Nominalizările pentru premiile Galaxia42 (2021) – partea a II-a

Scara de notare:
10 – perfecta
9 – extraordinara
8 – foarte buna (mi-a placut foarte mult, sau exceleaza din anumite puncte de vedere)
7 – buna (mi-a placut fara rezerve)
6 – decenta (a avut si parti care mi-au placut, sau mi-a placut, dar a avut si parti care m-au deranjat)
5 – asa-si-asa
4 – proasta
3 – foarte proasta
2 – execrabila
1 – incredibil de proasta si deja periculoasa pentru sanatate (risc de apoplexie)
0 – trebuie sa fiu legat de scaun, cu calus in gura si perfuzie cu sedative ca sa o citesc

1. Ionuț Cheran – Vânătorul de ploi.
Cu atâtea metafore nu ai cum să le dai pe toate bune/bine. Și e și obositor.
– “A ajuns în fața casei cu obișnuința cu care deschizi o cutie de ciuperci.” – există așa ceva?
Câteva scăpări (“efectele de după a insecticidelor remanente săpând galerii oarbe în aer”, “Avea însă tot timpul la dispoziție cele două medicamente tari – negarea și refularea”), înecate într-un delir narativ ce nu capătă claritate nici după recitire.
4/10.

2. Mihail Toma – Coarnele.
Nu am înțeles rostul literelor în italic. Mi-a plăcut ideea, stilul colocvial chiar se potrivește, însă autorul nu reușește o exprimare limpede și concisă.
5/10.

3. Robert Gion – Tricofobia.
O mulțime de întrebări: ce căutau personajul și Bobu în casa unde murise Ramona?; de ce murise Ramona?; cine o omorâse?; cum de a crescut părul atât de mult în câteva ore, după ce inițial “se vedea cât păr îi crescuse pe corp în ultimele săptămâni.”?; (de) ce au așteptat cei doi?; de ce a fost îngropată Ramona cu rămășițele lui Bobu în ea?
Ce s-a întâmplat de fapt?
Și parcă am mai citit-o undeva…
4/10.

4. Adrian Mielcioiu – Plăcere mortală.
Scrisă cu grijă, ceea ce nu e așa de greu având în vedere că este relatată o activitate cotidiană pentru mulți dintre noi.
Unde este componenta fantasy, hai, de ficțiune? Finalul, deși previzibil prin titlu, nu e sprijinit de nicio premisă oferită cititorului. E ca și cum eu aș zice: “ploua atât de tare încât broaștele din lac au crescut cât un fotoliu”.
4/10.

5. Allex Trușcă – N-o să afle nimeni.
S-a întâmplat! O povestire cel puțin decentă până la final, cu atmosferă, cu ritm, cu tensiune, cu ceva umor, cu un personaj ce gândește precum cititorul ce încearcă să ghicească deznodământul.
Bravo!
7/10.

6. Balin Feri – Scut.
Mai mult o snoavă chiar dacă mi-a plăcut.
6/10.

7. Adriana Grigore – Rețetă de zeamă de flori de curte.
Mnu™. Un text care nu are ce căuta aici (de exemplu, cum mai iese rețeta dacă nu ai vecin?).
4/10.

8. Bianca Șomoiag – O pagină albă.
Beție de cuvinte până la ultimul rând. Telefonul care nu merge deloc, dar apoi brusc merge totuși. Timpuri verbale aiurea, metafore fără sens, inconsistențe narative, trăiri ce nu au logică urmate ilogic de alte trăiri la fel de aberante.
Plus greșeli diverse (“Spurcatul nici nu vru să audă de așa ceva, l-a întors pe bietul Tată înapoi fără să se gândească de două ori înainte.”, “Ochii, de un albastru înțepător, aruncau fulgere, iar figura ei căpătase o expresie de autoritate bine exersată. Aceasta se pregăti să deschidă gura și să scoată câteva replici usturătoare”, “─ Vă simțiți bine, domnișoară? întrebă calm, o fată al cărei păr brun era strâns într-un coc sever la spate.”, “Podeaua, de un mahon întunecat și rebel lucea în contrast cu pereții văruiți într-un alb cuminte și șters.”, “Augustina nu știu cât timp trecu mai exact” etc.)
3/10.

9. Ciprian-Ionuț Baciu – Ziguratul de pe Kap Mēm.
Paragrafe sufocate de infodump, informație reluată în fraza următoare (burdufuri, munți, apus etc.), neconcordanțe narative (sulițașul ucisese “patru sau cinci dușmani”, ca mai încolo “Hăcuise prea mulți dintre ai lor în timpul luptei, prea mulți pentru a îndrăzni cineva să-l provoace de-aproape”), precum și o acțiune încâlcită în așa hal încât niciun deznodământ nu ar fi putut salva ceva.
4/10.

10. Lucian-Dragoș Bogdan – Când mă voi întoarce.
Cea mai lungă povestire dintre toate cele nominalizate și una din cele mai bune. Un autor de la care aveam așteptări ce nu au fost neîmplinite. Interesantă ideea, m-a ținut curios până la sfârșit care, deși previzibil, a fost satisfăcător.
Și tot nu am putut trece peste niște mizerii 🙂
– “Sau, când te-ntorci obosit după o bătălie, te lovești de ariergarda adversarului” – dacă te întorci de unde ai venit, cum poți da peste partea din spate a inamicului?
– “Uite-așa am ajuns să plec în amonte pe Fluviul-Acelor-de-Gheață, cu o apă atât de rece, încât, dacă-ți băgai mâna-n ea altcândva decât în preajma amiezii, riscai să-ți pierzi degetele.” – cum funcționează (apa) asta?
– “Pentru că atunci n-ar mai fi decât o amărâtă de știință, de-aia!” – un termen ce nu are ce căuta aici.
– “Atenția Dorei fu atrasă preț de câteva clipe de Gundra, al cărui mers apăsat îl recunoscu atunci când uriașul păși pe punte.” – nu are logică.
– “Ar fi fost mult mai simplu dacă alți daimoni ar fi venit în ajutorul lui Ystopos. Dar așa ceva era de neconceput. Doar dacă monstrul de piatră ar fi câștigat confruntarea s-ar fi gândit un alt daimon să-și încerce puterile cu el.” – de ce se bat (doar) pe rând?

6.5/10

11. Anamaria Borlan – Gemini.
O ieșire din POV (“Se șterse cu dosul palmei, neștiind că era o dâră de sânge, cu care se mânji toată.”), o frază dubioasă (“– Din foaia ziarului Modeft: O anchetă despre natura vrăjitoriei, de John Hale, pastor al Bisericii Chrift din Beverly, Anno Domini 1697. În timp ce Goody Cole, așezat lângă ușă, cu roata de olărit între picioare, un biet suflet bătrân îndoit de spate, bombănind.”) și un fir narativ încâlcit chiar și după recitire (finalul nu ajută în acest sens).
6/10.

12. Rodica Bretin – O duminică la Seaworld.
O reîntâlnire cu Kayla Blackmoon, Eric Norton și Alix Hayden din seria Protectorii. Impecabilă, dar realizezi că e o povestire ce, spre măsură ce se apropie de sfârșit, nu poate fi citită ca ceva de sine stătător; se simte a fi doar un fragment din ceva mai mare.
Această non-nuveletă nu avea ce cauta printre celălalte nominalizări, oricât de proaste sunt respectivele (unele/majoritatea).
5/10.

13. George Cornilă – Chipuri.
O variantă de “Prinț și cerșetor”, cu un stil recognoscibil, căci conține pe alocuri același tip de infodump livrat prin interminabile enumerații.
7.5.

14. Teodora Matei – Drumul Lenorei.
Din primele rânduri se observă că povestirea este scrisă de un autor cu experiență. Însă am găsit câteva lipsuri în coerența narativă.
– “– Caporal Andrei, te rog să te deplasezi la cascadă, la momentul pe care Turnul ni-l va transmite ulterior.” – din ce am citit ulterior (sâc), caporalul Andrei nu era la primul său drum, deci ar fi trebuit să știe unde și când (“Spre deosebire de italianul Marco, Andrei se oferea voluntar pentru acel gen de misiune.”).
– “Oamenii vorbeau că farurile Paznicilor nu pătrundeau prin desișul coroanelor” – “farurile” nu e un termen prea modern din perspectiva Leonorei?
– “Ea dădu doar încet din cap și, preț de câteva momente, zări un bărbat îmbrăcat în uniformă kaki.” – ieșire din POV.
De ce Andrei avea o singură fiolă de Apă-Vie la el?
6.5/10.

15. Laura Sorin – Pasărea sufletului și Vânătorii Lumii de Apoi (O filă timpurie din „Războiul împotriva falșilor zei”).
Impecabilă, cu excepția câtorva dubioșenii (“O femeie le văzu siluetele zvelte prelingându-se printre morminte cu iuțeala nenorocului.”, “Subțiri în hainele lor întunecate, ca două crâmpeie de nenoroc asmuțite asupra lumii.”, “Călătoarea înaintă către el, ușoară ca focurile albastre și înghețate care ardeau în Nordul Îndepărtat.”). Epic fantasy autohton, cu idei și concepte proaspete, chiar originale (așa cum doar la Miloș Dumbraci am mai văzut). Pe când romanul?
8/10.

16. Allex Trușcă – Ucenicul Solomonarului.
Un deznodământ cuminte, dar care rotunjește o povestire foarte îngrijit scrisă, mai ales că vocabularul personajului principal abunda în termeni și formulări popul… simple. Bravo!
8/10.

17. Cristian Vicol – Scindare (fără sfârșit).
O repetiție, de fapt două (“Așa că ce altceva putea să mai facă acum, singură și abandonată? Era îngrozită de ceea ce urma. Îi era rușine de felul în care zăcea expusă, dezbrăcată pe jumătate, și, deși era singură[…] Acum, că avusese timp să reflecte îndeajuns la felul în care se întâmplaseră lucrurile, Agnes nu numai că se simțea abandonată[…]”). Destul de “horror” – găselnița cu păsările denotă experiența autorului.
7/10.

Mai ridicată calitativ selecția de povestiri fantasy. Cred că autorilor de la noi le place și se pricep să scrie mai bine povestiri fantasy decât cele SF. Acestea din urmă necesită uneori o documentare care, dacă e solidă (poate autorul respectiv e deja pasionat de domeniul respectiv ori poate ea face parte deja din cultura sa generală), ii conferă scriitorului în cauză o autosuficiență în care valoarea literară este pe ultimul loc. Cu alte cuvinte, virgule puse aiurea sau lipsă, incoerență narativă, descrieri prețioase, metafore aiurea, infodump aruncat cu găleata, alunecări din POV (de obicei de la a treia persoană limitată la a treia persoană omniscientă, sau invers) etc.
Și povestirile fantasy au aceleași probleme, însă parcă într-o măsură mai mică. O explicație ar fi că aici întră și cele horror sau cele (aproape) pur ficționale (gen Scut a lui Balint Feri).

Degeaba ideea e originală, captivantă, cu potențial, dacă forma în care ajunge la cititor(i) prezintă deficiențele de mai sus. Prefer o idee-clișeu, dar bine scrisă. Idei poate să aibă aproape oricine, cu scrisul efectiv e mai greu.

Nu am așteptări mari privind nominalizările ce vor fi făcute anul viitor.

Blogosfera SF&F: Povestiri SF (Berg)

Antologie de povestiri SF declarate castigatoare la concursul de proza scurta SF organizat de Editura Berg.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Comparația cu Povești din umbră era inevitabilă. Ambele cărți, obiecte de discuție în cadrul Blogosferei SF&F, sunt antologii în care se regăsesc scriitori români. Așteptările pentru Povestiri SF erau mai mari din două motive: dacă în Povești din umbră au fost publicați debutanți, în cazul de față, o parte din autori au o experiență scriitoricească mai vastă; în plus, Povești din umbră a fost o antologie tematică – consider că e mai greu să scrii pe o temă impusă.

1. Livia Furia – Decantorul de amintiri.
– destul de bine scrisă, mi-a plăcut modul în care au fost introduse personajele, precum și dinamica relației dintre ei.
– păcat că are detalii ce au rămas de exploatate (implanturi, tehnologie, roboți), sunt semne de exclamare în exces (arată-mi concret emoțiile prin care trece un protagonist, nu crea scurtături din lene sau incompetență), iar unele cuvinte sunt în plus, gen “de acum încolo” (p7).
– nu am înțeles care a fost rostul, simbolistica amintirii ce, luată separat, a reușit totuși să îmi țină curiozitatea vie până la sfârșit.
– partea cu moartea bunicului m-a dezamăgit – ar fi trebuit să fie o situație din care să reiasă excepționalitatea ei, chiar dacă a izvorât dintr-o (simplă) stupizenie.
– m-am enervat cumplit când am descoperit că finalul este cu mult sub restul povestirii – e complet sec, nu rotunjeste deloc cele narate anterior.

2. Sandra Coroian – Al treilea solstițiu.
– partea de infodump este introdusă într-unul din cele mai amatoricești moduri cu putință, se încheie cu “Acum, că îmi știți povestea, am să revin în prezent.” (p29). Nici măcar nu există vreun alt element care să îmi semnalizeze că naratorul vorbește cu mine.
– acțiunea are loc pe Pământ sau Lanta (planeta cu cele șapte solstiții)? Chiar, cum sunt posibile mai mult de două solstiții pe an? Ori axa planetei are Parkinson, ori precesiunea e foarte accentuată.
– construcții dubioase: “Trezindu-mă, aș fi preferat să văd razele soarelui, în schimb norii întunecați care acopereau cerul păreau că vor să se răzbune” (p32). Pe cine și de ce?
– are printre cele mai jenante dialoguri citite de mine vreodată (p34, 36 și 41). Se vede din avion că autoarea incearca sa creeze o relație care trebuie sa transforme antipatia în simpatie (ură – iubire e foarte mult spus), dar eșuează la nivelul compunerilor de școală primară. Aș diseca dialogurile respective, însă mi-ar lua mult prea multe rânduri.
– p33 e de-a dreptul glorioasă. Când are loc o tentativă de asasinat asupra ta tu ești acaparat de un “sentiment straniu”? Cum poate un trup să fie amorțit, dar să și doară în același timp? Nu ești curios cine a pus recompensa și de ce? Cum să ți se facă milă de cea care voia să te omoare, nu la genul că nu o ucizi tu, ci să nu o lași singură în pustietate? Iar asasina o dă apoi în tachinări și ironii…
– cum poți face focul în mijlocul viscolului (p41)? Abia apoi încropești un adăpost din “folie termică”?
– “De nevoie, ne-am apropiat unul de celălalt pentru a evita eventualele degerături și am făcut un pact că vom păzi adăpostul cu rândul” (p42). Păi fără degerături și și în siguranță? Îl tragi pe celălalt la intrare sau cum?
– “M-am ridicat cu grijă, zãmbind, și m-am pregătit de prima tură […] Am tresărit de mai multe ori, chinuindu-mă să rămãn treaz, ba chiar m-am ridicat des în picioare și m-am plimbat în cerc.” Bănuiesc că paza se făcea de fapt stând în genunchi.
– ceva mecanic sau animalic (p42)? Că e diferență mare între ele.
– nu mai zic de dormitul pe scaun, de salvarea care ba avea nevoie de contribuția lui Ayal, ba Ilan i-ar fi găsit oricum.

3. Iulia Volintiru – 5000. Echipa Resistance.
– multe semne de exclamație, nu mai explic de ce sunt deranjante.
– timpuri verbale greșite, gen “mulțumea” (p51) sau “îi părăsi” (p61).
– fraza cu autobuzul (p52) nu are sens.
– deși ordinele de la Cyber erau imperioase, se pare că mergea treaba și fără ele, ba chiar în mai multe dăți.
– cred că e “Celeste” în loc de “Fly” (p54).
– nu-i așa că au trecut mai bine de 20 de ani de când nu ați mai auzit formularea “computere de cea mai înaltă performanță” (p56)? Bine că nu e scris “calculatoare”, sigur s-ar fi potrivit într-o povestire SF.
– mi-a plăcut cum a fost folosită formularea “iepurele cu propulsie” (p64-65).
– punctele de suspensie nu au ce căuta īn p67 și nici elementul anticipativ.
– finalul nu doar că este total deus ex machina, dar nu are niciun sens.

4. Allex Trușcă – Soț și soție.
Acțiune, reacții, dialoguri și deznodământ – toate acestea sunt standard când nu sunt cel mult mediocre.
– sigur e “refulare” și nu defulare (p72)?
– sarcina de numai trei luni e grăbită de ser (p73) sau totuși e standard (p81)?
– de ce e nevoie să se spună de două ori, la distanță de câteva fraze, că armele sunt făcute din metal capturat/furat (p76)?
– “Doi Minotaurieni (…) îi analizară pufnind zgomotos ca niște tauri înfuriați” (p76). Eu încă aștept acea povestire în care ființele de tip minotaur pufnesc zgomotos ca niște pisici.
– timpuri verbale greșite, gen “a luat decizia” (p79).
– “Călărețul mecanic ajunse călare pe armăsarul său din metal” (p83). Te mai poți numi călăreț dacă nu ești călare?
– avem șeful-suprem-cel-rău care își menține autoritatea căsăpind și din supușii cu potențial de a-i lua locul – îl provoacă pe Ghir pe motiv că acesta a repurtat o victorie (!) Păi nu-i mai bine să cauți doar înfrângeri?
Revenind, Korr e ucis de personajul cel bun, regula fiind “cel care îl învinge pe lider îi ia locul” (p87). Ce fac supușii? Au plecat “să se sfătuiască cine va fi noul lor conducător”. 3&hgjty$:*+&#&3@/✓€®565£©nmlpă¥£!!!
– au plecat toți și suficient de mult timp încât Primsyl și Ladisse să o dea în dans și ceremonie de nuntă timp de două pagini ale căror ultime rânduri compun un final banal.
– curat ghinion să ți se termine bateriile și să renunți la spada energetică pentru o “sabie de metal strălucitor” (ce relevanță are că e metal strălucitor?). Păi cum să nu aibă cel mai mare dușman al tău o șansă?
– Sekhmentinii au două/patru picioare (p74), dar când un specimen rămâne fără trei labe e în stare să o zbughească printre stãnci (p83).

5. Zia Tyvis – Salis.
Comparativ cu celelalte, e aproape de acceptabilă, însă am găsit în primele rãnduri cuvinte în plus: “un tânăr înalt și slab se străduia să alerge īn timp ce căra un copil, și mai slăbănog decât cel care îl căra” (p93). Bonus, tot pe aceeași pagină, o dubioșenie: “Tânărul își întoarse privirea înapoi”. Plus un timp verbal aiurea: “a respectat-o” (p95).
Delimitarea celor trei Căi este neclară și pentru autoare, care simte nevoia să nuanțeze în paragraful ce unește p96 cu p97, mai ales că definițiile lor nu sunt și, de altfel, nici nu au cum să fie exaustive.
Deși previzibil, deznodământul este satisfăcător.

6. Aura-Raluca Bărboi – Nex – Star Daughter.
Repetiții, formulări de școală primară, idee și execuție confuză, lipsa oricărei intrigi și deci și absența unui punct culminant nu pot fi echilibrate cu un text de doar trei pagini. Decinu™.

Pe partea tehnică, întreaga carte e editată mai îngrijit decât Povești din umbră. Din rațiuni probabil economice, fontul e destul de mic, așa că m-am obișnuit mai greu cu el. Mi-a plăcut că pe fiecare pagină poți vedea numele autorului sau al povestirii. Mi-aș fi dorit și o prefață cu detalii despre concursul în cauză, precum și ceva informații despre autori.

Mai multe opinii pe:

Catharsis Writing
Cu mintea… la SF
Iulia Albotă
Jurnalul unei cititoare

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.
Aștept propuneri pe această pagină.