Home > Fantasy, Recenzii, Scriitori > Blogosfera SF&F: Marian Coman – Haiganu. Fluviul Șoaptelor și Haiganu. Furia Oarbă

Blogosfera SF&F: Marian Coman – Haiganu. Fluviul Șoaptelor și Haiganu. Furia Oarbă

Când, într-o iarnă năpraznică, Zourazi, copilul prin vinele căruia curge sângele sacru al magilor, fuge din temnița căpcăunului Dekibalos pentru a întâlni un zeu aruncat pe pământ, lumea întreagă prinde a se schimba!
Cu ”Fluviul șoaptelor”, Marian Coman îți deschide poarta către un univers straniu, în care unele personaje îți vor aminti, ca prin vis, de poveștile copilăriei, iar altele îți vor popula coșmarurile. Aflat la granița dintre fantasy și horror, ”Fluviul șoaptelor” îți dezvăluie fascinanta întâlnire dintre un zeu decăzut și un copil cu puteri miraculoase.
Romanul este prima parte dintr-o trilogie ce-l are în centru pe Haiganu, singurul dintre Cei Mari ce colindă prin lume.

”Fluviul șoaptelor” metabolizează elemente din mitologia traco-dacă și din folclorul popular pe care le transformă în ceva cu totul nou. Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, romanul ”Haiganu. Fluviul șoaptelor” te va purta pe tărâmuri populate de magi și de ființe grotești, într-o alergare continuă pentru salvarea copilăriei și a lumii întregi.
Acțiunea cărții are loc în același univers în care se desfășoară și aventurile din benzile desenate ”Harap Alb continuă”, Marian Coman fiind unul dintre scenariștii revistei.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Un copil ucis în încleștarea Celor Mari. Cohorte de monştri înfiorători. Două lumi în pragul dezastrului și un zeu ajuns la capătul răbdării. Oroare, aventură și mister, în cel de-al doilea volum din seria Haiganu.
Când războiul prinde în ghearele sale lumea, creaturile mânate în luptă de Dekibalos, Moroianu și Akarun trec prin foc și sabie cetate după cetate, în vreme ce un mag proscris ajunge dincolo de marea cea mare, în tărâmurile neumblate, iar un copil pășește în lumea Celor Mari unde-l așteaptă grozăvii mai mari decât cele pe care le-a îndurat pe pământ.
Va reuși Haiganu să salveze lumea sau va fi el însuși cel care îi va pune capăt?
Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, romanul lui Marian Coman continuă povestea din ”Fluviul Șoaptelor”, într-un univers fantastic ce-și trage seva din mitologia traco-dacă și din folclorul românesc.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Este prima dată când scriu despre două titluri deodată în cadrul Blogosferei SF&F. Privind retrospectiv, a fost o decizie bună. Fluviul Șoaptelor se termină oarecum atipic, pentru că nu există un final cu adevărat culminant. Nu știu cum au rezistat alții în intervalul scurs dintre cele două volume (2015-2017), dar eu m-aș fi enervat teribil. Din fericire, le-am achiziționat pe amândouă în același timp, așa că lectura a mers unsă.
Deși Furia Oarbă dezvoltă firele narative, iscând mai multe întrebări și stârnind și mai mult curiozitatea cititorului, deznodământul este mai legat, astfel că pot aștepta liniștit a treia parte care, dacă îmi aduc bine aminte, se intitulează Haiganu. Tristețea zeilor. Deși pe site-ul autorului văd că este vorba de o trilogie, în cărți am întâlnit formularea “seria de romane fantasy” – e posibil (într-o foarte mică măsură) să existe mai mult de trei părți?

Exceptând unele aspecte specifice genului, Haiganu este produs aproape în totalitate românesc. Nu doar că derivă din Harap Alb/Ion Creangă (inspirație evidentă și asumată), dar autorul utilizează denumiri mitologice autohtone, cum ar fi solomonarii, plus un vocabular cu regionalisme și arhaisme (năimiți, lifte sau “să văd ce cată-n lumea mea”/“să joace, dară”).
Nenumărate articole/studii/sfaturi arată însemnătatea numelor în romanele fantasy. De la simbolistica lor și până la modul în care se scriu și se pronunță, denumirile geografice, precum și numele personajelor ori individualizarea lingvistică a conceptelor pot particulariza și rafina profund creația literară respectivă. “The Witcher” este un termen polonez care s-a așezat deja în spațiul anglo-saxon undeva în preajma consacratelor “sorcerer” și “warlock”.
Haiganu mustește de nume geto-daco-tracice, puțin sau deloc alterate: Bendis, Dromihet, Gebeleizis/Zibelthiurdos, Dekibalos (<-Decebalos<-Decebal?), Maudava etc. Unele parcă au pe alocuri sonorități grecești/turcești (Baktapor, Kurtas, Vedekas, Iurazos sau Praus). Iar unele denumiri par a avea o structură deloc întâmplătoare – localitățile-port se termină în “por”, iar întinderile mari de apă au întotdeauna particula “Iura”.

Că veni vorba, cele două volume au coperți duble și lucioase ce oferă informații despre autor și serie. Am găsit chiar și mărimea tirajului. Iar harta, prezentă în fiecare carte, într-un format diferit (mi-au plăcut ambele), este binevenită. Știu, există o nesfârșită polemică privind existența hărților în romanele fantasy, cu argumente pro și contra la fel de viabile (Glen Cook afirma că ele reduc din imaginarul cititorului, pe când alții spun că au rolul de a construi repere în același imaginar), dar perspectiva geografică din Haiganu face firul narativ mult mai vizualizabil.
Haiganu mai conține ilustrații ce înfățișează, cu detalii, câte un moment din cele două-trei perspective narative ce compun capitolele prefațate. Create de Andrei Moldovan, responsabil și pentru grafica (frumoasă) de pe coperte, ilustrațiile sunt de-a dreptul horror. Aproape toate. Sunt fioroase și prin elementele ce le alcătuiesc (cranii, sânge, răni sau umbre), însă atmosfera de spaimă/dezgust este dată de diverse amănunte – ochi fără pupile sau priviri deznăjduite/perfide/încruntate/amenințătoare. Și toate sunt alb-negru.
Nu am pretenția ca fiecare roman fantasy să aibă parte de un astfel de tratament, dar nu cred că e nevoide de un efort financiar/creativ deosebit. Unele cărți merită mai mult.

Mi-a plăcut că nu a fost nevoie să citesc înainte HAC!, adaptarea BD a basmului cu Harap-Alb despre care am aflat că include o bună parte din capitolele primului volum. În schimb, Fluviul Șoaptelor e destul de dens pe alocuri, solicită atenție privind reperele geografice și derularea firului narativ. Probabil ar fi trebuit să îl parcurg din nou dacă nu as fi citit imediat Furia Oarbă. Mai ales că al doilea volum este reprezentativ pentru a o doua parte a unei trilogii: personajele principale se despart, fragmentând acțiunea, și crește numărul informațiilor spațiale și temporale despre lumea respectivă.
Am apreciat larghețea cu care Marian Coman se dispensează de personaje, indiferent de importanța lor, deși nu e greu de intuit că unele revin (nu poți îngrămădi zeci de protagoniști în 500 de pagini). Fără scene exagerat de dramatice, fără dialoguri pompoase. A te îndrăgosti de propria scriitură duce inevitabil la tehnică mediocră și conținut diluat.

Nemulțumiri? În prologul la Fluviul Șoaptelor am descoperit un paragraf dubioșelnic™ (“Norul de praf părea un zid portocaliu, de neoprit, ori un lac murdar[…]”, iar dialogurile din p112-113 (Furia Oarbă) sunt jenante prin formulare și plauzibilitate.
Legat de credibilitate, unele personaje iau decizii îndoielnice, ce nu se potrivesc cu imaginea indusă cititorului până în respectivele momente (Pleistoros, p195, Furia Oarbă). De asemenea, nu îmi sunt clare scopurile lui Roșu Împărat. Ambițiile lui Ziraxes sunt prea mari atât pentru mărimea ținutului pe care îl stăpânește, cât și prin prisma puterilor sale insuficient explicate într-o lume în care se războiesc zei și magi atotputernici. Care sunt temeiurile pactului încheiat între el și Ordisia, înțelegere ce dăinuie de sute de ani? Nu se explică nici de ce Roșu Împărat nu s-a mai întâlnit cu Moroianu la Upa Diza. De ce Ziraxes stă pur și simplu în Kaga-Krata?
Destul de originală ideea cu grifonii pe post de container cu amintiri, însă de ce acest rol al lor este subestimat? Este inexplicabil cum o frăție poate rămâne secretă în condițiile în care contactul cu ea este asigurat doar prin cunoașterea unei parole pe care o poți fura din memoriile unui grifon.

Ar putea fi Haiganu o serie cu același impact (cel puțin local) pe care l-a avut The Witcher în Polonia? Dorință, ambiție, putință – ele există. Mai e nevoie de puțin rafinament.

Mai multe opinii pe:

Cu mintea… la SF
Everything and anything
Iulia Albotă
Jurnalul unei cititoare

Recenziile fac parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri publică simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român.

Aștept propuneri pe această pagină.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: