Fallout: New Vegas – review

Eşti curier. Nu, serios, asta e meseria ta. Ai zice că e destul de anostă, doar că cea mai recentă livrare te-a adus în punctul în care eşti împuşcat în cap şi aruncat într-un mormânt proaspăt, săpat chiar de tine în prealabil. Ca într-un western clasic, te trezeşti în grija doctorului Mitchell, într-un orăşel zguduit de tumultul unui conflict între lumea bună şi tâlharii locali.
Vei ajuta locuitorii? Îi vei trăda? Eşti oportunist, idealist sau un gherţoi malefic? New Vegas îţi propune decizii încă din primele minute, deşi nu eşti obligat să le iei imediat. Te acomodezi cu mediul – un retro sci-fi cu puternice nuanţe de western (de la roboţi care se cred văcari până la tendinţe arhitecturale specifice); cu mecanica armelor (pentru un grad mai mare de realism, poţi folosi cătarea când ţinteşti), trebuie să te acomodezi chiar şi cu harta, care descrie acum un segment al deşertului Nevada.
Deosebirile estetice sunt evidente – în timp ce bombele atomice ale Marelui Război au fost ceva mai tolerante cu peisajul din New Vegas, anarhia, seceta şi găştile nu au ocolit zona şi oricât de intacte ar fi monumentele şi clădirile, erodarea a luat o altă formă, mai subtilă. Decadenţă prin abandon, uzură sau neglijenţă: vopseaua de pe casele de lemn e cojită, geamurile sunt acoperite de scânduri, iar interioarele sunt mai dezastruoase decât apartamentul meu când n-am chef să fac curat. Latura de retro-SF însă e mult mai accentuată decât în Fallout-urile precedente şi există mult mai multe dispozitive de manipulat, inclusiv seifuri, reţele de calculatoare pline de notiţe şi diverse arhive.

Intregu’ articol aici.