Home > General > Când recenziile dor sau alină (VI)

Când recenziile dor sau alină (VI)

Ca un rezumat al episoadelor trecute, o recenzie trebuie:

– să aibă un ton (relativ) moderat.
– să nu conțină detalii esențiale despre firul narativ.
– să fie concepută fără obligații (morale) față de editură/scriitor.
– să nu fie scrisă imediat după terminarea lecturii.
– să fie onestă, pentru că atât laudele, cât și criticile fac bine scriitorului.

Luna trecută au apărut câteva recenzii dedicate celui mai recent roman semnat Șerban Andrei Mazilu, Anotimpul Pumnalelor, articole în care opinia autorilor lor tratează sau nu cu indulgență stilul scriitorului.

Am selectat doar pasajele care mi s-au părut relevante:

FanSF:
Un roman fantasy modern, scris cu vână de către cel mai promițător tânăr scriitor român de fantasy din noul val. Spun asta pentru că dacă ai ignora numele de pe copertă după ce-ai închis cartea, nu ți-ai da seama de zona geografică din care provine autorul. Pentru că Șerban Andrei Mazilu a trecut peste momentul Crux și a ajuns la momentul Anotimpul Pumnalelor, care are personaje puternice, chiar și cel feminin nelăsându-se mai prejos decât cele masculine, care are intrigă solidă, o lume cu un decor exotic, mirifiant și decadent, care are tone de sânge și nenumărate gâturi sfâșiate de pumnale, care are chiar și sufletul cinic al unui criminal ucis prins în lama unui pumnal.

Jurnalul unei cititoare:
O să încep cu finalul enumerării mele, mai precis cu stilul, pentru că e singura chestie care nu mi-a plăcut încă de la început. M-am apucat de citit această carte imediat după un roman hard SF, așa că atunci când am dat de un limbaj atât de încărcat de figuri de stil, chiar așa mi s-a părut: încărcat. Totuși, eram prea curioasă la început, iar mai apoi m-a „prins” prea tare cartea ca să mă împotmolesc în figuri de stil, așa că am dat înainte și în scurt timp, m-am obișnuit, mi-au trecut obiecțiile și m-am bucurat de lectură.

Biblioteca Babel:
Mie, până acum, „Anotimpul pumnalelor” mi se pare imposibil de citit din cauza stilului ornamentat și pretențios în care e scrisă. Orice cuvânt dintr-o frază care poate avea un adjectiv are cel puțin unul. Multe dintre ele sunt căznite. Are niște virgule absolut tulburătoare între subiect și predicat și altele și mai tulburătoare înainte de „și” (acolo unde nu e cazul, ca să fie clar). Personajele nu vorbesc normal; ele zâmbesc „frugal”, șoptesc, șuieră printre dinți, exclamă teatral, țipă ascuțit, mormăie dezamăgite, urlă disperate (poți urla și calm, oare?) scrâșnesc din dinți – și asta la fiecare replică. Eu n-am dat încă peste cineva care să vorbească normal, și-s la pagina 83. A, perla perlelor este următoarea: „șopti el ușor răgușit tabacic”.

Concluzii? Ca ton, a doua recenzie este cea mai echilibrată, dar cea mai obiectivă este cea din urmă. Nu, a nu putea trece peste forma în care este livrat conținutul nu este o decizie subiectivă, mai ales dacă în sprijinul ei sunt aduse citate.
Legat de primul articol, recenziile nu trebuie să fie politicoase, oricât de mult ne-am dori să promovăm scriitorii români. După cum am spus, dacă nu te simți confortabil să scrii o recenzie (din diverse motive), atunci nu o face – urmările pe termen lung sunt dăunătoare ambelor părți.

Scopul ultim al recenziilor este să te determine pe tine, cititorul, să cumperi/citești sau nu respectiva carte. De aceea e indicat să parcurgem cât mai multe recenzii. Iar conținutul celor trei articole m-a convins să sar peste Anotimpul pumnalelor.

Categories: General
  1. Valmon
    May 4, 2015 at 11:10 am

    Mai e o recenzie misto pe Argos magazin 😀

  2. May 4, 2015 at 11:16 am

    Am citit-o acum:
    http://argosmagazine.com/?p=1502

    Ceea ce face însă, în primul rînd, din Şerban Andrei Mazilu un scriitor important pentru literatura universală contemporană este livrescul scriiturii sale: un lexic bogat, elevat, pe alocuri poetic, uneori părînd a izvorî din vremuri mai prielnice literaturii decît cele de astăzi, un limbaj stilizat pe cît de neobişnuit, pe atît de binevenit într-o eră a „pierderilor” literare, deoarece prea puţini scriitori mai fac diferenţa dintre limba scrisă şi limba vorbită, dintre stilul beletristic şi stilul publicistic, ori dintre stilul beletristic şi stilul colocvial.

  3. Valmon
    May 4, 2015 at 3:55 pm

    Toata recenzia e o bijuterie.

    • May 4, 2015 at 4:15 pm

      crezi?! 😀 😀 😀

      • Valmon
        May 4, 2015 at 4:39 pm

        😀 😀 😀

  4. May 4, 2015 at 4:14 pm

    problema cu recenziile prea indulgente, din motive de interes material, prietenie sau lipsa de ofensivitate se rezolva foarte usor din perspectiva cititorului, dupa principiul “m-ai pacalit o data, e vina ta, m-ai pacalit de doua ori, e vina mea”. Adica dupa 1-2 astfel de exemple nu mai citesc blogul/site-ul respectiv.
    Mai problematic este cand si scrii, nu doar critici, caci romanii “o iau personal” si te procopsesti cu dusmani ce nu-ti vor ierta povestirile, bune sau proaste. De aceea mi se par vitali cei care doar critica, fiind liberi de represalii, iar acestia sunt extrem de putini.

  5. May 4, 2015 at 4:57 pm

    Iată de ce autorii de recenzii trebuie să folosească pseudeonime atunci când devin scriitori. 😀

  6. May 6, 2015 at 9:00 pm

    Ca scriitor, aştept cu nerăbdare recenziile cărţilor scrise de mine (sau povestirilor, după caz). Recunosc că mă bucur nespus când primesc aprecieri şi nu-mi cade deloc bine când primesc critici (de aceea prefer ca, la rândul meu, să le comunic în general în privat, nu public). E o chestiune de orgoliu şi recunosc că îl am mare cât Casa Poporului. Dar am învăţat să las să treacă primele sentimente şi, după ce m-am liniştit (în jos sau în sus, după caz), să reiau lectura recenziei. Pentru că…

    1. Am nevoie de laude, ca să capăt imboldul de a merge înainte şi încredere în mine. Dar…
    2. Dintr-o laudă nu aflu cum pot deveni mai bun. Iar dacă e prea multă, risc chiar să pierd simţul realităţii şi să mă cred mai bun decât sunt. Ceea ce-mi va spori orgoliul şi va face şi mai dureroasă următoarea critică…
    3. Iar aceasta poate fi de trei feluri:
    a) constructivă – persoana care a scris recenzia îmi arată puncte slabe ale textului. Prin urmare, aflu exact la ce aspecte trebuie să lucrez ca să devin mai bun. Că doar asta vreau, nu?
    b) distructivă – persoana demolează textul fără a-mi oferi nimic din care să învăţ. Singurul folos pe care-l văd la ele este că mă ajută să mă călesc.
    c) prin nepotrivire – sunt criticate anumite aspecte pe care eu am vrut să le prezint tocmai în acel mod (pentru că ăsta e stilul în care scriu, sau asta doream să subliniez/experimentez în textul respectiv, etc.). Trebuie luate ca atare, fără a se face din ţânţar-armăsar. Fiecare are gusturile lui (deşi se mai poate nuanţa şi aici).

    Am avut ocazia ca un cititor să spună pe blogul său, după lectura unui text de-al meu, că nu vrea să mai citească în veci ceva scris de mine. În timp ce altul a scris, legat de acelaşi text, că i-a plăcut şi l-a determinat să caute şi altceva scris de mine. 🙂 Şi aici ajungem la unul dintre subiectele atinse în articolul de faţă – diferenţa dintre o părere personală şi o recenzie mai mult sau mai puţin profesionistă. Eu cred că ambele au un rol, dar scriitorul trebuie să înveţe să facă diferenţa între ce înseamnă una, ce înseamnă cealaltă şi cât folos îi aduce fiecare.

    Mai depinde şi de persoană. Dau un singur exemplu, deşi e vorba despre un redator. Însă ideea de lucru rămâne. Este vorba despre Michael Haulică. Relaţia mea cu el a fost întotdeauna de genul: îmi place ce ai scris, te public. Nu, nu. Te superi pe mine? Treaba ta. Este o metodă destul de dură, dar are un avantaj: dacă mi-a spus “da”, nu trebuie să mă culc pe o ureche că va fi la fel şi data viitoare. Trebuie să trag în continuare, nu să las garda jos. Dacă mi-a spus “nu”, nu înseamnă că mi-a închis uşa în nas definitiv. Dacă îmi văd de treabă, următorul text poate fi acceptat. La o altă scară (dar respectând aceleaşi reguli), s-ar încadra şi recenziile care pot ajuta un scriitor să progreseze – “laud ce e de lăudat, critic ce e de criticat”. Important e altceva – omul care a scris recenzia m-a citit. Şi eu trebuie să-l conving pe el să-i convingă pe alţii să mă citească. Dacă e obiectiv, acei “alţii” vor merge pe mâna lui. Dacă nu, nu.

    Concluzie: am citit cu multă plăcere “serialul” acesta. Şi sper că se va mai dezvolta în viitor. 🙂

  7. May 7, 2015 at 11:28 am

    Mulţumesc pentru aprecieri 🙂

  8. Ben Ami
    May 7, 2015 at 11:40 am

    interesant, fara indoiala!

    • Ben Ami
      May 7, 2015 at 11:46 am

      bine ca nu-s prieten cu nimeni (in sensul de – Hai sa-ti fac o cinste ca sa scrii despre mine! da’ nu d-asta iti fac cinste, ci pentru ca-mi esti drag, si-n cap: si-acum de fapt te mint de te rup, da’ asa-s eu si treaba asta se potriveste de minune, pentru ca asa am vazut ca se procedeaza) 🙂 prin urmare, nu ma pot indoi vreo clipa ca cineva scrie macar si-un singur cuvant… pentru ca-i plac ochii mei (sau, mai rau, alte parti ale fizicului!). este un sentiment reconfortant care ma binedispune si ma incurajeaza sa fiu… EU (adica ala care suporta foarte bine tot restul de mizerii care se intampla sa puta prin preajma).

  9. August 10, 2015 at 2:54 pm

    Cu punctul 4 am unele probleme de ordin tehnic. Dată fiind memoria umană perisabilă în timp.

  10. August 10, 2015 at 3:21 pm

    Îți poți lua notițe.

  1. September 16, 2015 at 10:14 pm

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: