Home > Recenzii, Scriitori, SF > Blogosfera SF&F: Dănuț Ungureanu – Noaptea în oraș, fără părinți

Blogosfera SF&F: Dănuț Ungureanu – Noaptea în oraș, fără părinți

“În lumile casei lui Faraon, guvernate de legi sălbatice și stranii, un copil de numai doisprezece ani luptă din răsputeri să-și regăsească tatăl, de care a fost despărțit cu brutalitate.

Noaptea se deschide înaintea sa ca un tărâm al creaturilor înspăimântătoare și al capcanelor mortale, un infern pe care trebuie să-l străbată de unul singur, asumându-și nenumărate riscuri. Pentru a înfrunta pericolele lumii necunoscute, Leni Spector trebuie s-o înțeleagă pas cu pas, descoperind în sine resurse nebănuite.

O parabolă a dezumanizării fără cale de întoarcere, a renunțării la valorile străvechi ale omenirii, a speranței de revenire prin curaj, prietenie, iubire.

Un fermecător și totodată înfricoșător basm venit din negurile viitorului, un cybertale marca Dănuț Ungureanu, autor al clasicului science-fiction <<Așteptând în Ghermana>>.”

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Tatăl unui băiat de 12 ani, pe nume Leni, este victima unui atentat. Copilul fuge. Pe urmele lui este trimis un asasin (“funcționar”). Leni reușește să-și învie părintele, cu sprijinul respectivului funcționar. O trădare. Unul din tipii cei buni este pedepsit. La final, boss-ul cel mare moare, grație și unui ajutor venit parcă de nicăieri. Zorii unei noi ere.
Cam asta e povestea pe ansamblu, relatată într-un așa fel încât rareori se înțelege ceva. Cauze ar fi două (a treia, cea cu cititorul prea prost pentru un astfel de roman, iese din discuție).

Nu am nimic împotriva textelor scrise întortocheat, atâta timp cât mesajul autorului ajunge la mine. Pe aceeași linie, nu mă deranjează nici adverbele și adjectivele în exces. Însă mă enervează la culme scriitura psihedelică, la care ronțăi fără succes.
“Un păpuşoi simpatic, numai bun de plesnit pe-un perete.” (p17). Cine pleznește păpușoi(i) de pereți? Eu nu cunosc pe nimeni, indiferent că e vorba de păpuși sau porumb.
“În spatele lui, îsi facea de lucru Comix, un obiect umanoid cu barba ca o perie de wolfram pe obraz” (p17). Ultimele două cuvinte sunt inutile.
“Ei doi sorb apusul ca ierburile sarea. Leni simte ceva gregar.” (p20). Eu am simțit ceva agricultural. Și probabilistic.
“Chanu Balai se opinti înjurând peste încă o balustradă și fugi spre intrarea rotundă chiar în vreme ce se închidea ușa.” (p43) O să încerc să înjur sub o balustradă.
“Doar decât carne sintetică au pus în trupurile alea, dar ele sună ca şi cum ar fi din metal.” (p87) Fără comentariu.
“Tito se întoarse la timp pentru a primi în faţă degetele funcţionarului, care-i lăsară nişte găuri pe obraz. Ram urlă indispus.” (p105). Poți urla de bucurie sau de supărare (tristețe mare). Dar cum poți urla “prost dispus, ușor supărat sau mîhnit” (dexonline.ro)?
Exemplele sunt mult mai multe.
Gene Wolfe, Guy Gavriel Kay și chiar Glen Cook sunt scriitori renumiți pentru limpezimea ideilor, a felului concis în care ele ajung la cititor.

Cam toate frazele sunt scrise așa, din înșiruiri aleatorii de cuvinte. Rareori iese ceva cu sens și de foarte puține ori am găsit compoziții notabile, care chiar alcătuiesc imagini clare în mintea cititorului:
“Asociaţii fură smulși din aşternuturi, ceea ce pentru unii era o catastrofă, tradusă prin chipurile încă neactualizate, pe care cearcănele mişunau sub piele ca vietăţi galbene, scârboase.” (p31)
“Rezistă vorbelor lui Tati S. Spre seară, ele sunt aburi de fosfor luminos, ascuțindu-se în fulgere care se ciocnesc pe cerul de neon al încăperii de tranzacție, sau fluturi de salină, Ksi-Ksou decolând leneşi de pe buze, lovindu-se în aer, rotindu-se o dată, de două ori, în vals mortal, după care cad ameţiţi.” (p36).

A doua cauză sunt deficiențele pe partea narativă:
– naratorul omniscient folosește puncte de suspensie.
– uneori se alunecă în POV-uri și multe scene conțin POV-uri de la o frază la alta (p43-44). Confuzie totală.
– totul e scris respectând “Tell, don’t show”. Zici că e reportaj.
– virgulă între subiect și predicat. “Cine uită, cine poftește alte suveniruri decât cele din prăvăliile de la poalele casei, se încumetă la mai mult de-o sută de metri spre interiorul salinei[…]”(p83).
– folosirea inadecvată a lui “parcă”. “Din nou. Amprentă parcă a lui Tati Spector…” (p88). “Și într-un ungher, momâia, parcă purtând o hârcă.” (p89). “Atârnau amândoi în niște excrescenţe parcă ameninţând să se rupă[…]” (p152). “Iar fluturele veni şi i se aşeză pe umăr. Lighioana fără grai, parcă spunea:” (p188).
– A îi spune lui B ceea ce B știa deja, doar pentru ca și cititorul să afle (p58).
– figuri de stil care nu se potrivesc cu ceea ce se știa despre personaj până în acel moment. “Băiatul nu pricepe cum pot bărbaţii să dea foc unor lucruri atât de frumoase cum sunt ţigările de foi. Într-o lume alcătuită din obiecte cromate, precise, reci, dure, acestea sunt moi, calde. Parfumul lor vine dinăuntru, ca un suflet, ceaţă de viaţă. O căldură molipsitoare, din mâna care a răsucit-o, din coapsele însorite ale unor femei iubite în alte vremuri.” (p20).
– lucruri care se întîmplă pentru că așa e convenabil pentru autor, împotriva logicii construite de narațiune până în acel moment. “Mașina ascultă scârbită imitaţia proastă de glas pe care frendul o rostise prin buzele băiatului. Fiind un automat bătrân, uitat sub melcul unei scări ce nu mai ducea de mult nicăieri, pretinse că nu bagă de seamă abaterile de la amprenta și discursul lui Tati Spector. Era mulţumit că măcar cineva îi dă atenţie.” (p40).
– am râs (amar) de găselnița folosită de Chanu și Leni pentru a evada din locul frățiorilor Ram (cap. 26).
– nu am găsit utilitatea scenei de sex (p193).
– am înnebunit cu salina, sarea și cu ceața.

Încă două chestii:
“Fusion21 – o editură boutique, își asumă misiunea de a le oferi cititorilor inteligenți de pretutindeni cărțile acelor scriitori români care plăsmuiesc lumi inedite și propagă idei provocatoare.” Sublinierea îmi aparține.
– premii: RomCon 2017, AntareSFest 2017 și Sci+Fi FEST 2017.

“Pe Leni îl durea capul de-atâta vorbărie în dodii[…]” (p62). Și pe mine.

Mai multe opinii pe:

Catharsis Writing
Cu mintea… la SF
Everything and anything
Iulia Albotă
Jurnalul unei cititoare
Nantan Lupan

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Aștept propuneri pe această pagină.

Advertisements
  1. pustiu
    November 13, 2017 at 9:16 pm

    „Poți urla de bucurie sau de supărare (tristețe mare). Dar cum poți urla “prost dispus, ușor supărat sau mâhnit” zici, poate, cu îndreptățire”. By the way: ALT 0132 și ALT 0148 pentru ghilimele românești în fonturi UTF8. Să revenim însă…
    Dar Ram ăsta chiar era om? Așa ca mine și ca tine? Asta ai înțeles? Adică el urla cam din aceleași motive ca noi? Deși și aici e o chestie: eu, de pildă, urlu când ratează FCSB fiindcă sunt prost dispus, supărat, mâhnit. Mai urlu și la o petrecere la care e muzica prea tare încercând să conversez cu mesenii. Tot supărat și mâhnit sunt. Urlu și în gând, ca atunci când citesc… N-are rost!
    Revenind însă la Ram, putem noi să punem semnul de congruență între motivele pentru care se urlă în DEX și cele pentru care se urlă într-un text SF? Dacă da, mea culpa, citirăm altă carte!
    Părerea mea e însă că avem definiții diferite a ceea ce înseamnă SF.
    Cât despre virgula între subiect și predicat din 200 de pagini… hmmm, ai cel puțin trei virgule lipsă în cronica asta. Ceea ce e o performanță, având în vedere că nu ai mai mult de 500 de cuvinte proprii.
    Oare ce-o fi mai grav?
    Păi, îți spun eu ce e mai grav, bre asasinule! Felul cum asasinezi tu genitivul. Un purist ca tine nu ar trebui să spună „deficiențele pe partea narativă” ci „deficiențele părții narative”. Fiindcă asasinezi limba română scriind „am înnebunit cu salina, sarea și cu ceața” în loc de „am înnebunit din cauza”… și iarăși genitive. Bașca, dacă acceptăm chiar și exprimarea ta șchioapă, îți lipsește un „cu”: „am înnebunit cu salina, cu sarea și cu ceața”.
    Problema e că sincronizarea asta de pe blogoheptaedrul SF („-sfera” e un pic cam mult pentru șapte cititori cu șase siteuri, că unul nu funcționează…) mi se pare prea coordonată și prea proNemira ca să fie spontană și sinceră. De asta ce zici?

  2. November 13, 2017 at 9:42 pm

    1. Blabla. Nu cunosc pe nimeni care să urle “mâhnit” sau “indispus”.

    2. E penibil să aperi o metaforă scoasă din fundul grădinii. Nici măcar cu argumente ce țin de neverosimil, ci de imposibil.
    Replica asta cu “e SF, deci merge” e apanajul multor puștani de pe IMDB care apără cu ardoare creații ce suferă grav sau inadmisibil la capitolul logică (internă).
    Nimic din cartea asta nu arată că cei ce au sentimente le au pe dos, comparativ cu oamenii “neSF”.

    3. Pentru un om ce admiră așa-zisele figuri de stil, e de neînțeles că nu le vede pe cele reale.

    4. Știam că voi răni orgolii și amiciții, dar nu voi scrie niciodată altceva decât cred.

    5. Spun că unii inventează conspirații. De plictiseală e cel mai cuminte motiv la care mă pot gândi.

    Dreptul la opinie

  3. calin ne bunu'
    November 13, 2017 at 10:11 pm

    Cam multe “chestii” pentru o carte premiată de trei ori. Oare cei care au premiat-o au citit-o sau au votat cu ochii larg închiși? Sau chiar nu a fost alta mai bună.
    Ești sigur că ai citit cartea care trebuia? 🙂 Nu e posibil să se fi schimbat textul cu altă carte la tipografie? 🙂
    Deci, să te mai întreb dacă ți-a plăcut? :)))

    • pustiu
      November 13, 2017 at 11:30 pm

      Chestii inventate de un pseudonim de puștan. Și nu despre carte e vorba, ci despre modul șmecheresc de a o recenza. Vei Doamne!, e o virgulă între subiect și predicat. UNA! în 200 de pagini. Serios?! Și, dacă tot mă stârnești, hai să zicem pe bune! Oricine a citit Ghermana înțelege și apreciază cartea asta. Restul îs blogări, mai mult sau mai puțin în goană după protocolul Nemira.
      Luă cartea asta premii de la jurii în care erau oameni precum Naidin! Eu cred că sunr niște frustrări pe ici pe colo că n-a câștigat Nemira.

      • November 14, 2017 at 12:06 am

        Da, mare Naidin ăsta. La propriu, că la figurat nu poate fi vorba. Fix Naidin e ăla de dă premii la Romcoane fără să aibă habar cui și pentur ce! Și domnu’ puștiu, ca să puteți citi un articol trebuie să dați click pe link, nu doar să vă uitați la poză.

      • calin ne bunu'
        November 14, 2017 at 1:04 pm

        Oricine poate verifica “chestiile” respective, dacă vrea.
        Dacă câștiga un premiu era ceva, dar trei? Probabil că lumea avea așteptări mai mari dacă a câștigat trei premii nu unul. Oare premiile nu s-au dat tot pentru Ghermana?
        Oricum, și reclama negativă are un impact. Meritul autorului acestei recenzii/păreri este că a pus un link de unde poate fi cumpărată cartea, chiar dacă “i-a plăcut mult”.
        Chiar contează părerile a doar 6-7 blogări/cititori? Se pare că da.

    • pustiu
      November 13, 2017 at 11:35 pm

      A! Și e „cartea care trebuie”! Caută în Avram!

  4. pustiu
    November 13, 2017 at 11:24 pm

    „că cei” este o sintagma care caracterizează din păcate textele tale. Bun, și mai văd că sugestia mea cu ghilimelele e un pic prea mult pentru capacitatea ta de a utiliza calculatorul. Cum e însă cu genitivul? Că dacă ghilimele – nu, genitiv – chix, nu mai rămâne din textul tău decât „dreptul la opinie”. Sacrosantul drept la opinie! Ai dat măcar bani pe carte? Că dacă da, să fii sănătos! Pe bani, poți înjura orice. Asta e „Brava lume nouă”!
    Așa cum ai tu dreptul să te pronunți cu cuvintele cu care o faci, pot scrie și eu că ești departe de pretenția de a da sentințe valabile despre cărți, că ai doar un instrument trăirist și empiric de a le judeca, că ai lecturi fragmentare și nici un aparat critic în afara celui deprins de la un profesor veleitar de liceu..
    Și da, sunt amic cu Dănuț Ungureanu. Din 1983. Când l-am citit în Almanahul Anticipația. Știu că ăsta nu e un argument, dar nici simplul motiv că ai tu norocul să ai un instrument ca Internetul, care să îți dea ocazia să te plasezi pe același plan cu Ungureanu, nu îți dă dreptul să zici orice și oricum, pe orice ton și cu teme sfertodocte.
    1, 2,3,4,5 … Bun. Ai scris tu vreun text vreodată de mai mult de 200.000 de caractere, ca să vezi ce greu e să îl controlezi până la virgulă? Văd că nu-ți ies nici astea de două pagini, din care, oricum, două treimi îs copy-paste.
    Blablabla… da. Zi-mi însă de Nemira. Hai că fac și versuri. Ar trebui să fie pe înțelesul tău și al prietenilor tăi.
    Apropos, e o tanti la voi în țesătura asta de bloguri care nu-l înțelege pe Nichita. Ce mișto! Dar de ce nu e limpede cum o cheamă, ca să știm și noi, ca să scriem în virtutea dreptului sacrosant la opinie, că madam X nu-l pricepe pe Nichita, dar are blog de cărți. Uite, îi dau eu o poezie care nu e o înșiruire de cuvinte fără sens, dar face apel la un organ care cred că le lipsește multora.

    A mea

    Singuratecă ea mă aşteaptă să-i vin acasă,
    În lipsa mea ea se gândeste numai la mine,
    ea cea mai dragă şi cea mai aleasă
    dintre roabele sublime.

    Ei i se face rău de singurătate
    ea stă şi spală tot timpul podeaua
    până o face de paisprezece carate
    şi tocmai să calce pe dânsa licheaua.

    Ea spală zidul casei cu mâna ei
    şi atârnă pe dânsul tablouri
    http://Versuri.ro/w/qq17
    ca să se bucure derbedeul, e-hei
    căzut de la uşă-n ecouri.

    Ea îşi aşteaptă bărbatul beţiv
    Ca să-i vină acasă
    şi degetele albe şi le mişcă lasciv
    pentru ceafa lui cea frumoasă.

    Pregătindu-i-le de dezbătat
    ea ţine în boluri şi zeamă acră,
    părul lung şi negru şi-l întinde de la uşă spre pat
    să nu greşească bărbatul niciodată
    drumul predestinat.

    • November 14, 2017 at 12:15 am

      Boss, nenea/tanti/orice gen te identifici, hai să fim serioși. Noi suntem cititori. știi ce e ăla? E unu/una, mai tâmpit de fel după părea multora, care citește. Dacă 7 din 7 cititori zic că e nasoală cartea, ar trebui să ridice niște semne de întrebare că ceea ce se citește nu prea se pupă ce ceea ce se scrie…
      Iar de premiile alea… unul s-a dat pe vot popular unde au votat cei care și-au cumpărat bilet și între care s-au regăsit apropiați ai autorului. Altul s-a dat dracu știe cum, la un eveniment la care a venit boul de Ceaușu ca invitat special. altul, despre care nu știu cum s-a făcut jurizarea, a fost al treilea. Și nu e doar Nemira pe piață… sunt și alte edituri care publică SF: Tritonic, Pavcon, Tracus etc. Unele cărți SF de scrise de români mi-au plăcut foarte mult, altele nu… Cum era aia cu gusturile nu se discută?
      Eu zic să te calmezi, că începi să arați semne de psihotic. Culcă-te, liniștește-te, bea un ceai cald și las-o așa. Pe noi nu ne convingi că ai dreptate, nu ne schimbăm părerile, din contră, eu mi-am încetățenit-o definitiv și absolut: dacă îți dai cu părerea în România ești ridicat în slăvi dacă zici de bine și scuipat în față dacă zici de rău.
      Ție cine pana mea îți dă dreptul să comentezi, coaie, că nu mă mai abțin? Ce te face pe tine să ai o părere validă despre cărți, sau despre noi? Ai blog? Scrii despre cărți? Stai în banca ta și calmează-te.

      • pustiu
        November 14, 2017 at 1:22 am

        Acuma, dacă a avea blog e o chestiune suficientă ca să ai și păreri pertinente despre cărți, zău că regret că nu mă pricep la wordpress! Apreciez însă limbajul. Știi, era bancul ăla, Băi, de ce dai cu palma, nu știi șă înjuri?
        Așa, și știi cine îmi dă dreptul? Pana mea!

  5. November 14, 2017 at 12:32 am

    Stimate domnule puștiu, îmi permit să vă răspund, că doar am avut un profesor de limba și literatura română și diriginte pe deasupra, în liceu, care ne-a spus multe lucruri despre fiecare scriitor român în parte, nu doar despre operele lor.
    Nu știu cine nu îl înțelege pe Nichita, dar nu e un capăt de țară dacă nu-l înțelege. Nici Dănuț Ungureanu nu e Nichita Stănescu, nici Eminescu și nici dumneavoastră nu sunteți ceea ce vă credeți a fi. În afară de o totală și crasă lipsă de respect și inepții aruncate pe fiecare dintre bloguri, n-ați spus nimic concret. V-ați afirmat amiciția cu Dănuț Ungureanu. Așa și? Părerea despre o carte este apanajul fiecărui cititor. Fiecare se exprimă în felul său. Să revenim la povestea vorbei care în secolul 21 se traduce prin bloguri. E ceva nemaipomenit, nemaivăzut? Nu, este simplă evoluție.
    Nichita Stănescu, un alcoolic și un afemeiat notoriu, dar și misogin are doar poezie despre dragoste, femei. Se spune chiar că făcea versuri cu o mare ușurință, însă „casa” lui era hanul din Palatul Mogoșoaia, de altfel birtul unde se adunau scriitorii vremii. Avea o damă care-l aștepta cuminte acasă (probabil cea din poezia de mai sus) în timp ce el își făcea de lucru cu orice femeie care-i trecea prin fața ochilor. Însă îi tot dați înainte cu Nemira și asta n-am înțeles-o. Sincer, dacă aș lucra pentru editura Nemira v-aș da în judecată pentru calomnie. Dar norocul dumneavoastră că nu am nici în clin, nici în mânecă cu editura Nemira, nimic altceva decât faptul că le cumpăr majoritatea cărților SF, fantasy sau horror, ca oricare alt cititor.
    Cine anume vă dă dreptul să scrieți, așa cum vă lăudați despre faptul că un om înțelege sau nu un autor sau altul? Asta este atac la persoană. Așa aș putea și eu să comentez în public despre dificultățile dumneavoastră de vedere, dar ce relevanță au ele pentru operele pe care le scrieți? Dacă scrieți despre textul domnișoarei respective, aveți dreptul la opinie, acel drept la acea opinie pe care ni-l negați. Dacă vreți să fiți poet, scrieți dvs o poezie, nu-i mai citați pe alții. Despre morți numai de bine!

    • pustiu
      November 14, 2017 at 1:36 am

      Doamnă, domnișoară, nu eu am adus vorba de Nichita. Și nu încercam să îl canonizez ci doar să-l explic. Acuma că dvs ziceți că nu e nici o problemă dacă nu-l înțelege cineva, eu zic Doamne-ajută că nu i-a căzut la Bac.
      Dar nu despre asta vreau să vă spun, ci despre citatele ticăloase. Zice cineva, nu mai știu cine, că nu îi este limpede ce e frendul. Bun, dacă grafia italică, acordurile mecanice și părerile strict asistențiale nu-ți spun nimic, atunci probabil că voi toți aveți dreptate si trebuie să mă culc.
      Dar ce ziceți de asta. Paragraful e următorul:
      „Uriaş, prietenos, cu țeasta lustruită de pe care dispăruseră nasul şi urechile inutile. Un păpuşoi simpatic, numai bun de plesnit pe-un perete”. Eu zic că se înțelege perfect despre ce este vorba. Dar dacă scrii „Un păpuşoi simpatic, numai bun de plesnit pe-un perete”. sigur că nu se mai înțelege nimic și te poți indigna.
      Iar genul ăsta de omisiuni te fac să te întrebi: de ce?
      Cât despre datul în judecată, abia aștept. Perspectiva asta mă înfioară așa de tare că mai-mai aș suna la editură să le zic adresa la care să mă citeze. Hai că mi-ați făcut somnul plăcut! Sărut mâna!

      • November 14, 2017 at 7:20 am

        bacul evaluează capacitatea de a memora, nu capacitatea de a gândi.

        într-un stat democratic oricine are voie la opinie, drept constituțional, pe care să o exprime public, fără să fie persecutat pe baza opiniilor sale, tot drept constituțional.

        e suficient să citești ca să-ți dai cu părerea despre o carte. atât. eu nu am citit-o, dar am scris despre ea pentru că m-am angajat să particip la acest proiect și am considerat că trebuie să spun ce am de spus și să explic de ce nu am terminat cartea.

        momentul când oameni ca tine vin și-și dau cu părerea, exact ca noi, dar nu pricep că și ei pot să facă asta din aceleași motive ca noi, și o țin pe a lor că nu avem voie și nu avem dreptul e momentul în care îți dai seama cât de comuniști sunt unii.

        diferențele între generațiile noastre arată doar cât de incapabili sunt cei ca voi să se adapteze la noua lume. nu toți, dsr mulți. faptul că vă dați premii între voi, dar că cititorii nu apreciează aceleași texte ar trebui să vă arate că avem alte gusturi și alte viziuni.

        acestea fiind zise, cu scuzele de rigoare pentru cititorii lui silviu, mai taci în pula mea că ești bou!

        • Pustiu
          November 14, 2017 at 8:24 am

          Repet până pricepi, iar înjurăturile nu m-au descurajat niciodată. E dreptul tău constituțional să scrii ce vrei despre o carte pe care nu ai cumpărat-o și nu ai citit-o. Dar e și dreptul meu să scriu ce vreau despre recenzia ta.
          Să tac? Se poate și asta. Dar nu e păcat?
          Hai că ești simpatic!

          • November 14, 2017 at 8:33 am

            păi asta am tot zis! dacă tu poți să-ți dai cu părerea, eu de ce nu pot? dacă era bună, o cumpăram, dar nu a fost. e chiar așa greu de priceput?

            • Pustiu
              November 14, 2017 at 8:44 am

              În umila mea părere, cronologia logică e așa: cumperi cartea, adică dai bani pe ea, te scârbește, publici recenzia. N-am o problemă. Pe banii tăi, înjuri pe cine vrei.
              Dar dacă nu o cumperi, nu o citești… ei, aici am o problemă. Fiindcă am și eu o curiozitate, de unde ai făcut rost de o copie electronică legală? Vreau și eu!

              • November 14, 2017 at 10:04 am

                repet. autorul ne-a oferit cartea în format pdf ca să o recenzăm. făcând asta și-a asumat că poate ne place, poate nu. credeam că dacă vrea o opinie, vrea una sinceră, nu pupincurisme și laude doar ca să fie. dacă îmi plăcea, ziceam de bine, dar nu mi-a plăcut. și nu l-am înjurat pe autor, te-am înjurat pe tine. plus că, unii dintre noi nu au un venit, deci e mai greu cu investit în cărți, așa că prefer să dau banii pe cărți care știu că o să-mi placă sau ca să-mi arăt susținerea pentru unul care scrie bine, chiar dacă vrea să mi-o ofere. dacă autorul mi-a dat pdf-ul, asta nu e legal, nu? dacă avea ceva legat de asta în contract și totuși a făcut-o, atunci, problema lui, se descurcă cu editura.

  6. November 14, 2017 at 2:04 am

    perfect citat! „uriaș, prietenos, cu țeasta lustruită de pe care dispăruseră nasul și urechile inutile”. este o descriere fizică. Știm din text că frendul comunică telepatic cu Leni. Ce e frendul? Un Jemminy pentru Pinochio? eu așa mi l-am imaginat. Dar păpușoiul ăsta, dacă e uriaș, cum stă pe umărul lui Leni? Nu e prea mare? Prea greu? ce fel de expresie e asta „numai bun de plesnit pe-un perete”? Arată un sindrom violent și copiii cu un astfel de comportament sunt luați în vizor de psihologi. Unde e nedumerirea? Și până a urmă ce e păpușoiul ăsta: om, android, memorie virtuală?

    • Pustiu
      November 14, 2017 at 8:30 am

      Îmi cer iertare, dar chiar nu mai pot continua. Merge șeful pe culoar și trebuie să scriu. În plus, vă dau dreptate. Dacă între percepțiile noastre asupra textului se ridică un asemenea zid de întrebări, este mai bine să rămânem de o parte și de alta a acestuia. Sunteți oricum singura voce mai pertinentă…

      • November 14, 2017 at 10:08 am

        și doar ca idee, nu știu cine ești, dar, dacă tot ai gura mare și te dai mare comentator, hai să ne vedem, la gaudeamus de exemplu, și să ne spunem chestiile astea în față. am tot zis când și unde o să fiu, deci, dacă insiști așa de tare să ne spargem în figuri, hai s-o dăm pe față. sau nu ți-e confortabil să spui ce ai de spus dacă nu ești protejat de anonimitatea unui pseudonim și a unei tastaturi.

        • pustiu
          November 14, 2017 at 10:37 am

          Ei, chiar așa de viteaz nu-s. Și nici nu știu cât gaudeamus o să fie anul ăsta… Oricum, îmi place, ești războinic.

          • November 14, 2017 at 10:40 am

            aha… asta zic, pe net esti tare la pareri, dar face-to-face nu le sustii. eu da. de ce sa vorbesc de x sau y pe la spate cand pot sa le spun in fata. nu-s deloc diplomat si nici nu-mi doresc. prefer sa stiu cu cine nu am ce discuta si pe cine nu o sa mai citesc, fata de a ma comporta ca prieten cu ei si ne injuram pe la spate.

            • pustiu
              November 14, 2017 at 11:13 am

              Ei, desigur, la tăria opiniunilor proprii nu ne comparăm. Eu mai am și dubii uneori…

              • November 14, 2017 at 11:28 am

                unde, unde am zis că nu am dubii?… coerența ta mă șochează. dacă tu ești tot ce-au găsit greii să ne arunce în față, își merită pe deplin părerile. ei să scrie, că eu nu-i mai citesc. cius!

                • pustiu
                  November 14, 2017 at 11:45 am

                  Eu am scris doar că eu am dubii, nu am scris că tu nu ai. Cît despre refuzul tău de a citi, nu știu ce e mai grav, scăderea drastică a tirajelor sau imposibilitatea autorilor de a se bucura de recenzii folositoare, care să îi călăuzească în scrierile viitoare.

                  • November 14, 2017 at 12:04 pm

                    mda. eu zic pas, nu-i tragedie. ce faci când vine încă unul și zice pas, apoi altul și altul și tot așa, mai departe, până crăpăm toți.

                    trăgând linie, chiar a fost o discuție interesantă și antrenantă.

  7. November 14, 2017 at 10:17 am

    1. Mi-aș fi dorit să fi fost vorba doar de virgula dintre subiect și predicat. Vreau să citesc cărți bune scrise de autori români. Toate părțile implicate își doresc asta: de la autori și editori până la cititori. Dar:
    – nu am găsit trecuți redactorul și/sau editorul. Înțeleg că autorul se pricepe la toate. Atunci de ce există respectiva virgulă?
    – când te adresezi “cititorilor inteligenți” (o greseală infiorătoare de marketing, nu mai zic că e insultătoare), atunci și cartea tre’să fie pe măsură.

    2. Toată discuția de mai sus arată cât de (i)relevante sunt premiile uneori. În principal, doar gâdilă orgolii deja inflamate.

    3. Dacă ai scris o carte bună (sau chiar mai multe), nu înseamnă că nu poți scrie și una mediocră. Am vorbit despre “Noaptea în oraș, fără părinți”, nu despre “Așteptând în Ghermana”.

    4. Nu am vorbit despre Danuț Ungureanu, persoana, ci despre o carte scrisă de el.

    5. Am dreptul să zic orice, despre oricine, atâta timp cât respect legea (și bunele moravuri). Nu tre’să fiu bucătar ca să știu dacă o mâncare nu e bună. Citatele nu mint.

    6. La ce tiraj au unii scriitori cu pretenții, dacă 10% din vizitatorii celor 6-7 site-uri din blogosferă ar fi cumpărat cartea, tirajul respectiv s-ar fi epuizat. Nasol.

    • pustiu
      November 14, 2017 at 11:07 am

      1. Există o normă, acceptată internațional de greșeli de gramatică, de punctuație sau ortografice. Ea este de o greșeală la trei pagini. Dacă sunt mai multe, atunci orice recenzor e obligat să spună lucrul ăsta. A vorbi însă despre o virgulă arată o oarecare lipsă de obiectivitate, o tendință. Nu există texte perfecte. Subscriu la chestia cu „cititorii inteligenți”, aia putea să lipsească.
      2. Deloc! Cine vă împiedică să dați propriile premii? Onorifice, o diplomă! Enunțați criterii, dați premii! Pe urmă, scriitorii preferați de voi vor scrie pe coperte „laureat al premiului blogosfera”, iar masele de cititori vor da năvală pe cărți.
      3. Se poate, da. Părerea mea e că sunt puțini scriitorii care au mai mult de trei titluri cu adevărat valabile. Ei sunt excepții. Dar mulți dintre voi au generalizat, vorbind despre scriitorul Dănuț Ungureanu. Citeste la jurnalul cititoarei…
      4.Așa cum spuneam, tu nu ai vorbit, dar alții? Despre ce altceva decît despre scriitor ar fi putut scrie cineva care recunoaște că nu a citit cartea?
      5. Și eu am același drept. Chit că sunt înjurat și amenințat cu tribunalele. Ba chiar și cu bătaia, Cred. Citatele nu mint niciodată, așa e, Problema e că principiile voastre estetice sunt departe de a fi atât de apreciate pe cît crezi. Și asta fiindcă sub retorica, eu sunt un cititor și e frumos ce-mi place mie, poți scrie absolut orice. Faptul că vouă nu vă plac metaforele pentru că ele împiedică derularea cinematografică a textului în mintea voastră, nu poate rescrie secole de istorie a literaturii. Cu alte cuvinte, a pretinde că singurul mod de alcătuire a unui text e subordonarea lui unei acțiuni alerte e la fel cum ai spune că există doar două gusturi: acru și sărat.
      6. Hai să nu intrăm în chestiunea asta cu tirajele!

      • November 14, 2017 at 11:22 am

        3. Unde anume am scris eu despre autor în recenzia mea? M-am referit numai și numai la proza din acest volum*, nu mi-ar trece prin cap să contest/critic omul din spatele lui, față de care am tot respectul.

        * nu că ar conta, dar eu mi-am cumpărat volumul încă de anul trecut și l-am citit integral de două ori.

      • November 14, 2017 at 12:50 pm

        5. cine te-a amenințat cu bătaia?

        nu am zis că nu-mi plac metaforele, figurile de stil în general… dacă sunt cu moderație e ok. dacă din 2 fraze 3 sunt metafore textul devine greu și acțiunea se fragmentează…

        bonus, acțiune se referă strict la ce fac personajele alea ca să rezolve conflictul, povestea cuprinde și conflictul, și personajele, și descrierile, și filosofia…

        2. dacă cititorul mediocru vede o carte premiată cu enșpe mii de premii și o cumpără și nu-i place, zice că premiile alea sunt de rahat și nu mai cumpără cărți premiate chiar dacă ar fi bune…

        4. am explicat, destul de clar, de ce nu am terminat cartea aia…

        gusturile mele și ale tale sunt diferite, evident, dar dacă ție îți place, nu-i musai să-mi placă și mie.

        hai că deja bănuiesc că ești fericit că ai făcut spectacol. aplauze, vă rog, aplauze!

  8. November 14, 2017 at 12:10 pm

    1. Virgulă între subiect și predicat e acceptabilă? Sunt eu mofturos?

    2. Nu, nu e vorba că suntem noi invidioși că nu dăm premii. Ci că premiile alea sunt cam degeaba.

    3 + 4. Ca la Ploiești.

    5. Iar nu ai înțeles. Când autorii scriu de plăcere, asta e, bravo lor. Unii beau, alții se droghează etc. Dacă scrii pentru cititor, tre’să știi să ajungi la el. Iar aici nu a fost cazul.

    6. Da, să nu discutăm despre tiraje că se lasă cu suferințe.

  9. November 14, 2017 at 12:15 pm

    De ce nu vorbim despre mașina cea scârbită, despre decizia ei extrem de convenabilă pentru autor (așadar cretină)?

    De ce nu discutăm despre personaje? În sute de pagini nu se schimbă deloc.

    De ce să nu reamintim despre POV-urile total confuze, despre lipsa repetată a lui “!” în vocativ?

    Bonus: Ana are multe mere, pere și castane.

  10. pustiu
    November 14, 2017 at 12:31 pm

    Păi știi de ce nu vorbim? Fiindcă nu avem aceleași criterii. Și nici aceeași perspectivă: tu vorbești despre cum ar trebui să fie simplificată cartea ca să placă publicului, iar eu cred că aprecierea trebuie să vină din altă parte.
    Iar dacă vrei să vorbim de tiraje, vorbim. Dar nu din auzite… Arată-mi și mie un document oficial și public din care să reiasă cifre reale de vânzări și îți dau dreptate. Se pare că, în calitate de blogăr, ești mai introdus în industria asta decât pot eu visa să fiu vreodată.

  11. November 14, 2017 at 12:44 pm

    Normal că avem perspective diferite. Eu vreau o formă adecvată prin care mesajul, ăla care e el, să ajungă la cititor. Tu vrei cititori inteligenți. E o fractură a cărei dimensiune îți scapă.
    Cartea asta nu constituie o punte între scriitor și cititor. De aceea avem câte un autor care urlă (indispus) sau simte (gregar) că nu e apreciat/cumpărat, în timp ce cititorii se plâng că nu există scriitori români buni.

    Și nu, nici conținutul nu e grozav. Nu te poți baza doar pe o idee. Aici avem fir narativ drept ca ața, personaje de desene animate, scene de acțiune confuze, decizii inexplicabile etc.

    Într-adevăr, autorii români de SFFH vând de rup.

  12. iuliaalbota
    November 14, 2017 at 2:06 pm

    Ok, bine măcar că am ajuns cu toții la un consens în privința faptului că noi și domnul (sau doamna?) pustiu ne dorim lucruri diferite de la o carte SF și că această carte nu și-a atins, din păcate, publicul țintă.

    Eu una nu observasem că editura Fusion21 se adresează doar cititorilor inteligenți, printre care, evident, nu mă număr. Când am aflat a fost prea târziu, terminasem deja cartea și a trebuit să citesc niște zeci de pagini până să descopăr că Noaptea în oraș… fie îmi depășește capacitățile cognitive, fie nu a reușit prin acțiune și personaje să îmi trezească curiozitatea și să mă motiveze să fac efortul cognitiv necesar înțelegerii depline a textului.

    Aș vrea să fac o observație: dacă publicul țintă al editurii este atât de restrâns, poate ar fi o idee bună ca acest lucru să fie menționat undeva mult mai la vedere, de exemplu, chiar pe volum. Sau poate persoana care vinde la târgurile de carte să întrebe cumpărătorii ce studii au înainte de a vinde cărțile, pentru a evita situații stânjenitoare în care cartea ajunge pe mâna unor neaveniți care se apucă să vorbească prostii despre ea.

    Pe de altă parte, noi am primit volumul chiar de la autor, care putea foarte bine să verifice ce scriem pe blogurile noastre și ce aparat critic avem înainte să hotărască dacă avem calificarea necesară pentru a-i recenza opera și dacă merităm să citim gratis. Oricum, prin faptul că ne-a oferit cartea, ne-a creditat cu încredere și și-a asumat și riscul unor recenzii care să nu fie în totalitate pozitive: doar am mai avut cazuri. Cum o fi atunci? Cum de ne-a dat totuși cartea? Oare am fi fost buni dacă scriam de bine, dar dacă am scris de rău suntem agramați și insuficient pregătiți pentru a exprima o opinie? De ce ne trageți pe noi de urechi pentru faptul că am primit cartea gratis? Autorul a fost cel care a luat decizia să ne-o ofere, n-am pus noi nici un hacker să-i șterpelească din calculator PDFul.

    Altă observație: sunt pur și simplu fascinată de modul în care unele persoane, printre care și dumneavoastră, iau personal opiniile critice (dacă am zis de rău, ori avem noi ceva cu autorul, ori ne-a instigat cineva împotriva lui), dar când au parte de opinii pozitive, acelea se referă la texte și, desigur, dacă există prietenie între recenzor/critic și autor, aceasta este o pură coincidență sau maxim un rezultat al faptului că recenzorul/criticul a fost întâi fan și a devenit prieten cu autorul după ce l-a cunoscut. Bănuiesc că în general e mult mai ușor să alegi să crezi că cineva are ceva cu tine și/sau că e mult prea prost și needucat ca să-ți aprecieze geniul decât să accepți că poate n-ai publicat cea mai grozavă operă din cariera ta. Pentru că – șoc și groază! – ce să vezi, am citit Ghermana. Și mi-a plăcut! O apreciez și eu. Na, ghinion, nu aveam blog pe vremea aia să scriu despre ea. Dar Ghermana e o carte și Noaptea în oraș e alta, iar noi acum am scris strict despre Noaptea în oraș.

    Se pare totuși că unii oameni pur și simplu nu pot concepe faptul că există și bloggeri care nu fac recenzii în virtutea relației cu autorul sau a părerii personale despre el, care nu slujesc interesele unei edituri anume și pentru care nu contează dacă primesc cartea gratis sau nu. Chiar mă amuză impresia pe care o aveți cum că am fi uneltele editurii Nemira. V-aș sugera să citiți cu mai multă atenție recenziile la debutul lui Adrian Mihălțianu. Oh, wait, așa e, la vremea acelor recenzii, eram considerați de unii uneltele Crux. Se vede că ne-om fi mutat acum la Nemira, că tot am făcut recenzii nefavorabile în septembrie pentru Amendamentul Dawson, apărut la Crux, nu?

    Ați ajuns repede la atacuri de tipul dacă nu înțelegi ce scriu eu sau prietenul meu înseamnă că ești prost. Să sugerez și eu că poate nici dumneavoastră nu înțelegeți tot ce-am scris noi în recenziile noastre? Chiar mă întreb în ce măsură puteți detecta corect ironia, unele nuanțe sau chiar unele determinări cauzale.

    Chiar nu vă dați seama că nu am fi dat atâta atenție formei în locul fondului în recenziile noastre dacă autorul nu ar fi ales să pună atâta accent tocmai pe asta? Chiar nu au fost suficiente exemplele date ca să pricepeți de ce forma respectivă ne-a îngreunat înțelegerea unui univers care de altfel nu e atât de complicat și ne-a tăiat unora tot cheful de a mai despica firul în patru ca să înțelegem tot fondul?

    În final, nu mă pot abține să nu comentez modul de adresare. Chiar m-am distrat, e prima dată când cineva mă numește tanti. În mod curios, cât am fost în facultate, profesorii ni se adresau mereu cu domnul/doamna, extrem de rar domnișoara. Am făcut o facultate cu predare în germană și la nemți Fräulein e doar Maria din The Sound of Music, dar astea sunt detalii. Ideea e că făceau asta chiar dacă ei aveau doctorate, iar noi eram simpli studenți.E prima dată când interacționez cu cineva care se simte îndreptățit să mă ia cu tanti și madam fiindcă nu am cele mai înalte studii în domeniul literar și consider că un anume poet scrie mai degrabă teribilisme decât substanță. Sau poate motivul pentru care sunt tanti n-o fi acesta, ci faptul că am scris de rău?

    Cu mintea mea cea proastă de femeie, pardon, de madam, nu îmi dau seama ce nu este clar în numele meu, dar mi se pare amuzant și faptul că o persoană care se ascunde sub un pseudonim neclar (pustiu sau puștiu?) le reproșează altora (inclusiv mie!) că nu-și folosesc numele, așa că el nu știe cum ne cheamă.

    În rest, toate cele bune. Cum spune Catharsis, beți un ceai și relaxați-vă.

  1. November 8, 2017 at 9:08 am
  2. November 8, 2017 at 10:32 am
  3. November 14, 2017 at 12:15 am

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: