Archive

Archive for the ‘Recenzii’ Category

Lucian-Dragoș Bogdan – Pânza de păianjen

April 17, 2017 1 comment

“- E frumos, intr-adevar! Sa stai vreo doua saptamani, sa te incarci… Sa scrii un roman.
Fata chicoti.
– Nu cred ca e cadrul potrivit pentru un roman politist.
Curtea interioara era inconjurata de un culoar marginit intr-o parte de ziduri, iar in partea dinspre curte de coloane. Cei doi incepura sa se plimbe pe sub arcadele care legau zidul de stalpi. In dreapta lor, lespezi mari, dreptunghiulare, acopereau mormintele unor calugari.
– Eu cred ca ar merge perfect. Un criminal aflat intre aceste ziduri, omorand calugari si turisti deopotriva…”

Cartea poate fi cumpărată de aici.

În Pânza de păianjen, Festivalul SF de la Râșnov devine o convenție Mystery & Thriller unde se întâlnesc scriitori, redactori, editori, critici și cititori. Urmează o cascadă de crime deghizate în accidente, prilej cu care ne sunt treptat dezvăluite relațiile dintre personaje – de la amiciție și iubire până la invidie și ură.

Acțiunea romanului se desfășoară în așa fel încât e (aproape) imposibil să ghicești adevăratul criminal. Fie nu ai toate indiciile la îndemână, fie îți sunt oferite piste false, fie explicațiile oferite inițial nu sunt cele adevărate. În mod normal, m-ar fi deranjat acest tip de narațiune, dar e unul din acele cazuri în care nu doar destinația contează, căci aproape tuturor personajelor le-am găsit corespondent în realitate.
Fiecare așa-zisă identificare m-a făcut să zâmbesc și de fiecare dată m-am întrebat dacă și autorul a avut în vedere aceeași cunoștință.

Cu ajutorul dialogurilor pe alocuri amuzante și deseori pitorești, ni se prezintă o lume deloc nefamiliară unuia care se perindă prin astfel de cercuri. Pe mine nu încetează să mă distreze și să mă uimească totodată cum în tagma scriitorilor rivalități de-o viață (cu iz ancestral) se pot transforma în adevărate frății de cruce sau invers.
Lăsând deoparte valoarea literară, Pânza de păianjen nu este un roman polițist realist (din motive ce țin și de coincidențe și proceduri criminalistice). Eu l-am perceput ca o satiră la adresa orgoliilor (deseori stupide și deloc justificate) care macină unele cercuri literare. Iar cartea surprinde acest aspect prin modul în care interacționează personajele (ironii, bârfe și răutăcisme) și mai ales prin prozaicul motivelor din spatele crimelor.

O poveste cu “asasinate” umoristice scrie în autograful primit de la autor. O poveste ce arată că Lucian-Dragoș Bogdan, pe lângă SF&F, știe să scrie și mystery & thriller, adaug eu.

Blogosfera SF&F: Alexandru Lamba – Arhitecții speranței

April 12, 2017 1 comment

Iata cum a incoltit in mintea mea ideea Agentiei. Adevarul despre esecul lamentabil al experimentelor mele il cunosteau, in afara de defunctul Morell, care-l luase cu el in mormant, doar cei cativa asistenti ai mei, primii Maestri Arhitecti, si cu mine insumi, Supremul Arhitect. Ideea calatoriei in timp a capatat o noua dimensiune, o noua menire. Omenirea dorea sa creada in ea cu atata ardoare, incat era dispusa sa nu observe erorile. Foarte bine, sa nu le observe. Am sa-i dau in schimbul naivitatii ei mai mult decat o descoperire stiintifica. Am sa-i dau un viitor.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Mai întâi trebuie să menționez că ea a apărut mai întâi online în urmă cu trei ani sub formă de foileton. Versiunea tipărită vine cu modificări pe alocuri – frazele sunt mai periate. În al doilea rând, este cel mai scurt roman pe care l-am citit pentru Blogosfera SF&F. Dar să nu credeți că numărul paginilor este singurul motiv pentru care parcurgerea lui este rapidă.

Mulți sunt pentru absența prologurilor în literatura prezentului din motive pe care nu le detaliez aici. Însă eu nu am nimic împotrivă, mai ales când conțin doza necesară de mister pentru a-ți stârni curiozitatea. Ce activități desfășoară cele trei personaje? Care este scopul lor? Cum au ajuns amnezici?
Misterul e dezvăluit treptat, metodic. De altfel, sunt încă sub impresia că Alexandru Lamba a dorit ca (aproape) fiecare paragraf să aibă cât mai puține abateri narative. Nu prea am întâlnit acea îndrăgostire de sine de care dau dovadă și destui autori români ce astfel ajung să exprime puține lucruri în multe cuvinte. Două excepții se găsesc în paginile 19 și 20 sub forma unor explicații inutile.

Nici așa-zisa poveste de iubire nu este lăsată să atingă cote siropoase. În general, trăirile și motivațiile personajelor sunt prezentate în limite credibile, deși obsesia lui Greg e înfățișată în prea multe rânduri. Că tot veni vorba, nu m-a convins scena cu gândurile (p45) – nu îmi pot imagina cum poți opri la timp un gând început.
De asemenea, conținutul broșurii (p120-121) nu are acel ton impersonal pe care m-aș fi așteptat să îl găsesc într-un astfel de context (“și, în fine, altele”).

Pe lângă folosirea lui refulare (p23) în loc de defulare, mai am un singur reproș: perioada de timp în care se desfășoară romanul mi se pare prea îndepărtată raportat la progresul tehnologic (partea cu țigările să zicem că o înțeleg).
Ce am găsit original a fost ideea îndrăzneață de a oferi succesiv trei scene de final – ar fi fost lăudabil ca acțiunea romanului să facă joncțiunea completă cu prologul la toate trei, nu doar la ultima. Mai ales că recitirea bucății de început scoate la iveală detalii pe care nu le puteai altminteri aprecia.

Întorsătura de situație de la sfârșit îți lasă un gust ușor amar. Nu pentru că te ia prin surprindere (fără a te simți păcălit – un mare plus), ci pentru că atunci realizezi că titlul cărții e perfect. Iar ultimele rânduri indică o continuare pe care sigur o voi citi atunci când va apărea.
“Ce poate face omenirea cu călătoria în timp mai mult decât să exploreze timpurile trecute și viitoare?” (Alexandru Lamba la FF7). Un răspuns cel puțin satisfăcător îl veți primi în urma lecturării romanului de față.

Mai multe opinii pe:

Catharsis Writing
FanSF
Jurnalul unei cititoare
Iulia Albotă
Nantan Lupan

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Aștept propuneri pe această pagină.

Ce povestiri am mai citit #100

April 6, 2017 Leave a comment

Helion Online nr. 65, septembrie/octombrie 2016:

1. Lucian-Dragoș Bogdan – @ici sunt v@mpiri. Un amalgam inedit de idei, cu mai mult sens la recitire. M-am trezit zâmbind, fermecat de ingeniozitatea autorului.

2. Ciprian-Ionuț Baciu – O scanare biofotonică. Dialoguri terne, dar am parcurs-o până la capăt cu curiozitate. Nu i-am găsit sensul. Ce rol a avut scena cu scanerul biofotonic? Personajul a rămas blocat în vis, la ce-i trebuiau banii?

3. Daniel Timariu – Godila. Din titlu am dedus despre ce e vorba. Hazlie un pic, însă deloc credibilă. Există povestiri autohtone care bifeaza ambele aspecte.

4. Ambrose Bierce – Un locuitor din Carcosa (traducere de Lucian-Vasile Szabo). Destul de sugestivă, meritul aparținând și traducerii.

Ce povestiri am mai citit #99

April 4, 2017 2 comments

Gazeta SF nr. 73, aprilie 2017:

1. Dănuț Ungureanu – Picador își asumă riscul. Începutul mi-a adus aminte de prima scenă din Caderea Constantinopolelui de Vintilă Corbul, una din cărțile mele preferate și pe care nu voi înceta vreodată să o recomand. Se vede experiența (și talentul) autorului – de la vocabular până la modul în care decurge narațiunea (prezentare, anticipare, desfășurare și raționamente). Totuși nu am înțeles de ce a fost ales chiar Picador și nimeni altcineva înaintea lui.
Oare care ar fi fost a treia întrebare?

2. Aurel Cărășel – Noapte cu efemeride şi turn Eiffel. Grija la detalii impresionează din nou, iar partea de expozițiune e total contopită cu narațiunea – nu o simți decât la recitire și doar dacă o cauți dinadins.

3. Mihail Toma – Close Encounters of the Third Kind. Redactarea lasă de dorit și alternanța timpurilor verbale te zăpăcește. Finalul salvează, deoarece dă cheag textului. Titlul suna mai frumos în română.

4. Victor Cilincă – Nu se poate fără sos!. Chiar dacă are o noimă, modul în care povestirea e formulată strică orice intenție bună. Poate unora le place, mie nu.

5. Florin Giurcă – Liceeni fără frontiere (fragment). “Datorită” sau “din cauză”? Necesită periere.

Ce povestiri am mai citit #98

March 30, 2017 Leave a comment

Helion Online nr. 64, august/septembrie 2016:

1. Ionuț Caragea – Ca la noi la nimenea. Lucrare distinsă cu premiul al II-lea la Concursul național de proză umoristică Helion, ediția I, 2016. Umor grosier. Cum pot avea clonele amintiri contrafăcute? Când clonezi un original, îi clonezi și amintirile? Daca da, cum e posibil în cazul în care originalul e deja mort?

2. Violeta Cuțurescu Urdă – Conspirația. Lucrare distinsă cu premiul al III-lea, ex aequo, la Concursul național de proză umoristică Helion, ediția I, 2016.. Începe rău, cu o virgulă ce dă peste cap prima frază. Din nou, umor pe care nu-l gust.

3. Răzvan Teodor Coloja – Cronică fină de film fin: Interstellar – geniu în stare lichidă.. Lucrare distinsă cu premiul al III-lea, ex aequo, la Concursul național de proză umoristică Helion, ediția I, 2016. Da, lucrare.

4. Răzvan Teodor Coloja – Dracula Untold cu spoilere cu tot. Lucrare distinsă cu premiul al III-lea, ex aequo, la Concursul național de proză umoristică Helion, ediția I, 2016 Știam textul, e relativ amuzant, dar nu în contextul de față.

5. Ambrose Bierce – Un naufragiu psihologic (traducere de Lucian-Vasile Szabo). Ăăăăă… oooooook…™

Ce povestiri am mai citit #97

March 28, 2017 2 comments

Helion SF nr. 63, iunie/iulie 2016:

1. Gabriela Drașovean – Cursa de șobolani. Expozițiune stângace pe alocuri. Ar fi putut să îmi placă dacă finalul ar fi fost inteligibil.

2. Andreea Tănasie – Defecțiuni printre pasageri. Ideea nu e nouă, dar e executată corect.

3. Daniel Timariu – Amintiri garantate. Total Recall.

4. Ambrose Bierce – Funeraliile lui John Mortonson (traducere de Lucian-Vasile Szabo). Ăăăă… oooooook…

Ce povestiri am mai citit #96

March 14, 2017 1 comment

Helion SF nr. 62, mai/iunie 2016:

1. Daniel Botgros – Adam. Un nou fragment. Virgule lipsă înainte de “dar” și “iar” (de fiecare dată!). Pe de altă parte, abundența de virgule sugrumă orice încercare de menținere a ritmului, iar paragrafele fără alineate obosesc. Scriitura e de clasa I – topică dubioasă (“- Mulțumesc, Do. Cred că ești cam ocupat, nu? Ricanează un pic Is.”), comparații/metafore rizibile (“Câmpul de energie vizibil doar prin filtre se lăfăie, parcă vesel, nepăsător.”), POV-uri făcute praf (“Intrarea sau, dacă vreți, ieșirea din primul tehnostrat”), expozițiune stângace (“Marea majoritatea a savanților serioși”) și timpuri verbale alandala.
Bonus: “- Eșantionul Adam! Acum! rostește indiferent, Vo.” (oare câte semne de exclamație ar fi fost folosite dacă Vo nu ar fi rostit indiferent?).

2. Miloș Dumbraci – Tâlharii din Yzandjan. O nouă povestire situată în universul din Pieile de fier. Pare scrisă în grabă, mai putea fi periată. Deși are început și sfârșit, poate face parte (dacă deja nu este) din trilogia fantasy la care sper că autorul nu va renunța.

3. Ștefan Bolea – Jurnal din iad. Decinu™

4. Ambrose Bierce – Unul dintre gemeni (traducere de Lucian-Vasile Szabo). Ăăăăă… oooooook…

Blogosfera SF&F: Liviu Surugiu – Acesta este trupul meu

March 8, 2017 Leave a comment

Un mister așteaptă să fie descoperit lângă Saturn.
Un călugăr-detectiv află că evoluția pe Terra nu a urmat cel mai fericit drum.
Doi tineri se îndrăgostesc pe viață.
O femeie-procuror luptă cu singurătatea.
Iar un condamnat la moarte devine pentru naziști singura salvare.

Descrierile celor cinci povestiri sunt luate de aici.
Cartea poate fi cumpărată de aici.

1. Acesta este trupul meu.
M-a impresionat și în septembrie 2016, când am citit, din ce văd prin comparație, o versiune relativ nefinisată, dar și acum. Același impact, însă încă lipsită de perfecțiune. Am luat notițe, descoperind în același timp ce înseamnă canonul 1087, testul Miller-Urey, Euharistie sau limita Roche.
Da, Liviu Surugiu scrie și ceea ce eu numesc TeoSF, narațiuni în care știința se împletește cu religia. Pare implauzibilă alăturarea lor, dar autorul o face cu o naturalețe convingătoare. Pe de o parte, deși prezentarea conceptelor științifice este sumară, ea conține referințe precise în cantități ideale. Astfel că cititorul nu doar că nu caută (zadarnic) posibile explicații incomode, ci conturează detaliile lipsă cu ajutorul propriei imaginații. Pe de altă parte, după modelul “El/Lui” întâlnit în biblie (sau Biblie?), multe substantive sau adjective sunt scrise cu literă mare la început, cum ar fi “venerabilul Reverend”, “spre a cerceta Galaxia”, “cu Soarele gonind frigul din Beaumont” sau “frumuseții Dumnezeiești a lui Saturn”.
Lor li se adaugă atât arhaisme atent strecurate, precum și fraze frumos construite, cum ar fi “În atmosfera superioară, de culoarea Saharei, uragane mari cât Luna învârteau roți dințate între dunele norilor”, “Fiecare asteroid își lăsa o clipă forma în blindaj, precum mânuțele unui făt în pântecul mamei sale.”, “Se vorbea mult despre o nouă Gaură Neagră. Am simțit dintr-o dată cum inima mi se strânge. Steaua aceea din spațiu era întocmai ca iubirea: voia totul și nu dădea nimic în schimb”.
Finalul e devastator, oricât de atent ai fi fost la indicii. Însă la recitire apare un plot hole (p41) ce eclipsează atât dubioșeniile de la p13 (“Îmi amintesc perfect puterea razelor sale, dar și zonele reci prin care treceam în umbrele drepte ale clădirilor”), respectiv p15 (“am aflat că fiecare era singur, că nimeni nu îi aștepta întoarcerea acasă”), cât și virgula dintre subiect și predicat de la p33 sau “Ultima Euharistie fusese programată ca, o dată intrată în limita Roche a planetei, să identifice obiectivul” (p24).
Mai mult, nu ni se spune și nici personajul principal nu se întreabă de ce nava era extrem de spațioasă, însă mâncarea ajungea doar pentru două luni.

2. O chestiune de educație.
O idee originală transpusă într-un număr optim de cuvinte. Deznodământ formulat ca la carte.

3. Întâlnirea.
Încheierea e total imprevizibilă dacă nu citești cu atenție. Și aici există contraste – de exemplu pagina 91 găzduiește o subtilitate pe care am apreciat-o foarte mult, dar și un plot hole nepermis.
Am reîntâlnit inversul formulării din prima povestire: “astronomii au descoperit o gaură neagră în spațiul cosmic.[…] Iubirea e cea mai a naibii Gaură Neagră, e ca steaua aceea din spațiu: vrea totul și nu dă nimic în schimb”.
Am observat că în scrierile lui Liviu Surugiu poveștile de dragoste încep foarte rapid sau neverosimil după standardele/cutumele literare ale prezentului. Suspine, oftaturi, visuri, regrete, jurăminte și promisiuni – numărul și tăria acestora ajută autorul să se concentreze pe desfășurarea actului de iubire, evidențiind consecințele lui. Personajele nu sunt complete fără celălalt, lipsa perechii creează acțiuni nebunești: eroice sau malefice. Povestea de față e un exemplu concludent.
O observație: perioada sinodică a Lunii nu are 28 de zile.

4. Înaintea învierii.
O povestire vagă, foarte vagă din punct de vedere al subiectului.

5. 144.
După destule pagini am realizat că am mai citit-o. Varianta de față este mult mai lungă (și schimbată). Nu știu dacă e influențată de întinderea povestirii, dar dezordinea narativă (aparentă) de care ziceam atunci e mai firavă aici. Textul e mai relaxat, mai nonșalant.
Unde este continuarea?

Mai multe opinii pe:

Catharsis Writing
Cu mintea la… SF
FanSF
Jurnalul unei cititoare
Nantan Lupan

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Aștept propuneri pe această pagină.

Ce povestiri am mai citit #95

March 7, 2017 9 comments

Gazeta SF nr. 72, martie 2017:

1. Aurel Cărășel – Întrerupere de program. Sună a fragment, nu a povestire. Mi-a plăcut grija la detalii.

2. Borislav Velimirovici – O nouă specie. Lungă, dar m-a prins. N-am înțeles de ce lipitorile-vampir căutau să îl muște pe Nimrod care era deja infectat.

3. Victor Cilincă – Zombra. Primul paragraf rămâne confuz, chiar și la recitire (după ce te obișnuiești cu felul narațiunii).

4. Mihail Toma – Foc dezlănțuit. În sfârșit, ceva (mai mult de) agreabil, deși intriga e neclară. Ce rol avea Clark? S-au vaccinat toți sau nu?
Redactarea încă e deficitară – virgule absente, prea multe puncte de suspensie, lipsa unor cratime (“ignorând încercarea mea de ai afla identitatea”) sau prezența lor nenecesară (“Bine a-ți venit la noi!”).

4. Remus Paul – Moartea lui Eald (fragment). Uhm, textul trebuie periat zdravăn.
Nu îmi pot închipui o odaie cu tron și statui, plus personalul de rigoare. “care purta deseori o mantie albastră și o tunică de culoare azurie” – și alteori ce purta? “iar mantia albastră era atât de largă încât aproape îi acoperea întregul trup. La cingătoare, avea teaca în care își ținea sabia” – o mantie nu atât de largă de vreme ce se vedeau atâtea.
Multe repetiții (stilistice) și detalii intutile pe care le simți că există parcă doar pentru a respecta o (oarecare) rețetă literară,

Recenzie: Lucian-Dragoş Bogdan – Vraciul de pe norul interior

February 26, 2017 Leave a comment

Locuitoarele unei planete îndepărtate îşi află numele abia când vine vremea să dea naştere unei urmaşe. Iar acest nume reprezintă misiunea pe care Lumea lor le-o încredinţează. Cea care devine Aducătoarea-Leacului va avea de îndeplinit o sarcină care i se pare peste puterile sale: să-şi părăsească viaţa pastorală şi să se aventureze în spaţiul împânzit cu tehnologii, fiinţe şi culturi care-i sunt complet străine. Şi toate astea pentru a găsi un leac care să-i permită propriei specii, ameninţate cu extincţia, să se perpetueze.

vraciul_de_pe_norul_interior Cartea poate fi cumpărată de aici.

Au trecut aproape trei ani de când am citit pentru prima dată o povestire semnată de Lucian-Dragoș Bogdan. Dincolo de ocazionale reproșuri minore, întotdeauna am apreciat eleganța scriiturii, indiferent de temă și mesaj. Încrederea în talentul autorului m-a determinat să încep volumul de față fără simți nevoia de a ști ceva despre conținutul ei.

Prima impresie a fost că lecturez o carte fantasy. Denumirile cu majusculă, descrierile și lumea personajului principal m-au dus cu gândul la Clopoțica lui Disney și Furnicile lui Bernard Werber. De aceea am găsit inițial nepotrivită folosirea cuvântului “sonar”. Iritarea s-a atenuat însă când am realizat că romanul este science fantasy, o categorie ce combină ambele genuri și cu care nu prea am avut contact, cel puțin în cazul scriitorilor români. E un subgen greu de stăpânit când vrei să nu suferi la credibilitate și logică internă, două caracteristici esențiale ce lipsesc scrierilor (sub)mediocre.

Călătoria personajului principal este metoda prin care Lucian-Dragoș Bogdan prezintă gradual și deloc invaziv diverse lumi, figuri exotice și dileme morale (o manifestare a acelei fineți de care spuneam mai sus). Da, e o metodă clasică pentru (o continuă) expozițiune, dar care merge de fiecare dată atunci când vrei să păstrezi o acțiune relativ simplă și un număr rezonabil de personaje.

Finalul e previzibil și autorul nu se ferește să ascundă asta. În schimb, îți oferă destul suspans și originalitate încât să îți dorești să citești și ultimele rânduri. Recunosc, au fost momente în care emoțional speram la un deznodământ diferit, deși rațiunea îmi spunea că astfel romanul ar fi devenit cel mult banal. Să-ți faci cititorii să se atașeze de personaje în doar 200 de pagini nu e la îndemâna oricui, mai ales când nu există clasica luptă între bine și rău.
Într-adevăr, firul narativ iese în evidență și prin absența personajelor negative. Există conflicte, însă majoritatea de natură interioară – reacții față de modurile în care diverse civilizații aleg să interacționeze sau chiar să conviețuiască.

Vraciul de pe norul interior este o opțiune solidă nu doar pentru cei ce vor să ia contact pentru prima data cu genul SF(F), ci și pentru împătimiții genului doritori de o poveste cu un amestec echilibrat de suspans, mister, aventură și neobișnuit.
Am găsit trei greșeli (de redactare). A doua nemulțumire privește coperta. Nu e rea, însă nu se potrivește deloc cu subiectul cărții.

%d bloggers like this: