Archive

Archive for the ‘Recenzii’ Category

Recenzie: Lucian-Dragoş Bogdan – Vraciul de pe norul interior

February 26, 2017 Leave a comment

Locuitoarele unei planete îndepărtate îşi află numele abia când vine vremea să dea naştere unei urmaşe. Iar acest nume reprezintă misiunea pe care Lumea lor le-o încredinţează. Cea care devine Aducătoarea-Leacului va avea de îndeplinit o sarcină care i se pare peste puterile sale: să-şi părăsească viaţa pastorală şi să se aventureze în spaţiul împânzit cu tehnologii, fiinţe şi culturi care-i sunt complet străine. Şi toate astea pentru a găsi un leac care să-i permită propriei specii, ameninţate cu extincţia, să se perpetueze.

vraciul_de_pe_norul_interior Cartea poate fi cumpărată de aici.

Au trecut aproape trei ani de când am citit pentru prima dată o povestire semnată de Lucian-Dragoș Bogdan. Dincolo de ocazionale reproșuri minore, întotdeauna am apreciat eleganța scriiturii, indiferent de temă și mesaj. Încrederea în talentul autorului m-a determinat să încep volumul de față fără simți nevoia de a ști ceva despre conținutul ei.

Prima impresie a fost că lecturez o carte fantasy. Denumirile cu majusculă, descrierile și lumea personajului principal m-au dus cu gândul la Clopoțica lui Disney și Furnicile lui Bernard Werber. De aceea am găsit inițial nepotrivită folosirea cuvântului “sonar”. Iritarea s-a atenuat însă când am realizat că romanul este science fantasy, o categorie ce combină ambele genuri și cu care nu prea am avut contact, cel puțin în cazul scriitorilor români. E un subgen greu de stăpânit când vrei să nu suferi la credibilitate și logică internă, două caracteristici esențiale ce lipsesc scrierilor (sub)mediocre.

Călătoria personajului principal este metoda prin care Lucian-Dragoș Bogdan prezintă gradual și deloc invaziv diverse lumi, figuri exotice și dileme morale (o manifestare a acelei fineți de care spuneam mai sus). Da, e o metodă clasică pentru (o continuă) expozițiune, dar care merge de fiecare dată atunci când vrei să păstrezi o acțiune relativ simplă și un număr rezonabil de personaje.

Finalul e previzibil și autorul nu se ferește să ascundă asta. În schimb, îți oferă destul suspans și originalitate încât să îți dorești să citești și ultimele rânduri. Recunosc, au fost momente în care emoțional speram la un deznodământ diferit, deși rațiunea îmi spunea că astfel romanul ar fi devenit cel mult banal. Să-ți faci cititorii să se atașeze de personaje în doar 200 de pagini nu e la îndemâna oricui, mai ales când nu există clasica luptă între bine și rău.
Într-adevăr, firul narativ iese în evidență și prin absența personajelor negative. Există conflicte, însă majoritatea de natură interioară – reacții față de modurile în care diverse civilizații aleg să interacționeze sau chiar să conviețuiască.

Vraciul de pe norul interior este o opțiune solidă nu doar pentru cei ce vor să ia contact pentru prima data cu genul SF(F), ci și pentru împătimiții genului doritori de o poveste cu un amestec echilibrat de suspans, mister, aventură și neobișnuit.
Am găsit trei greșeli (de redactare). A doua nemulțumire privește coperta. Nu e rea, însă nu se potrivește deloc cu subiectul cărții.

Ce povestiri am mai citit #93

February 23, 2017 5 comments

Gazeta SF nr. 71, februarie 2017:

1. Jack Skillingstead – Steel Lake (traducere de Miloș Dumbraci). Devine previzibilă după prima jumătate. O traducere cu câteva scăpări privind timpurile verbale și topica.

2. Mihai Alexandru Dincă – Hoții de salt. O continuare? Un roman?
Primele paragrafe sunt cam chinuite (expozițiunea, bat-o vina!).

3. Wilhelm von Paul – PIV (planet immunodeficiency virus). Un text neîngrijit, iar articolele din ziar (mai ales investigațiile jurnalistice) sună altfel în realitate (formulare, paranteze, semne de exclamație, puncte de suspensie). Ideea însă e bună și finalul pe măsură.
“Mă uit cu atenţie la faţa zbârcită cam de la nivelul ombilicului meu, căutând să surprind o cât de vagă urmă de compătimire” (?)

4. Cătălin Lupu – QR2O1. Neinteligibilă pe alocuri (multe repetiții, prezentare de clasa I), iar povestea în sine nu m-a convins (de la premise până la desfășurare).
“Am alergat după ea prin ploaia acidă, iar din grabă am uitat să-mi pornesc monoumbrela – o mantie străvezie care să mă apere de picăturile distrugătoare. Câteva picături mi-au ajuns pe brațe, câteva picături mi-au ajuns pe față arzându-mi pielea, dar nimic nu mai conta – pielea avea să se regenereze ușor cu crema pentru refacere. Am prins-o de umeri, apoi am strâns-o în brațe, cuibărindu-mă sub mantia sa protectoare.” (?)
“dar pacienta și beneficiarul tratamentului meu, nu avea să scoată niciun cuvânt în toate ședințele noastre” (!)

5. Remus Paul – Viața lui Martin. Într-un paragraf de șapte rândulețe, cuvântul “pasăre” (și formele lui) apare de 6 ori, iar “unii” de trei ori într-o frază și un pic. Multe detalii (inutile) care se repetă (am înnebunit cu “vârful îndoit al sabiei”), virgule ce lipsesc sau sunt în plus. Nu am înțeles de ce toate întâmplările sunt prezentate ca și cum ar avea loc pentru prima dată, aspect ce anulează chiar rolul lor. În plus, reacțiile fratelui nu au logică și ursulețul ba e ud, ba nu e.
“Martin cu scutul ridicat la piept, pasărea cu penele burzulite, și o sclipire de ură în ochii albaștri. Aceasta se dădu înapoi câțiva pași”
“Trecu prin hol, de unde văzu, în camera de zi, pe fratele mai mare care stătea la un laptop”
Aproape la același nivel cu cea precedentă.

6. Florin Purlucă – Legea azilului politic civil. Hehe, un deznodământ pe care nu l-am prevăzut. Mai putea fi periată pe alocuri.

7. Mihail Toma – Prințesa. Un text obositor, cu repetiții, formulări încâlcite și amănunte inutile.
“purta șalvari de mătasă albă brodată cu flori trandafirii, și ei îi lăsau descoperite picioarele de copil pe care le-ai fi crezut din marmură de Paros dacă nu le-ai fi văzut jucându-se cu papucii încovoiați , la vârf, încrustați cu aur și perle; avea un ilic în dungi albastre și albe, cu mâneci largi, despicate ca să poată scoate brațele, cu butoniere de argint și cu nastri de perle; în sfârșit, mai avea un fel de corsaj lăsând, prin tăietura în formă de inimă, să i se vadă gâtul și partea de sus a pieptului.” – aproape că am rămas fără suflare când am citit toate aceste fraze a căror construcție începe dubios și culminează cu “în sfârșit” (înțeleg că și autorul a avut aceeași senzație).
Scena de acțiune… ridicolă. Apoi în a doua jumătate apar din nou construcții îndoielnice: “În spatele biroului simplu, cu trei sertare înșirate unul lângă altul, sub placa de stejar, căptușit cu palisandru, cu colțuri rotunjite și picioare cambrate, ornat cu motive din bronz, Regina stă într-un fotoliul cu spătarul ca un semicerc ce o înconjoară pe trei laturi și pare mai dolofănică.” Bine totuși că nu era dolofănoaie.
Virgulele sunt tot mai puțin prezente, inclusiv cele care ar trebuie să fie înainte de “dar”.
E undeva acolo, lângă povestirile cu numărul 4 și 5.

Ce povestiri am mai citit #92

February 21, 2017 Leave a comment

Gazeta SF nr. 70, ianuarie 2017:

1. Alexandra Bordas – Ploaia din Kiar. Expozițiune stângace. Formulări dubioase. Intrigă confuză.
Bonus: “mă voi duce spre pieire sigură din dorința mea de a știi ce e cu ploaia ce vine doar o dată pe an”.

2. Florin Giurcă – Haina cenușie a amurgului. De ce nu există un rând gol între cele două jumătăți ale povestirii? Oricât de tragică e relatarea naratorului, motivația lui nu m-a convins, vine de nicăieri.
A doua jumătate începe cu o frază de-a dreptul de clasa I. Și continuă (!) cu altă frază similară. De fapt, e mult mai rău: “se scurgea așadar prin spațiul liber de sub dop și se lansa vertical într-o cădere epică, începută în țeava de un țol și jumătate a sifonului,” (ce caută “așadar” acolo? “cădere epică”?).
Al doilea paragraf e la fel, iar rândurile următoare conțin adverbe nenecesare, repetiții și formulări dubioase gen “Își recuperă bicicleta de pe peluză, din nefericire având spițele rupte, și urmă docil ca un cățeluș fata,”. Dialogurile sunt caraghioase.
Bonus: “Am auzit apoi pe unul dintre mascați spunându-i mamei tale să-și desfacă picioarele.”

3. Ştefan-Decebal Guţă – Liniște. Sună doar a o introducere, chiar dacă are exact acea doză de suspans menită să citești până la capăt.
“– Ești, iremediabil nebun!”

4. Mihail Toma – RRR. Uneori amuzantă, alteori ridicolă. Greoaie din punct de vedere tehnic.

5. Victor Cilincă – Socola şi Govora. Decinu™ (a doua oară consecutiv).

Ce povestiri am mai citit #91

February 14, 2017 Leave a comment

Gazeta SF nr. 69, decembrie 2016:

1. Lucian Dragos Bogdan – Excursie pe Terra. O dovadă că vor exista întotdeauna idei bune. Nu m-a iritat că morala povestirii e destul de previzibilă, ci finalul care putea avea o formă mai incisivă.
Prea multe puncte de suspensie și semne de exclamație!

2. Florin Giurcă – Interviu cu un anarhist. Referințele, glumițele și dialogurile se simt forțate.

3. Wilhelm von Paul – Genetic GO. Lungă, dar deloc plictisitoare. Merita un deznodământ scris pe alt ton.
Prea multe puncte de suspensie și semne de exclamație…

4. Victor Cilincă – Stele-n cer. Decinu™.

5. Ştefan-Decebal Guţă – Croitorul. O narațiune tulbure pe alocuri (fraze, POV-uri). Încheierea putea fi mult mai subtilă.

6. Raluca-Maria Panait – Experiment eșuat. Formulări pretențioase, contradictorii ori fără sens, cuvinte scrise la kilogram, repetiții, virgule puse aiurea, timpuri verbale alandala și prea multe adjective/adverbe. Plus folosirea nepotrivită a unor cuvinte ca “aparent” sau “niște”.
De mult nu am mai citit un astfel de text care să le conțină pe toate, inclusiv un fir narativ lipsit de logică.
O povestire eșuată.

Blogosfera SF&F: Florin Purlucă – Cum să fabrici un semizeu

February 8, 2017 1 comment

O lume postumana pentru care evolutia a insemnat si recuperarea unor calitati pierdute, o lume in care plantele si robotii fac impreuna exact ceea ce trebuie sa faca, adica sa ajute umanii, din pacate si o lume ravnita de alte lumi, desprinse din acelasi trunchi comun al omenirii – iata ce gasim in romanul de debut al lui Florin Purluca. Si mai gasim ceva, dincolo de invazii, trocuri si soldati: problemele cu care se confrunta oamenii indiferent de momentul evolutiei ca specie. Sau poate tocmai problemele care survin in anumite momente ale evolutiei…

florin-purluca-cum-sa-fabrici-un-semizeu

Cartea poate fi cumpărată de aici.

În urmă cu ceva timp, am citit un manuscris semnat de Florin Purlucă. Cartea nu a fost (încă) publicată, probabil pentru că avea nevoie de îmbunătățiri legate de structura narativă ușor dezlânată, ritmul inegal și personajele deloc memorabile.
Având în vedere experiența autorului în materie de povestiri, nu era greu de intuit că va încerca din nou. În acest roman military science fiction, locuitorii unei planete relativ unice în cadrul Confederației angajează un așa-zis consultant care să le pregătească o apărare împotriva unei iminente invazii organizată pe considerente economice de generali ai respectivei Confederații.

Narațiunea este la persoana I și m-am temut că Felix Diamond, protagonistul principal, nu va avea o voce distinctă (așa cum se întâmplă în multe cazuri), însă Florin Purlucă izbutește să îl particularizeze atât prin diversitatea, cât și prin constanța trăirilor interioare și a reacțiilor/acțiunilor față de evenimente și celălalte personaje. Singurul aspect care m-a iritat aici au fost desele referiri la faptul că Felix era motivat numai și numai de bani. În primul rând, nu sunt atât de neatent încât să mi se repete un lucru de mai multe ori. În al doilea rând, a stricat din surpriza apariției unor nuanțe în conduita acestuia.
Că veni vorba de nemulțumiri, câteva comparații și trimiteri au fost nepotrivite, raportate la perioada de timp în care se petrece acțiunea. Pe de altă parte, sunt aproape sigur că a fost o alegere intenționată. Primele pagini sunt înțesate de expozițiune a cărei nediluare ulterioară ar fi obosit cititorul. Mai ales în condițiile în care vrei să spui o poveste cât mai simplă și liniară.

Da, romanul are sub 200 de pagini, așa că nu vă așteptați la o intrigă complexă, cu multe personaje și răsturnări de situație. Totul este la minim – chiar dacă îl citiți cu pauze e imposibil să uitați unde ați rămas. Și totuși există suspans, există acea dorință de a întoarce pagina. Care e secretul?
Păi deseori, personajului principal (și prin extensie cititorului) nu îi sunt servite informații clar și complet, doar pe bucați și într-un mod vag. Din păcate, această manieră are pe alocuri o logică ce ține de dorința autorului de a bifa existența anumitor întâmplări sau o anumită ordine a lor. În plus, cel puțin un lucru s-a întâmplat “offscreen”, deranjant când acțiunea are loc la persoana I.
De asemenea, urgența și inevitabilitatea unor evenimente creează tensiune și curiozitate. Oare cum se vor descurca locuitorii Lumii lui Aslan? Vor învinge? Dacă da, cum? Care va fi soarta lui Felix Diamond?

Răspunsurile au fost satisfăcătoare. E adevărat, în unele momente am sperat la mai mult, dar nici nu am trecut (ca în alte cazuri) prin emoțiile iscate de incertitudinea că romanul nu va atinge măcar niște minime standarde. Debutul lui Florin Purlucă nu m-a dezamăgit. Care e pasul următor?

Mai multe opinii pe:

Catharsis Writing
Cu mintea la… SF
FanSF
Jurnalul unei cititoare

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Aștept propuneri pe această pagină.

Ce povestiri am mai citit #90

January 24, 2017 Leave a comment

Gazeta SF nr. 68, noiembrie 2016:

1. Victor Cilincă – Cai verzi pe pereţi verzi. Finalul salvează un text neîngrijit și ușor incoerent.
Prea multe semne de exclamare și “dar”-uri.

2. Aurelia Chircu – Out nihil: MS 408. Am recitit-o pentru că ascunde detalii al căror sens se dezvăluie când o parcurgi cap-coadă. Și totuși a rămas criptică la fel ca manuscrisul lui Voynich – nu am înțeles finalul și nici cum un android și un om pot concepe o ființă.
Dialogurile din a doua parte sună improbabil.

3. Antoaneta Antonov – Teoria nimicului. Acel gen de povestire care te câștigă treptat (și total până la ultimul rând). Acel gen de povestire despre care speri să nu te dezamăgească. Acel gen de povestire ce insuflă temeri nefondate.

4. Gabriela-Beatrice Moisescu – Prins în capcană. Din nou, mult prea lungă pentru ce oferă. Și destul de previzibilă – zvarcolirile de originalitate creează confuzii. Și nu, o astfel de întoarcere din morți nu e credibilă în niciun fel (pentru terți). Unele secvențe nu au sens.
“luă o uşă veche din hambar, tărând-o până la copac, şi o legă cu lanţurile cu care urma tatăl ei să-i facă leagăn a doua zi liftul.”

5. Ştefan-Decebal Guţă – Koa – nașterea unui zeu. Am citit-o zâmbind din momentul în care am realizat că nu se ia în serios.
M-au iritat expresiile în engleză traduse literal.

Blogosfera SF&F: Alex Cuc – Colți-Lungi (Uniunea triburilor)

January 11, 2017 1 comment

Într-o lume modernă, în care oamenii sunt tot mai înstrăinați unii de alții și, în același timp, de Natură, ultimele triburi băștinașe de pe Amazon luptă împotriva urbanizării ce amenință jungla. Cartea poate fi cumpărată de aici.colti-lungi-uniunea-triburilor

“Evita cu ușurință lianele care urcau și coborau, apoi, până la pământ, sărea sprinten peste rădăcinile încâlcite”
“despre Burțile-de-Șopârlă, ale căror fire aveau să-i împingă mereu de la spate”

Așa ceva am găsit pe prima pagină. Mă uit pe foaia tehnică. Doi redactori și un corector. Oare cum a arătat această carte când a ajuns la editura ALL? Și nu, nu sunt singurele exemple, iată și o comparație:

“în timp ce mercenarul blond își puse mâine în șolduri, ca un instalator după repararea unei țevi găurite.” (pag. 135).

Sau detalii inutile:

“ființe care abia puteau fi întrezărite fugeau sau se târau la o parte, îngrozite în bocancii lor militărești germani” (pag. 141)
și trase în sus, până când picioarele acestuia pierdură contactul cu gresia de pe jos” (pag. 343)

Și totuși, frecvența lor scade pe măsură ce te apropii de final. Ba chiar am întâlnit construcții stilistice bunicele.

“Nu era doar mirosul amestecat și acru de praf de pușcă, frică și sânge, ci și aburul inconfundabil al unei societăți în descompunere.” (pag. 329)
Nu știuseră că răul te lasă întotdeauna să mori singur.” (pag. 361)

Același lucru se poate spune și despre partea de acțiune. Prima luptă e oribilă ca descriere și ritm. Nici nu îmi aduc aminte când am mai citit ceva asemănător, atât de submediocru. Însă următoarele devin tot mai acceptabile (dar departe de excelență). Ori romanul a fost scris pe o perioadă lungă de timp, ori este rezultatul colaborării a mai multor autori (pe foaia tehnică nu apare vreun editor).

Nu am înțeles de ce naratorul, atunci când e omniscient, trebuie să fie vădit român: “Când Dominiguez încercă să lovească, străinul îi apucă pumnul și îl strânse cu puterea unui Sfarmă-Piatră.” (pag. 16); “săbii ruginite, flinte în formă de trompetă, hangere haiducești și pumnale cu lamă subțire.” (pag. 81)

La reproșuri mai intră timpuri verbale greșite, precum și abundența de adjective și adverbe. Iar conflictul dintre Bine și Rău este prezentat simplist (cu mesaj puternic ecologist) – personajele sunt exclusiv bune sau rele, deși există încercări slabe de nuanțare a acestora.
Pe de altă parte, am citit cartea fără pauză: acțiunea curge repede (și previzibil) și cam toate capitolele au încheieri chiar decente. M-a surprins plăcut prima parte a celui de-al șaisprezecelea capitol – de ce tot romanul nu e scris la fel?

Sunt bucuros de fiecare dată când apar creații fantasy autohtone, cu condiția să aibă o formă cel puțin acceptabilă. Mi s-a spus că Uniunea triburilor e prima parte a unei serii/trilogii, așa că, măcar teoretic, e loc de îmbunătățiri.

Mai multe opinii pe:

Catharsis Writing
Cu mintea la… SF
FanSF
Jurnalul unei cititoare
Nantan Lupan

Blogosfera SF&F: Miloş Dumbraci – Hoțul de moarte

December 7, 2016 5 comments

În februarie 2015, Miloș Dumbraci debuta cu Tristețe, un text scurt care mi-a atras atenția prin stil și priceperea de a formula un deznodământ cel puțin potrivit. Apoi a urmat o serie de povestiri în mai toate revistele de profil de la noi, povestiri care l-au așezat pe Dumbraci într-un clasament personal al autorilor români care scriu bine.

Cartea de față este o culegere de 14 povestiri, așa că am să vorbesc (câte puțin) despre fiecare în parte, cu mențiunea că mi-am exprimat deja o (primă) părere față de majoritatea lor pe blog. Am fost plăcut surprins că la începutul fiecărui text există un sumar care pune cititorul în temă, fără însă a divulga elemente narative importante. Cum nu obișnuiesc să povestesc acțiunea în sine, am să mă folosesc de respectivele rezumate, utile și pentru a arăta vastitea (sub)genurilor abordate de scriitor.

1. Hoțul de moarte.
Într-un cyberpunk sumbru desfășurat într-o Coree hipertehnologizată, unde mințile morților se vând pe piața neagră, iar sentimentele la bursă, un hacker și un android se trezesc prinși într-o vâltoare de minciuni care-i va forța să apeleze la un dragon virtual pentru a salva nici mai mult, nici mai puțin decât libertatea omenirii.
Este una din cele trei povestiri primite de la Miloș pe care le-am lecturat înainte de a fi publicate. Nu mai am la îndemână textul original, așa că nu pot spune câte deosebiri există între cele două versiuni. Ca și atunci, și acum l-am citit de două ori – este puțin greoi pentru că se folosesc multe concepte destul de inedite. Partea bună e că dacă aș coordona vreodată o antologie de povestiri românești, sigur m-aș gândi serios să o includ pe cea de față.
În loc de “emoticoane” aș fi preferat “emoțicoane” – nu din purism, ci pentru a sublinia mai mult legătura cu sentimentele.
Bonus: “știu că la mâncătorii de pește crud”.

2. Anchetă pe Terra.322.
În acest SF cu roboți, un militar este acuzat de crimă și sabotaj în lumea ordonată condusă de AI-uri; dar oare anchetatorii au ei dreptul să-l acuze sau sunt mai vinovați decât el? Și nu cumva, de fapt, vor să-l elimine pentru că a descoperit cel mai mare secret din galaxie?
Miloș are o problemă cu expoziția. Din dorința de a îngrămădi cât mai multe concepte, introducerea acestora se face uneori cu stângâcie – iar aici simți că povestea trebuie să bifeze borne.

3. Minți de diamant.
Într-un cyberpunk cu teroriști și apartheid, un polițist anchetează revolta sclavilor doar pentru a descoperi că a fost prins într-o conspirație, care este masca altei conspirații, la rândul său făcătura unei forțe misterioase, care de fapt nu e deloc ceaa ce pare și nici măcar ultima verigă dintr-un lanț al revelațiilor.
A doua povestire citită “în avans”, astfel că știam cum se va termina. Și totuși mi-a plăcut la fel de mult ca prima dată.

4. Suflet de arțar.
Pe Frontul de Est, misiunea unei patrule sovietice ia o turnură fantastică în străvechea pădure bielorusă, iar un șaman siberian are de făcut o alegere dureroasă între moarte și datoria față de trib.
Apărută după Tristețe, este prima povestire “de război”, așa cum am început eu să le denumesc. Și prima din seria Șamanul, altă denumire dată de mine.
Dacă în Tristețe se vedea o promisiune, aici apare o confirmare. Iar dacă îți place Sven Hassel, o să îți placă și acest text.

5. Șamanul și kurganul.
O povestire fantastică despre Stalingrad, unde nemții și rușii cuceresc pe rând o casă blestemată, doar pentru a dispărea fără urmă; oare un șaman să fie ceea ce le lipsește?
A doua parte din seria Șamanul în ordinea publicării, dar de fapt un prequel. Miloș a declarat că vor mai urma și alte povestiri cu respectivul personaj, poate și un roman – păcat că știu deja soarta Șamanului.

6. Cal mecanic la rege, șah.
Într-o crudă lume steampunk, în care totul gravitează în jurul Regelui-Soare, un grup de Rezistență încearcă să îl ucidă pe tiran, doar că acesta nu e tocmai ce credeau ei, așa cum nici eu nu sunt toți cine par a fi.
Dacă ar fi să o caracterizez cu un singur cuvânt, acela ar fi “originală”. Există și o nuvelă, Luizienii, pe care o voi citi în cel mai scurt timp posibil.

7. Jack și moartea ankylozaurului.
În acest SF cu salturi temporale, un comando cu misiune sinucigașă atacă viitorul, dar ajunge să se lupte cu niște inamici foarte, foarte asemănători cu ei înșiși, iar cei care plătesc prețul sunt niște nevinovați din trecutul extrem de îndepărtat.
Nici când a apărut online și nici acum nu m-am putut împăca cu conceptele de clone și călătorie în timp. Dar cumva curge și finalul nu dezamăgește.

8. Pieile de Fier.
Într-o frântură impetuoasă de epopee dark fantasy unde nu toți sunt ceea ce par la prima vedere, un grup de războinici de elită, vânătorii de zei ai Împăratului, trec printr-o bătălie cu barbarii, dar și una a sufletelor, fiind răsplătiți cu o nemurire deloc de invidiat.
Repet ce am spus inițial: îndrăzneață și grandioasă. Mi-a adus aminte de seria Malazan și sunt interesat de trilogia fantasy (aflată în lucru) care extinde această povestire, mai ales că nu cred că există la ora actuală un autor român capabil de o sagă epic fantasy. Deocamdată.

9. ZMB.
În URSS-ul post-apocaliptic, abaterile de la dreapta-credință a comunismului ortodox sunt cercetate de inchizitori, dar când unul dintre ei caută să afle ce s-a întâmplat cu un ofițer dispărut în Germania invadată de zembi, s-ar putea ca răspunsurile să fie mult mai surprinzătoare decât s-ar fi așteptat.
Prima din (sub)seria Iuri Marilov. Oricât de neverosimil pare sinopsisul de mai sus, textul chiar curge. Impecabil. Poate cea mai fascinantă povestire a autorului.

10. Molokan.
În Siberia post-apocaliptică, locuitorii unui sat din taiga dispărut de un veac sunt reîntrupați de o forță misterioasă; împreună cu Iuri Marilov, vom aduna indicii pentru a descoperi adevărul: să fie oare minune dumnezeiască sau ne grăiește altceva, străvechi?
A doua din (sub)seria Iuri Marilov și vreau să cred că nu ultima. Universul creat este atât de captivant și bizar încât sunt sigur că ar avea succes și “dincolo”. Pe când și un roman?

11. Dincolo, bezna.
În acest straniu horror despre războiul din Transnistria, un milițian încearcă să dea de urma unor dispăruți, dar se confruntă cu degradarea treptată a realității, monștri terifianți și cu un dușman îngrozitor, pe care numai el îl poate înfrânge.
Observ că a rămas fragmentul dubios pe care l-am semnalat în varianta online. Detaliile fac totul aici, iar finalul e adecvat, chiar dacă previzibil. A reușit să mă deprime, ceea ce nu e un lucru rău.

12. Poveste amară, de foc și pară.
Într-o legendă fantasy tristă, ultimul dragon de pe lume ne povestește cum a avut grijă de grădina lui și ce buruieni nerecunoscătoare a cultivat cu drag în ea, iar apoi vom vedea ce face un balaur atunci când nu mai există nicio speranță.
A treia (și ultima) povestire pe care am citit-o înainte de a fi publicată. Problema cu textele care conțin mult simbolism este că autorii lor, probabil din dorința de a epata, încearcă fie să înglobeze cât mai multe, fie să le prezinte cât mai clar. Ceea ce mă irită, deoarece simt că îmi este insultată capacitatea de a înțelege, de a face legături. Miloș a fost foarte aproape.

13. Expresul de Alabama.
În Alabama apocaliptică, bărbați curajoși caută să salveze pe ascuns de invazia sadicilor “brotaci” ce au mai de preț, copiii nenăscuți, viitorul pe care extratereștrii vor să ni-l confiște; dar oare sunt cuceritorii ceea ce par? Și vitejii din rezistență nu au cumva și alte scopuri?
Cea mai puțin apetisantă povestire din antologie. E o problemă de ritm, iar personajele anoste nu ajută.

14. Triiții de pe Jawdah.
O povestire în cel mai clasic stil SF “old-school”, în care exploratori spațiali contactează localnicii de pe o planetă nou descoperită, doar pentru a descoperi că subestimarea puterii credinței poate avea efecte miraculoase, dar mult prea scumpe.
O povestire care se trăiește la fel de intens, indiferent de numărul de recitiri. Ce ți-ai putea dori mai mult, ca cititor?

Creațiile lui Miloș Dumbraci acoperă o gamă întreagă de subgenuri, iar melanjul reușit constituie o raritate, cel puțin pentru literatura de profil autohtonă. Singurele reproșuri sunt antropomorfizarea (excesivă) a AI-urilor și divinităților, precum și neîndemânarea în introducerea unor elemente expoziționale. De aceea, sunt interesat de cum o sa arate primul roman al autorului – subtilitatea și eleganța nu ar trebui să fie o problemă, pentru că nu mai există constrângerile date de scurtimea textului. De asemenea, sunt curios dacă densitatea calitativă se va menține la aceleași cote.
Într-un top personal, pe primul loc s-ar situa Triiții de pe Jawdah, urmată de ZMB și Pieile de Fier (la egalitate cu Hoțul de moarte).

Din punct de vedere tehnic, am găsit cam opt greșeli (de redactare).

Mai multe opinii pe:

Cu mintea la… SF
FanSF
Nantan Lupan
Jurnalul unei cititoare

Ce povestiri am mai citit #89

November 1, 2016 Leave a comment

Gazeta SF nr. 67, octombrie 2016:

1. Remus Paul – Un vis cu ochii deschiși. Construcţii dubioase, gen “Copacii erau acolo, pâlcuri şi pâlcuri de fiinţe nemişcate.”, “Cătălin continuă drumul pe care îl apucase cu magul.” sau “Era singur cu excepţia bustului unei femei înaripate, sculptat în colţul de sus al camerei, unde se întâlneau două ziduri măcinate de vreme, cu un zâmbet grecesc şi jumătate din faţă năruită”.
De asemenea, “Merse într-acolo şi dădu tufele la o parte ca să se strecoare prin deschizătura îngustă. Când pătrunse în ea,” putea fi “Merse într-acolo şi dădu tufele la o parte. Când pătrunse în deschizătura îngustă,”, iar “în patru labe” mergea înlocuit de “de-a busilea”. De altfel, tot textul putea fi cu o treime mai scurt – multe descrieri sunt reluate în forme destul de similare.
Multe repetiţii, cum ar fi “mizerie și pământ”, “ochi”, “De fapt”, “mâncă”, “dar”, “dar totuși diferite”, sau “barca”. Şi “culuar” apare de nu mai puţin de cinci ori (în cinci paragrafe succesive). Plus mici greseli de redactare (virgule lipsă, typo-uri).
Unde e încheierea, îmi scapă ceva?

2. Răzvan Constantin Popa – Rețeaua de apoi. Păcat de ideea bună. Te ia durerea de cap după primele două fraze, iar dezacordul dintre subiect si predicat din paragraful respectiv înrăutăţeşte lucrurile.
M-am poticnit la “îi era bine finanţat.”, romgleza e obositoare şi inutilă, iar în loc de “Main taught” cred că era “Main thought”.

3. Florin Giurcă – Equilibrum. Dacă începi cu MMCP, atunci continuă cu el (al doilea paragraf).
“Somnul îl răpuse pe loc. Luminozitatea sferei scăzu în intensitate, iar în scurt timp o mișcare turbionară începu să agite materia din interior.” – POV-ul e sau nu al lui Andy?
“A doua zi, dimineață, soarele vesel care alinta grădina din spatele casei și îi mângâie obrazul lui Andy spunea că era deja ora nouă” – ori “alintă/mângâie”, ori “alinta/mângâia”.
Şi aici repetiţii, de la “lynx”. “oameni” şi “interior” până la “căruia părea că-i cerea părerea,” şi “Mai erau și alte povestiri, pe care le repetau cuvânt cu cuvânt în serile reci, la lumina focului. Cuvintele și povestirile treceau de la părinți la copii, copiii învățau cuvintele de la părinți odată cu povestirile.”.
“Și de atunci rătăcește într-una” – nu e “întruna”?
Dubioşenii: “la început singur, apoi împreună cu femeia și copilul care le-a venit”, “peretele sferic nu mai era vizibil, privirile părând a străbate nestingherit până la orizont, tonurile peisajului estompându-se treptat și învăluindu-se în ceață” şi “ucigând tot ce le cădea în sulițe”.
Nu ştiu dacă “strajeri” are ce să caute intr-o epoca primitivă.
Mulţi de “dar” şi doar doi de “însă”.

Ce povestiri am mai citit #88

October 25, 2016 2 comments

Gazeta SF nr. 66, septembrie 2016:

1. Ana-Maria Anghelescu și Roșca Gheorghe-Octavian – Incertitudine în simțire. Dialoguri slabe – unul din motive este abundenţa semnelor de exclamare. Prea multă naraţiune în prima parte, iar în cea următoare POV-ul este confuz. Şi n-am înţeles ultima propoziţie din “Colonelul se îndreptă spre biroul său. Avea o întâlnire cu unul dintre operativi. De data aceasta era ceva grandios.”
Alt exemplu de POV care m-a zăpăcit: “Clarissa simții că acesta era momentul. Pentru ce, numai ea știa. Și, în curând, va afla și Djames.”

2. Lucian Dragos Bogdan – Improbabila bursă. Nu mi-a plăcut introducerea şi cred că putea să lipsească, caz în care semnele de exclamare puteau fi mult mai puţine.

3. Miloș Dumbraci – Omăt roșu în Kaperka. Lungă, însă doar privind retrospectiv – nici nu simţi cum se perindă rândurile. “Am avut în batalion, prin 43, un șaman.” – e acelaşi din Șamanul și kurganul/Suflet de arțar? Există o cronologie a tuturor acestor povestiri?
“Așa că-i spuse unde-i găsește, iar vânătorul îl legă de copac și uită de el, exact cum promisese.”“unde puteau fi găsiţi”? Şi prea mult “dar”.

%d bloggers like this: