Home > Fantasy, Recenzii, Scriitori, SF > Ce povestiri am mai citit #71

Ce povestiri am mai citit #71

Helion SF nr. 57, noiembrie/decembrie 2015:

1. Sergiu Someșan – La plimbare cu Clara. Din motive obiective, a trebuit să mă opresc cam pe la jumătate – în timpul pauzei am realizat că așteptam să o reiau. E ceva timp de când o povestire m-a mai adus într-o asemenea stare.
Pe de altă parte, am întâlnit virgule în exces, iar unele fraze puteau fi comprimate, gen “- Ce vrei? l-am întrebat pe soldat şi trebuie să recunosc că nu aveam cea mai blândă voce din lume.”
vs “- Ce vrei? Trebuie să recunosc că nu aveam cea mai blândă voce din lume.”
Am înțeles că vine și un roman, e adevărat?

2. Liviu Surugiu – Regele spărgătorilor. “Lucrare distinsă cu premiul al III-lea, ex aequo, la Concursul Național de proză scurtă Helion, 2015”. Același (aparentă) dezordine narativă însoțită de multe semne de exclamare și puncte de suspensie – chestii pe care nu le agreez. Dar, cumva, ele își au mereu locul în povestirile autorului. Și aici, prima impresie e că nu trebuie să iei nimic în serios din ceea ce citești, însă, pe măsură ce lectura avansează, începi să vezi că e vorba doar de naturalețea cu care au fost așternute cuvintele, parcă în joacă, relaxat. De altfel, “râs” e prezent de nu mai puțin de 7 ori.
Că tot veni vorba, nu am putut accepta partea cu “nu știu să râd”.

3. Liviu Braicu – Proces de învățare. “Lucrare distinsă cu mențiune la Concursul Național de proză scurtă Helion 2015″. Banală, însă cu impact emoțional asupra celor care au copii.

4. Daniel Timariu – Alisee, o mașină cu toane. Recitirea am făcut-o cu zâmbetul pe buze, dar doar pentru că mi-am amintit unele dialoguri. Ea este o povestire serioasă care arată că acțiunea dintre om și IA poate căpăta trăsături comico-tragice. Sper totuși că IA nu va avea caracteristici antropomorfice de tipul celor prezent(at)e aici.

5. Ambrose Bierce – Halucinația lui Stanley Fleming (traducere de Lucian-Vasile Szabo). Un exemplu care arată căt de mult s-au îmbunătățit tehnicile literare în 100 de ani.

  1. February 3, 2016 at 9:09 am

    Mulțumesc pentru opinii! Întotdeauna le aștept cu nerăbdare. Am lucrat acum ceva timp pe Solaris, grozav SO! – uneori îl apucau pandaliile, era viu, dar nu complet, mergea, dar parcă stătea… trebuia să-l păcălim de la consolă ca să revină la forma consacrată :)) (desigur, existau motive obiective pentru încetinirea proceselor, dar afurisitul „nu voia” să le rezolve singur – înțelegi tu).

  1. March 1, 2016 at 9:13 am

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: