Flood + Ark = Stephen Baxter

Azi am terminat Ark, continuarea lui Flood, doua romane dintr-o serie post-apocaliptica scrisa de Stephen Baxter. Sunt destul de impresionat de cele intamplate in aceste doua carti – nu ma refer la consistenta actiunii sau la profunzimea personajelor, ci la plauzibilitate. La sfarsitul lui Flood, autorul, specificand si oarece surse stiintifice, spune ca ridicarea nivelului apei oceanelor, peste limita ce reprezinta extinctia speciei umane, este o posibilitate reala. Mai mult, in ultimul sfert din Ark, Baxter, prin intermediul unui dialog intre doua personaje principale, subliniaza absenta unui astfel de scenariu post-apocaliptic in literatura SF contemporana.

Flood incepe ca un eco-thriller, continua ca un roman post-apocaliptic ce se incadreaza in tiparele genului si se termina cu o propozitie geniala care te face sa pui cat mai repede mana pe Ark. A fost ciudat sa citesc Flood pe o vreme caniculara, cu un soare dogoritor pe un cer fara pic de umbra. Atmosfera e una intunecata si apasatoare, folosindu-se in abundenta cuvinte ca: ploaie, umezeala, furtuna, nori, stropi, valuri, inundatie, balti si tsunami. Mai mult, firul narativ prinde viteza prin inglobarea unor borne temporale si spatiale tot mai mari. Sentimentul de “epic” se naste nu atat din grandoarea eforturilor oamenilor de a salva tot ce se poa’, inclusiv pe ei insisi, cat din existenta tot mai putin discreta, insa implacabila, a dovezilor ce atesta cresterea nivelului apei oceanelor. Iar daca ai terminat de citit Flood, esti imbibat cu stirile despre inundatiile din Pakistan (migratia a 20 de milioane de oameni) si esti pe plaja si te uiti la mare, invariabil apare intrebarea: “Ce ar fi daca…?”

Flood e axata mai mult pe poveste, cu personaje care deseori sunt simple pretexte pentru a marca limitele temporale ale actiunii prestabilite de autor dinainte sa se apuce efectiv de scris. Se simte asta din intermitenta si felul in care unele personaje dispar din planul principal, precum si din modul in care existenta acestora a fost gandita doar ca sa reflecte cat mai fidel transformarile prin care trece natura. In schimb, Ark este in principal o prezentare a naturii umane, a luptei dintre moralitate si instinctele de supravietuire/perpetuare la nivel de individ si specie.

Stephen Baxter stie jocul – cum sa scrie, cum sa fie plauzibil si cum sa te incite sa intorci urmatoarea pagina. Pe lista a intrat viitoarea lui trilogie formata din Stone Spring, Bronze Summer si Iron Winter.

Flood: 8/10

Ark: 7/10

Scara de notare e luata de aici

10 – perfecta
9 – extraordinara
8 – foarte buna (mi-a placut foarte mult, sau exceleaza din anumite puncte de vedere)
7 – buna (mi-a placut fara rezerve)
6 – decenta (a avut si parti care mi-au placut, sau mi-a placut, dar a avut si parti care m-au deranjat)
5 – asa-si-asa
4 – proasta
3 – foarte proasta
2 – execrabila
1 – incredibil de proasta si deja periculoasa pentru sanatate (risc de apoplexie)
0 – trebuie sa fiu legat de scaun, cu calus in gura si perfuzie cu sedative ca sa o citesc

Azi am terminat Ark, continuarea lui Flood, doua romane dintr-o serie post-apocaliptica scrisa de Stephen Baxter. Sunt destul de marcat de cele intamplate in aceste doua carti – nu ma refer la consistenta actiunii sau la profunzimea personajelor, ci la plauzibilitate. La sfarsitul lui Flood, autorul, specificand si oarece surse stiintifice, spune ca ridicarea nivelului apei oceanelor, peste limita ce reprezinta extinctia speciei umane, este o posibilitate reala. Mai mult, in ultimu’ sfert din Ark, Baxter, prin intermediu’ unui dialog intre doua personaje principale, subliniaza absenta unui astfel de scenariu post-apocaliptic in literatura SF contemporana.

Flood incepe ca un eco-thriller si se termina cu o propozitie geniala care te face sa pui cat mai repede mana pe Ark. A fost ciudat sa citesc Flood pe o vreme caniculara, cu un soare dogoritor pe un cer fara pic de nori. Atmosfera din Flood e una intunecata, deloc datatoare de speranta si abunda in cuvinte ca: ploaie, umezeala, stropi, valuri, inundatie, nivel al marilor/oceanelor, balti si tsunami. Mai mult, actiunea prinde viteza prin atasarea ei la borne temporale si spatiale tot mai mari