Archive

Posts Tagged ‘Remus Paul’

Ce povestiri am mai citit #101

July 10, 2018 Leave a comment

Gazeta SF nr. 74, mai 2017:

1. Andrei Gaceff – Stăpâni cu solzi, stăpâni cu ace. Decinu™.

2. Aurel Cărășel – Destinatarul. O idee bună, scrisă bine. De ce simt că e mai mult un prolog sau o parte din ceva mai mare și nu o povestire de sine stătăroare?

3. Radu Hallipa – Memoriile unui războinic Ogame. E o recenzie (a unui joc video) și o cronică de război în același timp, dar nu o povestire.

4. Mihail Toma – Suferințele lui Wang. Carențe privind trecerea de la vorbirea directa la cea indirectă (și invers). Dialogurile puteau fi comprimate, iar conținutul lor nu se potrivește cu personajele (punctele de suspensie reprezintă una din cauze). Imperfectul amestecat impropriu cu prezentul, virgule lipsă și numeroase mici masacre ale limbii române. Era de editat o grămadă.
La plusuri trec unele construcții stilistice și firul narativ. Voință există, trebuie mai multă putință.

5. Remus Paul – Luntrea lui Pluto (1/2). Ambele părți ediția următoare.

Advertisements

Ce povestiri am mai citit #95

March 7, 2017 9 comments

Gazeta SF nr. 72, martie 2017:

1. Aurel Cărășel – Întrerupere de program. Sună a fragment, nu a povestire. Mi-a plăcut grija la detalii.

2. Borislav Velimirovici – O nouă specie. Lungă, dar m-a prins. N-am înțeles de ce lipitorile-vampir căutau să îl muște pe Nimrod care era deja infectat.

3. Victor Cilincă – Zombra. Primul paragraf rămâne confuz, chiar și la recitire (după ce te obișnuiești cu felul narațiunii).

4. Mihail Toma – Foc dezlănțuit. În sfârșit, ceva (mai mult de) agreabil, deși intriga e neclară. Ce rol avea Clark? S-au vaccinat toți sau nu?
Redactarea încă e deficitară – virgule absente, prea multe puncte de suspensie, lipsa unor cratime (“ignorând încercarea mea de ai afla identitatea”) sau prezența lor nenecesară (“Bine a-ți venit la noi!”).

4. Remus Paul – Moartea lui Eald (fragment). Uhm, textul trebuie periat zdravăn.
Nu îmi pot închipui o odaie cu tron și statui, plus personalul de rigoare. “care purta deseori o mantie albastră și o tunică de culoare azurie” – și alteori ce purta? “iar mantia albastră era atât de largă încât aproape îi acoperea întregul trup. La cingătoare, avea teaca în care își ținea sabia” – o mantie nu atât de largă de vreme ce se vedeau atâtea.
Multe repetiții (stilistice) și detalii intutile pe care le simți că există parcă doar pentru a respecta o (oarecare) rețetă literară,

Ce povestiri am mai citit #93

February 23, 2017 8 comments

Gazeta SF nr. 71, februarie 2017:

1. Jack Skillingstead – Steel Lake (traducere de Miloș Dumbraci). Devine previzibilă după prima jumătate. O traducere cu câteva scăpări privind timpurile verbale și topica.

2. Mihai Alexandru Dincă – Hoții de salt. O continuare? Un roman?
Primele paragrafe sunt cam chinuite (expozițiunea, bat-o vina!).

3. Wilhelm von Paul – PIV (planet immunodeficiency virus). Un text neîngrijit, iar articolele din ziar (mai ales investigațiile jurnalistice) sună altfel în realitate (formulare, paranteze, semne de exclamație, puncte de suspensie). Ideea însă e bună și finalul pe măsură.
“Mă uit cu atenţie la faţa zbârcită cam de la nivelul ombilicului meu, căutând să surprind o cât de vagă urmă de compătimire” (?)

4. Cătălin Lupu – QR2O1. Neinteligibilă pe alocuri (multe repetiții, prezentare de clasa I), iar povestea în sine nu m-a convins (de la premise până la desfășurare).
“Am alergat după ea prin ploaia acidă, iar din grabă am uitat să-mi pornesc monoumbrela – o mantie străvezie care să mă apere de picăturile distrugătoare. Câteva picături mi-au ajuns pe brațe, câteva picături mi-au ajuns pe față arzându-mi pielea, dar nimic nu mai conta – pielea avea să se regenereze ușor cu crema pentru refacere. Am prins-o de umeri, apoi am strâns-o în brațe, cuibărindu-mă sub mantia sa protectoare.” (?)
“dar pacienta și beneficiarul tratamentului meu, nu avea să scoată niciun cuvânt în toate ședințele noastre” (!)

5. Remus Paul – Viața lui Martin. Într-un paragraf de șapte rândulețe, cuvântul “pasăre” (și formele lui) apare de 6 ori, iar “unii” de trei ori într-o frază și un pic. Multe detalii (inutile) care se repetă (am înnebunit cu “vârful îndoit al sabiei”), virgule ce lipsesc sau sunt în plus. Nu am înțeles de ce toate întâmplările sunt prezentate ca și cum ar avea loc pentru prima dată, aspect ce anulează chiar rolul lor. În plus, reacțiile fratelui nu au logică și ursulețul ba e ud, ba nu e.
“Martin cu scutul ridicat la piept, pasărea cu penele burzulite, și o sclipire de ură în ochii albaștri. Aceasta se dădu înapoi câțiva pași”
“Trecu prin hol, de unde văzu, în camera de zi, pe fratele mai mare care stătea la un laptop”
Aproape la același nivel cu cea precedentă.

6. Florin Purlucă – Legea azilului politic civil. Hehe, un deznodământ pe care nu l-am prevăzut. Mai putea fi periată pe alocuri.

7. Mihail Toma – Prințesa. Un text obositor, cu repetiții, formulări încâlcite și amănunte inutile.
“purta șalvari de mătasă albă brodată cu flori trandafirii, și ei îi lăsau descoperite picioarele de copil pe care le-ai fi crezut din marmură de Paros dacă nu le-ai fi văzut jucându-se cu papucii încovoiați , la vârf, încrustați cu aur și perle; avea un ilic în dungi albastre și albe, cu mâneci largi, despicate ca să poată scoate brațele, cu butoniere de argint și cu nastri de perle; în sfârșit, mai avea un fel de corsaj lăsând, prin tăietura în formă de inimă, să i se vadă gâtul și partea de sus a pieptului.” – aproape că am rămas fără suflare când am citit toate aceste fraze a căror construcție începe dubios și culminează cu “în sfârșit” (înțeleg că și autorul a avut aceeași senzație).
Scena de acțiune… ridicolă. Apoi în a doua jumătate apar din nou construcții îndoielnice: “În spatele biroului simplu, cu trei sertare înșirate unul lângă altul, sub placa de stejar, căptușit cu palisandru, cu colțuri rotunjite și picioare cambrate, ornat cu motive din bronz, Regina stă într-un fotoliul cu spătarul ca un semicerc ce o înconjoară pe trei laturi și pare mai dolofănică.” Bine totuși că nu era dolofănoaie.
Virgulele sunt tot mai puțin prezente, inclusiv cele care ar trebuie să fie înainte de “dar”.
E undeva acolo, lângă povestirile cu numărul 4 și 5.

Ce povestiri am mai citit #89

November 1, 2016 Leave a comment

Gazeta SF nr. 67, octombrie 2016:

1. Remus Paul – Un vis cu ochii deschiși. Construcţii dubioase, gen “Copacii erau acolo, pâlcuri şi pâlcuri de fiinţe nemişcate.”, “Cătălin continuă drumul pe care îl apucase cu magul.” sau “Era singur cu excepţia bustului unei femei înaripate, sculptat în colţul de sus al camerei, unde se întâlneau două ziduri măcinate de vreme, cu un zâmbet grecesc şi jumătate din faţă năruită”.
De asemenea, “Merse într-acolo şi dădu tufele la o parte ca să se strecoare prin deschizătura îngustă. Când pătrunse în ea,” putea fi “Merse într-acolo şi dădu tufele la o parte. Când pătrunse în deschizătura îngustă,”, iar “în patru labe” mergea înlocuit de “de-a busilea”. De altfel, tot textul putea fi cu o treime mai scurt – multe descrieri sunt reluate în forme destul de similare.
Multe repetiţii, cum ar fi “mizerie și pământ”, “ochi”, “De fapt”, “mâncă”, “dar”, “dar totuși diferite”, sau “barca”. Şi “culuar” apare de nu mai puţin de cinci ori (în cinci paragrafe succesive). Plus mici greseli de redactare (virgule lipsă, typo-uri).
Unde e încheierea, îmi scapă ceva?

2. Răzvan Constantin Popa – Rețeaua de apoi. Păcat de ideea bună. Te ia durerea de cap după primele două fraze, iar dezacordul dintre subiect si predicat din paragraful respectiv înrăutăţeşte lucrurile.
M-am poticnit la “îi era bine finanţat.”, romgleza e obositoare şi inutilă, iar în loc de “Main taught” cred că era “Main thought”.

3. Florin Giurcă – Equilibrum. Dacă începi cu MMCP, atunci continuă cu el (al doilea paragraf).
“Somnul îl răpuse pe loc. Luminozitatea sferei scăzu în intensitate, iar în scurt timp o mișcare turbionară începu să agite materia din interior.” – POV-ul e sau nu al lui Andy?
“A doua zi, dimineață, soarele vesel care alinta grădina din spatele casei și îi mângâie obrazul lui Andy spunea că era deja ora nouă” – ori “alintă/mângâie”, ori “alinta/mângâia”.
Şi aici repetiţii, de la “lynx”. “oameni” şi “interior” până la “căruia părea că-i cerea părerea,” şi “Mai erau și alte povestiri, pe care le repetau cuvânt cu cuvânt în serile reci, la lumina focului. Cuvintele și povestirile treceau de la părinți la copii, copiii învățau cuvintele de la părinți odată cu povestirile.”.
“Și de atunci rătăcește într-una” – nu e “întruna”?
Dubioşenii: “la început singur, apoi împreună cu femeia și copilul care le-a venit”, “peretele sferic nu mai era vizibil, privirile părând a străbate nestingherit până la orizont, tonurile peisajului estompându-se treptat și învăluindu-se în ceață” şi “ucigând tot ce le cădea în sulițe”.
Nu ştiu dacă “strajeri” are ce să caute intr-o epoca primitivă.
Mulţi de “dar” şi doar doi de “însă”.

Ce povestiri am mai citit #76

March 24, 2016 Leave a comment

Gazeta SF nr. 59, februarie 2016:

1. Wilhelm von Paul – Panaceul. Dialoguri cam pompoase pe alocuri (şi semnele de exclamare sunt de vină).

2. Remus Paul – Aproape de pod. “Dar era atât de greu să citești ceva în ei! Erau atât de neomenești!” strică ideea de relatare a primei întâlniri cu căpcăunul. Pe de altă parte, finalul este perfect.
Timpuri verbale aiurea pe alocuri.

3. Radu Hallipa – Dae-BOOT. O lume pe invers şi la propriu şi la figurat. O lume deloc imposibilă.

4. Mihai Cioflec – Meteoritul. O povestire care a atras atenţia şi nu în sens pozitiv. Aceeaşi stângăcie ca şi în creaţiile precedente ale autorului. Modul în care se comportă şi interacţionează personajele este caraghios. Sunt sigur că textul ar fi fost mai bun dacă măcar lungimea lui ar fi fost redusă cu o treime.

5. Florin Giurcă – Moartea numărului trei. La prima lectură e haos. Planurile temporale nu sunt bine delimitate, verbele au timpuri dubioase, iar lungimea expoziţiilor sau inserarea lor greşită te scot din ritm.
Şi totuşi, acest paragraf – “Toate numerele cu soț se nasc din suma a doar două numere prime, iar orice număr fără soț mai mare decât cinci se naște adăugând cifra trei unui număr cu soț.” – asigură un deznodământ relativ onorabil.

6. Ionuț Ghionea – Ctitorul. Totul bine până la “Iată-ţi supuşii părinte, prostimea s-a adunat ca la iarmaroc, îi pot spulbera într-o clipă…, dar nu, plecăm, însă ne vom întoarce părinte, numai noi doi… lasă… o să vezi…”. Când un personaj se comportă ilogic, contrar imaginii sale pe care o creează scriitorul, dispare acea magie care ţine cititorul în mreje. Adică nu mai rămâne absolut nimic, indiferent de câte (alte) calităţi are textul.

Ce povestiri am mai citit #74

March 15, 2016 7 comments

Gazeta SF nr. 57, decembrie 2015:

1. Mihai Cioflec – Îngerii păzitori. Premisa nu e rea, dar e distrusă de expoziţiile stângace, de modul în care vorbesc personajele şi de încheierea mediocră.
Virgule în număr excesiv sau care lipsesc, iar “inconsistenţă” are aici sensul din engleză.

2. Wilhelm von Paul – Umbrele din Maglavit. Pitorescul naraţiunii e amplificat de numele personajelor şi folosirea unor regionalisme. Lungă, însă deloc plictisitoare, ba chiar are şi umor pe ici, pe colo.
Există câteva gâlme în cazul unor “treceri”, de exemplu “Am abandonat deci speranţa în obţinerea clemenţei ca urmare a unei atitudini umile şi, cu mintea astfel eliberată, mi-am permis să-l observ pe agentul Elefterescu.”

3. Florin Giurcă – Ultima minune a lui Apollo F.. Nu am înţeles partea cu “De n-am găsit la timpul potrivit pe cine trebuie”. Finalul este excelent.
Unele timpuri verbale sunt greşite.

4. Remus Paul – Când moșul și-a pierdut ursul polar. Oana e un copil, dar descrie ca un adult. Cum scrisorile se succed la intervale mari de timp, cerinţa de a găsi şi returna ursul polar într-o singură noapte nu are sens.
Virgule lipsă, plus “niște ochi albaștrii” sau “aburi albaștrii”.

5. Ionuț Ghionea – Movila. Ultima propoziţie a stricat totul.

%d bloggers like this: