Home > Fantasy, Recenzii, Scriitori > Blogosfera SF&F: Povești din umbră

Blogosfera SF&F: Povești din umbră

Mi-am dorit ca la final – nu prea știam unde și când va fi acest final – să rezulte din întâlnirile noastre un mic volum.

Când s-a pornit la luptă parcă au fost 18 autori; când s-a decis că vor fi povești cu umbre – prin vot democratic – mai rămăseseră 11.

Apoi chiar a urmat munca. și astăzi avem 7 povești. și 7 debuturi. A fost un drum lung. Dar există această carte.

Le mulțumesc celor 7 care au avut forța să ducă bătălia până la capăt.

Și sper că sunt abia la un început de drum.

(Bogdan Hrib)

Cartea poate fi cumpărată de aici.

1. Teodora Anghel – Curaj la borcan.
Povestirile ce se folosesc de existența unei alte lumi (fantasy sau horror) sub București continuă să mă fascineze. Însă execuția lasă de dorit.
– utilizarea timpului prezent este o metodă care poate pune probleme și scriitorilor mai versați, darămite unui debutant. Când apar și verbe la alte timpuri poate rezulta un text confuz, fie că e vorba de formă sau de conținut. “<<Poate numai mi-am imaginat-o>> mi-am spus atunci când, ajuns la fața locului, femeia, care cu o zi înainte îmi spusese să intru, acum nu mai e de găsit” (p10); am ignorat repetiția și lipsa unei virgule.
– folosirea neinspirată a unor cuvinte: “Vântul era rece, contrazicându-se cu luna de vară în care ne aflam” (p13).
– îți pierzi curajul când ți se fură umbra, sau o parte din ea. Cum? “M-a prins de mână apoi s-a uitat la mine câteva clipe fix în ochii mei” (p14).
a) dacă nu trebuie să te uiți și tu în același timp, înseamnă că pierderea curajului e un lucru foarte posibil.
b) același lucru și dacă întorci/înfrunți privirea celuilalt. Nu v-ați privit direct și reciproc cu persoane necunoscute?
– prea repede/neverosimil au apărut “sentimentele puternice ale băiatului” (p35) și “când și-a văzut iubita aproape de moarte”. Nu există nimic convingător anterior care să ducă la o așa-zisă poveste de dragoste.
– mi-a plăcut finalul, din punct de vedere artistic doar. E confuz – pare că David e copilul din introducere. Dacă da, cum a fost el de acord (având și sub 9 ani) să îl ajute pe tatăl lui oferindu-și umbra? Nu știa că o să moară? De asemenea, din perspectiva tatălui, nu putea găsi oricare altă umbră? “Băiatul s-a oferit să mă ajute, eu nu l-am obligat să facă nimic” (p40). Mai ales că metoda întrebuințată e banală.
Din text se înțelege că povestea va fi extinsă. Sper că va fi totuși coerentă.

2. Alexandra Apețean – Pădurea sufletelor uitate.
Introducere surpriză (cu efect asupra acțiunii), idee bine dezvoltată și deznodământ ca la carte. Neoriginală totuși.

3. Alexandru Balaci – Santinela.
Poate prea detaliată pentru unii, dar eu nu m-am plictisit deloc, chiar am fost nerăbdător să aflu cum se termină. Foarte frumos – vârful de lance al acestei cărți.

4. Mădălina Căpraru – Umbra vraciului.
M-a pierdut nițel prin acțiunea întortocheată cronologic și multiplele perspective (ba la persoana I, ba la a III-a). Așa că am cerut un alt punct de vedere și astfel povestirea parcă a început să aibă sens. Însă virgulele lipsă (p104 și p109), redactarea deficitară (p105 și p108), precum și repetițiile de la p104 și p105-106 au făcut ca lectura să fie totuși chinuitoare.
– de ce “În casă au intrat mama și sora ei” (p99), dacă bucățica respectivă e scrisă la persoana a III-a?

5. Rebeca G. Cojocaru – Captivi destinului.
– de ce ar folosi o zeitate supranaturală (sau ceva de genul) în vorbirea sa “mașinării” în loc de “corpuri”/”trupuri” (p120)?
– trecând peste faptul că nu are sens o singură Umbră a Morții și că poate fi urmărită așa de ușor, de ce dispariția ei a fost atât de facilă? Dacă a fost unică (imposibil – “Povestea se repetă” (p122), atunci a “murit” foarte lesne, dacă au fost mai multe înaintea ei, cum de nu și-a luat măsuri de precauție (bănuiesc ca Umbra precedentă a fost omorâtă de cea de la începutul povestirii).
– 100 de suflete pe noapte, pe săptămână, pe an? Ce se întâmplă dacă limita nu este atinsă?
– Umbra Fricii își exprimă dorința ca lucrurile să rămână “cum au fost întotdeauna” (p119), iar apoi, rânduri mai jos, spune că ar trebui să se schimbe.

6. Ștefan D. Guță – În umbra lui Anubis.
Ambițiile gen “Indiana Jones + The Mummy (cel nou)” sunt sugrumate de naivitatea scriiturii.
– de ce naratorul omniscient folosește puncte de suspensie (p126, 127, 137, 139 și 144)?
– formulări improprii unui narator omniscient: “iar despre nisipul fin și aruncat de colo-colo de vântul biciuitor și fierbinte, să nu mai vorbim”.
– la p127 un paragraf are sens doar dacă se înlocuiește un punct cu o virgulă.
– foarte mult “Tell, don’t show” (exces de semne de exclamare, adverbe și adjective)
– modul în care au fost introduse personajele a fost elegant. Dar sunt prea multe pentru atât de puține pagini pentru ca mie, cititorul, să îmi pese de soarta lor.
– am înnebunit cu camera cea neagra și toate variantele (păcurie, întunecată, “mai negre decât petrolul”, abisal, “noapte eternă” etc.)
– cum adică “mai imaculată ca prima zăpadă” (p137)?
– un narator omniscient nu folosește elemente anticipative, gen “Era subtilă, mică, ușor de trecut cu vederea, dar extrem de importantă…” (p139).
– înțeleg că Anubis avea nevoie de umbre oarecare, ce au așteptat descendenții trădătorului mii de ani? Puteau momi sute de oameni și gata, se întâmpla groaznicu’™. Mai ales că aveau o armă atât de puternică încât nu numai că ucide pe loc, dar te face și invizibil. Se dă din fiu în fiu? Copilului cel mai mare? De fapt, Ahmet nici avea nevoie să momească, John a fost transformat în grămăjoară de praf fiind în afara mormântului. Să presupunem totuși că toate astea nu puteau avea loc până nu se trezea Anubis. Ce îl oprea pe urmașul trădătorului să folosească bățul în stânga și în dreapta?

7. Diana Tujan – Cântecul umbrelor.
De ce se întâmplă ce se întâmplă cu umbrele și instrumentele nu înțeleg. Nu înțeleg nici cum un copil de 7 ani reușește să fugă de acasă, păcălindu-și doica “de fiecare dată” (p156). Doica nu se alarmează, părinții nu îl ceartă, poliția nu îl întreabă nimic etc.
“O piesă de mobilier cu o formă ciudată, acoperită cu un cearceaf că părea a fi fost cândva alb, îi atrase atenția” + “Umbra mobilierului, mult mai greu perceptibilă decât lumina jalnică[…]” vs “[…]atât el, cât și presupusa piesă, căzură cu o bufnitură puternică” (p161). Păi e piesă de mobilier sau e doar presupusă?

După cum se observă, mi-au plăcut cam o povestire, hai două. Sunt cele mai închegate, cele scrise mai clar. Restul par a fi rescrise repetat – din formulări, perspective ale personajelor, modul în care decurge acțiunea, timpurile verbelor și greșelile tehnice am simțit că s-au suprapus mai multe versiuni. Poate a existat o limită de timp în care trebuiau finalizate; în plus, nu oricine poate scrie urmărind o temă la comandă, cu atât mai mult dacă e debutant.

Îmi plac astfel de inițiative, mai multe persoane scriu despre un subiect comun (cum scriem noi din Blogosfera SF&F despre o singură carte, toți deodată), dar selecția trebuie să fie (mai) aspră.

Mai multe opinii pe:

Cu mintea… la SF
Iulia Albotă
Jurnalul unei cititoare
Nantan Lupan

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Aștept propuneri pe această pagină.

Advertisements
  1. No comments yet.
  1. December 20, 2017 at 9:16 am
  2. December 20, 2017 at 7:20 pm

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: