Home > Fantasy, Recenzii, Scriitori, SF > Ce povestiri am mai citit #93

Ce povestiri am mai citit #93

Gazeta SF nr. 71, februarie 2017:

1. Jack Skillingstead – Steel Lake (traducere de Miloș Dumbraci). Devine previzibilă după prima jumătate. O traducere cu câteva scăpări privind timpurile verbale și topica.

2. Mihai Alexandru Dincă – Hoții de salt. O continuare? Un roman?
Primele paragrafe sunt cam chinuite (expozițiunea, bat-o vina!).

3. Wilhelm von Paul – PIV (planet immunodeficiency virus). Un text neîngrijit, iar articolele din ziar (mai ales investigațiile jurnalistice) sună altfel în realitate (formulare, paranteze, semne de exclamație, puncte de suspensie). Ideea însă e bună și finalul pe măsură.
“Mă uit cu atenţie la faţa zbârcită cam de la nivelul ombilicului meu, căutând să surprind o cât de vagă urmă de compătimire” (?)

4. Cătălin Lupu – QR2O1. Neinteligibilă pe alocuri (multe repetiții, prezentare de clasa I), iar povestea în sine nu m-a convins (de la premise până la desfășurare).
“Am alergat după ea prin ploaia acidă, iar din grabă am uitat să-mi pornesc monoumbrela – o mantie străvezie care să mă apere de picăturile distrugătoare. Câteva picături mi-au ajuns pe brațe, câteva picături mi-au ajuns pe față arzându-mi pielea, dar nimic nu mai conta – pielea avea să se regenereze ușor cu crema pentru refacere. Am prins-o de umeri, apoi am strâns-o în brațe, cuibărindu-mă sub mantia sa protectoare.” (?)
“dar pacienta și beneficiarul tratamentului meu, nu avea să scoată niciun cuvânt în toate ședințele noastre” (!)

5. Remus Paul – Viața lui Martin. Într-un paragraf de șapte rândulețe, cuvântul “pasăre” (și formele lui) apare de 6 ori, iar “unii” de trei ori într-o frază și un pic. Multe detalii (inutile) care se repetă (am înnebunit cu “vârful îndoit al sabiei”), virgule ce lipsesc sau sunt în plus. Nu am înțeles de ce toate întâmplările sunt prezentate ca și cum ar avea loc pentru prima dată, aspect ce anulează chiar rolul lor. În plus, reacțiile fratelui nu au logică și ursulețul ba e ud, ba nu e.
“Martin cu scutul ridicat la piept, pasărea cu penele burzulite, și o sclipire de ură în ochii albaștri. Aceasta se dădu înapoi câțiva pași”
“Trecu prin hol, de unde văzu, în camera de zi, pe fratele mai mare care stătea la un laptop”
Aproape la același nivel cu cea precedentă.

6. Florin Purlucă – Legea azilului politic civil. Hehe, un deznodământ pe care nu l-am prevăzut. Mai putea fi periată pe alocuri.

7. Mihail Toma – Prințesa. Un text obositor, cu repetiții, formulări încâlcite și amănunte inutile.
“purta șalvari de mătasă albă brodată cu flori trandafirii, și ei îi lăsau descoperite picioarele de copil pe care le-ai fi crezut din marmură de Paros dacă nu le-ai fi văzut jucându-se cu papucii încovoiați , la vârf, încrustați cu aur și perle; avea un ilic în dungi albastre și albe, cu mâneci largi, despicate ca să poată scoate brațele, cu butoniere de argint și cu nastri de perle; în sfârșit, mai avea un fel de corsaj lăsând, prin tăietura în formă de inimă, să i se vadă gâtul și partea de sus a pieptului.” – aproape că am rămas fără suflare când am citit toate aceste fraze a căror construcție începe dubios și culminează cu “în sfârșit” (înțeleg că și autorul a avut aceeași senzație).
Scena de acțiune… ridicolă. Apoi în a doua jumătate apar din nou construcții îndoielnice: “În spatele biroului simplu, cu trei sertare înșirate unul lângă altul, sub placa de stejar, căptușit cu palisandru, cu colțuri rotunjite și picioare cambrate, ornat cu motive din bronz, Regina stă într-un fotoliul cu spătarul ca un semicerc ce o înconjoară pe trei laturi și pare mai dolofănică.” Bine totuși că nu era dolofănoaie.
Virgulele sunt tot mai puțin prezente, inclusiv cele care ar trebuie să fie înainte de “dar”.
E undeva acolo, lângă povestirile cu numărul 4 și 5.

Advertisements
  1. February 23, 2017 at 5:44 pm

    Ce-i drept e drept, dar nu m-am îndurat de nici o propoziție, cred că știi cum e… un fel de pruncucidere. Ce-o să fac… am să tai în carne vie chiar de mi se va rupe inima. În ce sens e ridicolă scena de luptă? E documentată de un specialist: sensei Pântea. Rog o clarificare. Am să mai puric la virgule.
    OK! Tot e bine că-s… pe undeva pe acolo, he!
    Mersi pentru efort. La următoarea fac cinste(sic!) ca s-o digeri mai ușor!

    Strângeri de mână!

  2. February 23, 2017 at 6:15 pm

    Nu cred că există scriitori care să nu taie câtuși de puțin când revizuiesc ciorne.

    Scena de luptă nu provoacă imaginația cititorului, chiar dacă acesta face efortul să afle în ce constau respectivele tehnici de luptă.

    Cât despre virgule, nimeni altcineva nu s-a uitat pe text? 🙂

  3. February 23, 2017 at 6:40 pm

    Yap! Am dansat doar eu cu mine! Am să încerc să fiu mai… vizual. Seară plăcută!

  4. February 23, 2017 at 7:00 pm

    Apropo, că tot veni vorba, te invit pe blogul meu: Mihail stories
    https://casuta-cu-povesti.art.blog.

    De asemenea, tot pentru că mi-ai ridicat mingea la fileu, chiar sunt interesat de o corectură profesionistă pentru aproximativ 200 de pagini A5 la un rând.

    • March 7, 2017 at 8:06 pm

      Am pus linkul în lunga listă de linkuri cu povestiri. Reamintește-mi, poate prind un moment ceva mai liber să mă uit în tihnă.

      Corectură profesionistă? Nu sunt nici redactor, nici editor. 🙂

      • March 8, 2017 at 8:19 am

        Chestia e că recitești mai mult cu ochii minții și oricât te-ai strădui tot nu le vezi. Trebuie cineva mai puțin implicat emoțional. Am încercat eu printre amicii mei mai filologi dar s-au plictisit repede. Ei s-au făcut căcorectează și eu m-am făcut că le-am mulțumit… Am să mai sap.
        Nu-i nici un bai, când ai timp.

  5. Florin Purluca
    February 25, 2017 at 9:05 am

    Mulțumesc pentru lectură. Mă bucur că te-a surprins finalul. Presupun că m-am salvat cu el. 🙂 Textul de față face parte dintr-o serie de încercări flash-fiction — sau micro-texte. Vedem dacă le pot strecura pe undeva. Sunt cam scurte. 🙂

    • March 7, 2017 at 8:09 pm

      Mărimea nu contează. 😀

  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: