Archive

Posts Tagged ‘Miloș Dumbraci’

Blogosfera SF&F: Miloș Dumbraci – Flamura neagră (Cronicile Kanjerilor. Cartea Întâi)

January 23, 2019 6 comments

Imperiul Akkaș cucerește lumea într-un marș nestăvilit al oștirilor Unicului, Împăratul-Zeu, nesățios devorator de zei, seminții și tărâmuri. Iar asta se întâmplă de 3000 de ani, de când El a apărut pe neașteptate. Numai că acum, la fel de misterios, tiranul a dispărut. Unii vor să-i ascundă lipsa ca să domnească din umbră, alții să-i preia armatele ori să schimbe ierarhiile magilor, în timp ce rebeli și barbari se ridică la frontiere pentru a-i arde cetățile. Cine se va ridica din haos și cine va pieri?

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Chiar și după trei ani de când am citit-o, Pieile de Fier rămâne una din cele mai memorabile povestiri, prin scala grandioasă a evenimentelor și originalitatea conceptelor. Mi-am și imaginat atunci cum ar arăta un astfel de univers extins într-un roman, dacă nu într-o serie.
Apoi am aflat că o trilogie se află în lucru. Speranțele mele de a citi epic/dark fantasy autohton au prins avânt. Pe de altă parte, transformarea unei povestiri într-un roman nu este un proces anevoitor decât pentru puțini autori.

Narativ, Flamura neagră conține trei planuri, fiecare cu mănunchiul său de personaje, care mai de care mai exotice sau inedite în înfățișari, respectiv metode de atingere a scopurilor. Acțiunea curge non-stop, te împinge să parcurgi și următoarea pagină, există câteva lovituri de situație surprinzătoare, dar ritmul este prea alert. Ca și în cazul Pieilor de Fier, am simțit nevoia să respir, să disec cele citite. Atât de mult infodump pe alocuri încât unele procedee de introducere a lui schioapătă din punct de vedere al execuției.
Ajută și glosarul, indiferent că e citit înainte și/sau după ce termini romanul. Iar pe site-ul creat de autor pentru serie se găsesc și mai multe detalii despre acest univers în care se văd, mai mult sau mai puțin, influențe din Compania Neagră a lui Glen Cook sau Malazan Book of the Fallen a lui Steven Erikson.

Acțiunea omniprezentă și multitudinea de manifestări ale magiei în doar 400 de pagini lasă puțin loc pentru personaje. Mi-ar fi plăcut să știu (și) mai multe despre ele, nu doar pentru a le înțelege mai bine motivațiile, ci și pentru a putea încerca să anticipez mai bine cursul întâmplărilor. E o trăire pe care o apreciez foarte mult, pentru că (îmi) confirmă dacă m-am aflat pe aceeași undă cu scriitorul.
Mi-a displăcut că nu m-am putut atașa de vreun personaj. Din cele citite în carte și glosar, multe nu sunt ce par a fi, adevăratele lor intenții au rămas ascunse pentru cea de-a doua parte a seriei. Poate asta e o cauza pentru unele dialoguri slăbuțe, nu atât din punct de vedere tehnic, cât al potrivirii lor cu protagoniștii cărora le aparțin. Au fost momente în care am sesizat discordanțe între cum se prezintă diverse personaje (prin dialoguri) și ceea ce și-a dorit autorul ca ele să fie (prin acțiune ori rol).

Nu există personaje albe sau negre, aproape toate (cu o singură excepție, deocamdată?) sunt gri în ceea ce privește codul lor moral. Pur și simplu e greu să ții cu cineva – nimeni nu e atât de bun încât să nască simpatie profundă și niciunul nu e atât de ticălos încât să stârnească apreciere (da, admir mai ales personajele negative, dacă sunt foarte bine construite).
E un procedeu întâlnit și în ASOIAF, cu diferența, fundamentală de altfel, că personajele de acolo oscilează între cele două limite de bine și rău, pe când în Flamura neagră ele pendulează prea nesemnificativ raportat la întinderea și viteza de derulare a evenimentelor.

Pe scurt, Flamura neagră ar mai fi avut nevoie de vreo 200 de pagini pentru a demonstra potențialul lui Miloș Dumbraci de a scrie și romane complete, nu doar povestiri (aproape) fără cusur. Este prima încercare serioasă făcută de un autor român (pe care o știu eu) de a scrie în regim fantasy un roman complex prin prisma originalității ideilor și a numărului de personaje.

De ce nu există nicio hartă?

 

Mai multe opinii pe:

Iulia Albotă
Jurnalul unei cititoare

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.
Aștept propuneri pe această pagină.

Scurte #596

November 13, 2018 Leave a comment

câștigătorii 2018 World Fantasy Awards.

– un fragment din Cronicile Kanjerilor, Cartea Întâi: Flamura Neagră, roman scris de Miloș Dumbraci.

– cele mai râvnite cărți pentru userii Goodreads.

lista celor mai noi apariţii Tor/Forge.

– divorțul dintre Bette Davis și Harmon “Oscar” Nelson a avut ca motiv faptul că actrița citea prea mult, chiar și când soțul ei avea oaspeți.

– cele mai bune cărți ale lui 2018 (Marie Claire).

curiozită?i despre Douglas Adams.

quiz pentru fanii J.R.R. Tolkien.

– ce cărți se mai fură din librării.

de ce cititul în mașină provoacă greață.

Ce povestiri am mai citit #96

March 14, 2017 1 comment

Helion SF nr. 62, mai/iunie 2016:

1. Daniel Botgros – Adam. Un nou fragment. Virgule lipsă înainte de “dar” și “iar” (de fiecare dată!). Pe de altă parte, abundența de virgule sugrumă orice încercare de menținere a ritmului, iar paragrafele fără alineate obosesc. Scriitura e de clasa I – topică dubioasă (“- Mulțumesc, Do. Cred că ești cam ocupat, nu? Ricanează un pic Is.”), comparații/metafore rizibile (“Câmpul de energie vizibil doar prin filtre se lăfăie, parcă vesel, nepăsător.”), POV-uri făcute praf (“Intrarea sau, dacă vreți, ieșirea din primul tehnostrat”), expozițiune stângace (“Marea majoritatea a savanților serioși”) și timpuri verbale alandala.
Bonus: “- Eșantionul Adam! Acum! rostește indiferent, Vo.” (oare câte semne de exclamație ar fi fost folosite dacă Vo nu ar fi rostit indiferent?).

2. Miloș Dumbraci – Tâlharii din Yzandjan. O nouă povestire situată în universul din Pieile de fier. Pare scrisă în grabă, mai putea fi periată. Deși are început și sfârșit, poate face parte (dacă deja nu este) din trilogia fantasy la care sper că autorul nu va renunța.

3. Ștefan Bolea – Jurnal din iad. Decinu™

4. Ambrose Bierce – Unul dintre gemeni (traducere de Lucian-Vasile Szabo). Ăăăăă… oooooook…

Scurte #534

March 3, 2017 1 comment

sfaturi pentru debutanţi de la Miloş Dumbraci.

SFF Net se închide pe 31 martie, 2017.

– un fragment din Renegatul, a doua carte a seriei lui Robyn Young, Rebeliunea.

despre Edgar Allan Poe.

– un critic literar mai puţin obişnuit.

Blogosfera SF&F: Miloş Dumbraci – Hoțul de moarte

December 7, 2016 5 comments

În februarie 2015, Miloș Dumbraci debuta cu Tristețe, un text scurt care mi-a atras atenția prin stil și priceperea de a formula un deznodământ cel puțin potrivit. Apoi a urmat o serie de povestiri în mai toate revistele de profil de la noi, povestiri care l-au așezat pe Dumbraci într-un clasament personal al autorilor români care scriu bine.

Cartea de față este o culegere de 14 povestiri, așa că am să vorbesc (câte puțin) despre fiecare în parte, cu mențiunea că mi-am exprimat deja o (primă) părere față de majoritatea lor pe blog. Am fost plăcut surprins că la începutul fiecărui text există un sumar care pune cititorul în temă, fără însă a divulga elemente narative importante. Cum nu obișnuiesc să povestesc acțiunea în sine, am să mă folosesc de respectivele rezumate, utile și pentru a arăta vastitea (sub)genurilor abordate de scriitor.

1. Hoțul de moarte.
Într-un cyberpunk sumbru desfășurat într-o Coree hipertehnologizată, unde mințile morților se vând pe piața neagră, iar sentimentele la bursă, un hacker și un android se trezesc prinși într-o vâltoare de minciuni care-i va forța să apeleze la un dragon virtual pentru a salva nici mai mult, nici mai puțin decât libertatea omenirii.
Este una din cele trei povestiri primite de la Miloș pe care le-am lecturat înainte de a fi publicate. Nu mai am la îndemână textul original, așa că nu pot spune câte deosebiri există între cele două versiuni. Ca și atunci, și acum l-am citit de două ori – este puțin greoi pentru că se folosesc multe concepte destul de inedite. Partea bună e că dacă aș coordona vreodată o antologie de povestiri românești, sigur m-aș gândi serios să o includ pe cea de față.
În loc de “emoticoane” aș fi preferat “emoțicoane” – nu din purism, ci pentru a sublinia mai mult legătura cu sentimentele.
Bonus: “știu că la mâncătorii de pește crud”.

2. Anchetă pe Terra.322.
În acest SF cu roboți, un militar este acuzat de crimă și sabotaj în lumea ordonată condusă de AI-uri; dar oare anchetatorii au ei dreptul să-l acuze sau sunt mai vinovați decât el? Și nu cumva, de fapt, vor să-l elimine pentru că a descoperit cel mai mare secret din galaxie?
Miloș are o problemă cu expoziția. Din dorința de a îngrămădi cât mai multe concepte, introducerea acestora se face uneori cu stângâcie – iar aici simți că povestea trebuie să bifeze borne.

3. Minți de diamant.
Într-un cyberpunk cu teroriști și apartheid, un polițist anchetează revolta sclavilor doar pentru a descoperi că a fost prins într-o conspirație, care este masca altei conspirații, la rândul său făcătura unei forțe misterioase, care de fapt nu e deloc ceaa ce pare și nici măcar ultima verigă dintr-un lanț al revelațiilor.
A doua povestire citită “în avans”, astfel că știam cum se va termina. Și totuși mi-a plăcut la fel de mult ca prima dată.

4. Suflet de arțar.
Pe Frontul de Est, misiunea unei patrule sovietice ia o turnură fantastică în străvechea pădure bielorusă, iar un șaman siberian are de făcut o alegere dureroasă între moarte și datoria față de trib.
Apărută după Tristețe, este prima povestire “de război”, așa cum am început eu să le denumesc. Și prima din seria Șamanul, altă denumire dată de mine.
Dacă în Tristețe se vedea o promisiune, aici apare o confirmare. Iar dacă îți place Sven Hassel, o să îți placă și acest text.

5. Șamanul și kurganul.
O povestire fantastică despre Stalingrad, unde nemții și rușii cuceresc pe rând o casă blestemată, doar pentru a dispărea fără urmă; oare un șaman să fie ceea ce le lipsește?
A doua parte din seria Șamanul în ordinea publicării, dar de fapt un prequel. Miloș a declarat că vor mai urma și alte povestiri cu respectivul personaj, poate și un roman – păcat că știu deja soarta Șamanului.

6. Cal mecanic la rege, șah.
Într-o crudă lume steampunk, în care totul gravitează în jurul Regelui-Soare, un grup de Rezistență încearcă să îl ucidă pe tiran, doar că acesta nu e tocmai ce credeau ei, așa cum nici eu nu sunt toți cine par a fi.
Dacă ar fi să o caracterizez cu un singur cuvânt, acela ar fi “originală”. Există și o nuvelă, Luizienii, pe care o voi citi în cel mai scurt timp posibil.

7. Jack și moartea ankylozaurului.
În acest SF cu salturi temporale, un comando cu misiune sinucigașă atacă viitorul, dar ajunge să se lupte cu niște inamici foarte, foarte asemănători cu ei înșiși, iar cei care plătesc prețul sunt niște nevinovați din trecutul extrem de îndepărtat.
Nici când a apărut online și nici acum nu m-am putut împăca cu conceptele de clone și călătorie în timp. Dar cumva curge și finalul nu dezamăgește.

8. Pieile de Fier.
Într-o frântură impetuoasă de epopee dark fantasy unde nu toți sunt ceea ce par la prima vedere, un grup de războinici de elită, vânătorii de zei ai Împăratului, trec printr-o bătălie cu barbarii, dar și una a sufletelor, fiind răsplătiți cu o nemurire deloc de invidiat.
Repet ce am spus inițial: îndrăzneață și grandioasă. Mi-a adus aminte de seria Malazan și sunt interesat de trilogia fantasy (aflată în lucru) care extinde această povestire, mai ales că nu cred că există la ora actuală un autor român capabil de o sagă epic fantasy. Deocamdată.

9. ZMB.
În URSS-ul post-apocaliptic, abaterile de la dreapta-credință a comunismului ortodox sunt cercetate de inchizitori, dar când unul dintre ei caută să afle ce s-a întâmplat cu un ofițer dispărut în Germania invadată de zembi, s-ar putea ca răspunsurile să fie mult mai surprinzătoare decât s-ar fi așteptat.
Prima din (sub)seria Iuri Marilov. Oricât de neverosimil pare sinopsisul de mai sus, textul chiar curge. Impecabil. Poate cea mai fascinantă povestire a autorului.

10. Molokan.
În Siberia post-apocaliptică, locuitorii unui sat din taiga dispărut de un veac sunt reîntrupați de o forță misterioasă; împreună cu Iuri Marilov, vom aduna indicii pentru a descoperi adevărul: să fie oare minune dumnezeiască sau ne grăiește altceva, străvechi?
A doua din (sub)seria Iuri Marilov și vreau să cred că nu ultima. Universul creat este atât de captivant și bizar încât sunt sigur că ar avea succes și “dincolo”. Pe când și un roman?

11. Dincolo, bezna.
În acest straniu horror despre războiul din Transnistria, un milițian încearcă să dea de urma unor dispăruți, dar se confruntă cu degradarea treptată a realității, monștri terifianți și cu un dușman îngrozitor, pe care numai el îl poate înfrânge.
Observ că a rămas fragmentul dubios pe care l-am semnalat în varianta online. Detaliile fac totul aici, iar finalul e adecvat, chiar dacă previzibil. A reușit să mă deprime, ceea ce nu e un lucru rău.

12. Poveste amară, de foc și pară.
Într-o legendă fantasy tristă, ultimul dragon de pe lume ne povestește cum a avut grijă de grădina lui și ce buruieni nerecunoscătoare a cultivat cu drag în ea, iar apoi vom vedea ce face un balaur atunci când nu mai există nicio speranță.
A treia (și ultima) povestire pe care am citit-o înainte de a fi publicată. Problema cu textele care conțin mult simbolism este că autorii lor, probabil din dorința de a epata, încearcă fie să înglobeze cât mai multe, fie să le prezinte cât mai clar. Ceea ce mă irită, deoarece simt că îmi este insultată capacitatea de a înțelege, de a face legături. Miloș a fost foarte aproape.

13. Expresul de Alabama.
În Alabama apocaliptică, bărbați curajoși caută să salveze pe ascuns de invazia sadicilor “brotaci” ce au mai de preț, copiii nenăscuți, viitorul pe care extratereștrii vor să ni-l confiște; dar oare sunt cuceritorii ceea ce par? Și vitejii din rezistență nu au cumva și alte scopuri?
Cea mai puțin apetisantă povestire din antologie. E o problemă de ritm, iar personajele anoste nu ajută.

14. Triiții de pe Jawdah.
O povestire în cel mai clasic stil SF “old-school”, în care exploratori spațiali contactează localnicii de pe o planetă nou descoperită, doar pentru a descoperi că subestimarea puterii credinței poate avea efecte miraculoase, dar mult prea scumpe.
O povestire care se trăiește la fel de intens, indiferent de numărul de recitiri. Ce ți-ai putea dori mai mult, ca cititor?

Creațiile lui Miloș Dumbraci acoperă o gamă întreagă de subgenuri, iar melanjul reușit constituie o raritate, cel puțin pentru literatura de profil autohtonă. Singurele reproșuri sunt antropomorfizarea (excesivă) a AI-urilor și divinităților, precum și neîndemânarea în introducerea unor elemente expoziționale. De aceea, sunt interesat de cum o sa arate primul roman al autorului – subtilitatea și eleganța nu ar trebui să fie o problemă, pentru că nu mai există constrângerile date de scurtimea textului. De asemenea, sunt curios dacă densitatea calitativă se va menține la aceleași cote.
Într-un top personal, pe primul loc s-ar situa Triiții de pe Jawdah, urmată de ZMB și Pieile de Fier (la egalitate cu Hoțul de moarte).

Din punct de vedere tehnic, am găsit cam opt greșeli (de redactare).

Mai multe opinii pe:

Cu mintea la… SF
FanSF
Nantan Lupan
Jurnalul unei cititoare

Ce povestiri am mai citit #88

October 25, 2016 2 comments

Gazeta SF nr. 66, septembrie 2016:

1. Ana-Maria Anghelescu și Roșca Gheorghe-Octavian – Incertitudine în simțire. Dialoguri slabe – unul din motive este abundenţa semnelor de exclamare. Prea multă naraţiune în prima parte, iar în cea următoare POV-ul este confuz. Şi n-am înţeles ultima propoziţie din “Colonelul se îndreptă spre biroul său. Avea o întâlnire cu unul dintre operativi. De data aceasta era ceva grandios.”
Alt exemplu de POV care m-a zăpăcit: “Clarissa simții că acesta era momentul. Pentru ce, numai ea știa. Și, în curând, va afla și Djames.”

2. Lucian Dragos Bogdan – Improbabila bursă. Nu mi-a plăcut introducerea şi cred că putea să lipsească, caz în care semnele de exclamare puteau fi mult mai puţine.

3. Miloș Dumbraci – Omăt roșu în Kaperka. Lungă, însă doar privind retrospectiv – nici nu simţi cum se perindă rândurile. “Am avut în batalion, prin 43, un șaman.” – e acelaşi din Șamanul și kurganul/Suflet de arțar? Există o cronologie a tuturor acestor povestiri?
“Așa că-i spuse unde-i găsește, iar vânătorul îl legă de copac și uită de el, exact cum promisese.”“unde puteau fi găsiţi”? Şi prea mult “dar”.

Ce povestiri am mai citit #84

July 19, 2016 6 comments

Gazeta SF nr. 62, mai 2016:

1. Florin Purlucă – Ciudaţii. Atmosfera mi-a adus aminte de seria Legends of Duskwalker a lui Jay Posey – mai vreau întâmplări în acelaşi univers, chiar dacă cu alte personaje. Mi-a placut jocul de cuvinte derivat din “Ne plictisim de moarte”. Încheierea e perfectă.
Greşeli: “un amărât de puști, nu mai mult de zece ani, spunea oricare, de fiecare dată când mă vedea” şi “din moment ce purtam cu noi decât un amărât de geamantan”.
De ce nu unchiu’?

2. Aurelius Belei – Pseudo-genesis. Destul de originală şi chiar frumoasă.

3. Miloș Dumbraci – Lamă albă, tăiș negru. “deci când femeile spun că toți bărbații sunt porci… au dreptate, proastele!” (context) a stricat o povestire perfectă.

4. Sergiu Somesan – În așteptarea lui Mesia. Citită înainte de a fi publicată. 🙂 Ramâne unul din autorii mei preferaţi.

5. Gabriel Braila – Full-man. Una din povestirile acelea (extrem de) ciudate. Dar este printre puţinele care au sens, aşa că mi-a plăcut.

6. Cezarina Anghilac – Cine doarme și visează. Mai ciudată decât cea de sus şi cu la fel de mult sens.

7. Ionuț Ghionea – Florile nu au amintiri. Parcă tot mai bună scriitura, însă tot aştept un (nou) text care să fie o povestire.

Florin Purluca

Ce povestiri am mai citit #70

January 21, 2016 4 comments

Helion SF nr. 56, octombrie/noiembrie 2015:

1. Miloş Dumbraci – Fraţii-de-Plecat. Uşor surprins de ingeniozitatea unor concepte şi de relaţiile dintre ele. Cam lungă totuşi pentru sfârşitul pe care îl are, iar unele informaţii de fundal sunt introduse puţin forţat.

2. Corina-Lucia Costea – Dimineaţa devreme. “Lucrare distinsă cu premiul I la secţiunea FICŢIUNE a concursului TIMIŞOARA PESTE O SUTĂ DE ANI”. Textul nu este nimic altceva decât o înşiruire de referinţe.

3. Adriana Muscă – La ceas aniversar. “Lucrare distinsă cu premiul al II-lea la secţiunea FICŢIUNE a concursului TIMIŞOARA PESTE O SUTĂ DE ANI”. O lucrare (sâc) mai bună ca cea de sus – nici nu era prea greu, pentru că aici avem o minimă logică narativă, ba chiar şi un final potrivit. Pe de altă parte, am simţit disperarea de a bifa borne narative. La stângăcii mai intră abundenţa de semne de exclamare şi puncte de suspensie.

4. Ambrose Bierce – Un diagnostic de moarte (traducere de Lucian-Vasile Szabo). E greu să îmi aduc aminte de când nu mi-a mai plăcut cap-coadă o povestire a acestui autor.

Ce povestiri am mai citit #64

November 10, 2015 4 comments

Nautilus nr. 93, octombrie 2015:

Miloș Dumbraci – Molokan. O nouă întâmplare cu Iuri Marilov din ZMB, poate mai ciudată ca prima. Mai e o lună până la finalul lui 2015, însă pot spune că Miloș Dumbraci este revelaţia acestui an în materie de povestiri scrise de autori români. Dacă n-aţi apucat, citiţi-i creaţiile.

Ce povestiri am mai citit #60

September 1, 2015 18 comments

Helion SF nr. 54, august/septembrie 2015:

1. Miloş Dumbraci – Pieile de fier. Îndrăzneață și grandioasă, m-a dus cu gândul către diverse romane/serii fantasy scrise în cheie epică. Finalul este cel ce trebuie să fie.
Am fost puțin surprins de cadența și intensitatea conceptelor, dar înțeleg că e o povestire, nu un roman. Eu sunt obișnuit cu narațiuni mai molcome a căror lentoare este folosită și pentru a sublinia însemnătatea/rolul unor elemente de stil sau conținut.

2. Ciprian-Ionuț Baciu – Peștera cu sfinți. Cam lungă pentru ceea ce oferă, însă încheierea salvează tot, până și trăirile ușor feminine ale personajului principal.

3. Cristi Vicol – Pedeapsa lui Manitou. Mult mai bine întocmită decât Iluzia magicianului. Mi-a plăcut de la început până la sfârșit.

4. Ambrose Bierce – Cursă neterminată. Un text, nu o povestire.

%d bloggers like this: