Home > Fantasy, Recenzii, Scriitori, SF > Blogosfera SF&F: Cătălina Fometici – Imperiul de sticlă

Blogosfera SF&F: Cătălina Fometici – Imperiul de sticlă

Alma, Ucigașul de Demoni, prințesă a dinastiei Elweise din Aakra, conducătoarea de drept Asworului se trezește după o mie două sute de ani pe patul unui spital modern. Cine este ea, ce destin neîmplinit a aruncat-o peste timp, într-un prezent atât de diferit de lumea ei și totuși confruntat cu aceleași pericole? O intrigă construită cu măiestrie, o poveste complexă, într-un univers eroic și melodramatic totodată. Prințesa Alma trebuie să facă față unor încercări grele, prinsă într-un păienjeniș de secrete, comploturi și ambiții personale ale unor entități din vechime, vrăjitori, demoni și oameni, în confruntare cu prezentul, la fel de întunecat.

Daniel Timariu

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Prologul e aproape impecabil. “Aproape” pentru că nu m-am putut împăca cu prezența câtorva puncte de suspensie – voi vorbi mai târziu despre asta. Puțini autori știu să delimiteze clar acțiunea, atât spațial, cât și temporal. “Erau cinci cu toții. Unul se postase în capătul scărilor, lângă ușa baricadată cu două zăvoare; alții trei, mai jos, cu mâinile încleștate pe arme, schimbau din când în când priviri întrebătoare cu cel care făcea de pază” (p5-6).
Plus infodump introdus elegant și descrieri limpezi și vii: “Afară, în amurgul cenușiu, orașul zăcea ca o vietare rănită, cu intestinele-i de sticlă și oțel la vedere. Zgomotul traficului încetase de câteva ceasuri; nici trecătorii, cu mișcările lor mecanice, ordonate și cu ochii lor care nu clipeau, nu se mai aflau pe străzi. Se auzeau, în depărtare, pașii cadențați ai Pretorienilor, ordine scurte și răspunsuri date în cor de voci groase. Doar ei puteau ieși la ceasul ploii; costumele lor argintii erau concepute special pentru-i proteja.” (p10)

După cum se poate observa și din descriere, personajul principal apare într-un viitor mai avansat în unele privințe ca prezentul nostru. Chiar eram curios, având în vedere grosimea cărții, câte pagini a folosit autoarea pentru a arăta acomodarea Almei într-un timp științifico-fantastic (sâc!) pentru ea. La limită sunt “mașinărie” și “aparat” (p19), precum și “calmant” (p20) și “cabluri” (p27). Autoarea încearcă să repare în josul paginii 28, însă am dat peste următorul paragraf al cărui moment se desfășoară la “de cinci ori șapte zile” după contactul Almei cu viitorul: “Dar mi-au adus și altceva. Pe lângă cărți și documente, mi-au lăsat imagini mișcătoare ce rulau pe un ecran mare cât perete”. (p29) De ce ai folosi un vocabular medieval/fantasy alături de un neologism (dubios în acest context) pentru a explica un altul la fel de contemporan?
Mai mult, aceeași modalitate de exprimare o are și Roderic, un personaj care trăiește în respectivul viitor: “Putem, de pildă, atașa membre noi, mecanice unui trup ciuntit, fără a lăsa vreo urmă de rană sau de cusătură; și arată atât de natural, încât ai jura că omul s-a născut cu acea mână sau cu acel picior!…[…] Am reușit chiar un experiment foarte interesant acum, recent; i-am construit un geamăn unui om aflat în moarte clinică și criogenizat de mai mulți ani; am adunat gândurile și amintirile mortului și le-am transferat în trupul cel nou”. (p39) Bonus: “Vehiculul argintiu și pătrățos în care am fost invitată să urc, al doilea dintr-o coloană de patru, îmi dădea o stare de neliniște. Zgomotul motoarelor m-a făcut să tresar, mirosul înțepător de combustibil mi-a stârnit un început de greață.” (p43)
E ciudat cum Alma poate să înțeleagă ce este un ecran, criogenia sau motor, dar nu (se) folosește “film”, “clonă” sau “autovehicul”.

Nu am înțeles nici cum de (mai) există bărci cu catarg (p121) într-un univers cu tehnologii avansate: “Un zgomot de pași mă face să tresar. Mai aproape, mai aproape. Ei vin. Încă nu-i pot vedea, dar îi aud, îi simt; piele și cauciuc încins frecându-se de nisip, respirație întretăiată în aerul deja fierbinte al dimineții, ecouri de voci suprapuse și hohote de râs. Fum de țigară. Aburi de cafea de contrabandă și de ceai ieftin, amestecat cu te miri ce.” (p14). Iar la p177 am găsit o trimitere (cel puțin teoretică) la bombe atomice…
La fel de confuz am fost și când am încercat să plasez spațial și temporal lumea în care aterizează Alma. Să fie Pământul nostru? Nu are cum, dacă ar fi existat vreodată elfi și demoni, amintirea lor nu s-ar fi pierdut în “mai bine de doisprezece veacuri”, deși autoarea a vrut să mă convingă de contrariul, punctând, nu o dată, că acest lucru a fost posibil prin prisma lipsei de documente și a mențiunilor istorice, precum și prin statutul de legendă pe care l-au căpătat evenimentele din trecutul Almei…
Să fie altă planetă? Să zicem că da, însă am dat peste “Ca zei antici, abandonați într-un Olimp plin de praf și paragină, care știu că ai murit și că fără ei nu poți exista.” (p27) Mitologia greacă călătorește printre galaxii.

Partea cu maestrul, instructorul de luptă Benjo. Mi-a plăcut rivalitatea dintre cei doi cu o tentă de respect reciproc, până când a apărut din senin o (așa-zisă) tensiune sexuală: “Părea oarecum absent, dar a ridicat capul când Roderic a menționat antrenamentele și privirile ni s-au întâlnit. Cunoașteam acea privire, o văzusem de atâtea ori în trecut. Eu însă știam și cum se termina acest joc, el nu, și asta făcea lucrurile mult mai interesante. I-am zâmbit. Nu zâmbetul meu obișnuit, rece și sfidător, ci unul blând, cald, aproape timid. Acesta îi plăcea. În fond, era bărbat înainte de toate…”. Nici un semn până atunci cum că Benjo ar fi dorit-o pe Alma… Ba, chiar aflăm că, cumva, l-ar și fi cucerit (spoiler): “Pot presupune și că te-ai hotărât să-l elimini după ce ți-ai dat seama că nu-ți este de real folos, că l-ai sedus degeaba și acum te simți trădată”. (p158)
De altfel, acest procedeu de a insera credibilitate forțată se întâlnește și la pagina 151, unde Roderic motivează cititorului eroarea de raționament făcută de Alma prin: “-… Dar, în sfârșit, chiar și cei mai buni dintre noi ajung să comită greșeli stupide…”.

Ziceam de punctele de suspensie. Sunt atât de multe (cel puțin una în aproape fiecare pagină), încât strică până și vorbirea indirectă. Plus că le găsești în abundență și în dialoguri, ba chiar și restul personajelor le utilizează, nu doar Alma. Toți vorbesc în aluzii sau subînțelesuri, cu întreruperi… (sâc!).
Morwenna… O vrăjitoare, ale cărei puteri se manifestă doar când trebuie să avanseze acțiunea, nu când e logic. Aparent, poate opri o inimă pentru câteva secunde, însă doar dacă e inima Almei.

Am remarcat omagiul adus Căderii Constantinopolelui (p87), cu tot cu focul grecesc (p104). Îmi place și vocabularul folosit, care este desăvârșit în scenele fantasy. Dar este aproape imposibil să derulezi armonios într-o carte de 200 de pagini o astfel de acțiune continuată într-un viitor (relativ) modern. Un timp în care și celălalte personaje, deși contemporane respectivei perioade, vorbesc ca și cum ar fi apărut și ele din trecut la un moment dat.
Ce părere o fi avut editorul?…

Mai multe opinii pe:

Jurnalul unei cititoare
Iulia Albotă

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.
Aștept propuneri pe această pagină.

Advertisements
  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: