Archive

Posts Tagged ‘Ovidiu Petcu’

Ce povestiri am mai citit #72

February 9, 2016 2 comments

Helion SF nr. 58, ianuarie/februarie 2016:

1. Lucian-Dragoş Bogdan – Doar atât: scriu. Lucrare distinsă cu premiul I la Concursului Național de proză scurtă Helion, 2015. O satiră mai mult decât digerabilă a cărei recitire a avut loc cu zâmbetul pe buze. Un titlu perfect, o naraţiune verosimilă şi o încheiere potrivită.
Şi da, multe aspecte înfăţişate aici vor deveni (o) realitate (obişnuită) la un moment dat.

2. Ion Mihai Felea – Adevărul ca un portar de harem. Lucrare distinsă cu premiul al III-lea, ex aequo, la Concursului Național de proză scurtă Helion, 2015. Anevoioasă la început din cauza lipsei alineatelor şi a frazelor lungi, dar pe măsură ce avansezi cu lectura te obişnuieşti, mai ales că devine tot mai captivantă. Vinnie e un personaj fascinant care trăieşte într-o societate fascinantă. O povestire pe care nu o voi uita prea curând.

3. Daniel Timariu – Din pământ. O povestire care mi-a adus aminte de romanele lui de Serge Brussolo. Dacă totuşi personajul principal nu era nebun?

4. Ovidiu Petcu – Fantasma. Dacă ar fi fost un film, i-ar fi lipsit multe cadre. Este acel gen de povestire în care autorul îl invită pe cititor să umple golurile, încheierea confirmând sau nu că acesta din urmă a procedat “corect”. Se pare că am greşit pe undeva, căci am găsit textul ca fiind doar obositor.

5. Ambrose Bierce – Stăpânul lui Moxon (traducere de Lucian-Vasile Szabo). În sfârşit o povestire a autorului cu adevărat satisfăcătoare.

Ce povestiri am mai citit #56

July 28, 2015 Leave a comment

Ficţiuni.ro nr. 1, octombrie 2013:

1. Victor Cilincă – Sigfried. O idee originală şi un sfârşit pe măsură.

2. Roxana Brinceanu – Regula jocului (KILL THE ALIX). Chiar dacă întrezăreşti rândurile de final, eşti pur şi simplu împins spre ele prin cadenţa creată de multe propoziţii scurte, de repetiţii bine alese şi de, paradoxal, virgulele în exces. Un autor desăvărşit.

3. Marian Truță – Otravă pentru Soledad. La a doua recitire mi-a plăcut mai mult, poate pentru că am găsit substanţă acolo unde nu credeam că e. Şi invers.

4. Alexandru Dan – Danse macabre. Extrem de ciudată poziţionarea rândurilor, însă cred că am prins înţelesul.

5. Adrian Buzdugan – Cum și-a pierdut Tijd Vaksürinen timpul. M-a dus cu gândul la In Time. Când aflăm de nebunia altora, parcă devenim mai îngăduitori cu a noastră.

6. Marian Coman – Lică. O relatare simplă cu mireasmă de copilărie.

6. Ovidiu Bufnilă – Waved Wonderful World!. Decinu™.

6. Eugen Gomboş – Scriitorul. Stranger Than Fiction la puterea a doua.

6. Norio Hasegawa – Păpuşa (traducere şi adaptare de Nicu Gecse). Putea fi chiar subtilă.

6. Ovidiu Petcu – Duel cu o cobră. Un deznodământ mediocru în comparaţie cu aşteptările create.

%d bloggers like this: