagonistul tuturor capriciilor din univers își pierduse viața se dovedea la fel de importantă, constituind, până la urmă, ținta misiunii sale. Date fiind excesele protagonistului, o abordă aproape fără chef, însă cu atenția profesională excitată la maxim.” – cum vine asta, fără chef, dar totuși cu atenția la maxim?
– “Chiar dacă sintetizarea unei concluzii stricte nu mai era neapărat necesară, însumarea logică a datelor primite din partea nanosenzorilor îi indicară ferm că funcționalitățile de navigație ale epavei pe care o contempla analitic se reduseseră invariabil la zero.” – nu văd sensul introducerii lui “invariabil”.
Ultima parte a monologului e doar expozițiune etc.
5/10.

9. Cornel Bălan – Invaders must die!.
Nu am înțeles paralela dintre vânătorul de animale și cel de oameni – prost explicată. Personajul în cauză oricum apare doar la început – timp pierdut cu caracterizarea lui.
– “Fucking A” – cine mai înjură așa în ziua de azi, in filme și cărți? :))
Multe dubioșenii:
– “respectarea cerințelor de etică frînau orice încercare”
– “Pentru spații mici, lansatoare de lame rotative, orbitoarele cu laser și înșelătoarele hologramele individuale care atrăgeau rafale aiurea, de fapt în gol.”
– paragraful de început cu Jimmy Hullock
– un director de vânzări de jocuri ar trebui să știe ce înseamnă o versiune alfa
– “Singura mea condiție este să folosiți cei mai buni jucători ale altor jocuri de război”
– “Jocul dumneavoastră cum se numește? – Invaders must die. – Invadatorii trebuie să moară? Sună a-ntîia!” – un american își traduce în română :))))
– “Era pofticios, mereu în căutare de gustări și fața lui rotundă se întoarse spre taică-su privindu-l prin niște ochi îngustați de obrajii care-i împingeau, veseli și dolofani.”
– “Vedea spațiul prin „ochii” robotului, dar se simțea ca și cum ar fi fost acolo, auzea și vedea ca și cum era în luptă. Robotul era doar o carcasă înarmată și gata de atac (pt evitare repetiție).” – paranteza e o notiță uitată a autorului sau o mențiune lăsată de corector (luptă/atac)?
– “Intră în camera următoare cu o tumbă extraordinar de rapidă, propulsat de pistoane de sute de cai putere. Două forme în curs de a se ridica de pe o canapea în care el intră trosnind, cu un flip de 360 de grade peste cap, un picior pe unul, celălalt pe al doilea, ambii străpunși dintr-o parte în alta.” – sigur e bine 360 de grade, adică o rotație completă până la poziția inițială?
– “Sacrifică o lamă pentru a sparge neonul, făcu un salt spectaculos, perforă tavanul cu picioarele, prinzîndu-se de una dintre grinzi. Acum îi aștepta în întuneric, cu picioarele înfipte în tavan și cu capul în jos, precum un liliac. Doar că, spre deosebire de liliac, avea brațe articulate și degete mecanice stînd gata să elibereze rafale spre invadatori. Primii dintre ei intrară în cameră. El nu mai mișca deloc. Nici un zgomot pneumatic nu trebuia să-l dea de gol, întrucît elementul surpriză era totul, picioarele fiindu-i încolăcite pe grinda de lemn.” – repetiție în expunere, detalii și acțiune
– “Corpurile căzură la podea precum niște marionete ale căror ațe au fost tăiate, toate deodată, de-o foarfecă gigant. Șansele erau ca al șaptelea să încremenească îngrozit de această scenă inexplicabilă sau că o va lua la fugă, urlînd. Îi curmă urletul cu un glonț în ceafă.” – șansele sau probabilitatea?
– “Îl împușcă în cap chiar și după ce piticul se pusese în genunchi. Dar totul se desfășura atît de repede că mai probabil era că piticul, pur și simplu, aterizase pe genunchi după ce-i explodase capul.” – păi l-a împușcat înainte sau după ce s-a pus în genunchi?
Păcat de idee. Cea mai slabă povestire de până acum – cum trec astfel de texte de filtrul redacției?
2/10.

10. Ciprian-Ionuț Baciu – Vitralii pentru zilele din urmă.
– “Ce-ar fi zis, ce-ar fi dres, ce-ar fi făcut taică-miu. Ei bine, e mort de-aproape doi ani, doi ani, mamă, în care numai eu știu cum mi-am stors creierii să-i găsim măcar rămășițele, să-l îngropăm creștinește în cripta de la Ciclova Montană, cu ăi bătrâni.” – pentru că așa vorbim în viața reală, furnizăm detalii ce nu își au rostul celor care deja le cunosc.
– “Tonul ei era blând, însă rece, neutru, indiferent. Exasperant.” – un ton blând nu presupune o oarecare căldură în glas?
Situația nu se îmbunătățește deloc, ba dimpotrivă. Plus o topică dificil de urmărit, îngreunată deseori de prea multe virgule.
– “Un anume Cho îl trezi din reverii, cerându-i să semneze procesul verbal de predare-primire a încărcăturii. Îi replică apoi, mecanic, într-o engleză aproximativă: — Deșeurile se prezintă în parametri solicitați. Avem nevoie, însă, de validarea datelor în teren, așa că puteți rămâne andocat încă 20 de ore, cât este asigurată gratuitatea.” – autorul nu cunoaște sensul lui “replică”. Așadar, Chao îi cere lui Carol să semneze un proces verbal, Carol nu spune nimic, dar tot Chao îi replică… “Tânărul îi oferi locul său babei, apoi îi replică că autobuzul era aproape de capătul liniei” – și eu pot să scriu aiurea.
– “Româna lui nu era prea sigură, însă o vorbea fără greșeală.” – cum vine asta?
Acțiunea e cam alambicată, în ritm și structură. De exemplu, de ce era nevoie de comparația vitraliilor celor două temple, de parcă acestea erau singurele? Chiar erau singurele (ceea ce nu are sens)? De ce respectivele machete nu puteau fi procurate altcumva, de la altcineva?
4.5/10.

11. Silviu Genescu – Proiecție limitrofă.
Și aici sunt dialoguri cu informații ce ar fi trebuit să fie cunoscute deja de ambii participanți. Pasajele “sexuale” nu duc nicăieri, finalul e complet nesatisfăcător, iar expozițiunea e realizată cu minim simț literar.
Am apreciat ideea și partea de documentație din spatele ei.
5/10.

12. Radu Filip – Legile lui Meddel.
– “O piramidă stacojie se ridica în fața lui, umbrind celelalte clădiri din jurul său. Nici praful ridicat de roțile mașinilor nu se înălța până la vârful ei.” – Adică praful respectiv se înălța totuși până la vârfurile celorlalte clădiri sau ceva de genul. Ori mașinile (grele) mergeau (foarte repede) pe o uliță sahariană, ori clădirile respective aveau câțiva metri.
În “biblioteca secretă a Arhivei” se fumează? Și e plină de praf? Cum poate fi o singură carte în două piramide simultan? Un Cerebrozit venea imediat ce era solicitat sau nu? Si am înnebunit cu lumina care cade tot prin cupola Arhivei.
Și totuși, un text ingrijit. M-au impresionat scenele în care cărțile din Arhivă sunt rupte, sfâșiate, aruncate, arse sau împrăștiate…
6.5/10.

13. Cristian Vicol – ROSAMUND se trezește.
– “Era destul de greu să mai numeri anii când zilele și nopțile treceau în întuneric, fără niciun licăr, reci și lipsiți de suflare.” – nu e “lipsite”?
Dar da, cea mai bună povestire de până acum, chit că a trebuit recitită pentru a înțelege finalul. Scriitură curată, eficientă, fără alte mizerii.
7.5/10.

14. Mihail Toma – Încă o zi în paradis.
Și aici o topică ciudată în unele paragrafe, plus “Îi fac o listă mentală cu materialele trebuincioase și, încântat că i-au fost receptate atât de prompt și cuprinzător suferințele ce-l măcinau, îmi îndeasă în mână un teanc groscior de bancnote odată cu promisiunea „dacă mai trebuie, dai un telefon, da?” și mă conduce către ieșire.” – “mentală” nu are ce căuta aici, doar dacă cele două personaje erau telepatice. “Furnizorul îi făcu o listă mentală dirigintelui de șantier care se și apucă de treabă.” – din seria “pot și eu”
Nu m-a convins că așa arată “o altă zi în paradis” – doar pentru că bani, fetițe, dro…, tinerețe? Într-un oraș vai de capul lui și având ca punct de plecare un șmen? Există o infinitate de teme/locuri mult mai bune.
5/10.

15. Balin Feri – Norii.
– “Unde ești, tu Blaga?” Nu știu, dar Blaga II e aici, e autorul: citate din poeziile lui Blaga, nori, umbre, ziua de marți, ploaie – încă un text aproape impecabil, cu o singură scăpare: “singurul care i-am cunoscut gustul buzelor”.
Doar că nu e o povestire SF… În plus, dacă dai deoparte planeta și norii nu se schimbă nimic, putea la fel de bine ca personajul principal să fie într-o pădure. Sau într-o mină. Sau la pescuit.
6/10.

16. Alen Schiopu – TT.
Iarăși probleme cu topica, din cauza lipsei de naturalețe privind expozițiunea (“Agentul avea oroare de contactul direct cu un astfel de specimen primitiv, însă nu-l putea respinge, deoarece făcea parte din ansamblul misiunii sale pe asteroidul acela izolat, terraformat după modelul unei lumi virgine, dintr-o perspectivă idealizată a științei evoluționismului.”, “– Testul Turing actual este accesat în special de Inteligențele Artificiale care lucrează cu umanii minim modificați și cu oamenii naturali, în foarte rarele cazuri când se mai întâmplă asta, pentru că ființele originare constituie un procent neglijabil în statistica demografică a cosmosului umanizat.”, “Odată cu trecerea secolelor, lucrurile s-au schimbat, în prezent, Inteligența Artificială care trece Testul Turing, primind concret și toate drepturile unui uman, inclusiv acelea de acces exclusiv în domeniile de interes.”).
Dacă ar fi avut și un final pe măsură nota ar fi crescut cu un punct.
6.5/10.

Judecând după numărul de povestiri nominalizate anul trecut (23) comparativ cu cel de acum, adică o selecție mai riguroasă, mă așteptam la un salt calitativ. Dimpotrivă, și ca întreg, și individual, povestirile de față sunt mai slabe. Și foarte slabe dupa standardele mele.
Au fost texte în care cuvintele erau lipite. În continuare, lipsește virgula înainte de “iar”, “dar”, “însă”. Absentă e și virgula din vocativ.
Majoritatea textelor sunt repetente la capitolul expozițiune. M-aș fi mulțumit și cu una făcuta după manual, dar lipsa de experiență, dorința de a îngrămădi cât mai multă informație într-un mod cât mai rapid, deficiențe legate de logica narativă – toate s-au concretizat deseori într-o topică lipsită de ritm și naturalețe, adică o lectură greoaie care a sugrumat originalitatea unor teme sau îndrăzneala unor idei.

Cu o minimă redactare și implicare în corectură multe povestiri ar fi arătat altfel.

Să vedem cum stăm și cu povestirile fantasy.

Ce povestiri am mai citit #101

Gazeta SF nr. 74, mai 2017:

1. Andrei Gaceff – Stăpâni cu solzi, stăpâni cu ace. Decinu™.

2. Aurel Cărășel – Destinatarul. O idee bună, scrisă bine. De ce simt că e mai mult un prolog sau o parte din ceva mai mare și nu o povestire de sine stătăroare?

3. Radu Hallipa – Memoriile unui războinic Ogame. E o recenzie (a unui joc video) și o cronică de război în același timp, dar nu o povestire.

4. Mihail Toma – Suferințele lui Wang. Carențe privind trecerea de la vorbirea directa la cea indirectă (și invers). Dialogurile puteau fi comprimate, iar conținutul lor nu se potrivește cu personajele (punctele de suspensie reprezintă una din cauze). Imperfectul amestecat impropriu cu prezentul, virgule lipsă și numeroase mici masacre ale limbii române. Era de editat o grămadă.
La plusuri trec unele construcții stilistice și firul narativ. Voință există, trebuie mai multă putință.

5. Remus Paul – Luntrea lui Pluto (1/2). Ambele părți ediția următoare.

Ce povestiri am mai citit #99

Gazeta SF nr. 73, aprilie 2017:

1. Dănuț Ungureanu – Picador își asumă riscul. Începutul mi-a adus aminte de prima scenă din Caderea Constantinopolelui de Vintilă Corbul, una din cărțile mele preferate și pe care nu voi înceta vreodată să o recomand. Se vede experiența (și talentul) autorului – de la vocabular până la modul în care decurge narațiunea (prezentare, anticipare, desfășurare și raționamente). Totuși nu am înțeles de ce a fost ales chiar Picador și nimeni altcineva înaintea lui.
Oare care ar fi fost a treia întrebare?

2. Aurel Cărășel – Noapte cu efemeride şi turn Eiffel. Grija la detalii impresionează din nou, iar partea de expozițiune e total contopită cu narațiunea – nu o simți decât la recitire și doar dacă o cauți dinadins.

3. Mihail Toma – Close Encounters of the Third Kind. Redactarea lasă de dorit și alternanța timpurilor verbale te zăpăcește. Finalul salvează, deoarece dă cheag textului. Titlul suna mai frumos în română.

4. Victor Cilincă – Nu se poate fără sos!. Chiar dacă are o noimă, modul în care povestirea e formulată strică orice intenție bună. Poate unora le place, mie nu.

5. Florin Giurcă – Liceeni fără frontiere (fragment). “Datorită” sau “din cauză”? Necesită periere.

Ce povestiri am mai citit #95

Gazeta SF nr. 72, martie 2017:

1. Aurel Cărășel – Întrerupere de program. Sună a fragment, nu a povestire. Mi-a plăcut grija la detalii.

2. Borislav Velimirovici – O nouă specie. Lungă, dar m-a prins. N-am înțeles de ce lipitorile-vampir căutau să îl muște pe Nimrod care era deja infectat.

3. Victor Cilincă – Zombra. Primul paragraf rămâne confuz, chiar și la recitire (după ce te obișnuiești cu felul narațiunii).

4. Mihail Toma – Foc dezlănțuit. În sfârșit, ceva (mai mult de) agreabil, deși intriga e neclară. Ce rol avea Clark? S-au vaccinat toți sau nu?
Redactarea încă e deficitară – virgule absente, prea multe puncte de suspensie, lipsa unor cratime (“ignorând încercarea mea de ai afla identitatea”) sau prezența lor nenecesară (“Bine a-ți venit la noi!”).

4. Remus Paul – Moartea lui Eald (fragment). Uhm, textul trebuie periat zdravăn.
Nu îmi pot închipui o odaie cu tron și statui, plus personalul de rigoare. “care purta deseori o mantie albastră și o tunică de culoare azurie” – și alteori ce purta? “iar mantia albastră era atât de largă încât aproape îi acoperea întregul trup. La cingătoare, avea teaca în care își ținea sabia” – o mantie nu atât de largă de vreme ce se vedeau atâtea.
Multe repetiții (stilistice) și detalii intutile pe care le simți că există parcă doar pentru a respecta o (oarecare) rețetă literară,

Ce povestiri am mai citit #93

Gazeta SF nr. 71, februarie 2017:

1. Jack Skillingstead – Steel Lake (traducere de Miloș Dumbraci). Devine previzibilă după prima jumătate. O traducere cu câteva scăpări privind timpurile verbale și topica.

2. Mihai Alexandru Dincă – Hoții de salt. O continuare? Un roman?
Primele paragrafe sunt cam chinuite (expozițiunea, bat-o vina!).

3. Wilhelm von Paul – PIV (planet immunodeficiency virus). Un text neîngrijit, iar articolele din ziar (mai ales investigațiile jurnalistice) sună altfel în realitate (formulare, paranteze, semne de exclamație, puncte de suspensie). Ideea însă e bună și finalul pe măsură.
“Mă uit cu atenţie la faţa zbârcită cam de la nivelul ombilicului meu, căutând să surprind o cât de vagă urmă de compătimire” (?)

4. Cătălin Lupu – QR2O1. Neinteligibilă pe alocuri (multe repetiții, prezentare de clasa I), iar povestea în sine nu m-a convins (de la premise până la desfășurare).
“Am alergat după ea prin ploaia acidă, iar din grabă am uitat să-mi pornesc monoumbrela – o mantie străvezie care să mă apere de picăturile distrugătoare. Câteva picături mi-au ajuns pe brațe, câteva picături mi-au ajuns pe față arzându-mi pielea, dar nimic nu mai conta – pielea avea să se regenereze ușor cu crema pentru refacere. Am prins-o de umeri, apoi am strâns-o în brațe, cuibărindu-mă sub mantia sa protectoare.” (?)
“dar pacienta și beneficiarul tratamentului meu, nu avea să scoată niciun cuvânt în toate ședințele noastre” (!)

5. Remus Paul – Viața lui Martin. Într-un paragraf de șapte rândulețe, cuvântul “pasăre” (și formele lui) apare de 6 ori, iar “unii” de trei ori într-o frază și un pic. Multe detalii (inutile) care se repetă (am înnebunit cu “vârful îndoit al sabiei”), virgule ce lipsesc sau sunt în plus. Nu am înțeles de ce toate întâmplările sunt prezentate ca și cum ar avea loc pentru prima dată, aspect ce anulează chiar rolul lor. În plus, reacțiile fratelui nu au logică și ursulețul ba e ud, ba nu e.
“Martin cu scutul ridicat la piept, pasărea cu penele burzulite, și o sclipire de ură în ochii albaștri. Aceasta se dădu înapoi câțiva pași”
“Trecu prin hol, de unde văzu, în camera de zi, pe fratele mai mare care stătea la un laptop”
Aproape la același nivel cu cea precedentă.

6. Florin Purlucă – Legea azilului politic civil. Hehe, un deznodământ pe care nu l-am prevăzut. Mai putea fi periată pe alocuri.

7. Mihail Toma – Prințesa. Un text obositor, cu repetiții, formulări încâlcite și amănunte inutile.
“purta șalvari de mătasă albă brodată cu flori trandafirii, și ei îi lăsau descoperite picioarele de copil pe care le-ai fi crezut din marmură de Paros dacă nu le-ai fi văzut jucându-se cu papucii încovoiați , la vârf, încrustați cu aur și perle; avea un ilic în dungi albastre și albe, cu mâneci largi, despicate ca să poată scoate brațele, cu butoniere de argint și cu nastri de perle; în sfârșit, mai avea un fel de corsaj lăsând, prin tăietura în formă de inimă, să i se vadă gâtul și partea de sus a pieptului.” – aproape că am rămas fără suflare când am citit toate aceste fraze a căror construcție începe dubios și culminează cu “în sfârșit” (înțeleg că și autorul a avut aceeași senzație).
Scena de acțiune… ridicolă. Apoi în a doua jumătate apar din nou construcții îndoielnice: “În spatele biroului simplu, cu trei sertare înșirate unul lângă altul, sub placa de stejar, căptușit cu palisandru, cu colțuri rotunjite și picioare cambrate, ornat cu motive din bronz, Regina stă într-un fotoliul cu spătarul ca un semicerc ce o înconjoară pe trei laturi și pare mai dolofănică.” Bine totuși că nu era dolofănoaie.
Virgulele sunt tot mai puțin prezente, inclusiv cele care ar trebuie să fie înainte de “dar”.
E undeva acolo, lângă povestirile cu numărul 4 și 5.

Ce povestiri am mai citit #92

Gazeta SF nr. 70, ianuarie 2017:

1. Alexandra Bordas – Ploaia din Kiar. Expozițiune stângace. Formulări dubioase. Intrigă confuză.
Bonus: “mă voi duce spre pieire sigură din dorința mea de a știi ce e cu ploaia ce vine doar o dată pe an”.

2. Florin Giurcă – Haina cenușie a amurgului. De ce nu există un rând gol între cele două jumătăți ale povestirii? Oricât de tragică e relatarea naratorului, motivația lui nu m-a convins, vine de nicăieri.
A doua jumătate începe cu o frază de-a dreptul de clasa I. Și continuă (!) cu altă frază similară. De fapt, e mult mai rău: “se scurgea așadar prin spațiul liber de sub dop și se lansa vertical într-o cădere epică, începută în țeava de un țol și jumătate a sifonului,” (ce caută “așadar” acolo? “cădere epică”?).
Al doilea paragraf e la fel, iar rândurile următoare conțin adverbe nenecesare, repetiții și formulări dubioase gen “Își recuperă bicicleta de pe peluză, din nefericire având spițele rupte, și urmă docil ca un cățeluș fata,”. Dialogurile sunt caraghioase.
Bonus: “Am auzit apoi pe unul dintre mascați spunându-i mamei tale să-și desfacă picioarele.”

3. Ştefan-Decebal Guţă – Liniște. Sună doar a o introducere, chiar dacă are exact acea doză de suspans menită să citești până la capăt.
“– Ești, iremediabil nebun!”

4. Mihail Toma – RRR. Uneori amuzantă, alteori ridicolă. Greoaie din punct de vedere tehnic.

5. Victor Cilincă – Socola şi Govora. Decinu™ (a doua oară consecutiv).