Archive

Posts Tagged ‘Lucian Dragoș Bogdan’

Ce povestiri am mai citit #91

February 14, 2017 Leave a comment

Gazeta SF nr. 69, decembrie 2016:

1. Lucian Dragos Bogdan – Excursie pe Terra. O dovadă că vor exista întotdeauna idei bune. Nu m-a iritat că morala povestirii e destul de previzibilă, ci finalul care putea avea o formă mai incisivă.
Prea multe puncte de suspensie și semne de exclamație!

2. Florin Giurcă – Interviu cu un anarhist. Referințele, glumițele și dialogurile se simt forțate.

3. Wilhelm von Paul – Genetic GO. Lungă, dar deloc plictisitoare. Merita un deznodământ scris pe alt ton.
Prea multe puncte de suspensie și semne de exclamație…

4. Victor Cilincă – Stele-n cer. Decinu™.

5. Ştefan-Decebal Guţă – Croitorul. O narațiune tulbure pe alocuri (fraze, POV-uri). Încheierea putea fi mult mai subtilă.

6. Raluca-Maria Panait – Experiment eșuat. Formulări pretențioase, contradictorii ori fără sens, cuvinte scrise la kilogram, repetiții, virgule puse aiurea, timpuri verbale alandala și prea multe adjective/adverbe. Plus folosirea nepotrivită a unor cuvinte ca “aparent” sau “niște”.
De mult nu am mai citit un astfel de text care să le conțină pe toate, inclusiv un fir narativ lipsit de logică.
O povestire eșuată.

Final Frontier 2016 – program evenimente

March 23, 2016 1 comment

Vom vedea câteva lansări de carte, printre care Căldura Ghețurilor de Nic Dobre şi Regatul Sufletelor Pierdute de Ana-Maria Negrilă despre care am vorbit aici, respectiv aici (că veni vorba, de ce nu Regatul sufletelor pierdute?).

Dacă primul roman apare la Smart Publishing, al doilea vine de la Crux Publishing care va lansa alte două titluri: Conan Barbarul: O vrăjitoare se va naște (carte ce marchează începutul integralei Robert E. Howard) şi Insula Diavolului (al doilea volum din seria Predestinare genetică) de Ciprian Mitoceanu.

Paladin va lansa James S.A CoreyTrezirea leviatanului (traducere de Mihai-Dan Pavelescu), Brandon SandersonElantris (traducere de Iulia Dromereschi) şi Pierce BrownFuria roșie (traducere de Iulia Pomagă).

Milennium Books vine cu Ioana VișanSecvență de zbor şi Lucian Dragoș BogdanPovestiri fantastice.

De la Tritonic avem Alexandru LambaSub steaua infraroșie.

Detalii complete pe această pagină.

Ce povestiri am mai citit #72

February 9, 2016 2 comments

Helion SF nr. 58, ianuarie/februarie 2016:

1. Lucian-Dragoş Bogdan – Doar atât: scriu. Lucrare distinsă cu premiul I la Concursului Național de proză scurtă Helion, 2015. O satiră mai mult decât digerabilă a cărei recitire a avut loc cu zâmbetul pe buze. Un titlu perfect, o naraţiune verosimilă şi o încheiere potrivită.
Şi da, multe aspecte înfăţişate aici vor deveni (o) realitate (obişnuită) la un moment dat.

2. Ion Mihai Felea – Adevărul ca un portar de harem. Lucrare distinsă cu premiul al III-lea, ex aequo, la Concursului Național de proză scurtă Helion, 2015. Anevoioasă la început din cauza lipsei alineatelor şi a frazelor lungi, dar pe măsură ce avansezi cu lectura te obişnuieşti, mai ales că devine tot mai captivantă. Vinnie e un personaj fascinant care trăieşte într-o societate fascinantă. O povestire pe care nu o voi uita prea curând.

3. Daniel Timariu – Din pământ. O povestire care mi-a adus aminte de romanele lui de Serge Brussolo. Dacă totuşi personajul principal nu era nebun?

4. Ovidiu Petcu – Fantasma. Dacă ar fi fost un film, i-ar fi lipsit multe cadre. Este acel gen de povestire în care autorul îl invită pe cititor să umple golurile, încheierea confirmând sau nu că acesta din urmă a procedat “corect”. Se pare că am greşit pe undeva, căci am găsit textul ca fiind doar obositor.

5. Ambrose Bierce – Stăpânul lui Moxon (traducere de Lucian-Vasile Szabo). În sfârşit o povestire a autorului cu adevărat satisfăcătoare.

Ce povestiri am mai citit #69

January 19, 2016 2 comments

Helion SF nr. 55, septembrie/octombrie 2015:

1. Daniel Timariu – Victime colaterale. Atmosfera apăsătoare este dată de resemnarea personajelor în gânduri şi acţiuni. Un final potrivit.
Exista sinonime pentru “slabit”. “Pământul uscat nu se va lăsa pângărit de uneltele omului” – cum urma pământul să se împotrivească? Iar câteva formulări merg îmbunătăţite pentru claritate.

2. Lucian-Dragoş Bogdan – La marginea nebuniei, Yggdrasilul…. Cam aşa se face: idee destul de inedită, execuţie ireproşabilă, încheiere perfectă.

3. Alexandru Marinescu – De ce noaptea bate vântul astfel?. Prea multe semne de exclamare – numărul lor dă o tentă puerilă dialogurilor. Ultima propoziţie salvează aproape tot.

4. Ambrose Bierce – O noapte de vară (traducere de Lucian-Vasile Szabo). O povestire a autorului care a avut nu doar sens, ci şi punct culminant şi deznodământ.

Ce povestiri am mai citit #59

August 25, 2015 1 comment

Ficţiuni.ro nr. 2, noiembrie 2013:

1. Ştefana Czeller – Secretul brioşei cu lămâie. Scriitură excelentă şi un deznodământ neaşteptat.

2. Cezar Mazilu – Fapt divers. Încă o povestire bună cu final-surpriză.

3. Florin Purlucă – Eu, Laura. Debut? Tehnic e varză, iar unele pasaje creează imagini confuze.

4. Lucian Dragoş Bogdan – Cui îi trebuie o moarte?. Totul a fost credibil până în momentul în care Moartea se răzgândeşte. Astfel că am perceput restul textului ca pe o curgere lipsită de naturaleţe spre respectivul final.

5. Teodora Matei – Adelina. Mi-a adus aminte de Teddy, cel puţin din punct de vedere al atmosferei. Faptul că e scrisă bine o face să îţi rămână mai mult în suflet.

6. Adrian Avarvarei – O alternativa improbabilă. Merita un deznodământ mai în forţă.

7. Alexandru Dan – Eroul. Încă nu m-am obişnuit cu acest stil, aşa că şi acum nu sunt singur că i-am captat (întreg) înţelesul.

8. Narcisa Stoica – Silver Church. Deja o nuveletă, însă lectura nu e obositoare pentru că-ţi păstrează curiozitatea până la sfârşit.

9. Marian Truță – Linii frânte pentru Soledad. O continuare la Otravă pentru Soledad. Unele metafore impresionează, însă nu mă pot acomoda cu acest stil de scriere. Iar conceptul de fantome din text mă depăşeşte. În plus, cine dă din umeri zicând “Taci!” (sau invers)?

10. Dan Tudor Ninoiu – Cum ne-a salvat Vasile de la invazia extraterestră. Un titlu perfect pentru tonul şi conţinutul povestirii. Mi-a amintit de Invazie cu oaie cheală.

11. Ciprian Mitoceanu – Din inima mamei. Din nou o nuveletă. Prima impresie după ce ajungi la final e “o lectură atât de lungă pentru doar atâta lucru?”. Apoi realizezi că la fel de important este şi “cum”, nu doar “cine” şi “ce”. Scrisă superb.

12. Eugen Gomboş – Sens unic. Şi totuşi, povestea cu cea mai imprevizibilă încheiere e cea de faţă. Şi nu prin conţinut, ci prin modul în care este construită.

13. Ioana Vişan – Nu-mi călca pe Umbră, doar…. Chiar originală.

14. Danuţ Ivănescu – Până la un punct. Chiar că până la un punct. Decinu™.

15. Loredana Cristina Dascalu – Gânduri pentru tine. Oh, nu! Am citit atât ca să aflu că e un fragment dintr-un roman? De ce nu s-a specificat înainte de primele rânduri?

16. Edgar Allan Poe – Dracul în clopotniţă (traducere de I.L. Caragiale). Epilog total dezamăgitor.

17. Edgar Allan Poe – Motanul negru (traducere de Nicu Gecse). Pentru iubitorii de pisici.

Ce povestiri am mai citit #58

August 13, 2015 6 comments

Nautilus nr. 91, august 2015:

1. Lucian Dragoș Bogdan – Povestea lui Matabwiki, zis Ber. Observ că se conturează o serie a povestirilor-basm începută cu Povestea Quilei. Au în comun un vocabular specific, un ritm molcom care nu alungă deoarece se sprijină pe pasaje descriptive și detalii ce trezesc cunoștințele culturale ale cititorului, precum și un deznodământ nesurprinzător, cu rol de conturare finală a tâlcului care nu este nici prea evident, nici prea subtil.

2. Liviu Surugiu – Renașterea. După mâinile lui Solomon, mă așteptam la ceva deosebit. Și am primit. Scrisă simplu, fără înflorituri, aparent dezordonat, povestea îți și arată unde te duce și se și ține de promisiune. Reușește să te lovească doar prin forța ideii.

3. Mihai Perșinaru – Lecție de viață. “Ce simţea Martin atunci nu putea fi rostit sau simţit de altcineva. Simţea suprem” – o formulare rizibilă, dar în același timp impresionantă. Nu am înțeles rolul trecerilor la persoana I, mai ales că forma aleasă e cea mai primitivă posibilă. De ce “subscribţii” când există “abonamente”? Finalul ar fi căpătat suflu dacă cele scrise în paragraful precedent ar fi fost introduse mult mai devreme, poate chiar la început. Pentru simetrie și revelație.
Bonus: “Vînau mai ales pe cei păcătoşi”.

4. Vlad Dumitru – Secretul fotografiei. Ușor banală, totul e cuminte la ea. Dar mi-a plăcut subiectul.

Ce povestiri am mai citit #55

July 21, 2015 2 comments

Nautilus – Foileton (I)

Lucian Dragoș BogdanTimpul curge spre Mandalay (I, II, III şi IV). Ultima parte face toţi banii, le completează pe primele trei.

Alexandru LambaStele şi gheaţă (I, II, III, IV, V, VI, VII şi VIII). O poveste tristă, cu o atmosferă care m-a impresionat mult. Însă există timpi verbali greşiţi, fraze identice ca structură şi formulări mai mult sau mai puţin nefericite.

Wilhelm von PaulCronica experimentului de mâine (I, II, III, IV şi V). Recunosc, nu doar că mi-au plăcut, dar am găsit şi credibile teoriile vehiculate.

Ce povestiri am mai citit #53

July 14, 2015 1 comment

Nautilus nr. 90, iulie 2015:

Lucian Dragoș Bogdan – Povestea Quilei. Mi-a plăcut – temă, ton, detalii.

Ce povestiri am mai citit #44

May 6, 2015 11 comments

Gazeta SF nr. 50, mai 2015:

1. Florentin Haidamac – Darul. Ideea nu e nouă, dar are atmosferă. Folosirea (în exces a) propozițiilor scurte accentuează starea sufletească a personajului.

2. Andreea-Mihaela Coman – Cutia cu propria-mi pisică. Decinu

3. Lucian-Dragoș Bogdan – O cupă cu Rosy. Multe noțiuni noi introduse în câteva rânduri, ceea ce face prima lectură dificilă. Pe de altă parte, are acel gen de final care lămurește aproape totul, astfel că e mult mai ușor de citit a doua oară. Două construcții nefericite: “ei se supăraseră de ideile lui Rosy” și “Ioanul însă îşi râdea în continuare de ideile lui Rosy”. Iar eu n-aș fi folosit “împământenise” în acest context. 🙂

4. Miloș Dumbraci – ZMB. Seria “povestirilor de război” începută cu Suflet de arțar continuă. Cea mai bună povestire a acestui număr.

5. Ryūnosuke Akutagawa – În crâng. Deznodământul e previzibil, ceea ce nu-l face mai puțin potrivit.

Ce povestiri am mai citit #32

January 27, 2015 73 comments

Helion SF nr. 46, octombrie/noiembrie 2014:

1. Florin Purlucă – Zborul 314. Final potrivit, însă schimbarea POV-urilor se putea face mai elegant.

2. Lucian-Dragoş Bogdan – Fantoma din maşinărie. Un limbaj accesibil, care nu oboseşte. Nu am fost convins de ce Gaby nu a avut tăria de a nu se sinucide. Iar toată povestea e spusă din perspectiva lui SMN-530.17, aşa că acesta nu avea cum să ştie care ar fi fost ultimul mesaj al lui Gaby.

3. Diana Giorgiana Vasile – Romana. O scriitură frumoasă pe măsura povestirii.

4. Ambrose Bierce – O însărcinare fără rezultate (traducere de Lucian-Vasile Szabo). Folosind ultimele cuvinte, “nimic deosebit”.

%d bloggers like this: